Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

„Oamenii promit lucruri pe care nu le vor înfăptui niciodată. Și ei știu asta, dar se mint mult prea frumos. Fac legăminte, încheie contracte, dar dragostea și încrederea au dispărut. Cuvântul nu mai e cuvânt. E golit de duh și are nevoie de ștampilă. Amândoi aveau privirea în jos și nu mai îndrăzneau să se caute. El purta în spate o rană, ea mai multe. Și frica îi paraliza. Când alegem o cale, celelalte dispar în noaptea întunecată a sufletului…
-Și te voi săruta pentru fiecare zi în care nu am putut să o fac. Lasă lumea să creadă că ești slab iar apoi fă-le o surpriză.
-Și dintr-o dată știu, cu cea mai mare claritate și certitudine, că a fi cu tine merită orice sacrificiu din lume.
-Ce faci toată ziua?
-Te iubesc.
– Te voi mai vedea?
– Când te vei privi în oglindă…
…Vine un moment în viață când se trage linie și se plătește un preț: pentru muncă, pentru iubire, pentru neiertări, pentru răutăți, pentru gândurile toxice, pentru… Călătoria vieții poate începe cu adevărat în orice clipă. Într-o secundă viața se schimbă. Și nu întotdeauna ce dăm mai departe putem păstra pentru noi… ”

[cristiboss56]

Simplitatea odihneşte
Să dobândeşti simplitate în relaţia ta cu ceilalţi, ca să nu te zăpăcească gândurile şi să te încurci. Când exprimi cu simplitate ceea ce simţi, şi tu te eliberezi şi pe ceilalţi îi ajuţi.
– Gheronda, cred că simplitatea înseamnă să se poarte cineva aşa cum simte lăuntric. Aşa este?
– Depinde de locul în care trăieşte. Pentru ca omul să se poarte cu simplitate, trebuie să găsească un mediu potrivit. În lume, mai ales în cea de astăzi, trebuie să fii atent cum te porţi. Însă într-o mănăstire sau într-o familie nu ai justificare să nu te porţi cu simplitate. Este foarte obositor atunci când nu există simplitate şi încredere! În acest caz, ca să-i spui o vorbă celuilalt, ai nevoie de prolog, de epilog, de explicaţii… În felul acesta viaţa devine o corvoadă, o adevărată mucenicie. Pe când, acolo unde există simplitate, îi spui celuilalt “aşează-te acum” şi el se aşează, “acum nu este nevoie de tine, pleacă!” şi pleacă, fără să te temi că te poate răstălmăci. Simplitatea odihneşte, în timp ce lipsa simplităţii oboseşte.
– Gheronda, ce înseamnă: “Dobândeşte libertate în petrecerea împreună cu ceilalţi, ca să te slobozeşti de tulburare”?
– Să dobândeşti simplitate în relaţia ta cu ceilalţi, ca să nu te zăpăcească gândurile şi să te încurci. Când exprimi cu simplitate ceea ce simţi, şi tu te eliberezi şi pe ceilalţi îi ajuţi.
Cuviosul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

Care respectăm porunca: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”? După Dumnezeu sunt tatăl şi mama; părinţii sunt ca nişte dumnezei pe pământ. Eşti dator să-i respecţi. Există acum respect pentru părinţi? De unde respect? A venit unul la mitropolie cu capul spart şi se ruşina să spună cine i l-a spart. „Fiul meu”, a spus în cele din urmă printre lacrimi. Fiul să-şi lovească tatăl? În anii de demult copiii stăteau smirnă înaintea părinţilor. Acum… Blestemate sunt mâinile copiilor care-şi lovesc mama sau tatăl. E unul din cele mai mari păcate.
În sfârşit, Hristos, după ce a amintit poruncile: „Să nu ucizi, să nu furi, să nu depui mărturie mincinoasă, cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta”, apoi ce-a spus? „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Iubirea, o, unde e iubirea, unde o vom găsi? Există iubirea? Să iubeşti ce? Mai presus de toate, pe Dumnezeu! Şi apoi pe toate cele frumoase pe care le-a făcut Dumnezeu: florile, păsările, copacii, râurile, lacurile, stelele, soarele. Să-l iubeşti pe tatăl care te-a crescut,pe mama care te-a alăptat, pe învăţătorul care te-a educat, pe conducători şi pe stăpânitori. Să-l iubeşti pe preotul care te binecuvântează. Să-l iubeşti chiar şi pe duşmanul tău; atunci eşti creştin. Altfel nu vei fi creştin adevărat.
Acestea ni le spune Hristos, fraţii mei. Sunt grele? Lucruri uşoare sunt. Dacă lumea le-ar fi împlinit, nu ar mai fi fost nici un război, închisorile ar fi fost goale. Flămânzi, goi, bolnavi n-ar fi existat. Lumea ar fi trăit fericită. A spus-o Cosma Etolianul: „Dacă toţi am împlini Evanghelia – nu e minciună! –, pământul ar deveni un Rai”.

[cristiboss56]

Despre cum trebuie sa ne bucuram de Hristos




Intru aceasta va bucurati, macar ca acum ar trebui sa fiti tristi, încercati fiind de multe feluri de ispite pentru putina vreme (I Petru 1:6).
Astfel graieste Sfîntul Petru Apostol, a carui viata a fost plina de multe feluri de ispite si dureri.
Astfel graieste barbatul care si-a lasat casa si familie si a urmat lui Hristos; care pentru dragostea lui Hristos a îndurat multe chinuri si lipsuri : foamea, setea, temnita, prigonirile din partea iudeilor de un sînge cu el, cele din partea pagînilor romani, a prorocilor mincinosi, a salbaticiei pagînilor cea de obste; si care la urma a fost rastignit pentru Hristos, dupa ce a îndurat cu bucurie toate pentru dragostea Lui.
Barbatul care a suferit în viata lui cele mai teribile încercari si chinuri pentru dragostea lui Hristos ne sfatuieste si ne îndeamna sa ne bucuram întru El, astfel încît bucuria noastra sa înghita toate suferintele si chinurile noastre, care în comparatie cu ea, trebuie socotite mici.
Dar de ce, fratilor, trebuie sa ne bucuram noi pururea în Hristos?
Noi trebuie sa ne bucuram întru El pentru ca El ne-a aratat realitatea celei mai mari si mai frumoase nadejdi a omenirii.
El ni L-a aratat noua pe Cel Unul, Atotputernic, Atotîntelept si Atotmilostiv Dumnezeu, Care ne-a daruit noua cinstea si privilegiul de a ne numi fii ai Lui.
El ne-a aratat noua viata cea nepieritoare si vesnica: viata de mii de ori mai buna si neînchipuit mai buna decît aceasta viata a noastra de pe pamînt.
El ne-a aratat noua împaratia cea duhovniceasca, împaratia îngerilor si a dreptilor, împaratia a tot binele, a luminii adevarului si dreptatii.
El ne-a aratat noua si ne-a descoperit care trebuie sa fie scopul vietii noastre pe pamînt, sensul tuturor eforturilor si luptelor noastre întru aceasta viata trecatoare.
El ne-a descoperit noua oceanul iubirii si fericirii celei ceresti, fata de care toate suferintele, chinurile si ispitele pe care le suferim în aceasta viata sînt ca niste stropi de apa murdara, care nu pot nicicum sa întineze oceanul.
O, fratilor, mare este bucuria care ne asteapta!
O, fratilor, mic este pretul pe care Domnul ni-l cere în schimbul acestei bucurii, în care se scalda îngerii si în care înoata dreptii!
Nu ni se cere decît sa împlinim cu gîndul, cuvîntul si fapta putinele si scurtele Lui porunci!
O Stapîne Doamne Iisuse Hristoase, Izvorule Tainic al Bucuriei Vietii, Cela Ce esti bucuria si slava noastra, lauda si multumirea noastra!
Pune Degetul Tau pe gurile noastre si nu lasa nici un strop de ispita a tristetii sa ne murdareasca si sa ne otraveasca pre noi,
Caci Tie se cuvine toata slava si multumita în veci,
Amin.
Predica din 1 iulie
din “Proloagele de la Ohrida”, Sfantul Nicolae Velimirovici”

[cristiboss56]

TESTAMENTUL STARETULUI GAVRIIL
CATRE FIII SAI DUHOVNICESTI
Pesemne ca, în curând, voi muri. Va las o mostenire cu bogatii mari si inepuizabile. Ajunge pentru fiecare, trebuie doar ca sa va folositi de ea, nu sa va îndoiti. Cel ce va fi îndeajuns de întelept sa se foloseasca de aceasta mostenire, va trai fara lipsuri.
Unu: când cineva simte ca e pacatos si nu poate gasi nici o iesire, sa se închida singur în chilia sa si sa citeasca Acatistul Preadulcelui Iisus Hristos si Canonul de pocainta catre Mântuitorul; lacrimile îi vor fi leac de alinare.
Doi: când cineva se afla într-un necaz oarecare, de orice fel ar fi, sa citeasca “Paraclisul Maicii Domnului”, si toate necazurile lui vor trece nebagate în seama pe lânga dânsul, spre rusinarea celor care îl asaltau.
Trei: când cineva simte nevoia de limpezire a sufletului, sa citeasca a 17-a Catisma cu atentie, si ochii launtrici i se vor deschide. Va urma întelegerea a ceea ce sta scris acolo. Va creste nevoia de a-si curati constiinta mult mai des prin spovedanie si de a se împartasi cu Sfintele Taine ale Trupului si Sângelui lui Hristos. Se naste si virtutea împreuna-patimirii cu ceilalti, asa ca nu îi vom mai batjocori, ci mai curând, vom suferi si ne vom ruga pentru dânsii. Apoi se va arata si frica launtrica de Dumnezeu, care va descoperi ochiului duhovnicesc al sufletului faptele Mântuitorului – cum ne-a iubit si a rabdat pentru noi. Cu puterea Sfântului Duh se va naste si iubirea duhovniceasca desavârsita pentru Hristos, putere cu care ne va povatui în orice nevointa ascetica si ne va învata cum sa-I împlinim voia Sa pentru noi si cum sa rabdam. Caci în rabdarea noastra, vom întelege si vom simti în noi însine împaratia lui Dumnezeu venind cu putere multa, si vom împarati cu Hristos si vom deveni sfinti.
Lumea aceasta nu o vom mai vedea asa cum o vedem acum; totusi, nu noi o vom judeca, ci Mântuitorul Hristos. Vom vedea pacatul si minciuna din lume, dar numai prin ochii Mântuitorului, si ne vom împartasi din Adevar, numai prin El.
Minciuna! O vedem si totusi nu o vedem. Lumea aceasta, cu toate înselatoriile ei, va trece pentru totdeauna, caci este o minciuna. Adevarul lui Hristos va ramâne în vecii vecilor. Amin.
Schim-Arhimandrit Gavriil.
din “Unul din cei de demult, staretul Gavriil”, Sf. Simeon Kholmogorov

[cristiboss56]

Scrisorile noastre sunt rugăciunile.*Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mâhnire, alteori cu recunoștință. Să avem curajul de a-I*scrie lui Dumnezeu, să avem curajul de a-i*scrie Maicii Domnului, să avem curajul de a le scrie Sfinților. Și să nu deznădăjduim dacă ajutorul nu vine atunci când vrem noi, pentru că, de multe ori, avem de ispășit perioadă de pedeapsă pentru păcatele noastre, timp de pocăință și spovedanie.

Dacă noi Îi cerem ajutorul, Dumnezeu îl va trimite cu siguranță. Mulți păcătoși au avut parte de miracole spre întoarcerea lor la calea Adevărului, pe calea mântuirii. Ce vom face, deci? Vom scrie cu toții scrisori către Cer? Da, vom scrie. Așa cum au scris toți creștinii, încă de la întemeierea Bisericii.

Protosinghel Nicodim Măndiță,

[cristiboss56]

Am văzut din proprie experienţă că a trebuit să petrec la fel de mult timp învăţând despre pocăinţă, cât am petrecut învăţând ce este fericirea. Am învăţat că bucuria pe care mi-o oferă plăcerile lumii acesteia nu este adevărata fericire. Foarte puţine sunt însă pildele vii ale acestui adevăr în ziua de astăzi. Cum să-i învăţăm pe oameni despre un lucru atât de rar? Ştiu că, în ceea ce mă priveşte, nu-mi este greu să dovedesc că sunt supărăcios, cârtitor, sau că îl judec pe aproapele meu, dar cum să arăt virtuţi pe care nu le am? Nu vreau să fiu piatră de poticneală pentru credincioşii mei. Ştiu că sunt un exemplu rău. Ce pot face?
Intuiţia dumneavoastră este corectă, părinte. Totuşi aş dori să accentuez aici şi un alt aspect. De câte ori nu ne-am umplut de bucuria mângâierii dumnezeieşti, dar mai apoi am pierdut-o din pricina lipsei noastre de grijă? De aceea spune Sfântul Ioan Scărarul: „Apropie-te de Dumnezeu întru multă smerită cugetare şi mai multă îndrăznire vei avea”. Cu alte cuvinte, cu cât ne apropiem de Dumnezeu cu mai multă smerenie, grijă şi cumpătare, cu atât primim mai multă bucurie. Trebuie să fim însă atenţi să nu ne bucurăm peste măsură şi să nu trăim această bucurie la nivel psihologic, sufletesc, altminteri o pierdem.
Dacă atunci când sufletul ne este plin de bucurie duhovnicească începem să vorbim mult şi fără rost, să-i învăţăm pe alţii şi să ne etalăm darurile primite de la Dumnezeu, negreşit vom pierde această bucurie şi ne vom simţi sufletul gol şi pustiu. Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă, şi cu cât o ascundem mai mult, cu atât o păstrăm mai bine. Trebuie să facem totul cu simplitate şi cumpătare, întrucât avem vrăjmaşi care se vor folosi de orice mijloace ca să ne jefuiască. Citim în
Scara Sfântului Ioan că fiecare virtute duhovnicească poate degenera într-o patimă, dacă nu suntem cu luare-aminte.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou )