Sfintii Zilei

[tabitha]

Sărbătorit la 26 Septembrie - Sfântul Voievod Neagoe Basarab

Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a venit în lume în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482, în împrejurări acoperite de taină, pe care istoricii nu le-au lămurit pe deplin.

Înzestrat cu însuşiri excepţionale şi cu o mare sete de a învăţa, la care se adăuga talentul de scriitor ce va face dintr-însul primul nostru creator de geniu, tânărului Neagoe i-a fost dat să crească şi să se formeze în împrejurări tot excepţionale. Membru al celei mai bogate şi mai puternice familii boiereşti din Ţara Românească, el a putut beneficia de o pregătire deosebită, nu numai militară – ca a tuturor celor de rangul lui – dar şi cărturărească. Barbu Banul şi fraţii săi au zidit, în 1485, mănăstirea Bistriţa din Oltenia, aducând aici din sudul Dunării moaştele sfântului Grigorie Decapolitul, ceea ce făcea din noul lăcaş un prestigios loc de pelerinaj. Bistriţa a devenit imediat cel mai mare centru cultural al ţării, mai ales în urma relaţiilor directe cu muntele Athos şi cu centrele culturale rămase în Serbia, nedistruse de otomani.

In Bania Craiovei si in scoala de la Manastirea Bistrita, unde boierii Craiovesti, unii inruditi prin casatorie cu domnite de la curtea despotilor sarbi, Neagoe avea sa invete nu doar slavona, dar si limba sarba cu mult mai inainte de 1504, cand despotul sarb Gheorghe Brancovici, devenit mitropolitul Maxim de mai tarziu este nevoit sa se refugieze cu nepoata sa Milita, fiica fratelui sau, despotul Iovan Brancovici.

Tanarul Neagoe se va casatori in acelasi an. Tot aici, la chinovia ctitorita de Barbu Craiovescu, marele ban, care se calugareste in 1520, luandu-si numele de Pahomie, avea sa se adaposteasca o vreme Patriarhul Nifon II al Constantinopolului, dupa ce l-a alungat Radu cel Mare de la Mitropolia din Targoviste.

Portret votiv al Voievodului Neagoe împreună cu Doamna Milița -



Prin Nifon va fi aflat Neagoe şi de obiceiurile împăraţilor bizantini de a scrie cărţi de învăţătură pentru fiii lor.

Legătura dintre ucenic şi dascăl a fost aşa de puternică, încât odată ajuns domn, Neagoe va obţine de la patriarhia ecumenică şi celelalte patriarhii canonizarea lui Nifon aproape imediat după moarte, caz foarte rar în Biserică.

Neagoe Basarab, care se urcă pe tron la 30 de ani, a adus în viaţa noastră politică şi culturală o putere cum nu se mai văzuse până atunci de a modela timpul său şi mai ales de a pune pe acest timp nu pecetea întunecată a arbitrariului şi vărsării de sânge, ci pe aceea a înţelepciunii şi deschiderii către viitor ce-l va aşeza în conştiinţa urmaşilor ca începător de tradiţie. Tânăr încă, atunci când devine stăpânul absolut al unei ţări, el şi-a amintit de tânărul Solomon, a cărui viaţă o va da pildă fiului său, tocmai fiindcă nu a cerut nimic altceva decât înţelepciune. Dumnezeu i-a dat-o şi lui!

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...rab-73097.html

https://sfantulmunteathos.wordpress....iata-sf-nifon/

Învătăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie:

Iubitul meu fiu, mai înainte de toate se cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pe Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, şi ziua şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul. Şi se cuvine să-L slăveşti şi să-L măreşti neîncetat, cu glas necurmat şi cu cântări nepărăsite, ca pe Cela ce ne-au făcut şi ne-au scos din întuneric la lumină şi din nefiinţă la fiinţă. O, cât de mare este mila ta Doamne, şi gândul şi cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare şi minunată taină! O, cine va putea spune toate puterile Tale şi lauda slavei Tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, locui întru noi oamenii şi se arătă nouă. Dumnezeu a fost în cer şi om pe pământ şi într-amândouă desăvârşit. Şi pe om şi l-a făcut fiu iubit şi moştenitor împărăţiei sale. O, mare este taina înţelepciunii tale Doamne, care o ai cu noi oamenii! Cuvine-se dar să mărim pe Dumnezeul nostru şi să strigăm împreună cu David, zicând: „Strigați lui Dumnezeu, tot pământul, slujiţi lui Dumnezeu în veselie, intraţi înaintea lui cu bucurie şi cu veselie şi cu curăţie”

[cristiboss56]

"A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod şi Domn a toată Ţara Românească şi a părţilor dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani şi jumătate. Şi rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic şi lăcaşul oaselor mele, ca să fie nestricat“.
Aşa stă scris pe piatra de mormânt a Sfântului Neagoe Basarab, din gropniţa domnească de la Curtea de Argeş, ctitoria sa. Domn al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521, binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a fost un adevărat „tată milostiv” al tuturor, şi al creştinilor şi al păgânilor, ctitor al multor biserici din ţară, binefăcător al mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, precum şi autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere a literaturii române,
Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie . Cronicarul Gavriil Protul, în
Viaţa Sfântului Nifon , patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfântul Neagoe Basarab: „Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit?... Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele Său şi ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie". Tot din această lucrare, aflăm că Neagoe l-a avut învăţător şi duhovnic pe Sfântul Nifon: "Iar fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale".
A făcut donaţii mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Ţara Românească. A fost ctitor al multor biserici din ţară şi autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii româneşti, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie" , lucrare cu un conţinut moral-creştin. A introdus măsuri de susţinere a natalităţii, a încurajat meşteşugurile şi comerţul, a interzis exploatarea de către străini a rezervelor de aur din Ţara Românească. A iubit pacea, „cu toţi vecinii fiind împăcat” , aşa cum spuneau cei din timpul său, astfel că în timpul domniei sale ţara a traversat o perioadă de linişte şi prosperitate.
„Măria sa a scutit de dijmă pentru un an pe toţi ţăranii şi meşteşugarii, pentru ca ţara să se mai întremeze. Dările şi banii urmau a se strânge de la vameşii şi negustorii străini care se îmbogăţeau pe seama Ţării Româneşti. A făgăduit ajutor familiilor cu copii, dând tocmeală ca în anul în care se naşte un prunc acea casă să fie izbăvită de orice plată şi muncă pentru domnie, iar pruncul născut să primească milă şi ajutor de la Curte. Şi meşteşugarii au fost încurajaţi, dându-se multe înlesniri breslelor munteneşti de olari, curelari, rotari şi de alte meşteşuguri, căci domnii dinainte se obişnuiseră a nesocoti lucrul lor, alegând mai mult lucrul străinilor. Încă a mai stăvilit Neagoe şi venirea pribegilor căutători de aur în munţii Ţării Româneşti, iar mai târziu a oprit-o cu totul, pentru ca aurul să fie numai spre folosul şi câştigul ţării.” (Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti, Editura Bonifaciu, 2012, p. 134).
Sfântul Neagoe a adus ţării sale prestigiu şi strălucire, fiind atât pentru contemporani, cât mai ales pentru urmaşi un model de înţelepciune, credinţă, devotament şi patriotism. Şi-a crescut fiii în credinţă de Dumnezeu, familia sa fiind o mică biserică. A ctitorit Mănăstirea Curtea de Argeş, remarcabilă prin măreţia, perfecţiunea proporţiilor şi decoraţiile sale şi considerată de Gavriil Protul mai frumoasă chiar decât Sânta Sofia: „Şi aşa vom putea spune că adevărat că nu este aşa mare şi sobornică ca Sionul, carele îl făcu Solomon, nice ca Sfânta Sofia, care o au făcut marele împărat Iustinian, iară cu frămseţea este mai predesupra acelora”.
Prin politica sa, Neagoe a demonstrat că Ţara Românească poate fi oricând un centru de rezistenţă creştină împotriva cotropitorilor păgâni şi că numai credinţa în Dumnezeu poate salva sufletul românesc de la pieire. „Nimeni n-a mai întrupat în cultura română cu forţa lui Neagoe această trăsătură fundamentală a sufletului românesc – credinţa în puterea binelui, în triumful lui final. Fiindcă nimeni nu a legat-o mai strâns de credinţa şi iubirea pentru Cel de Sus. Neagoe Basarab, binecredinciosul domn român, a dat cea mai înaltă cugetare creştină în problemele stăpânirii şi conducerii oamenilor. Prin Neagoe Basarab, românii au dat lumii un model de cugetare politică umană şi creştină neatins şi nedepăşit de nimeni.” (Sfinţi Români şi apărători ai legii strămoşeşti, Editura IBMBOR, București, 1987)
Cât despre credinţa şi smerenia domnitorului, Domniţa Despina, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, povesteşte în jurnalul său duhovnicesc următoarele:
„Când am intrat pentru prima dată în sala tronului, el a cerut boierilor să iasă afară, voind să rămânem o vreme singuri. M-am retras tăcută într-un ungher, ca să nu-i tulbur sufletul. Neagoe a căzut cu faţa la pământ înaintea icoanei Mântuitorului şi suspinând, şi-a revărsat durerea inimii într-un şuvoi nestăvilit de lacrimi: „O, Doamne al meu, Tu ştii că din pruncie întru Tine mi-am pus nădejdea şi pe Tine singur Te-am iubit, măcar că neîncetat am greşit înaintea feţei Tale. Iar acum, pentru păcatele mele, Tu, Doamne, ai pus asupră-mi o sarcină mai presus de puteri, dându-mi coroana şi scaunul ţării mele. Dar eu privesc înlăuntrul meu şi nu văd nici putere, nici înțelepciune, nici pricepere, căci un cârmuitor de ţară trebuie să fie un om curăţat de patimi, cu mintea luminată, ca să poată cârmui în chip drept şi bineplăcut Ţie… O, Doamne, Tu ştii că niciun bine nu sunt în stare să fac norodului şi ţării mele!”… Mai târziu, mi-a povestit că pe când stătea aşa, fără putere, cu fruntea plecată la pământ, i s-a părut că a aţipit. Atunci l-a văzut pe Patriarhul Nifon ca şi când ar fi fost aievea, îmbrăcat în veşminte strălucitoare. Sfântul l-a prins de mână şi l-a ridicat de la pământ, binecuvântându-l de trei ori în semnul crucii. Sufletul i s-a umplut de har şi nădejde, iar apăsarea dinainte a pierit ca şi când n-ar fi fost. Atunci a suspinat adânc, mulţumind cu înţelegere lui Dumnezeu că nu l-a lăsat singur şi sărman pe acest pământ. ( Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti, Editura Bonifaciu, 2012)
Într-o epocă în care acceptarea şi promovarea desfrânării reprezintă condiţia integrării europene, iar străinii sunt aproape invitaţi să jumulească biata noastră ţară de ultimele ei rezerve naturale, lăsând în urmă doar distrugere şi moarte, într-o epocă în care natalitatea scade dramatic, în timp ce politica avorţionistă îndeamnă până şi fetiţele de liceu să recurgă la crimă, modelul sfinţilor noştri voievozi cheamă întreg neamul spre pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu. Să urmăm aceste exemple de credinţă şi patriotism care pot reînvia oricând şi oriunde inima unui neam atât de greu încercat de-a lungul secolelor.

[tabitha]

Milita Brancovici, este una si aceeasi cu Despina Doamna, sotia voievodului Neagoe Basarab. :)

[tabitha]

Astăzi 1 Octombrie este sărbătoare mare - Acoperământul Maicii Domnului



Acest praznic se ține pentru că, în zilele împăratului Leon cel Înţelept, în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în Biserica Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în prima zi a lunii octombrie, cu mulțime mare de popor, în jur de 4 noaptea, „Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie şi au văzut pe Maica Domnului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan.”

Practic, Cinstitul Acoperământ este OMOFORUL (veșmânt sub forma unei eșarfe), cu care Maica Domnului ne acoperă pe toți cei ce o iubim și o preamărim.

Maica Domnului se ruga cu graiuri de umilinţă, Fiului său, astfel: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile".

Rugăciune pentru Acoperământul Maicii Domnului

"Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău".

[tabitha]

Sfântul sfinţitul mucenic Dionisie Areopagitul a fost botezat de Sfântul Pavel în Atena, şi s-a numărat printre cei Şaptezeci de Apostoli. Prăznuirea lui se face la 3 octombrie în Biserica Ortodoxă.



Dionisie provenea dintr-o familie bună din Atena şi a fost instruit în cele ale filosofiei vremii atât acasă, cât şi în celebrele şcoli ateniene, devenind membru (sfetnic) al Areopagului. A fost căsătorit şi a avut mai mulţi copii. După convertirea sa la creştinism, sfântul Pavel l-a făcut episcop. Mai apoi, Dionisie a lăsat pe soţia şi pe copiii săi pentru Hristos şi a plecat cu Pavel în călătorii misionare. Astfel, a mers la Ierusalim, unde a văzut-o pe Maica Domnului, şi a scris despre această întâlnire în una din cărţile sale. De asemenea, a fost printre Apostolii şi Episcopii prezenţi la Adormirea Maicii Domnului, de unde și prezența lui în Icoana Adormirii Maicii Domnului.

Văzând pe apostolul Pavel primind mucenicia (la Roma, în anul 67), Sf. Dionisie s-a umplut şi el de dorinţa de a fi mucenic pentru Iisus Hristos. A mers deci şi a predicat Evanghelia în Occident, în special în Galia (Franţa de azi), împreună cu ucenicii săi, Rustic preotul şi Elefterie diaconul. Aici a convertit pe mulţi barbari la creştinism, dar a şi avut multe de îndurat.

În sfârşit, în anul 96, sub domnia împăratului Domiţian, sfântul Dionisie a fost prins şi chinuit pentru credinţă, împreună cu Rustic şi Elefterie. Au murit toţi trei la Paris, tăindu-li-se capetele. Trupurile lor au fost părăsite de păgâni ca să fie mâncate de fiarele sălbatice, dar creştinii din oraş le-au ascuns un timp, până ce Catula, o creştină înstărită, le-a îngropat pe toate cum se cuvine, într-un cavou zidit cu cheltuiala ei. Aceasta s-a făcut într-o zi de 3 octombrie, care a şi rămas ziua pomenirii sfântului.

http://ro.orthodoxwiki.org/Dionisie_Areopagitul

[tabitha]

Sărbătoarea Sfintei Parascheva - o zi asteptată cu mult drag de români din toate colturile lumii.



Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toţi cu dreaptă credinţă să o lăudăm, pe Preacinstita Parascheva. Că aceasta, lăsând viaţa cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă a luat în veci. Pentru aceasta mărirea a aflat şi dar de minuni, cu Dumnezeiasca poruncă.

[cristiboss56]

Sfanta Parascheva

Sfânta Parascheva de la Iasi este pomenită de către Biserica Ortodoxă Română pe 14 octombrie. Sfănta Cuvioasă Parascheva este cea mai cunoscută dintre toti sfintii ale căror moaste se află in tara noastră. Onomasticul grecesc paraskevi înseamna "a cincea zi a săptamânii, vineri". In traditia populară "Sfanta Vineri" era considerată stapâna peste lumea femeilor, indeletnicirile acestora (cusutul, torsul, tesutul) fiind controlate de ea.
Ingropată ca o straină, nimeni nestiind cine era
Sfânta Parascheva s-a născut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tărmul Mării Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mântuitorului: "Oricine voieste să vina dupa Mine să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o face să-si dăruiasca hainele sale saracilor.
După o vreme se retrage in pustie. Urmând sfaturile unor vietuitori alesi, se indreaptă spre tinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramâne cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfantă, în dorinta de a-si petrece restul vietii în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a asezat intr-o mănăstire de călugarite în pustiul Iordanului.
Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflăm că intr-o noapte, pe când avea 25 de ani, un inger i-a spus, în vis, să se reintoarcă in locurile părintesti. Sfantul Varlaam scrie în Cazania sa: "Să lasi pustia si la mosia ta să te intorci, că acolo ti se cade să lasi trupul pământului si să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".
Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este si de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.
A fost ingropată ca o straină. Potrivit traditiei se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niste crestini să-l ingroape dupa rânduiala crestinească. Săpând deci o groapă, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea si trupul corăbierului. Dar in noaptea următoare, unuia din crestinii care săpasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat in vis o impărăteasa, sezând pe un scaun luminat si inconjurată de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o văzuse in vis " si care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit să ia degrabă trupul ei si să-l aseze undeva la loc de cinste.
Credinciosii au inteles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indată au avut loc vindecări minunate in urma rugăciunilor care se făceau langă cinstitele sale moaste.
In anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani. După lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad - Serbia, în anul 1398.
In anul 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost răscumparate de la turci de Patriarhia Ecumenică. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moscheie, moastele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Strămutarea moaștelor Prea Cuvioasei la Iasi
Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica "Sfintii Trei Ierarhi" si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a strămutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Târnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moaștele Sfintei Parascheva să fie strămutate la Iasi.
Plăteste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, și astfel, patriarhul Partenie I și membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunostintă, moastele Cuvioasei.
Din actul patriarhal, datat septembrie 1641, reiese ca au fost aduse din Constantinopol "pentru sfintirea tării si binecuvântarea și lauda lui (Vasile Lupu) cinstitele și sfintele moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Nouă".

Cinstirea Cuvioasei nu are granițe
Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasa Parascheva sunt într-un numar mare. Astfel, în Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Târgovistei 18, în Episcopia Buzăului 29, in Episcopia Dunării de Jos 24, în Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, în Arhiepiscopia Iasilor 35, în Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, în Episcopia Romanului 22, în Arhiepiscopia Sibiului 47, în Episcopia Maramuresului și Sătmarului 6, în Arhiepiscopia Timisoarei 18, în Episcopia Caransebesului 5, în Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxă a românilor din Ungaria are la Gyula o biserică cu hramul "Sfânta Parascheva", construită in anul 1834. Românii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franța), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al căror hram este Sfănta Parascheva.