Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 26.09.2015, 21:59:56
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit

Sărbătorit la 26 Septembrie - Sfântul Voievod Neagoe Basarab

Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a venit în lume în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482, în împrejurări acoperite de taină, pe care istoricii nu le-au lămurit pe deplin.

Înzestrat cu însușiri excepționale și cu o mare sete de a învăța, la care se adăuga talentul de scriitor ce va face dintr-însul primul nostru creator de geniu, tânărului Neagoe i-a fost dat să crească și să se formeze în împrejurări tot excepționale. Membru al celei mai bogate și mai puternice familii boierești din Țara Românească, el a putut beneficia de o pregătire deosebită, nu numai militară – ca a tuturor celor de rangul lui – dar și cărturărească. Barbu Banul și frații săi au zidit, în 1485, mănăstirea Bistrița din Oltenia, aducând aici din sudul Dunării moaștele sfântului Grigorie Decapolitul, ceea ce făcea din noul lăcaș un prestigios loc de pelerinaj. Bistrița a devenit imediat cel mai mare centru cultural al țării, mai ales în urma relațiilor directe cu muntele Athos și cu centrele culturale rămase în Serbia, nedistruse de otomani.

In Bania Craiovei si in scoala de la Manastirea Bistrita, unde boierii Craiovesti, unii inruditi prin casatorie cu domnite de la curtea despotilor sarbi, Neagoe avea sa invete nu doar slavona, dar si limba sarba cu mult mai inainte de 1504, cand despotul sarb Gheorghe Brancovici, devenit mitropolitul Maxim de mai tarziu este nevoit sa se refugieze cu nepoata sa Milita, fiica fratelui sau, despotul Iovan Brancovici.

Tanarul Neagoe se va casatori in acelasi an. Tot aici, la chinovia ctitorita de Barbu Craiovescu, marele ban, care se calugareste in 1520, luandu-si numele de Pahomie, avea sa se adaposteasca o vreme Patriarhul Nifon II al Constantinopolului, dupa ce l-a alungat Radu cel Mare de la Mitropolia din Targoviste.

Portret votiv al Voievodului Neagoe împreună cu Doamna Milița -



Prin Nifon va fi aflat Neagoe și de obiceiurile împăraților bizantini de a scrie cărți de învățătură pentru fiii lor.

Legătura dintre ucenic și dascăl a fost așa de puternică, încât odată ajuns domn, Neagoe va obține de la patriarhia ecumenică și celelalte patriarhii canonizarea lui Nifon aproape imediat după moarte, caz foarte rar în Biserică.

Neagoe Basarab, care se urcă pe tron la 30 de ani, a adus în viața noastră politică și culturală o putere cum nu se mai văzuse până atunci de a modela timpul său și mai ales de a pune pe acest timp nu pecetea întunecată a arbitrariului și vărsării de sânge, ci pe aceea a înțelepciunii și deschiderii către viitor ce-l va așeza în conștiința urmașilor ca începător de tradiție. Tânăr încă, atunci când devine stăpânul absolut al unei țări, el și-a amintit de tânărul Solomon, a cărui viață o va da pildă fiului său, tocmai fiindcă nu a cerut nimic altceva decât înțelepciune. Dumnezeu i-a dat-o și lui!

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...rab-73097.html

https://sfantulmunteathos.wordpress....iata-sf-nifon/

Învătăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie:

Iubitul meu fiu, mai înainte de toate se cade să cinstești și să lauzi neîncetat pe Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și ziditorul nostru cel înțelept, și ziua și noaptea și în tot ceasul și în tot locul. Și se cuvine să-L slăvești și să-L mărești neîncetat, cu glas necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pe Cela ce ne-au făcut și ne-au scos din întuneric la lumină și din neființă la ființă. O, cât de mare este mila ta Doamne, și gândul și cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare și minunată taină! O, cine va putea spune toate puterile Tale și lauda slavei Tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, locui întru noi oamenii și se arătă nouă. Dumnezeu a fost în cer și om pe pământ și într-amândouă desăvârșit. Și pe om și l-a făcut fiu iubit și moștenitor împărăției sale. O, mare este taina înțelepciunii tale Doamne, care o ai cu noi oamenii! Cuvine-se dar să mărim pe Dumnezeul nostru și să strigăm împreună cu David, zicând: „Strigați lui Dumnezeu, tot pământul, slujiți lui Dumnezeu în veselie, intrați înaintea lui cu bucurie și cu veselie și cu curăție”
Reply With Quote
  #2  
Vechi 27.09.2015, 00:40:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

"A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod și Domn a toată Țara Românească și a părților dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani și jumătate. Și rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic și lăcașul oaselor mele, ca să fie nestricat“.
Așa stă scris pe piatra de mormânt a Sfântului Neagoe Basarab, din gropnița domnească de la Curtea de Argeș, ctitoria sa. Domn al Țării Românești între anii 1512 și 1521, binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a fost un adevărat „tată milostiv” al tuturor, și al creștinilor și al păgânilor, ctitor al multor biserici din țară, binefăcător al mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, precum și autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere a literaturii române,
Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie . Cronicarul Gavriil Protul, în
Viața Sfântului Nifon , patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfântul Neagoe Basarab: „Ce vom spune despre lucrurile și mănăstirile pe care le-au miluit?... Și în toate laturile de la Răsărit până la Apus și de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea și cu multă milă pretutindeni da. Și nu numai creștinilor fu bun, ci și păgânilor, și fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care strălucește soarele Său și ploaia și peste cei buni, și peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie". Tot din această lucrare, aflăm că Neagoe l-a avut învățător și duhovnic pe Sfântul Nifon: "Iar fericitul Nifon îl întărea în învățăturile sale".
A făcut donații mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Țara Românească. A fost ctitor al multor biserici din țară și autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii românești, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie" , lucrare cu un conținut moral-creștin. A introdus măsuri de susținere a natalității, a încurajat meșteșugurile și comerțul, a interzis exploatarea de către străini a rezervelor de aur din Țara Românească. A iubit pacea, „cu toți vecinii fiind împăcat” , așa cum spuneau cei din timpul său, astfel că în timpul domniei sale țara a traversat o perioadă de liniște și prosperitate.
„Măria sa a scutit de dijmă pentru un an pe toți țăranii și meșteșugarii, pentru ca țara să se mai întremeze. Dările și banii urmau a se strânge de la vameșii și negustorii străini care se îmbogățeau pe seama Țării Românești. A făgăduit ajutor familiilor cu copii, dând tocmeală ca în anul în care se naște un prunc acea casă să fie izbăvită de orice plată și muncă pentru domnie, iar pruncul născut să primească milă și ajutor de la Curte. Și meșteșugarii au fost încurajați, dându-se multe înlesniri breslelor muntenești de olari, curelari, rotari și de alte meșteșuguri, căci domnii dinainte se obișnuiseră a nesocoti lucrul lor, alegând mai mult lucrul străinilor. Încă a mai stăvilit Neagoe și venirea pribegilor căutători de aur în munții Țării Românești, iar mai târziu a oprit-o cu totul, pentru ca aurul să fie numai spre folosul și câștigul țării.” (Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești, Editura Bonifaciu, 2012, p. 134).
Sfântul Neagoe a adus țării sale prestigiu și strălucire, fiind atât pentru contemporani, cât mai ales pentru urmași un model de înțelepciune, credință, devotament și patriotism. Și-a crescut fiii în credință de Dumnezeu, familia sa fiind o mică biserică. A ctitorit Mănăstirea Curtea de Argeș, remarcabilă prin măreția, perfecțiunea proporțiilor și decorațiile sale și considerată de Gavriil Protul mai frumoasă chiar decât Sânta Sofia: „Și așa vom putea spune că adevărat că nu este așa mare și sobornică ca Sionul, carele îl făcu Solomon, nice ca Sfânta Sofia, care o au făcut marele împărat Iustinian, iară cu frămsețea este mai predesupra acelora”.
Prin politica sa, Neagoe a demonstrat că Țara Românească poate fi oricând un centru de rezistență creștină împotriva cotropitorilor păgâni și că numai credința în Dumnezeu poate salva sufletul românesc de la pieire. „Nimeni n-a mai întrupat în cultura română cu forța lui Neagoe această trăsătură fundamentală a sufletului românesc – credința în puterea binelui, în triumful lui final. Fiindcă nimeni nu a legat-o mai strâns de credința și iubirea pentru Cel de Sus. Neagoe Basarab, binecredinciosul domn român, a dat cea mai înaltă cugetare creștină în problemele stăpânirii și conducerii oamenilor. Prin Neagoe Basarab, românii au dat lumii un model de cugetare politică umană și creștină neatins și nedepășit de nimeni.” (Sfinți Români și apărători ai legii strămoșești, Editura IBMBOR, București, 1987)
Cât despre credința și smerenia domnitorului, Domnița Despina, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, povestește în jurnalul său duhovnicesc următoarele:
„Când am intrat pentru prima dată în sala tronului, el a cerut boierilor să iasă afară, voind să rămânem o vreme singuri. M-am retras tăcută într-un ungher, ca să nu-i tulbur sufletul. Neagoe a căzut cu fața la pământ înaintea icoanei Mântuitorului și suspinând, și-a revărsat durerea inimii într-un șuvoi nestăvilit de lacrimi: „O, Doamne al meu, Tu știi că din pruncie întru Tine mi-am pus nădejdea și pe Tine singur Te-am iubit, măcar că neîncetat am greșit înaintea feței Tale. Iar acum, pentru păcatele mele, Tu, Doamne, ai pus asupră-mi o sarcină mai presus de puteri, dându-mi coroana și scaunul țării mele. Dar eu privesc înlăuntrul meu și nu văd nici putere, nici înțelepciune, nici pricepere, căci un cârmuitor de țară trebuie să fie un om curățat de patimi, cu mintea luminată, ca să poată cârmui în chip drept și bineplăcut Ție… O, Doamne, Tu știi că niciun bine nu sunt în stare să fac norodului și țării mele!”… Mai târziu, mi-a povestit că pe când stătea așa, fără putere, cu fruntea plecată la pământ, i s-a părut că a ațipit. Atunci l-a văzut pe Patriarhul Nifon ca și când ar fi fost aievea, îmbrăcat în veșminte strălucitoare. Sfântul l-a prins de mână și l-a ridicat de la pământ, binecuvântându-l de trei ori în semnul crucii. Sufletul i s-a umplut de har și nădejde, iar apăsarea dinainte a pierit ca și când n-ar fi fost. Atunci a suspinat adânc, mulțumind cu înțelegere lui Dumnezeu că nu l-a lăsat singur și sărman pe acest pământ. ( Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești, Editura Bonifaciu, 2012)
Într-o epocă în care acceptarea și promovarea desfrânării reprezintă condiția integrării europene, iar străinii sunt aproape invitați să jumulească biata noastră țară de ultimele ei rezerve naturale, lăsând în urmă doar distrugere și moarte, într-o epocă în care natalitatea scade dramatic, în timp ce politica avorționistă îndeamnă până și fetițele de liceu să recurgă la crimă, modelul sfinților noștri voievozi cheamă întreg neamul spre pocăință și întoarcere la Dumnezeu. Să urmăm aceste exemple de credință și patriotism care pot reînvia oricând și oriunde inima unui neam atât de greu încercat de-a lungul secolelor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 27.09.2015, 01:07:50
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit

Milita Brancovici, este una si aceeasi cu Despina Doamna, sotia voievodului Neagoe Basarab. :)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 01.10.2015, 22:51:32
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit

Astăzi 1 Octombrie este sărbătoare mare - Acoperământul Maicii Domnului



Acest praznic se ține pentru că, în zilele împăratului Leon cel Înțelept, în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în Biserica Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în prima zi a lunii octombrie, cu mulțime mare de popor, în jur de 4 noaptea, „Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie și au văzut pe Maica Domnului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind cu lumină și acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oști cerești și de mulțime de sfinți, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleși, Sfântul Ioan înaintemergătorul și Evanghelistul Ioan.”

Practic, Cinstitul Acoperământ este OMOFORUL (veșmânt sub forma unei eșarfe), cu care Maica Domnului ne acoperă pe toți cei ce o iubim și o preamărim.

Maica Domnului se ruga cu graiuri de umilință, Fiului său, astfel: "Împărate ceresc, primește pe tot omul cel ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău și unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfințește și preamărește pe cei ce Te preamăresc pe Tine și pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primește-le toate rugăciunile și făgăduințele și-i izbăvește din toate nevoile și răutățile".

Rugăciune pentru Acoperământul Maicii Domnului

"Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăților noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărți, de față să ne stai întru ajutor și să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer și în ziua înfricoșătoarei judecăți, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău".
Reply With Quote
  #5  
Vechi 03.10.2015, 16:51:38
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Lightbulb Sf. Dionisie Areopagitul - 3 Oct.

Sfântul sfințitul mucenic Dionisie Areopagitul a fost botezat de Sfântul Pavel în Atena, și s-a numărat printre cei Șaptezeci de Apostoli. Prăznuirea lui se face la 3 octombrie în Biserica Ortodoxă.



Dionisie provenea dintr-o familie bună din Atena și a fost instruit în cele ale filosofiei vremii atât acasă, cât și în celebrele școli ateniene, devenind membru (sfetnic) al Areopagului. A fost căsătorit și a avut mai mulți copii. După convertirea sa la creștinism, sfântul Pavel l-a făcut episcop. Mai apoi, Dionisie a lăsat pe soția și pe copiii săi pentru Hristos și a plecat cu Pavel în călătorii misionare. Astfel, a mers la Ierusalim, unde a văzut-o pe Maica Domnului, și a scris despre această întâlnire în una din cărțile sale. De asemenea, a fost printre Apostolii și Episcopii prezenți la Adormirea Maicii Domnului, de unde și prezența lui în Icoana Adormirii Maicii Domnului.

Văzând pe apostolul Pavel primind mucenicia (la Roma, în anul 67), Sf. Dionisie s-a umplut și el de dorința de a fi mucenic pentru Iisus Hristos. A mers deci și a predicat Evanghelia în Occident, în special în Galia (Franța de azi), împreună cu ucenicii săi, Rustic preotul și Elefterie diaconul. Aici a convertit pe mulți barbari la creștinism, dar a și avut multe de îndurat.

În sfârșit, în anul 96, sub domnia împăratului Domițian, sfântul Dionisie a fost prins și chinuit pentru credință, împreună cu Rustic și Elefterie. Au murit toți trei la Paris, tăindu-li-se capetele. Trupurile lor au fost părăsite de păgâni ca să fie mâncate de fiarele sălbatice, dar creștinii din oraș le-au ascuns un timp, până ce Catula, o creștină înstărită, le-a îngropat pe toate cum se cuvine, într-un cavou zidit cu cheltuiala ei. Aceasta s-a făcut într-o zi de 3 octombrie, care a și rămas ziua pomenirii sfântului.

http://ro.orthodoxwiki.org/Dionisie_Areopagitul
Reply With Quote
  #6  
Vechi 14.10.2015, 09:48:27
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit 14 Octombrie

Sărbătoarea Sfintei Parascheva - o zi asteptată cu mult drag de români din toate colturile lumii.



Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toți cu dreaptă credință să o lăudăm, pe Preacinstita Parascheva. Că aceasta, lăsând viața cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă a luat în veci. Pentru aceasta mărirea a aflat și dar de minuni, cu Dumnezeiasca poruncă.

Reply With Quote
  #7  
Vechi 14.10.2015, 09:54:18
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sfanta Parascheva

Sfânta Parascheva de la Iasi este pomenită de către Biserica Ortodoxă Română pe 14 octombrie. Sfănta Cuvioasă Parascheva este cea mai cunoscută dintre toti sfintii ale căror moaste se află in tara noastră. Onomasticul grecesc paraskevi înseamna "a cincea zi a săptamânii, vineri". In traditia populară "Sfanta Vineri" era considerată stapâna peste lumea femeilor, indeletnicirile acestora (cusutul, torsul, tesutul) fiind controlate de ea.
Ingropată ca o straină, nimeni nestiind cine era
Sfânta Parascheva s-a născut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tărmul Mării Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mântuitorului: "Oricine voieste să vina dupa Mine să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o face să-si dăruiasca hainele sale saracilor.
După o vreme se retrage in pustie. Urmând sfaturile unor vietuitori alesi, se indreaptă spre tinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramâne cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfantă, în dorinta de a-si petrece restul vietii în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a asezat intr-o mănăstire de călugarite în pustiul Iordanului.
Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflăm că intr-o noapte, pe când avea 25 de ani, un inger i-a spus, în vis, să se reintoarcă in locurile părintesti. Sfantul Varlaam scrie în Cazania sa: "Să lasi pustia si la mosia ta să te intorci, că acolo ti se cade să lasi trupul pământului si să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".
Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este si de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.
A fost ingropată ca o straină. Potrivit traditiei se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niste crestini să-l ingroape dupa rânduiala crestinească. Săpând deci o groapă, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea si trupul corăbierului. Dar in noaptea următoare, unuia din crestinii care săpasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat in vis o impărăteasa, sezând pe un scaun luminat si inconjurată de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o văzuse in vis " si care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit să ia degrabă trupul ei si să-l aseze undeva la loc de cinste.
Credinciosii au inteles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indată au avut loc vindecări minunate in urma rugăciunilor care se făceau langă cinstitele sale moaste.
In anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani. După lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad - Serbia, în anul 1398.
In anul 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost răscumparate de la turci de Patriarhia Ecumenică. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moscheie, moastele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Strămutarea moaștelor Prea Cuvioasei la Iasi
Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica "Sfintii Trei Ierarhi" si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a strămutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Târnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moaștele Sfintei Parascheva să fie strămutate la Iasi.
Plăteste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, și astfel, patriarhul Partenie I și membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunostintă, moastele Cuvioasei.
Din actul patriarhal, datat septembrie 1641, reiese ca au fost aduse din Constantinopol "pentru sfintirea tării si binecuvântarea și lauda lui (Vasile Lupu) cinstitele și sfintele moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Nouă".

Cinstirea Cuvioasei nu are granițe
Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasa Parascheva sunt într-un numar mare. Astfel, în Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Târgovistei 18, în Episcopia Buzăului 29, in Episcopia Dunării de Jos 24, în Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, în Arhiepiscopia Iasilor 35, în Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, în Episcopia Romanului 22, în Arhiepiscopia Sibiului 47, în Episcopia Maramuresului și Sătmarului 6, în Arhiepiscopia Timisoarei 18, în Episcopia Caransebesului 5, în Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxă a românilor din Ungaria are la Gyula o biserică cu hramul "Sfânta Parascheva", construită in anul 1834. Românii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franța), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al căror hram este Sfănta Parascheva.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Vecernia zilei + cristiboss56 Despre Vecernie 15 01.02.2016 22:26:36
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. voxdei55 Generalitati 8 04.12.2010 23:48:51
Versetul zilei Daniela-Iulia Din Noul Testament 1 13.05.2009 10:22:30
Informatia zilei silverstar Stiri, actualitati, anunturi 4 24.04.2009 09:30:11