Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Maică, este îngăduit tinerilor să se sărute în Post? Oare acest lucru ne poate afecta în mod negativ relaţia? Cum ne sfătuiţi?

- Îmi pare rău copiii mei să vă întristez, dar sărutul de*spre care vorbiţi nu e bun nici în afara Postului, d-apoi în Post... Părintele Savatie Baştovoi vă lămureşte dar cu sărutul. Nu vreau eu să mă repet. Pentru mine a fost minunat când am citit ce zice părintele.
Măi, copii, dragostea dintre un băiat şi o fată e atât de frumoasă şi felurile de a vă manifesta tandreţea sunt atât de multe şi de minunate!
Aţi încercat vreodată să îm*brăţişaţi pe cineva cu privirea? Dar cu atenţia? Să-l priveşti mult, să-i dai atenţie îndelungată şi de bună calitate? Cea mai minunată îmbrăţişare este atenţia. Nici o îmbrăţişare trupească nu va putea satisface dorul omului de apro*piere şi de prezenţă. Doar atenţia! Ea asta şi este: suflet care îmbrăţişează alt suflet. Profitaţi măcar de Post să vă daţi multă atenţie. Multă atenţie şi când sunteţi de faţă, şi când sunteţi plecaţi, şi la rugăciune! Şi-aşa veţi birui păcatul şi relaţia voastră va fi plină de bucurie şi dragoste.
Sărutul, îmbrăţişările şi jocurile mai mult sau mai puţin vinovate, rănesc relaţia, rănesc dragostea, creează depen*denţe şi sunt păcate. Pentru că, în momentul în care cineva care iubeşte, îl sărută sau îl mângâie pe cel iubit fără acea atenţie plină de rugăciune, îl transformă cumva în obiect, în obiectul care-i dă plăcere. Şi, dacă nu veţi exersa cât sunteţi prieteni dragostea dezinteresată, nu o veţi avea după nuntă, când veţi avea griji şi necazuri şi când pofta trupului nu va mai fi exacerbată de păcat.
Ştiţi, eu aş numi iubirea dinainte de căsătorie postul Nunţii. Acest minunat post vă va pregăti pentru primirea harului ne*cesar hrănirii, întreţinerii şi creşterii adevăratei iubiri şi a veselirii chipurilor făgăduite de Praznicul Nunţii. Şi aşa, şi postul rânduit de Sfânta Biserică în intimitatea căminului nu va mai fi greu, nu va mai fi privit ca o „interdicţie”, ci ca un loc, timp şi mod special de iubire dătătoare de iubire care nu e din lumea aceasta. Altfel totul se va stinge, se va consuma...

[cristiboss56]

Sfinţind căsătoria şi patul mirilor („nuntă cinstită şi viaţă neîntinată”), Biserica învaţă şi înfrânarea de la relaţiile intime. Înainte de masă, creştinul ortodox rosteşte rugăciunea, dar dacă alături este un preot, acesta se roagă: „Doamne, binecuvântează mâncarea şi băutura robului Tău”, însă ştim că Biserica condamnă lăcomia şi beţia, şi le numeşte păcate. La fel, binecuvântând căsătoria, Biserica condamnă soţii care îşi întemeiază relaţiile exclusiv pe cele intime. Când într-o căsnicie predomină sexul, putem vorbi despre desfrânare; când bărbatul, după ce a strigat la soţie, cere de la ea satisfacerea propriilor pofte trupeşti, vorbim la fel, despre desfrânare. Adresându-se creştinilor căsătoriţi, Clement Alexandrinul spunea: „Omul trebuie să se abţină de la voluptate, în toate trebuie să se cunoască limita şi măsura”. Neputinţa înfrânării alungă perceperea deplinătăţii caracterului treimic al persoanei soţilor - locul dragostei este ocupat de voluptate. Înfrânarea joacă un rol important în viaţa de familie. La fel, se cere şi călugărilor să se înfrâneze. Noi ne considerăm oameni fericiţi pentru că „toate ne sunt îngăduite, dar nu ne vom lăsa biruiţi de ceva” (1 Corinteni 6, 12).
Pr. Prof. Gleb Kaleda