Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

Persoana - "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine."

Persoana este un fenomen care presupune in mod necesar un "eu".

Problema fundamentala consta in modul cum percepem acest "eu".

"Eul", in mod normal, este conceput in relatie cu diverse circumstante, cum ar fi numele (o semnatura grafica sonora), forma/particularitati fizice, apartenenta la o anumita comunitate, istoricul anumitor experiente, etc.

Toate aceste fenomene prin care concepem eul sunt relative, derivate la randul lor din alte fenomene.

Acest tip de "eu" este un "eu relativ" rezultat printr-un proces de interpretare si asociere.

Nu este eul neconditionat, eul fundamental.

Eul fundamental care nu depinde de fenomene si timp isi are natura in Dumnezeu, realitatea ultima, transcendenta.

Calatoria noastra spirituala este una interioara, de descoperire a eului in forma lui pura, neconditionata, fara asocieri cu cele pieritoare.

Prin contemplatie si rugaciune, eul relativ este lasat in urma fiind gasit in cele din urma eul fundamental.

"Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine."

[florin.oltean75]

Renuntari


Renuntarea la diverse patimi poate imbraca multe forme, uneori dramatice, alteori se desfasoara usor, firesc, natural doar prin forta intelegerii relatiilor cauza-efect.

Exemple de renuntari

Stapanul Inelelor-
Leave Now and Never Come Back
https://www.youtube.com/watch?v=fWweqP_ZWbg

sau din filmul Beautiful Mind cand John Nash se desparte de personajele sale inchipuite care ii intretineau si agravau boala:

"Nu voi mai vorbi cu voi niciodata."

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

sau din filmul Beautiful Mind cand John Nash se desparte de personajele sale inchipuite care ii intretineau si agravau boala:

"Nu voi mai vorbi cu voi niciodata."

1. Mai întâi, e un simplu film. Artistic! (deci cu ochii pe nevoile/credinţele/prejudecăţile/cunoştinţele majorităţii oamenilor din public, printre altele, şi cu tot ce decurge de aici...)
2. Apoi, personajul nu se desparte de halucinaţiile sale (asta nu stă în puterea lui, cum nu stă în puterea nimănui care experiază halucinaţia). Ci îşi modifică modul de a interacţiona cu ele /alege să nu le mai răspundă, refuză dialogul, optează pentru a le ignora sau, altfel spus, optează pentru dispreţ). Asta e cu totul altceva decât ai spus! Vrei să fii atent la amănuntul ăsta, te rog?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

Persoana este un fenomen ...

Niciodată. Din atâtea motive...

[florin.oltean75]

1. Mai întâi, e un simplu film. Artistic! (deci cu ochii pe nevoile/credinţele/prejudecăţile/cunoştinţele majorităţii oamenilor din public, printre altele, şi cu tot ce decurge de aici...)
2. Apoi, personajul nu se desparte de halucinaţiile sale (asta nu stă în puterea lui, cum nu stă în puterea nimănui care experiază halucinaţia). Ci îşi modifică modul de a interacţiona cu ele /alege să nu le mai răspundă, refuză dialogul, optează pentru a le ignora sau, altfel spus, optează pentru dispreţ). Asta e cu totul altceva decât ai spus! Vrei să fii atent la amănuntul ăsta, te rog?

1.Un simplu film, o simpla imagine - poate exprima uneori mai limpede decat mii de tratate - poate sintetiza cu usurinta adevaruri fundamentale cu privire la natura/conditia umana.

Din punctul meu de vedere, fiecare aspect al realitatii ne ofera o lectie - nimic nu este de neglijat sau dispretuit.

Chiar si un simplu film artistic.

2.Nu cred ca ignorarea presupune in mod automat si o atitudine de dispret. In acest caz nu cred ca sunt asociate. Dispretul presupune sa percepi o anume doza de realitate in fenomenul dispretuit. John Nash pur si simplu refuza o colaborare cu halucinatiile - pentru ca intelege ca orice forma de comunicare cu acestea le hraneste, le potenteaza, le face sa para din ce in ce mai reale.

La un anumit nivel al dezvoltarii spirituale, fiecare dintre noi va trebui sa facem acest pas, sa ignoram irealitatea - insa nu cu dispret ci inteligibil.

[Ioan_Cezar]

Creştineşte, dar din dar
Un mesaj umanitar:

Dharma, Karma şi fenşuiul
Ţi-au învârtoşat cucuiul.
Şi de nu retragi ce spui
O să-ţi crească ... alt cucui!

Iar oglinda o să-ţi toarne
Sub privire ... două coarne!
Poţi să crezi sau să nu crezi.
N-ai vrea să te operezi?

[florin.oltean75]

Creştineşte, dar din dar
Un mesaj umanitar:

Dharma, Karma şi fenşuiul
Ţi-au învârtoşat cucuiul.
Şi de nu retragi ce spui
O să-ţi crească ... alt cucui!

Iar oglinda o să-ţi toarne
Sub privire ... două coarne!
Poţi să crezi sau să nu crezi.
N-ai vrea să te operezi?

Cezar, indubutabil ai talent poetic. Felicitari!

Personal, nu am nicio problema sa port doua coarne (de exemplu, mi-ar fi mai usor sa dau la o parte crengile copacilor cand ma duc la munte) - problema insa poate fi pentru ceilalti.

Functionam pe baza de simboluri, insa nu stiu cat de multi realizeaza acest aspect.

Este elementul cheie care poate face saltul catre urmatorul nivel cognitiv al homo sapiens - constientizarea faptului ca realitatea subiectiva este, de fapt, o realitate integral interpretata.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

Functionam pe baza de simboluri, insa nu stiu cat de multi realizeaza acest aspect.

Este elementul cheie care poate face saltul catre urmatorul nivel cognitiv al homo sapiens - constientizarea faptului ca realitatea subiectiva este, de fapt, o realitate integral interpretata.

1. Viaţa omenească (în speţă viaţa sufletească) e mult prea complexă pentru a o reduce noi la simboluri (deşi eu cred că tu prin simboluri te referi mai degrabă, tehnic vorbind, la re-prezentări). Totodată nu putem ignora rolul simbolului (de ce nu şi al semnului?) în cogniţie - el este evident prioritar pentru unele procesări şi pentru anumite niveluri. Cu asta suntem amândoi în acord, sper.
Totuşi, Florin, dă-mi voie să îţi atrag atenţia că, mai mult chiar decât procesarea în cod semantic (iar aici simbolul este un mijloc şi un conţinut principal), informaţia şi energia minţii omeneşti este imagistică - nu simbolică. În anii 70, un italian pe nume Paivio a scris câteva lucrări remarcabile în această privinţă. De la el a rămas în neuroştiinţe şi ştiinţele cognitive aşanumitul "cod al lui Paivio" despre care, cred, ţi-am mai povestit cândva. Lucru curios, se pare că fiecare informaţie din psihismul nostru este stocată sub forma unui dublet imagistic-semantic. Fiecărei imagini îi asociem deîndată un înţeles şi invers, orice înţeles tinde să se asocieze în mintea noastră cu o imagine. Asta e uşor de constatat, chiar acum, dacă vrei să faci experimentul...:)
Nu merită aşadar să ne lăsăm atât de fascinaţi de cuvântul şi realitatea asta numită simbol. E o chestie printre multe altele la fel de importante în şi pentru om. Nu zic nici să o ignorăm, Doamne fereşte, ci doar să acordăm locul potrivit fiecărui lucru în parte.

2. Ei, cu interpretarea asta e mult mai complicat. Iarăşi, pericolul dintâi ar fi să credem că putem reduce ori cuprinde chestiunea subiectivă a interpretării într-un fel sau altul. Ar fi atâtea de avut în vedere, s-au scris milioane de pagini pe tema asta şi deloc proaste. Ar fi apoi deosebit de naiv să credem că realitatea subiectivă constă, în miezul sau excelenţa ei, doar din interpretare.
Eu aş aminti că interpretarea nu este nicidecum "spuma" cogniţiei (ăsta e reflexul unei gândiri tipic raţionaliste) ci, lucru care poate părea curios, uneori este un efect de urmă al ei. Zarurile au fost demult aruncate, înainte să înceapă vreun proces propriuzis de interpretare. Acest fapt se poate constata mai uşor în procesele decizionale cruciale, care implică riscul vieţii. Deşi noi preţuim în mod deosebit interpretarea, ca fapt subiectiv prin excelenţă, unul foarte personal şi complex (găsim aici componente din toată alcătuirea sufletului omenesc şi în special procese cognitive), totuşi s-a descoperit din vechime că interpretarea ascultă deja de forţe mult mai puternice şi, uneori, mult mai primare/simple. Totuşi, viaţa omului atârnă în mod semnificativ şi de interpretare. Deşi aceasta nu e, adeseori, decât un vârf de iceberg. Unul care atrage mereu atenţia celor pasionaţi de mintea umană.

Dacă vrei totuşi să fiu în acord cu formularea ta - anume că realitatea subiectivă e una integral interpretată - ei bine, sunt, în felul următor: realitatea subiectivă este un proces mereu tainic, de neconştientizat atunci când se desfăşoară şi care, după ce se petrece, poate, dacă sunt motive şi capacităţi mintale, să fie interpretată într-un fel sau altul. Natura fundamentală a realităţii subiective rămâne senzorial-afectivă. Poate nu întâmplător, Hristos ni se oferă ca Pâine şi Vin, suntem îndemnaţi "Gustaţi...!" şi "Bucuraţi-vă!" etc. Hristos este Lumină, este Iubire, lui Toma i-a cerut să Îl pipăie şi să vadă, nouă să auzim de avem urechi de auzit ş.a.m.d. Iar în extaz mintea tace.
Restul sunt toane şi ifose ale veacului acestuia raţionalist şi steril, care codifică şi resemnifică totul. Pentru a-şi face mai apoi de lucru în el însuşi.

[florin.oltean75]

Fals.Adevarul se afla nu prin logica ci prin...smerenie.Smerenia e un fel de nebunie pentru logica.

Din punctul meu de vedere, smerenia reprezinta concluzia celei mai adanci cugetari, consecinta unui proces logic impecabil.

Smerenia si dreapta cugetare sunt surori bune.

Aroganta este rodul unei logici defectuoase, stricata la miez.

Aroganta este rodul strambei cugetari.

-----

Dreapta cugetare este maica tuturor virtutilor, inclusiv maica smereniei si dragostei - cele doua virtuti de capatai prin care ajungem sa-L cunoastem pe Dumnezeu.

Fara dreapta cugetare cadem cu usurinta in exagerari si ratacim cararea.

Dreapta cugetare este gandirea logica care cumpaneste, evalueaza corect relatiile de cauzalitate,
pentru a directiona efectele actiunilor noastre catre Dumnezeu.

Eu cred ca smerenia este nebunie doar pentru aroganta, nu pentru dreapta cugetare.

[florin.oltean75]

1. Viaţa omenească (în speţă viaţa sufletească) e mult prea complexă pentru a o reduce noi la simboluri (deşi eu cred că tu prin simboluri te referi mai degrabă, tehnic vorbind, la re-prezentări). Totodată nu putem ignora rolul simbolului (de ce nu şi al semnului?) în cogniţie - el este evident prioritar pentru unele procesări şi pentru anumite niveluri. Cu asta suntem amândoi în acord, sper.
Totuşi, Florin, dă-mi voie să îţi atrag atenţia că, mai mult chiar decât procesarea în cod semantic (iar aici simbolul este un mijloc şi un conţinut principal), informaţia şi energia minţii omeneşti este imagistică - nu simbolică. În anii 70, un italian pe nume Paivio a scris câteva lucrări remarcabile în această privinţă. De la el a rămas în neuroştiinţe şi ştiinţele cognitive aşanumitul "cod al lui Paivio" despre care, cred, ţi-am mai povestit cândva. Lucru curios, se pare că fiecare informaţie din psihismul nostru este stocată sub forma unui dublet imagistic-semantic. Fiecărei imagini îi asociem deîndată un înţeles şi invers, orice înţeles tinde să se asocieze în mintea noastră cu o imagine. Asta e uşor de constatat, chiar acum, dacă vrei să faci experimentul...:)
Nu merită aşadar să ne lăsăm atât de fascinaţi de cuvântul şi realitatea asta numită simbol. E o chestie printre multe altele la fel de importante în şi pentru om. Nu zic nici să o ignorăm, Doamne fereşte, ci doar să acordăm locul potrivit fiecărui lucru în parte.

2. Ei, cu interpretarea asta e mult mai complicat. Iarăşi, pericolul dintâi ar fi să credem că putem reduce ori cuprinde chestiunea subiectivă a interpretării într-un fel sau altul. Ar fi atâtea de avut în vedere, s-au scris milioane de pagini pe tema asta şi deloc proaste. Ar fi apoi deosebit de naiv să credem că realitatea subiectivă constă, în miezul sau excelenţa ei, doar din interpretare.
Eu aş aminti că interpretarea nu este nicidecum "spuma" cogniţiei (ăsta e reflexul unei gândiri tipic raţionaliste) ci, lucru care poate părea curios, uneori este un efect de urmă al ei. Zarurile au fost demult aruncate, înainte să înceapă vreun proces propriuzis de interpretare. Acest fapt se poate constata mai uşor în procesele decizionale cruciale, care implică riscul vieţii. Deşi noi preţuim în mod deosebit interpretarea, ca fapt subiectiv prin excelenţă, unul foarte personal şi complex (găsim aici componente din toată alcătuirea sufletului omenesc şi în special procese cognitive), totuşi s-a descoperit din vechime că interpretarea ascultă deja de forţe mult mai puternice şi, uneori, mult mai primare/simple. Totuşi, viaţa omului atârnă în mod semnificativ şi de interpretare. Deşi aceasta nu e, adeseori, decât un vârf de iceberg. Unul care atrage mereu atenţia celor pasionaţi de mintea umană.

Dacă vrei totuşi să fiu în acord cu formularea ta - anume că realitatea subiectivă e una integral interpretată - ei bine, sunt, în felul următor: realitatea subiectivă este un proces mereu tainic, de neconştientizat atunci când se desfăşoară şi care, după ce se petrece, poate, dacă sunt motive şi capacităţi mintale, să fie interpretată într-un fel sau altul. Natura fundamentală a realităţii subiective rămâne senzorial-afectivă. Poate nu întâmplător, Hristos ni se oferă ca Pâine şi Vin, suntem îndemnaţi "Gustaţi...!" şi "Bucuraţi-vă!" etc. Hristos este Lumină, este Iubire, lui Toma i-a cerut să Îl pipăie şi să vadă, nouă să auzim de avem urechi de auzit ş.a.m.d. Iar în extaz mintea tace.
Restul sunt toane şi ifose ale veacului acestuia raţionalist şi steril, care codifică şi resemnifică totul. Pentru a-şi face mai apoi de lucru în el însuşi.

Interpretarea - reprezinta sensul, intelegerea, pe care o atribuim stimulilor, indiferent de natura acestora (vizuala, sonora, tactila... - interni/externi).

Fiecare persoana traieste efectiv in propriul ei univers interpretat subiectiv.

Interpretarea este un proces psihologic fundamental, care implica in mod necesar doi factori: fenomenul interpretat si intelesul asociat acestuia.


De exemplu:
o sonoritate interna (internalizata) - "Dumnezeu" cu intelesul de Dumnezeu. Un tandem de doua constientizari relationate.

Modul in care interpretam realitatea se reflecta direct asupra calitatii existentei noastre.

Interpretarea corecta reprezinta cheia catre libertatea autentica.

Toma a pipait ca sa urce din simturi in Ratiunea dincolo simturi - din care izvorasc toate - originea Cuvantului.

Natura ei transcende senzorial-afectivul. Aici suntem chemati sa ne intoarcem cu totii - Acasa.