![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Citat:
Apoi, "mai draga" Copacel, vorba cuiva pe-aici care m-a facut sa izbucnesc fara sa vreau in hohot, e greu cu cyborgii astia cu procesor chinezesc... Stiu, n-are nicio legatura cu tine, dar omul are dreptul sa faca ce legaturi vrea muschiu' lui, nu-i asa? Nu stiu de fapt cui te adresezi cu "tanti" si "cucoana"? Daca cel caruia ne adresam astfel nu s-a straduit prea mult sa ne supere la modul personal ca sa fim (fals) motivati sa ne adresam sub aceasta forma, atunci te substitui involuntar acelora de care spuneai: "De fapt sunt oameni incapatinati ,care nu vor sa accepte adevarul si atunci prefera sa-si creeze o lume prorpie a lor care functioneaza dupa legile lor si in care ei sunt stapani.(asta este signatura luminii luciferice). Apoi simt nevoia sa arate lumii aceasta lume, imbracata intr-o forma lirica, specific fiecaruia dupa propria personalitate." O intrebare prosteasca: ai fost vreodata poet, sau vorbesti din carti? Poezia (si nu "po-ezia" fata de care afisezi toata rautatea de care dai dovada), are in sine ceva deosebit, chiar daca vine (de cele mai multe ori) de la cel rau. Cred ca tocmai acest motiv te scoate pe tine din sarite. Am cunoscut poezii coplesitoare (de la noi, ma gandesc doar la Minulescu, pe care Cristiboss, l-a adus in paginile forumului, surprinzandu-ma oarecum prin aceasta lipsa de vigilenta), dar care stimuleaza patima si pacatul... Dar am vazut deasemenea (uneori la aceleasi persoane, ajunse la o alta treapta de intelepciune) versuri inchinate lui Dumnezeu, care nu doar reusesc sa mai spele din pacatele tineretii, dar ne trezesc noua constiinta adormita... Sa nu vorbesti de poezie, daca nu ai auzit niciodata vocea muzei in ureche. Pentru ca foarte multi dintre acesti poeti rataciti candva, ajung in final sa cunoasca si starea de vinovatie pentru trecutul lor, si mila pe care si-a facut-o Dumnezeu cu ei pe tot parcursul vietii, asteptandu-i cu rabdare sa se intoarca, dar mai ales, mai ales, ajung la acel nivel de smerenie binecuvantata care acopera toata nevointa de care vorbeati tu si Igor mai devreme. Nu nevointa este intaia si cea mai mare ci smerenia: Ea are puterea sa ne mantuiasca la fel ca pe talharul de pe cruce care NU mai avea timp sa se nevoiasca. Am scris in tineretea mea, poezie de toate genurile, de care acum nu ma mandresc. Atunci insa ma consideram cineva, iar prietenii se distrau nevoie mare. Nu pot sa redau aici acele versuri fiindca aduc mare sminteala. Iar ele erau puse pe note si cantate la chefuri si aniversari... Habar nu aveam pe-atunci, cat rau pot sa fac, doar amuzandu-ma in acest fel... Pentru ca DA, m-am nascut cu acest TALANT. O parte din ele inca mai exista pe anumite pagini de net, pe care nu le-as populariza pentru nimic in lume. O alta parte am reusit sa le sterg, avand aceasta optiune. Incet-incet, omul se poate schimba. Iar daca noi ajungem sa judecam dupa ce-l care-a fost odata, nicidecum dupa cel ce este sau mai ales dupa cel ce pare a deveni inaintea noastra, nu facem decat sa dovedim superficialitate in credinta pe care dealtfel o cerem tuturor celorlalti din preajma noastra. Iata doar doua exemple. Nu din mandrie le redau, ci din durerea ca am risipit un timp atat de pretios care nu se va mai intoarce niciodata. Acum, oricat as alerga, nu cred ca mai sunt capabil sa-l prind pe cel care-ar fi trebuit sa fiu!... Vizita Ea spuse: - Te caută un domn. - Pe mine? Eu nu cunosc decât Oameni sărmani, Cu suflet chinuit. - Salut, Moșnege. Am venit ! - Vă rog să mă iertați Pe cine căutați, Că sunt oleacă încurcat ?! - Nu mă cunoști ? Glumești! - Nu, chiar nu știu! Poftiți, intrați Și să scuzați deranjul Am multe cărți ce stau pe jos... Cu... ce vă pot fi de folos ? - Ei, hai, Moșnege, serios, Tu chiar nu te prefaci? Trecutului n-ai ce să-i faci. Iar eu Sunt cel ce-am fost mereu : ORGOLIUL tău. De-o vreme M-ai făcut uitat. N-am mai băut N-am mai mâncat Și sor'mea VANITATEA, Se plângea Că te-ai cam dat la fund!... Așa Nu se mai poate! Pe cuvânt!... Hrănește-ne, bătrâne, Zi ceva! Un banc, o vorbă dură, O bârfă, o înjurătură, O teorie mai semeață Cum stii tu, în sictir și greață Tu n-ai egal în lumea ta! Fii mândru că ești "cineva", Deștept, citit, documentat In lumea asta de... doi lei. Ai "stofă", "ștaif" și știi ce vrei!!! Altul ca tine, greu găsești! Ia zi, acuma ce citești? Ce-i asta ? "Sfinți Părinți", "Psaltirea"? Bătrâne, ți-ai ratat menirea ! Ești jalnic. Ce-ai pățit? Nu-mi spune că te-ai pocăit!... Dacă știam, ți-aduceam flori Si-ți dedicam și aforisme... Ce altceva poți să-mi oferi, Afară de icoane și catisme?... - Nimic! Ce-a fost a fost Desertăciune fără rost Doar flecăreli și rătăcire, Cădere si dezamăgire... Aș vrea să cred că m-am schimbat! Pe filozofi i-am cam lăsat; Nu mă mai cert, nu mai combat, Nădăjduind să fiu iertat. Eu nu mai sunt cel care-am fost... Un biet sărman umil și prost Trăind din mila Domnului!... - Ce spui!?! Bravo, bătrâne! Așa mai zic și eu: Mândrie pânâ la Dumnezeu!! Ești deja sfânt, nu cel ce-ai fost! Mă-ntreb de când? De la intrarea-n post? Bătrâna intervine: - Ce-i moșnege ? Mi s-a părut Că te aud vorbind. - Vorbind? Așa? Am ațipit Și tocmai ce-am primit Pe cineva. Un camarad apropiat; Era flămând și însetat, Chiar trist mi s-a părut - Om bun, era? - Nu prea! Dar pretindea Că fără el, N-aș exista!... - Și ce-ai făcut? Cum ai scăpat? - Nimic. Tu m-ai salvat!... Nu doar acum, ci-atunci, cândva Când ai zâmbit și ai spus "DA" În fața Sfântului Altar. Nu meritam Știam. Dar Dumnezeu a vrut așa. Mi-ai dat copii și viața ta Și te-ai băgat sub Crucea mea Luând povara cea mai grea Și-am înțeles că dacă dai Ai porțile deschise-n Rai!... **************************** Suflet sarman N-am timp pe cât aș vrea să am, Suflet sărman! M-am risipit tot căutând În van Potcoave de cai morți ! Sute de cărți Pierdute printre rafturi și coperți De autori celebri și "experți" ! Ce-a mai rămas din ele-acum ? Povara unei Cruci în drum, Sub soarele dogoritor, Urcând Golgota faptelor! Câtă risipă ? Câte nopți Pierdeam mereu Închis în mine, fără Dumnezeu?... Mă frământam, din zori în miezul nopții, Ca să descopăr, astfel, taina vieții. Și rămâneam supus în umbra morții, Printre filozofii întortocheate, Cu fraze-alese, sau alambicate... Mă complăceam în fals și slăbiciune, Fără esență, fără adâncime, Că nu găseam nicicum "Cuvinte vii" !... Doar vorbe goale !... Simple fantezii !... Te-am chinuit mereu, suflet sărman Și te-am ținut închis între zăbrele, Înghesuit de gânduri efemere, În loc să te apropii de liman ! Ai fi putut avea "Comoară-n cer" De ți-aș fi dat la vreme, cele bune, Dar ai rămas dator în căi străine Iar ca să te salvez, e greu să sper !... Talantul care ni s-a dat Și-a risipit în van, menirea. Naiv, mi-am compromis zidirea, Că la vrăjmaș a fost amanetat!... O viață a trecut pe lângă noi ! Orgoliu, slăbiciune și noroi. Ținut pustiu și dezolant Aveam talent, dar... nu aveam Talant !...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) Last edited by Mosh-Neagu; 16.08.2015 at 20:21:18. |
|
#2
|
|||||||||
|
|||||||||
|
Citat:
Citat:
Citat:
Stiu cum gandesc astfel de cucoane.Dovada este insusi drumul in cariera a acelui cucoane. N-a tinut cu poezia, a trecut in politica, a mers din partid in partid , nu te principii nu tu dogme , doar fuga dupa oportunitati de functii /putere/etc Adica practic in realitatea nu este mai nimic. Citat:
specimene exact precum aceasta tani/cucoana lirico-melo-dramatica. Citat:
Citat:
Citat:
Slava Domnlui cati po-eti anonimi au murit in santz cu sticla in mana.... Citat:
Citat:
fie atenuate.Insa atunci cand intensitatea amplificarii sau atenuarii se micsoreaza omul revine la starea initiala asa cum era el.. PS:Igore nu mai imita stilul psalmilor.Lasa-i in pace. Last edited by Copacel; 16.08.2015 at 20:34:18. |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Citat:
Eu nu ma avant in lupta, fiindca-mi lipseste "stioul cu penita de aur!" Si-apoi, nici nu vreau sa te zgârii din greseala... Citat:
Citat:
Citat:
Omul nu se schimba niciodata? Pacat ca poti sa crezi o astfel de ipoteza. Filocalia ne pune la dispozitie o infinitate de exemple. Aseara ascultam o mai veche inregistrare a Parintelui Arsenie Papacioc. Iar el spunea ca omul are un potential nebanuit in interiorul lui, astfel incat, el ii poate depasi pe Ingeri. Iar daca omului i-ar fi ingaduit sa vada un Inger, ar fi cu neputinta sa nu moara. Ei bine, Ingerii au o stare de permanenta si ei nu mai pot evolua, asa cum reuseste omul prin smerenia lui. Omul ii poate depasi pe Ingeri si poate ajunge in preajma Imparatului, sa cineze cu El, sau sa mijloceasca pentru cineva in mare nevoie. Ingerul doar transmite informatia nemodificata, la Dumnezeu, fara a avea dreptul la "mai mult de-atat". Pe cand omul, desi fost muritor (sau inca muritor, daca ne gandim la cate minuni savarseau unii dintre sfinti fiind inca in viata, prin Harul lui Dumnezeu), desi fost mare pacatos in vremea tineretii (Maria Egipteanca) chiar se pot schimba, daca vor. Iar cel mai mare imbold in acest sens ni-l da farama de har care vine atunci cand acceptam smerenia. E de-ajuns sa-l simti odata, ca sa fii in stare sa lasi TOTUL, penru cateva clipe de mila din partea lui Dumnezeu!...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
|
#4
|
|||||||||
|
|||||||||
|
Citat:
Citat:
problema mea. Citat:
Citat:
respectiva.Este o mare greseala sa abordezi definitia poeziei cu nuante de "propaganda" in spiritul unui tragedii antice. Nu trebuie sa te tai cu lama ca sa fii poet si nu toata lumea care citeste poezie se taie cu lama.Mai suntem si noi astia realistii-pragmatici cu nuante de optism bine motivat. Citat:
in majoritate de intrusi.Cu alte cuvinte lumea se blameaza pe sine insasi. Citat:
Citat:
Citat:
la cer la pamant.Inainte de a atinge acel potential descris in filocalie, mai intai ar trebui sa atingi potentialul crestinilor din vremurile cand s-au redactat canoanele. Daca sa presupunem ca tu ai avea dezglarea la impartasanie dupa ce in prealabil duhovnicul te-ar fi judecat dupa canoane(aplicandu-le asa cum au fost redactate) , de abia atunci ai avea sanse reale sa ajungi la cele spuse in filocalie. Insa aici am avea o problema.Nu poti sa ajungi la potentialul crestinilor de atunci , traind in societatea de azi.Ar trebui sa parasesti societatea de azi , sa te retragi din societate, sa te faci monah/pustinic/ . Citat:
nivel ? Da-mi un exemplu de un singur mirean catre traieste in societatea contemporana care a ajuns la un asemenea nivel ? Unul, please. Ca sa nu zici ca sunt absurd si nu acord nici o sansa.Te rog, un singur exemplu, arata-mi-l si mie. (si nu pt ca sa-mi demonstrezi mie ceva, ci ca sa ma duc sa-l intreb concret cum a aplicat invataturile de a putut realiza un asemeni obiectiv:sa traiasca in lume actuala ,anul 2015 si sa fie inger in trup omenesc) Last edited by Copacel; 16.08.2015 at 23:02:09. |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Prin design, AI CUM! Toti am fost ziditi sa... dam rod. Altfel riscam sa fim aruncati in foc!!!
Citat:
Citat:
In baza a ce? Niciodata nu a existat vreo certitudine ca toti cei ce se calugaresc se mantuiesc si nici daca nu te calugaresti nu te mantuiesti. Citeste "Scara" Sfantului Ioan Scararu, pentru o mai mare relevanta. Citat:
Citat:
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
din arealul meu care sa fi facut-o. Oameni care sa planga la Sf Liturghie ? N-am intalnit pana acum, sorry. Eu personal n-am vazut pe nimeni asa. |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Citat:
Asculta, sa-nveti sa vorbesti, Priveste, sa-nveti sa cladesti. Si taci, sa-ntelegi ce sa faci... Asculta, priveste si taci! Când simti ca pacatul te paste Si glasul Sirenei te fura, Tu pune-ti lacat la gura Si-mplora doar sfintele moaste - Când simti ca pacatul te paste!... Când simti ca dusmanul te-nvinge, Smulgându-ti din suflet credinta, Asteapta-ti tacut biruinta Si candela mintii nu-ti stinge - Când simti ca dusmanul te-nvinge! Când bratele-ncep sa te doara, De teama sa nu-mbatrânesti, Ramâi tot cel care esti - Aceeasi piatra de moara - Când bratele-ncep sa te doara!... Iar când, cu ochii spre cer, Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci, Asculta, priveste si taci!... Din brate fa-ti aripi de fier Si zboara cu ele spre cer!...
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#8
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
|
#9
|
||||
|
||||
|
Poezie publicată în Revista Mitropoliei Banatului "Învierea", martie 2016:
Orfanilor de Rai
Munții vor fi aici, mereu acolo, și ghioceii fragezi. Și iarba trimisă-n vânt: îmbracă-i!, așterne pajiști. Câmpiile ce murmură geamăt de dor, căderea; durerea; Ca și-acum șapte mii de ani, primind bărbatul și femeia. Atunci mureau doar doi, iar azi ne mor națiuni; în facțiuni. Tresare cântul lor, freamătă gândul lor; în Rai nu sunt viziuni. Aievea, era puțin, era frumos, aveam și dăruiam totul; Frate și soră, nu fi al neamului Cain, hain, nu fi spurcat E loc pentru-amândoi oricând; e loc curat. Rărește-ți pasul! Alegi stricat, te bucuri rău, ești binecuvântat, nu blestemat. Ce sunt acestea toate? Le lași marcat? Îndurerat să pleci, așa-i? Chemat să dai ce n-ai pentru un grai de slavă-n Rai, mai stai? Și-atunci? Cât dormi? E foc în jurul tău, nu vezi? Luptă cu toții pentru viața ta și tu continui să nu crezi? Hai, vino grăbit, smerit, când vom pleca, să fie-n rugăciune. Să nu te temi; de câini, de porci sau șerpi, de azi sau mâine, Tu fă doar bine, cât ține de tine, și-apoi va fi și pâine. Iar dacă nu te răstignești și nu mucenicești, să nu dorești; Să ști să poți să ai să dai mai mult, că iei povești și-apoi rănești. Fi pregătit mereu să iubești. Și să ierți. Ce taine negrăite... Și-apoi plângând să moștenești, ce nu poți să gândești. Să fi chemat, strigat, să fi urcat; atunci nu vei mai fi orfan, Ți-e dăruit, ești așezat la bucuria odihnei cea fără nici-un ban, În comuniunea familiei Împărăției cu țărmuri infinite... *
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 06.06.2016 at 16:40:49. |
|
#10
|
|||
|
|||
|
Igoras, Emiliane taica, porcarioara asta ai indraznit sa o publici, bre?
Ce te-a impins, oare? Ce nu te-a retinut? * Uite, Igor, cam ce este aceea cugetare si poezie crestina! Sa-ti fie spre rusinare si sfanta invatatura. In gradina Ghetsimani Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul... Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intruna. Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna. O mana nendurata, tinand grozava cupa, Se coboara-miindu-l si i-o ducea la gura... Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa... Dar nu voia s-atinga infama bautura. In apa ei verzuie jucau sterlici de miere Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata... Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere Batandu-se cu moartea, uitase de viata! Deasupra fara tihna, se framantau maslinii, Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada... Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii Si uliii de seara dau roate dupa prada. * Inca o portie, sa nu fie lectia cu juma de masura! Despărțire Când fâlfâiși năframa în albul steag al mâinii Se oglindea amurgul în apele fântânii; Alături, săgetată în inimă de frică, În clipa despărțirii gemu o turturică, O rodie necoaptă căzu, de vierme roasă, Crăpând, înăbușită de iarba somnoroasă Și, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii Ieșea, pălit și rece, luceafărul iubirii, Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea. Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea Cum turbura adâncul venind să se adape Și prefăcea în sânge cleștarul scump de ape, Cum se stingea amurgul și veștedul luceafăr Și cum porneai departe și singură tu, cea făr’ De milă, luând cu tine în albul steag al mâinii, Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii, Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur, Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur, Pe când, cerând și dându-și c-un bun rămas iertarea, Se-mbrățișau în umbră iubirea și uitarea. |
|
|