De la resemnare la acceptare

[Igor_Paslusnik]

Fratele meu drag şi iubit, Ioan Cezar. Te îmbrăţişez în Hristos.
Ai un suflet sensibil ca al meu, dar să ştii, îţi spun din experienţă şi din ce am fost învăţat de duhovnic şi alţi părinţi îmbunătăţiţi, cu cât ai sufletul mai sensibil, cu atât poţi te poţi înălţa mai sus, dar poţi cădea mai uşor, mai abrupt şi mai dureros.
Vreau să-ţi scriu puţin, nu vreau să-ţi schimb părerile, nu vreau să-ţi pierzi sau schimbi din unitatea în diversitate, pe care au avut-o şi Sfinţii Apostoli la pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii văzute, unde fiecare a rămas cu personalitatea şi caracterul lui unic, dar împreună alergând spre mântuirea celor din jurul lor. Să ne ajute Dumnezeu să-i avem de exemplu de urmat.

Gabriel Garcia Marquez, "hiperlucid", proclamat de tine, laic prin excelenţă, zic eu, am căutat să-l evit. Nu mi-au plăcut scrierile lui. A scris ceea ce au numesc mizerii: "Amintirile curvelor mele triste" şi "Dragostea şi alţi demoni". Cum bine ai spus, premiile nobel se dau din interese, prin compromisuri, cu repercursiuni, promisiuni din partea ambelor părţi, dăruitor şi primitor şi alte întunericuri.
Pentru mine, premiul nobel şi întreagă viaţa mea, Hristos merită şi Lui i-o dăruiesc, că de la El o am.

Iar despre Graham Greene, nu vreau să te dezamăgesc, dar destul pierd vremea cu nimicuri, nu o voi pierde mai mult cu beletristică, în nădejdea înţelepţirii în cele lumeşti, în ale "artelor şcolii vieţii", nu vreau să mă rătăcesc în visarea celorlalţi, altora, nu pot să biruiesc în locul lor, mai ales dacă au plecat deja în veşnicie, şi au plecat fiind în erezie sau ateism, şi au scris rânduri, în erezie fiind, deşi dintro sensibilitate aparte, sunt mulţi ca ei, e natura sufletului omenesc, acolo unde întuneric dă foarte mult târcoale, ca să doboare, cm văzut mai sus, că se poate, să nu lase pe om să se înalte. Nu vreau şi nu pot să lupt luptele oamenilor care refuză să se schimbe în mai binele obştesc al mântuirii lor, în Hristos Iisus, fiindcă nu pot să lupt cu demonii lor, când demonii mei nu sunt biruiţi, din preapuţina mea credinţă şi lipsa faptelor mele cele mântuitoare. Nici cultură generală în materie de literatură, nu vreau să adun. Nu-mi ajută la mântuire. Oamenii care primeau pe Apostoli, zice Scriptura că Apostolii ieşind din cetăţile lor, scuturau praful de pe picioarele lor, să fie drept mărturie în ziua judecăţii.

Da, să zicem prin absurd că mi-aş copilul la un instructor să înveţe şah, dacă instructorul are reputaţie în ceea ce face, atunci, chiar dacă spuni că-ţi pasă mai puţin de calitatea jocului tău, mi-aş da copilul să-l înveţi şah, fiindcă rezultatele tale, spun totul despre cât de mult îţi pasă.
Dar nu îmi dau copilul la şah, nici unui instructor, fiindcă şahul se învaţă şi se dezvoltă în particular, de unul singur, în special prin practică, copilul nu are nevoie de un instructor, e un joc creativ, iar memorarea tehnicilor, îi va deruta îmbunătăţirea; eu am învăţat singur şah.
E la fel ca şi cu rugăciunea inimii: are un stat, un anumit set de cuvinte: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Dar ele nu sunt obligatorii, şi se pot înlocui cu oricare alte cuvinte, chiar şi cu simplul: "Doamne miluieşte". Important este să fie spusă non-stop. Continuu. "Rugaţi-vă neîncetat", spune Duhul Sfânt prin Pavel.

Nu e vorba de livrarea şi atracţia unui oarecare lucru. E vorba de mântuire. E scopul pentru care omul, adică creştinul, trăieşte. Mântuirea lui şi a celorlalţi din jurul lui. Cu toţii când ne-am botezat, de mici, am început să fim lucrători şi grădinari ai Domnului. Pentru sufletul nostru şi al celorlalţi. Vrei nu vrei, te aşteaptă mocirlă, 100% sigur. Te aşteaptă şerpi ascunşi în iarba cea înaltă care trebuie tăiată. Dar să nu ne temem: "Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului". (Luca 10, 19) Te aşteaptă ghimpi care te vor înţepa atunci când îi vei tăia, şi vor lăsa chiar şi cicatrici. Te vor aştepta poate lei şi tigri care vor sări la atac şi vor muşca, îţi vor rupe chiar şi mâna, te vor lăsa fără ea, dar n-au decât, "căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă." (Matei 5, 30) Şi mai ales: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de Acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28)

E vorba de dragoste jertfelnică. Îmi pasă mai mult de mântuirea tuturor celorlalţi, decât de mântuirea me, fiindcă ăsta-i cel mai valoros şi preţios lucru care există în creaţia văzută şi nevăzută: mântuirea. Iar eu renunţ la el, pentru aproapele meu. În aproapele meu, văd pe Hristos, şi vreau să fac totul pentru ai fi bine aproapelui meu, căci în el e Hristos, cum să nu fac binele Domnului Dumnezeului Universului ? Renunţ la mântuire, pentru a o da altuia. Fiindcă altceva nu mai am de dat. E uşor să mergi în Iran sau Afganistan sau Somalia sau alte ţări musulmane să mărturiseşti pe Hristos şi să fi ucis, să devi Sfânt Mucenic. Dar e un soi de laşitate. Că şti că vei muri. Şi vrei să-ţi scurtezi viaţa şi lupta şi chinul, pentru laurii şi răsplătirea de Sfânt Mucenic, care se obţine uşor. E un paravan şi un compromis. Nu aşa. Ci stai. Stai acolo unde te-a pus Dumnezeu să te naşti, luptă de acolo, jertfeşte-te de acolo, răstigneşte-te de acolo pentru oameni, urmând lui Hristos şi Sfinţilor. E mai mare jertfa şi lupta decât să mori repede în mijlocul criminalilor extremişti fanatici conduşi de demoni, care urăsc creştinismul din tot adâncul fiinţei lor şi ştii că te vor ucide. Ci stai şi întăreşte pe cei din blocul tău, din zona şi oraşul tău, fi cât mai creştin poţi, fă fapte bune, zâmbeşte-le, dăruieşte mereu, cât de mult poţi, roagă-te, mergi la Sfintele Slujbe, fă nevoinţă, metanii, ţine post, mai ales tânăr fiind, poţi ţine post negru, multe zile, prin acestea ne vom sfinţi, curăţi şi îndumnezeii. Dumnezeu nu se cunoaşte prin raţiune, ci prin mintea cea mai presus de minte, care o are fiecare, prin ochii sufletului, prin nous-ul sufletesc, desprinzându-ne de toate cele rele şi cele bune deopotrivă, acea este adevărata stare lucidă de vedere a lui Dumnezeu. Am citit şi eu despre ea. Şi mi-o doresc nespus de mult.

Aşa să fim cu toţii, fie creştini, sau episcopi, preoţi, diaconi. Acestea se ating, urmând poruncilor şi dragostea lui Hristos, Dumnezeu în Sfânta Treime.
Nu citind din G. G. Marquez sau nu citind "Puterea şi gloria" lui Graham Greene. Aceştia doi, şi miliarde ca ei, nu au ajuns şi nu vor ajunge la îndumnezeire niciodată.
Ori ăsta-i scopul. Eu, pentru asta trăiesc, pentru Hristos, pentru a-L înţelege, a-L dori, aL căuta, a-L găsi, a-L urma, a trăi în El, a mă curăţi, lumina şi îndumnezeii prin El. Numai când ajuns la luminarea în Hristos, la acea "pace care covârşeşte orice minte", spune Scriptura, la vederea luminii necreate, în harul necreat, atunci poţi să mântuieşti şi pe alţii în jurul tău. Şi atunci şi doar atunci, poţi ajunge la îndumnezeire.

E mult de scris, prea mult, căci doar prin cuvintele acestea materiale, poţi exprima ineprimabilul, dar e atât de frumos...

Am spus că nu scriu mult... iartă-mă.

Doamne, ajută.

[GMihai]

Dar cum iti permiti tu, Emiliane, sa stabilesti cine s-a indumnezeit si cine nu ?! Nu vezi ca dai pe dinafara de mandrie desarta, si iti ingadui sa judeci ceea ce numai lui Dumnezeu Ii este dat ?!

[AlinB]

În prealabil postat de GMihai

Dar cum iti permiti tu, Emiliane, sa stabilesti cine s-a indumnezeit si cine nu ?! Nu vezi ca dai pe dinafara de mandrie desarta, si iti ingadui sa judeci ceea ce numai lui Dumnezeu Ii este dat ?!

Gasesc oarecum amuzant ca desi il detesti, ii citesti in de amanuntul postarile :)

[Mihailc]

În prealabil postat de AlinB

Gasesc oarecum amuzant ca desi il detesti, ii citesti in de amanuntul postarile :)

Foarte bine că cineva urmăreşte pe unde mai răsar metastazele gândirii flăcăului... Nu de alta, dar există un inventar al imbecilităţilor crase, care trebuie actualizat aproape zilnic.

[Igor_Paslusnik]

Da, da, da, Mihaile, cum să nu, dacă tu spui, aşa o fi.
Ochiul curat, le vede pe toate curate. Şi cel murdar, murdare.
Adrian în toate vede fanatism, fiindcă asta-i una din marile lui frici şi marile lui lupte. Dacă vrei să priveşti psihologic.

Iar tu, frăţioare Mihail, iartă-mă, dar nu te menajez, eşti bărbat, aşa că ţine-te bine, vrei trânte, hai la trânte.

Iar ai pus o epopee e egoismului tău şi a iluziei în care trăieşti, a minciunilor care le accepţi şi a manipulării de bună voie, cu care-ţi îndulceşti viaţa, la semnătura ta. Pe semne că numai asta ai în cap, spre acestea gravitează sufletul tău. Măi frate, dar un citat al unui Sfânt Părinte, nici pomeneală să pui, parcă te-ar arde pe suflet. Sau un verset scripturistic. Da de unde... Numa' abureli şi ispitiri îţi pui la semnătură. Consideri că sunt cuvinte mari şi profunde, nu? Sau ca să arăţi cât de citit şi de cult eşti, aşa-i? E foarte bine că eşti, dar eşti înafara citirii şi culturii celei mântuitoare, cel puţin aşa arată semnătura ponegritoare şi mincinoasă a Bisericii lui Hristos. Aşa simt. E părerea mea. Sigur că nu eşti de acord cu ea. Dar vreau să explic. Deci semnătura:

Adâncindu-mă în viziune şi cugetare, mi-am dat seama că orientul creştin suferea de sete lângă izvorul de apă cel mai curat şi de foame în mijlocul unui câmp îmbelşugat, leagănul vieţii lumii; ca un bancher închis înlăuntrul seifului său de fier, pierea de foame călare pe grămezi de aur. (Kahlil Gibrain)

În primul rând atunci când ai o viziune, nu te poţi adânci în ea, fiindcă nu eşti deplin conştient de ea, e ca un om cu mâinile în ghips, la care soţia lui e surdă şi îi face duş, că el nu poate, şi orice spune el, ea tot cum vrea ea, îi face duşul. Îţi redau un exemplu adaptat, din ce am citit la Sfinţii Părinţi. Şi deci nu poţi controla în intensitate o viziune.
În cugetare, da se poate adânci omul, dar şi acolo, când e fără rugăciune, gândul e invadat de şoapte viclene ale demonilor, care de cele mai multe ori, reuşesc să demoleze binele adunat, să scoată pe om din starea de har, vrând să-l adâncească în stări cât mai apropiate de iad, construind înspre acolo.

Apoi Orientul creştin, niciodată nu a suferit de foame şi de sete. Ci el a fost cel care a oferit întregii lumii apa vie şi pâinea vie, pe Hristos. Orientul creştin a aplicat cu adevărat şi a îmbunătăţit monahismul, cu rădăcinile sale adânc în Biblie, a luptat contra celor mai mari erezii a tuturor timpurilor şi a biruit în Hristos, a scris cele mai mari opere creştin din toate timpurile, a dat cei mai valoroşi Sfinţi, cei mai mulţi Martiri, cei mai curaţi oameni, a dăruit mereu, fără să primească aproape nimic şi fără să se aştepte la răsplătire din partea oamenilor. Orientul creştin a dat cele mai mari minuni şi Sfintele învăţături mântuitoare ale Bisericii.
Orientul creştin, e exact invers faţă de cum afirmă acel Kahil Gibrain. Parcă acest Kahil ar sluji demonilor. Sper că nu. Oricum e complet eronat, anti-biblic şi anti-patristic ce a spus. Creştinismul nu este leagănul vieţii lumii, ci Dumnezeu Treime, Savaot Iubire, El este. Amin

Iartă-mă, dar a trebuit să spun ce am spus. Spre întărirea ta.

[Mihailc]

Dar cum se face, Emiluş, că numai sectarii de interior ca tine fac spume la gură de la semnăturile mele?

[Mihailc]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

În primul rând atunci când ai o viziune, nu te poţi adânci în ea, fiindcă nu eşti deplin conştient de ea, e ca un om cu mâinile în ghips, la care soţia lui e surdă şi îi face duş, că el nu poate, şi orice spune el, ea tot cum vrea ea, îi face duşul. Îţi redau un exemplu adaptat, din ce am citit la Sfinţii Părinţi.

N-ai citit şi ceva cu jacuzzi la Sfinţii Părinţi? De la un singur Părinte ai "adaptat" exemplul sau ai extras în el quintesenţa patristicii?

În prealabil postat de AlinB

Gasesc oarecum amuzant ca desi il detesti, ii citesti in de amanuntul postarile :)

Şi nu-i scapă nimic din ce poate fi pus la punct, numai că şi prigonirea poate fi considerată o formă de propovăduire. :))

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Nu citind din G. G. Marquez sau nu citind "Puterea şi gloria" lui Graham Greene. Aceştia doi, şi miliarde ca ei, nu au ajuns şi nu vor ajunge la îndumnezeire niciodată.

N-o fi ajuns, frate Igor, n-o fi ajuns. Dumnezeu ştie mai bine!
Dar ei şi alţi oameni printre care trăim ne-ar putea împrospăta şi antrena mintea, inima, pentru omenescul din noi şi dintre noi, oamenii. Că de omenescul ni s-a pocit de tot ori de nu-l mai avem, ce să sfinţească, frate, Duhul Sfânt?
Şi, oare, beletriştii ăştia de i-am studiat noi la şcoală, pe la toate materiile şcolare şi paraşcolare, or fi fost piedicile şi surpătorii mântuirii şi sufletelor noastre? Ne-or fi îndrăcit alde Rebreanu şi Ion Creangă, alde Rachmaninov şi Baudelaire, alde Anderson şi evreul de Bashevis Singer, nu?... Nu-i aşa că în lume n-a înflorit nimic vrednic de mântuire decât cartea bisericească, mai exact opera catehetică?

[Ioan_Cezar]

Dincolo de declaraţiile normative, în continuitate însă cu ele, dincolo de principiile cu valoare de reper pe care orice învăţătură bună ni le expune, dincolo de repetarea pătimaşă şi foarte radicală a unor formulări din cărţi, fie acestea chiar sfinte, ceea ce rămâne de întrebat cred că ar putea fi formulat cam aşa: cum a fost preschimbat omul din întâlnirea cu acestea? Ce şi cât şi în ce mod s-a dezvoltat în om prin întâlnirea cu toate cele enumerate aici?
A devenit omul acesta mai bun, mai înţelegător, mai inteligent, mai liniştit, mai creativ ş.a.m.d.?
Este înţelepciune în el? E vedere limpede? E răbdare şi milă? E putere a minţii, a simţirii, a voinţei? E reuşită întru frumuseţe? E rodnicie întru lucruri bune pentru viaţa lui şi a aproapelui? Eventual a tuturor oamenilor?
Sau, dimpotrivă, în ciuda adăpării cu atâtea şi atâtea bunătăţi spirituale, omul acesta a preschimbat, nu ştiu cum, lumina în întuneric, blândeţea în asprime, învăţătura în poruncile lui către semeni, harul în mocirlă egoistă ş.a.m.d.

Creatorii despre care am vorbit, de la Graham Green la Rachmaninov, precum şi atâţia alţi oameni care au strălucit în cultura lumii, nu au fost neapărat nişte trâmbiţe declamative. Nu şi-au consumat viaţa pentru a trânti teribil vorbe culese din cărţi catehetice împotriva semenilor, nici nu au năruit comoara harului pentru a arăta cât de nevrednici sunt cei care nu le fac lor voia, aşa cum s-a folosit ea de cărţile şi vorbele altora.
Oamenii aceştia au lucrat nu la suprafaţa lucioasă a ideologiei pompoase, corelată dealtfel cu nenumărate căderi şi neîmpliniri personale ci, învăţînd să coopereze cu harul din ei şi simţind cu acuitate omenescul din ei şi din semeni, au rodit în forma unor opere artistice adresate tuturor spre înfrumuseţarea minţii, spre şlefuirea şi împlinirea sufletelor. Simţind aceasta, oamenii de pretutindeni le-au arătat, mai devreme sau mai târziu, recunoştinţă. Iar unii semeni au dat, datorită frumuseţii aduse de aceşti creatori, slavă lui Dumnezeu pentru toate cele înflorite şi împlinite în oameni.
Munca artiştilor a fost adeseori uriaşă. În condiţii extreme, greu de suportat dacă acele caractere umane nu erau cu totul excepţionale şi nu îşi trăgeau seva dintr-o nespusă iubire. Unul dintre marii scriitori ai lumii şi-a impus, zeci de ani în şir, să scrie zilnic, la aceleaşi ore, în picioare pe un pupitru special confecţionat. Nu se abătea de la acest canon, pe cât era omeneşte s-o facă. E aici o conduită ascetică veritabilă, pusă în slujba frumuseţii şi adevărului. Un alt artist şi-a compus operele scuipînd sânge şi tremurînd de friguri. Nu de frig, cu care se mai obişnuise cât de cât, ci de friguri, frate. Le cunoşti? Te lupţi cu ele când ne scrii nouă blagosloveniile? Altul a ajuns cerşetor, beat criţă făcea pipi pe el înaintea primăriei şi era ţinta batjocurii copiilor târgului, iar concetăţenii, care până mai ieri îi aplaudau frenetic simfoniile, abia de îşi mai aminteau numele lui. În timpul acesta el compunea "Odă Bucuriei", printre altele...
E comod, frate Igor, să şezi cuminte la măsuţa ta, să citeşti cărţi duhovniceşti, să frecventezi regulat biserica din cartier şi să scrii oamenilor pe internet cum e să fii un bun creştin şi cum nu sunt ei, sărmanii needucaţi, bieţii înşelaţi. E comod frate, e uşor aşa.
Dar să bagi dintr-o lovitură toată marea de oameni bogaţi sufleteşte, frumos împliniţi şi, mai ales, pe toţi cei care au scris/au creat ceva cât de mic şi pentru tine - asta e curată neatenţie, ca să zic aşa...
Fii mai atent, frate Igor, la lumea în care trăieşti. Şi, mai ales, la cât de mult ţi s-a dat de nenumăraţi oameni cărora le datorezi cam tot ce ai trăit omeneşte de la naştere până azi. Nu de alta dar pe drumul pe care te încăpăţînezi să mergi s-ar putea ca într-o zi să-L întâlneşti pe Hristos şi să zici că-i doar Gică ori, mai ştii, taman dracu.
Sau invers, Doamne fereşte!
Ceea ce Dumnezeu a exprimat sintetic, o dată pentru totdeauna sau foarte des repetat, unii oameni au desfăşurat şi concretizat în toată viaţa şi munca lor. Scriitorii mari nu formulează ceea ce însuşi Domnul a ţinut să ne spună, ci arată concret, prin personajele şi scenele din creaţia lor, cum este ori cum poate fi viaţa oamenilor la întâlnirea dintre Viaţă şi moarte, dintre Iubire şi ură ş.a.m.d. Să spui că aceste opere nu îţi sunt folositoare pentru mântuire arată, printre altele, o aplecare cam mare către magie şi lene, mai degrabă decât pohtă de viaţă şi de Viaţă.