Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

– Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?
– La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.
– Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament...
– Şi am spus că acesta este un gând slab?
– Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinţia Voastră ca ucenic şi i-aţi spus: „Nu te ţin, pentru că ai gând slab”.
– Nu, n-am spus aşa. Ci i-am spus: „Nu te iau ca ucenic, pentru că nu ai sănătate duhovnicească”. „Ce înseamnă sănătate duhovnicească?”, mă întreabă. „Nu ai gânduri bune, îi spun. Ca om, am şi eu cusururile mele, iar ca monah de atâţia ani se poate să am şi câteva virtuţi. Dar dacă nu ai gând bun, te vei vătăma şi de cusururile mele, şi de virtuţile mele.” Despre un copil mic poate spune cineva că are gând slab, pentru că este încă nematurizat, nu însă des*pre unul mare.
– Părinte, toţi cei mari sunt şi maturi?
– Unii nu se maturizează din pricina capului lor. Altceva este când nu-l duce capul. Atunci când cine*va nu se mişcă simplu, gândul lui merge la rău şi pe toate le înţelege strâmb. Unul ca acesta nu are sănătate duhovnicească, şi nu numai că nu este ajutat de bine, dar se şi chinuieşte.
– Părinte, dacă vedem o neorânduială, este de folos să căutăm să-l descoperim pe cel ce a făcut-o?
– Caută mai întâi să vezi dacă nu ai făcut şi tu (acea neorânduială). Aceasta este mai bine.
– Dar atunci când îmi dau pricini alţii?
– Tu câte pricini nu ai dat? Dacă te vei gândi la aceasta, vei înţelege că greşeşti înfruntând astfel lucrurile.
– Iar atunci când spunem: „Aceasta cred că a făcut-o cutare soră”, este şi acesta un gând de-a stânga?
– Eşti sigură că, într-adevăr, a făcut-o acea soră?
– Nu, dar pentru că şi altădată a făcut ceva asemănător...
– Tot gând de-a stânga este, deoarece nu eşti sigură. Apoi, chiar de ar fi făcut-o acea soră, cine ştie cum şi de ce a făcut-o.
– Părinte, dar dacă văd, de pildă, că o soră are vreo patimă?
– Tu eşti stareţă? Stareţa poartă răspunderea şi de aceea trebuie să vă cerceteze patimile. Voi, însă, de ce să cercetaţi patimile celeilalte? Încă nu ați învăţat să lucraţi corect în voi înşivă. Dacă vreţi să lucraţi corect în voi înşivă, să nu cercetaţi ce fac ceilalţi din jurul vostru, ci să cultivaţi gânduri bune, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele pe care le vedeţi în ceilalţi. Indiferent cu ce scop face celălalt ceva, voi puneţi-vă în minte un gând bun. Gândul cel bun are dragoste în el, îl dezarmează pe aproapele şi îl face să se comporte bine faţă de tine.
Vă aduceţi aminte de acele călugăriţe care l-au luat pe tâlhar drept avvă? Când s-a descoperit cine este, au crezut că face pe nebunul pentru Hristos şi se preface în tâlhar. Atunci au simţit pentru el şi mai multă evlavie. În cele din urmă, s-a mântuit şi el, dar şi cei împreună cu el. [Printre istorisirile despre monahii primelor veacuri se află și următoarea întâmplare: un căpitan de tâlhari s-a preschim*bat în monah şi a cerut găzduire peste noapte la o mănăstire de călugăriţe, ca să o poată prăda. Stareţa şi toate călugăriţele l-au primit cu deosebit respect, ca pe un avvă mare. S-au adunat toa*te călugăriţele să ia binecuvântare de la el, i-au spălat picioarele și au luat apoi apa aceea pentru binecuvântare. O soră paralizată s-a vindecat spălându-se cu credinţă cu acea apă şi, spre uimirea tuturor, s-a dus şi aceea să ia binecuvântare de la acela. Văzând minunea, căpitanul de tâlhari s-a schimbat lăuntric, s-a pocăit, a aruncat sabia ce-o avea ascunsă sub rasă şi după puţin timp, atât el, cât şi cei împreună cu el, s-au făcut monahi şi au trăit cu multă asprime în viaţa monahală.]
Cuviosul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

Există oameni cu o structură psihică rafinată. Acestora le place muzica. Ei sunt experţi şi cunoscători ai ei [...] Dar ei nu vor putea rezista mult timp singuri undeva în pădure sau într-o colibă. Ei au nevoie de factori exteriori. Omul trebuie să găsească comoara din lăuntrul său, el trebuie să găsească forţe interioare, propria lui bogăţie. Lumina din sufletul lui trebuie să se reverse şi în exterior.
Licărirea neîncetată a ecranului televizorului este oare în stare să stingă lumina interioară a vieţii intelectuale şi duhovniceşti? Ea cultivă încă din copilărie goana după gâdilatul superficial al nervilor vizuali şi auditivi.
Televizorul propagă jocurile sportive, îndeosebi hocheiul şi fotbalul, asemenea împăraţilor romani care organizau lupte de gladiatori în arenele imperiului. Noi, bineînţeles, am urcat doar câteva trepte deasupra acestor spectacole sângeroase ale Romei antice. Dar ne punem întrebarea: oare cu mult? Ce să mai vorbim despre omorurile din filme ?
Sportul ne înfricoşează prin lipsa lui de duhovnicie. De exemplu, o echipă de hochei este înfrântă, iar bătrânul suporter face un atac de cord şi moare de necaz chiar în faţa televizorului, „căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 21). Sau un alt exemplu: a pierdut echipa de fotbal, iar un suporter îşi pune capăt zilelor.
Pentru ca o carte să fie citită, e nevoie de un efort minim, iar uneori, chiar şi de unul mai mare. Ea ne îndeamnă la meditaţie (cu toate că nu putem spune acest lucru despre orice carte). Putem să pătrundem sensul cuvintelor ei sau să revenim iar şi iar la ideea care ne-a impresionat mult. Alegem o carte conform gusturilor şi concepţiilor pe care ni le formăm cu ajutorul ei. Pe când televizorul nu ne cere astfel de eforturi. Părinţii încercau să-l înveţe pe copilul lor să citească. El se opunea cu îndârjire, la toate insistenţele părinţilor el avea acelaşi răspuns: „Asta am văzut la televizor. La ce bun să mai învăţ să citesc?”. Într-adevăr, observăm din ce în ce mai mult că elevii nu mai citesc. Operele clasice sunt judecate de cele mai multe ori după ecranizări – imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă romanul Război şi pace ar fi analizat după film!...
(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, pp. 182-183)

[cristiboss56]

Cât de important vedeţi rolul unui duhovnic în viaţa familiei?
Este o problemă căreia Biserica îi conferă o foarte mare importanţă. În parohiile ortodoxe este luată în considerare fiecare familie, văzând puterea ei, credinţa, profunzimea iubirii care există în cadrul cuplului, experienţa pe care soții o au în legătură cu Dumnezeu, anturajul comunităţii creştine. În funcţie de aceste elemente diferite, este, într-adevăr, că părintele duhovnicesc este printre noi, în familie, pentru a manifesta dragostea şi ocrotirea cea părintească a lui Dumnezeu. Noi aşteptăm de la părintele duhovnic, care ne ajută cu multă iubire, cu multă răbdare câteodată chiar mustrându-ne, dar cu bunătate, sprijin binecuvântat pentru a ne trăi viaţa după voia lui Dumnezeu, spre a ne elibera de patimile noastre, din deznădejde.
Este foarte important ca familia sau cuplul să creadă cu adevărat în Dumnezeu şi în Taina Preoţiei. Este necesară o relaţie de încredere, iar nu una de autoritate. În Biserică nu e vorba de o autoritate din afară, ci de o relaţie bazată pe încredere. Dacă îi ascultăm pe preoţii şi episcopii noştri, e pentru că noi credem în validitatea Tainei Preoţiei.
Preotul sau părintele duhovnicesc, în cadrul cuplului, este un îndrumător sufletesc și psihologic, o expresie a paternităţii pentru noi. Trebuie să-i facem cunoscute toate ascunzişurile relaţiei noastre, să-i dezvăluim toate problemele ca unui părinte, pentru a putea aborda aceste lucruri uneori dureroase, dar care ne întunecă viaţa, pentru a fi plăcuţi întotdeauna lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne întemeiem viaţa noastră pe cerinţele tot mai păgubitoare ale societăţii de azi, ci trebuie să vieţuim după cum ne sfătuieşte Biserica. De aceea, se cuvine a cere preoţilor noştri să ne asculte, să ne povăţuiască şi să ne ajute să purtăm crucea de-a lungul întregului drum al vieţii noastre.
(Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, Tineretul ortodox și societatea modernă, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 33-35)

[cristiboss56]

Când anume cunoaştem că am sporit în rugăciune şi smerenie?

- Sporeşti în rugăciune şi smerenie atunci când simţi nevoia să te rogi, aşa cum simţi nevoia de aer şi apă. Există o chemare ascunsă în tine care te îndeamnă continuu să ceri, să mulţumeşti şi să lauzi pe Creatorul tău, eul din tine care se vrea la Tatăl şi la mama lui. El doreşte să se biruiască pe sine, dar se vede slab şi neputincios. El nu vrea să fie rob, adică împătimit, purtând un nume atât de mare, de creştin, ci se vrea lângă Stăpânul şi Răscumpărătorul său.
Astfel, sufletul se trezeşte în om şi simte cum inima rănită de dor se apropie de Dumnezeu să comunice. Aşa încep marile treziri spre viaţă în Dumnezeu. Ecoul acesta armonios pe care-l auzi în tine este semnul că eşti viu şi vrei să rămâi omul viu în bucuria harului Celui dădător de viaţă. Sfântul Ciprian zice: "Cum vrei să fii auzit de Dumnezeu, când nici tu nu te auzi pe tine însuţi!" Sau:"Spune-mi unde eşti atunci când nu te afli înăuntrul tău?" Şi iarăşi: "Darul anume îşi face loc în noi, pe măsură ce se trezeşte eul nostruşi sunt dezrădăcinate patimile." Când inima se va curăţi de patimi, atunci se va înflăcăra simiţirea către bunul Dumnezeu.
Părintele Arsenie Papacioc

[cristiboss56]

Cinstind „nunta cinstită şi patul neîntinat”, Biserica condamnă relaţiile premaritale şi în afara căsătoriei, considerându-le păcate. „Desfrânarea nu poate fi socotită căsătorie, scrie Sfântul Vasile cel Mare, şi nici chiar începutul ei.” Bărbatul care întreţine relaţii sexuale cu o femeie, chiar dacă această persoană este logodnica lui, nu are dreptul să fie ridicat la treapta preoţiei (Regula 68 a Sfântului Vasile cel Mare). Drept consecinţe ale relaţiilor premaritale sunt sarcinile pierdute, naşterea pruncilor morţi, copiii cu handicap, destrămarea căsniciei.
Ceea ce i se poate trece cu vederea unui necredincios nu i se poate ierta unei persoane credincioase: cui i se dă mult, i se cere mult. De obicei, cei care nu se păstrează curaţi până la căsătorie nu reuşesc să păstreze căsnicia. Unui eretic convertit la ortodoxie i se permite să devină preot, dar nu şi creştinului care a căzut în păcatul desfrânării sau care s-a căsătorit a doua oară (canonul 17 din Pravilele Apostolice, regula 12 a Sfântului Vasile cel Mare).
Tinerii ortodocşi trebuie să evite relaţiile premaritale. Această regulă se referă şi la persoanele care au hotărât să se căsătorească a doua oară. Vom mai spune o dată: relaţiile sexuale întreţinute înainte de căsătorie, chiar şi cu viitorul soţ, pot fi comparate cu săvârşirea Liturghiei în lipsa harului preoţiei. Pe prima o numim desfrânare, pe a doua – blasfemie. Această comparaţie este legitimă, întrucât relaţiile dintre soţi se aseamănă cu cele dintre Hristos şi Biserică.
Pr. Prof. Gleb Kaleda

[cristiboss56]

Orbii au rostit cuvintele „Fiul lui David, ai milă de noi” (Matei 20, 30), ceea ce înseamnă „Iisuse, ai milă de noi” şi le-a fost redată vederea; leproşii au spus-o şi s-au vindecat de lepra lor (Luca 4, 27) etc. Rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” are două puncte de sprijin: cel dogmatic – recunoaşterea Dumnezeirii lui Hristos – şi cel de cerere – rugăciunea pentru mântuirea noastră. Cu alte cuvinte, mărturisirea credinţei în Hristos este legată de mărturisirea neputinţei noastre de a fi mântuiţi doar prin puterea noastră. Aceasta spune totul, şi întreaga luptă a creştinului îşi are temelia pe aceste două lucruri: credinţa în Hristos şi cunoştinţa păcătoşeniei noastre. Astfel, rugăciunea lui Iisus arată în câteva cuvinte toată strădania credinciosului şi sintetizează întreaga învăţătură dogmatică a Bisericii noastre Ortodoxe.
Ajungem la această îndoită cunoaştere prin rugăciunea lui Iisus. Sfântul Maxim arată că patima mândriei stă în a nu lua în seamă două lucruri: a nu lua în seamă puterea dumnezeiască şi slăbiciunea omenească. Şi această dublă nesocotinţă dă naştere unei „minţi dezordonate”. Prin urmare, cel mândru este omul nesocotinţei, în timp ce dimpotrivă, cel smerit este omul îndoitei cunoaşteri. Ultimul îşi cunoaşte propria slăbiciune şi puterea lui Hristos. Aşadar, prin rugăciunea lui Iisus, noi cunoaştem şi mărturisim puterea lui Hristos (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu) ca şi propria noastră slăbiciune (miluieşte-mă pe mine, păcătosul). Atingem în acest fel starea binecuvântată a smereniei. Unde este smerenia este şi harul lui Hristos, şi acest har este Împărăţia Cerurilor. Vezi atunci valoarea rugăciunii lui Iisus? Vezi că putem câştiga Împărăţia Cerurilor prin puterea ei?
Mitropolitul Ierothei Vlahos

[redemptor]

˝Mărturisirea ș™™i împărtăș™™ania deasă îl fac pe creș™™tin să sporească cel mai mult în viaț››a duhovnicească. Credinciosului pregătit după putere, potrivit învățăturii Bisericii noastre Ortodoxe, nu i se poate refuza niciodată Sfînta Împărtăș™™anie. Rostul Sfintei Liturghii tocmai acesta este: ca să ofere cele sfinte nu numai preotului slujitor, ci și credincioș™ilor bine pregătiți.˝






Sursa: Convorbiri Duhovniceș™™ti I Arhim. Ioanichie Bălan - Editura Episcopiei Romanului ș™™i Huș™ilor 1993