Îmi pasă...

Asa cum spunea Sophia de foarte multe ori oamenii care incearca sa ajute sunt tratati cu indiferenta sau chiar cu rautate. Cum spunea un cinic nici o fapta buna nu ramane nepedepsita de oameni. In consecinta se intimpla ca dorinta de a ajuta sa fie cumva secata, omul se incovoaie in tristetea nu de a nu fi rasplatit ci de cruntul paradox de a fi lovit cand incerca sa ajute. Odata cineva, un om cu experienta de viata, i-a spus bunicului meu: ,,Vezi sa nu cunosti ziua cand cel pe care il ajuti te va uri pt ca tu ai putut ce el nu putea". A cunoscut-o si nu uitat-o niciodata. A putut sa ierte dar rana nu s-a inchis niciodata in sufletul lui.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Asa cum spunea Sophia de foarte multe ori oamenii care incearca sa ajute sunt tratati cu indiferenta sau chiar cu rautate.

Cum spunea un cinic nici o fapta buna nu ramane nepedepsita de oameni. In consecinta se intimpla ca dorinta de a ajuta sa fie cumva secata, omul se incovoaie in tristetea nu de a nu fi rasplatit ci de cruntul paradox de a fi lovit cand incerca sa ajute. Odata cineva, un om cu experienta de viata, i-a spus bunicului meu: ,,Vezi sa nu cunosti ziua cand cel pe care il ajuti te va uri pt ca tu ai putut ce el nu putea". A cunoscut-o si nu uitat-o niciodata. A putut sa ierte dar rana nu s-a inchis niciodata in sufletul lui.

Aceasta nu inseamna sa descurajam.

Chiar daca o lume intreaga s-ar intoarce impotriva noastra, dragostea dinlauntru este mai puternica, izvorul iertarii nu seaca niciodata.

[florin.oltean75]

"Ca pe tine insuti"


De ce sa ne pese de ceilalti?

Pe ceilalti ii percepem distorsionat - in sensul ca "ceilalti" par a fi complet diferiti si separati de noi insine.

Pentru a corecta aceasta vedere defectuoasa avem nevoie de niste ochelari.

Ochelarii ratiunii.

Daca Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui inseamna ca intre toti oamenii exista o inrudire de esenta.

Aceasta inseamna ca fiecare se regaseste in fiecare.

Cu alte cuvinte, ceilalti sunt "eu" - dar putin modificat morfologic, aflat in diferite ipostaze de dezvoltare, cu anumite calitati si imperfectiuni.

Daca acest rationament nu ne ajuta foarte mult sa-i simtim pe ceilalti ca pe noi insine, ne putem folosi de imaginatie intr-un mod corect.

Ne imaginam toti oamenii a avea propria noastra infatisare - cu care ne identificam eul nostru actual.

Acest exercitiu ne ajuta sa ne recunoastem mai usor in ceilalti.

Sa curgem afectuos in ceilalti.

Parintii experimenteaza cu usurinta aceasta revarsare spontana de afectiune catre proprii lor copii. Copilul este o reflectare a parintelui.

Insa, daca dorim sa ne asemanam Lui Dumnezeu, sa ascultam "porunca" Lui, din noi ar trebui sa curga rauri de dragoste spre toata faptura, fara sa facem diferente.

La sugestia duhovnicului meu, m-am apucat sa recitesc ,,Scara'' de Ioan Damaschin, aflata in volumul IX al Filocaliei. De data asta, cu creionul in mana si cu foaia de scris. Este o carte foarte realista care ne arata cat ne pasa de noi insine si de mantuirea noastra.

Mantuirea mea are nevoie de binecuvantarea aproapelui meu. Exista o manastire in care cei ce-si barfeau aproapele erau inchisi intr-un fel de anexa, un fel de inchisoare in care, constientizandu-si pacatele, se pocaiau cu adevarat. Ca exercitiu duhovnicesc, ne este recomandat sa ne gandim la acea inchisoare. Plangerea pacatelor, pocainta continua, gandul ca mereu ii suntem datori lui Dumnezeu ne ajuta sa ne privim altfel aproapele si ispitele care ne vin prin el. Daca nu-mi pasa de mantuirea mea, nu am cum sa ma implic afectiv corect, in relatia cu aproapele. Fie idolatrizez, fie dispretuiesc, fie, Doamne fereste, manipulez.

Daca imi pasa de mantuirea mea, atunci stiu ca Iisus S-a rastignit si pentru mine si pentru aproapele meu pentru care incerc diferite sentimente, in functie de starea mea duhovniceasca interioara si de duritatea ispitei pentru care sunt pregatita sau nu, de starea mea de pocainta etc. Daca eu ma simt alaturi de cei inchisi pentru ca-si barfeau aproapele, atunci ispita venita din partea fratelui mi se pare mai mica si il pot ierta mai usor, ba chiar ma pot ruga pentru el sau pot gasi un cuvant de folos, ca sa arat ca-mi pasa de rana lui duhovniceasca. Daca sunt mandra si trufasa, atunci am iesit singura pe drumul nepasarii, al egoismului.

Asadar, nu poate sa-mi pese cu adevarat de altcineva, daca nu-mi pasa de mantuirea mea, caci modul in care ma raportez la aproapele are implicatii directe asupra mantuirii mele. Pot sa-l mint ori sa-l manipulez pe aproapele, dar nu si pe Dumnezeu care mi-a lasat poruncile evanghelice dupa care ma va judeca. Astfel, castigarea virtutilor crestinesti ( smerenia, milostenia, curăţia, cumpătarea, indelunga-răbdare, blândeţea, hărnicia) reprezinta un semn ca ne pasa si de noi si de aproapele intr-un mod placut lui Dumnezeu.

[Monnis]

În prealabil postat de antoniap

Asadar, nu poate sa-mi pese cu adevarat de altcineva, daca nu-mi pasa de mantuirea mea, caci modul in care ma raportez la aproapele are implicatii directe asupra mantuirii mele. Pot sa-l mint ori sa-l manipulez pe aproapele, dar nu si pe Dumnezeu care mi-a lasat poruncile evanghelice dupa care ma va judeca. Astfel, castigarea virtutilor crestinesti ( smerenia, milostenia, curăţia, cumpătarea, indelunga-răbdare, blândeţea, hărnicia) reprezinta un semn ca ne pasa si de noi si de aproapele intr-un mod placut lui Dumnezeu.

Foarte frumos, Antonia, vă mulţumesc, parcă aţi scris special pentru mine!

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Odata cineva, un om cu experienta de viata, i-a spus bunicului meu: ,,Vezi sa nu cunosti ziua cand cel pe care il ajuti te va uri pt ca tu ai putut ce el nu putea". A cunoscut-o si nu uitat-o niciodata. A putut sa ierte dar rana nu s-a inchis niciodata in sufletul lui.

...Sfanta nepasare!... Cata smerenie si truda si rugaciune curata ascunzi in puterea ta de discernere?... Ratiunea noastra, mereu... de veghe, ne ridica obstacole din ce in ce mai mari, astfel incat, tu, biata sfanta nepasare, ramai atat de stearsa, iar noi trecem toti pe langa tine fara sa te luam in seama, desi tu esti tinta directiei noastre!... Ce ironie trista!... Iata: "A putut sa ierte, dar rana nu s-a inchis niciodata in sufletul lui! Sfanta nepasare, nu tu te ascunzi de noi, ci noi ne prefacem ca... nu te vedem!...

"O singura zi de ar trai omul pe pamant si tot ar pacatui!" Prin ce? Prin pasare sau nepasare! De cele mai multe ori nu ne pasa. Alegem sa fim egoisti in toate deciziile noastre pe care n-am sa le enumar, fiind infinite!!! Dar mai ales... mai ales (frate Igor, mai mult decat celorlalti de pe forum, aceasta aluzie iti este adresata tie in mod deosebit), noi vrem sa ne pese. Dar nu oricum, ci... mai mult. Mie nu-mi ajunge smerenia lui Dumnezeu; eu vreau sa fiu... mai smerit!!! (Ooops!) Eu am invatat cum se face "albitura", deci STIU! De aceea vreau sa fiu... si mai alb! (sic) Dar ce spun eu si mai alb... Cel mai alb! Pentru ca mie imi pasa cel mai mult!!! Ei, aici Sfanta nepasare cade in dizgratie, iar cel ce se lafaie in voie, este vrajmasul care face din straduinta noastra un butoi spart in care caram apa cu nemiluita, dar care se incapataneaza sa ramana gol!
...Sfanta nepasare, de ce ne pasa cand ne pasa si de ce celora de care ne pasa, raman... nepasatori?
Sfanta nepasare, carei legi sa ne supunem, ca sa constientizam in mod real cand sa ne pese si cand nu?
Sfanta nepasare, cati dintre noi te cauta cu disperare, si poate chiar sunt incredintati ca... te-au aflat, cand de fapt tu ramai inca ascunsa, ca si cum ar fi un joc de copil?
Sfanta nepasare, daca cunosti sufletul si stradania fiecaruia dintre noi, arta-te in toata lumina ta, ca sa te cunoastem si sa devenim prieteni de nedespartit!

[florin.oltean75]

Sfanta nepasare

Din punctul meu de vedere, "Sfanta nepasare" este spatiul apofatic care se deschide in toate, atunci cand vederea noastra le investigheaza adancul.

Dragostea apare atunci cand mintea noastra concepe o "identitate".

Cand mintea realizeaza o identitate apare un foc intelegator in inima.

La sfinti, acest foc este intotdeauna in natura dragostei.

Toate identitatile sunt privite cu dragoste.

Iar aceasta dragoste este curata pentru ca ea se extinde apofatic in fiecare identitate.

Aceasta componenta apofatica a perceptiei este o slobozenie nespusa.

Sfintii nu sunt prinsi in "identitate" nu intra in coliziune cu aceasta. Ci se pot odihni liber in infinitatea adancului ei.

Aceasta patrundere eliberata de coliziune este Sfanta nepasare.

"Sfanta", pentru ca ea dezleaga sufletul.

"El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă"

Dragostea si Sfanta nepasare nu se afla in contradictie ci intr-un perfect echilibru, intr-o patrundere armonioasa - unde nu stii care este una si care este alta.

Expresia ,,sfanta nepasare" nu prea mi-e familiara, nu prea am intalnit-o. Eu cred ca poate fi vorba de o ,,sfanta nepasare'' atunci cand nu-ti pasa de propriul trup care este supus la chinuri, cand nu-ti pasa de jignirile altora. Dar astea se incadreaza foarte bine la rabdare. Cine stie sa mai explice un pic ce e cu sfanta nepasare, ca eu am intalnit mai ales texte duhovnicesti in care nepasarea este pusa la zid.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de antoniap

Expresia ,,sfanta nepasare" nu prea mi-e familiara, nu prea am intalnit-o.

Eu cred ca poate fi vorba de o ,,sfanta nepasare'' atunci cand nu-ti pasa de propriul trup care este supus la chinuri, cand nu-ti pasa de jignirile altora.

Dar astea se incadreaza foarte bine la rabdare.

Cine stie sa mai explice un pic ce e cu sfanta nepasare, ca eu am intalnit mai ales texte duhovnicesti in care nepasarea este pusa la zid.

Nepasarea este o deficienta sufleteasca.

Omul duhovnicesc nu este nepasator la ceea ce se intampla in lume, nu este nepasator nici fata de propriul trup, nici fata de jignirile altora.

Ii pasa de toate.

Pentru ca orice lucru care se intampla, oricat de mic ar fi - este un prilej de rugaciune si contemplatie.

Prin suma tuturor experientelor, oricat de nesemnificative, isi face Dumnezeu lucrarea in noi.

Nepasarea inseamna pe fond ratarea unei lectii, unei posibilitati de conlucrare cu Dumnezeu, adancirii experientei de viata, extinderii contemplarii si patrunderii calificate a rugaciunii neincetate in varietatea de situatii.

====

"Sfanta nepasare" este o expresie inovata de unii cercetatori in ale Duhului. Este o simpla denominare.

Sfanta nepasare este echivalenta cu o stare de mare slobozenie launtrica, o mare libertate pe care o experimenteaza cei ce se apropie de Dumnezeu.

Este o traire care purifica toate perceptiile, toate interactiunile omului cu lumea.

Desi omul pare prins intr-o multitudine de probleme, de dificultati lumesti, el inlauntrul lui este slobod.

Pe toate le face cu o usurinta miraculoasa.

Mintea patrunsa de Duhul este foarte agera, se misca usor - cu mare repeziciune.

Este unitara, mult lucratoare si fara tensiune.

Este o minte luminoasa care lucrand, in acelasi timp se si odihneste in Dumnezeu.

Desi este cu cele de jos, este nedespartita de cele de sus.

Pt Mos Neagu: postarea ta este complexa, nu stiu cum sa o comentez mai bine, dar are sens ceea ce ai scris. Este posibil sa nu fi inteles eu toate nuantele, nici nu am pretentia ca reusesc constant asa ceva, dar ideea de baza cred ca am inteles-o. Am citit azi ceva din Epistola catre Filipeni, impreuna cu un comentariu la ea. M-a pus pe ganduri un fragment din comentariu care remarca un aspect la care nu ma gandisem.La un anumit moment apostolul da un sfat la doua femei crestine care, probabil, nu prea se intelegeau in acel moment. Ma gandeam: omul acesta, Pavel, strabatea mii de km,in toate conditiile posibile, predica, convertea, calauzea, muncea, se implica in actiuni de caritate, scria, se ruga si trecea prin diferite primejdii. Si lista nu este completa. Oricine s-ar gandi ca mintea acestui om era pe nivel macro, sinteza, la cate responsabilitati avea.

Totusi acest apostol, intr-o epistola extraordinara din punct de vedere teologic, isi gaseste timp sa dea un sfat personal, care poate ni s-ar parea marunt, la doua femei despre care ( daca nu le-ar fi mentionat el) poate nu am fi auzit.Evodia si Sintichia au ramas in istoria crestinismului datorita unei marunte certe probabil ( sau indiferent din ce cauza) insignifianta, dar care nu a fost atat de neimportantata pt apostol.Nu uitase ce facusera ele in trecut, pt raspandirea Evangheliei si vrea sa le ajute. Azi se dau multe comunicate, epistole moderne, la nivel general. Nu sunt mentionate nici o Evodia sau Sintichia, doar sfaturi generale, catre comunitati. Trebuie chiar sa-ti pese, chiar sa te implici cu toata fiinta, chiar sa-i iubesti pe acei oameni ca sa-ti pese chiar atat de mult in contextul unei vieti tumultoase.

Omul acesta le stia pe nume si tineti cont de numarul de oameni cu care interactiona. Ii pasa pana la acest nivel al detaliului lui, unui apostol, care avea atat de multe de facut. Raportat la timpurile noastre este uluitor, azi oamenilor nu le pasa daca moare unul pe strada langa ei. Cu toate acestea oamenii nu i-au raspuns mereu la fel. In 2Timotei Pavel spune, cu durere cred, ca pana si cei mai apropiati il parasisera. Cred ca l-a durut tare de tot. Cand a trebuit sa se apere a fost singur. S-a rugat sa le ierte Dumnezeu slabiciunea spunand ca l-a intarit EL cand oamenii l-au abandonat. Raportul din a-ti pasa si sfanta nepasare? Foarte complicat.