![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Nimeni nu intelege fizica cuantica, spunea marele fizician Richard Feynman, laureat al premiului Nobel, iar Niels Bohr, de asemenea mare fizician laureat Nobel spunea ca cine crede ce intelege mecanica cuantica nu a reflectat destul ca sa-si dea seama ca de fapt nu intelege.
S-a incercat foarte mult sa se lege conceptul de liber arbitru de indeterminarea cuantica, insa lucrurile sunt mult mai complicate decat par. Eventual putem discuta pe un alt topic dedicat filosofiei mecanicii cuantice unde sa ne dam cu parerea, dar problema nu are rezolvare, nici dpdv stiintific, nici filosofic. E plina de paradoxuri insurmontabile. De aceea personal am renuntat sa ma preocup de problema mecanicii cuantice. E de nerezolvat, asa mi se pare. Cel putin cu cat stim acum. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
Problema fundamentala rezida in insasi procesul observatiei: in elucidarea corecta a naturii observatorului, a procesului cognitiv si a ceea ce este observat. Ceea ce este cunoscut prin clarificarea celor trei aspecte (subiect, obiect, proces cognitiv) este inexprimabil. Caci cele trei colapseaza intr-una, despre care nu se poate afirma ceva - pentru ca orice explicatie reproduce paradigma dihotomica subiect-obiect.
__________________
|
|
#3
|
||||
|
||||
|
Retrocauzalitatea nu este un aspect extraordinar, ci unul cu care suntem, de fapt, foarte familiarizati, chiar un pilon care sta la baza edificiului credintei crestine.
Evenimente din viitor produc efecte in prezent. Dumnezeu reveland ceea ce se va intampla in viitor produce, de fapt, efecte in prezent. Dumnezeu este feedbackul viitorului in prezent. In fapt, orice precognitie (revelatie) este in sine un feedback "viitor-prezent" - o retrocauzalitate.
__________________
|
|
#4
|
|||
|
|||
|
Speculația asta a fost exploatată cinematografic, cu niște aplificări epice specifice "industriei spectacolului", de către regizorul Cristopher Nolan în filmul Interstellar, a cărui poveste sugerează posibilitatea ca ego-ul să se ghideze pe sine din viitor.
Nu mai e mult să ducem sminteala până într-acolo încât să credem că îngerul nostru păzitor (al fiecăruia) am fi de fapt noi înșine care ne protejăm și rectificăm destinele individuale din eshaton. Asta ar însemna că seara ne rugăm inclusiv ego-ului propriu proiectat într-un viitor de unde milostiva mecanică cuantică ne permite să ne întoarcem ca să ne minunăm continuu cât de răi, limitați și proști eram. Și să ne exasperăm la culme că nu putem face mare lucru ca să schimbăm ceva.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 19.06.2015 at 00:24:20. |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Hiperspatiul rabdarii
Sau putem avea putina incredere contempland potentialitatea perfectiunii, posibilitatea biruintei, stiind ca putem intra imediat in hiperspatiu atunci cand suntem rabdatori, ca astfel ajungem intr-o clipita la destinatia eului final. Totul depinde de perspectiva, de ce alegi sa vezi. Cel ce alege sa nu-L vada pe Dumnezeu nu-L va vedea, cel ce alege sa-L vada, iL va vedea limpede ca lumina zilei.
__________________
|
|
#6
|
|||
|
|||
|
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Ideea lui Florin despre retrocauzalitate imi prilejuieste un gand care nu are legatura cu fizica dar este o problema la care ma gandesc de mult.
Cum am putea recupera momentele de timp pierdute, cele care au trecut parca pentru totdeauna si pare ca nu se mai intorc ? Proust si-a pus aceasta problema in romanul sau In cautarea timpului pierdut. Tuturor parca ne e dor uneori de persoane dragi care au trecut din aceasta viata in vesnicie si am vrea sa mai petrecem un moment alaturi de ele, sa mai reinviem ceva din ceea ce a trecut. Spune Eminescu in poezia "Din Noaptea..." Din noaptea vecinicei uitări În care toate curg, A vieții noastre dezmierdări Și raze din amurg, De unde nu mai străbătu Nimic din ce-au apus - Aș vrea odată-n viață tu Să te înalți în sus. Și dacă ochii ce-am iubit N-or fi de raze plini, Tu mă privește liniștit Cu stinsele lumini. Și dacă glasul adorat N-o spune un cuvânt, Tot înțeleg că m-ai chemat Dincolo de mormânt. "As vrea odata-n viata tu sa te inalti in sus" - macar o data sa mai stiu ceva de tine. Sa mai traiesc odata clipa aia sfanta pe care am trait-o candva alaturi de tine. Numai Dumnezeu ne poate darui in vesnicie ceea ce am pierdut odata. Timpul care trece unde se duce el? Daca piere cu totul atunci regasirea a ceea ce s-a pierdut e doar o iluzie. Dar daca Dumnezeu cu vesnicia Lui "puncteaza" timpul, "puncteaza" istoria, atunci fiecare moment al istoriei se umple de vesnicia Lui si capata o semnificatie vesnica si netrecatoare. Oare nu asa ar trebui sa intelegem faptul ca crestinul este chemat sa valorizeze fiecare moment al acestui timp, sa traiasca fiecare clipa cu maxima responsabilitate si recunostinta. Nici macar un singur pahar cu apa oferit in numele Domnului nu se va pierde, ci va fi valorificat in eternitate. Dumnezeu nu este doar eternitate incremenita, scriam intr-o discutie cu Delia pe alt topic. El imbratiseaza timpul fiind practic contemporan cu fiecare moment al acestui timp, punctandu-l cu vesnicia Sa si ramanand suveran fata de timp. Apoi ma mai gandesc la pocainta. Oare timpul pocaintei nu curge in sens invers, recuperand cumva ceea ce a fost nedesavarsit in trecut ? Mare taina este taina aceasta a timpului si probabil ca nu o vom intelege decat la sfarsit, cand se va lua valul de pe ochii nostri si vom vedea fata catre fata, nu in ghicitura. |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
|