Sa ne impartasim saptamanal

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de ovidiu b.

Cele trei mesaje consecutive (mai lungi) cu explicarea Sfintei Liturghii le-am transcris dintr-o conferinţă ţinută de un părinte a cărui identitate nu o pot dezvălui. Din acest motiv am scris ca şi cum îmi aparţine mie cuvântul, deşi nu este aşa. Conferinţa e mult mai lungă, are şase părţi, eu am transcris doar prima parte. :)

Nu inteleg ce te retine sa dezvalui identitatea Parintelui Sabatie. De altfel, chiar de n-as fi vazut cu niste luni in urma acel discurs (acum, asemanarea cu rokul si fanii unor echipe de fotbal, mi-a confirmat banuiala, fiindca atunci mi-a placut metafora si mi s-a intiparit in minte) doar citind, se simte de departe blandetea si caldura cuvantului Parintelui, dar si obisnuinta lui de a se adresa uneori cu "Mă...", ceea ce il deosebeste de toti ceilalti!...
Personal, mi-e tare drag Parintele Sabatie desi l-am vazut si foarte suparat, cand numai blandete nu mai inspira, dar alearga enorm si munceste la fel, pe langa ceea ce stim ca face orice alt monarh.
Cat despre cealalta postare:

În prealabil postat de ovidiu b.

Moshu-le nu ai să găseşti duhovnic să spună altfel...când vorbeşte unei mulţimi sau unui necunoscut. Acele citate sunt rupte din convorbirea acelor duhovnici cu mirenii. Apoi, să fie mântuitoare numai "şcoala" părintelui Cleopa? Oare să nu fie mîntuitoare "şcoala" Sf. Ion de Kronstadt şi a celorlaltţi duvonici care sunt pentru împărtăşania des? Se pare că nu ai înţeles mesajul părintelui Rafail despre cele două "şcoli". Dacă ai bunăvoinţă citeşte cu multă atenţie cuvântul părintelui: http://acvila30.ro/pr-rafail-noica-n...artasania-des/

Cei ce vă împărtăşiţi des nu mai judecaţi pe cei ce împărtăşesc rar şi invers. Nu vă mai craponaţi în "reguli" şi "norme" ce nu ţin de noi. Grecii se împărtăşesc des şi nu obligatoriu cu spovedanie, cu precădere în Sf. Munte...şi mă refer la mireni, nu la monahi. La monahi nici nu se pune această problemă ei împărăşindu-se aproape la fiecare Sf. Liturghie.

Moshu-le am şi eu în citat sub mânecă care nu prea bate cu convigerile tale. Ce facem? Ne rupem în două pentru că sunt mai multe "reguli"? Oare de unde vine acest duh al dezbinării?

ps: te bucuri de nişte citate care îţi întăresc convigerile, iar citatele care îţi zdrucină convigerile le cataloghezi drept "neînţelese" de cei pe care le citează. :)) Iartă-mă. :)

Eu zic sa nu ne rupem nici in doua, nici in noua. Cat despre duhul dezbinarii, ma intreb daca chiar asta se intelege, iar daca da, e destul de grav pentru mine. Sincer n-as vrea sa se ajunga la asta, ci doar sa ne cercetam cugetele mai cu luare aminte. Pana la urma, nu mireanul se face vinovat, atat timp cat el face ascultare si se conformeaza preotului-duhovnic intru totul. Cat despre cum se impartasesc grecii, nu pot sa ma pronunt. Daca noi am lua parte chiar pe teritoriu Romaniei, la Sf. Liturghie dintr-o zona oarecum indepartata de noi, (accent, traditii, etc), sunt convins ca unele aspecte le-am gasi oarecum ciudate. La fel si altii care vin in zona noastra... Cu atat mai diferit cand vorbim de alte tari, desi cu totii ne numim ortodocsi. Nu stiu daca tu sau altcineva spunea (cred ca tot printr-un citat) ca atat timp cat nu avem pacate de moarte, nu-i nicio problema daca ne impartasim fara spovedanie? Ce inseamna "pacat de moarte"? daca nu tin post, o fi pacat de moarte? Daca pot sa fac un bine cuiva care vad ca are nevoie, dar din moment ce nu mi-l cere personal, nu ma grabesc sa-l ofer... o fi acesta pacat de moarte? Dar daca mi-l cere, iar eu ma scuz motivand ceva ce Dumnezeu vede ca nu-i deloc asa? O fi asta pacat de moarte? Dar daca inainte de a merge la Sf Liturghie, as bea o cafea, sau as indrazni chiar mai mult cu sotia inainte c-o seara sau dimineata cand cine stie in ce pofte ne trezim? O fi acesta pacar de moarte? De ce spun toate astea? Fiindca omul asa este croit: ii dai un pic de libertate, iar el isi ia "in felul lui"...
Nu e vorba de barfa si nici de rautate, crede-ma. Stiu ca ceea ce spui tu "se poarta" fiindca am fost martor, si nu oriunde, ci in manastire (nu in Romania): dupa ce s-au impartasit, o parte din mireni au mers la trapeza unde era prezenta toata lumea, inclusiv staretul manastirii, maicutele, si toti ceilalti, si fiecare isi scotea de prin sacose ceea ce avea de-acasa, intrucat, biserica nu punea la dispozitie decat ceai, cafea si margarina (eram in Postul Mare). Ei, acei oameni, proaspat impartasiti (o mica parte dintre ei) aveau branza si oua la masa. Am ramas uimit, si ma intrebam daca eu gresesc gandind altfel, sau acolo este ceva in neregula. Probabil tocmai de aceea se ajunge ca parintele-duhovnic nici sa nu-l mai intereseze prea mult, daca ai tinut sau nu post in zilele randuite de post. Pentru ca este o chestiune de atitudine si de alegere in raport cu propria constiinta... Dar nu cumva ajungem pe nesimtite sa ingramadim in camara lucrurilor ingaduite ca nefiind pacate de moarte si lucruri care nu s-ar cadea? Nu mi-o luati in nume de rau, dar eu la asta faceam aluzie: intr-o lume a televizorului in exces si a multor tentatii sau slabiciuni in care cu siguranta ne complacem, ajungem prea usor sa intindem buzele ca sa primim Sfintele Taine?
Iertare celor care se simt avizati! Nu am in vedere pe nimeni personal, si nici nu vreau sa stiu cine si cum se impartaseste. Incerc sa privesc acest aspect doar la modul general: cum vede Dumnezeu, nu vrednicia, ci osteneala noastra?

[tabitha]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

am fost martor, si nu oriunde, ci in manastire (nu in Romania): dupa ce s-au impartasit, o parte din mireni au mers la trapeza unde era prezenta toata lumea, inclusiv staretul manastirii, maicutele, si toti ceilalti, si fiecare isi scotea de prin sacose ceea ce avea de-acasa, intrucat, biserica nu punea la dispozitie decat ceai, cafea si margarina (eram in Postul Mare). Ei, acei oameni, proaspat impartasiti (o mica parte dintre ei) aveau branza si oua la masa.

Foarte trist că se tolerează asa ceva. Si la noi a venit cineva odată în Postul Crăciunului să pună pe masă un salam, iar când altcineva a vrut să-l ia de acolo si să-l dea deoparte, pentru că nu se cuvenea a mânca asa ceva în post, mai ales la o masă comunitară, a primit apostrofări, cum că s-ar fi dat voie să se pună salamul la masă. Părerea mea e că oameni ca ăstia habar n-au pe ce lume trăiesc, si numai Dumnezeu stie ce fel de "încuviintare" primesc ei pentru a consuma aceste produse în post.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Am ramas uimit, si ma intrebam daca eu gresesc gandind altfel, sau acolo este ceva in neregula. Probabil tocmai de aceea se ajunge ca parintele-duhovnic nici sa nu-l mai intereseze prea mult, daca ai tinut sau nu post in zilele randuite de post. Pentru ca este o chestiune de atitudine si de alegere in raport cu propria constiinta... Dar nu cumva ajungem pe nesimtite sa ingramadim in camara lucrurilor ingaduite ca nefiind pacate de moarte si lucruri care nu s-ar cadea? Nu mi-o luati in nume de rau, dar eu la asta faceam aluzie: intr-o lume a televizorului in exces si a multor tentatii sau slabiciuni in care cu siguranta ne complacem, ajungem prea usor sa intindem buzele ca sa primim Sfintele Taine?

A tine post în zilele rânduite în calendar este una. Dar a ti se cere (ca în România) să tii post cel putin 3 zile ca să te împărtăsesti, este o anomalie. Nu zic să te împărtăsesti fără socoteală, dar nici să vezi că vin la împărtăsanie Duminica numai bebelusii/ copiii mici nu mi se pare normal. Eu rămân pentru împărtăsania deasă, la fiecare Sfântă Liturghie pe cât posibil, desigur atunci când esti cu constiinta împăcată.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nu inteleg ce te retine sa dezvalui identitatea Parintelui Sabatie.

Nu, nu este părintele Sabatie. Repet: dacă ar fi un părinte cunoscut, mediatizat ce motiv aş mai avea să-i ascund identitate? :)

[sophia]

Comentariile de mai sus ma surpind:

1. Manastirea de ce nu a dat oamenilor macar ceva legume la masa si paine?
Atunci ar fi manact toti la fel.

2. Ce inseamna la voi masa comunitara?

La noi mai sunt probleme la parastase. Noi altfel nu mancam impreuna.
La parastase se pune intrebarea ce se poate imparti si daca sunt reguli in acest sens.

Eu stiu discutiile cu postul si ca multi de aici tin foarte mult la postul alimentar.
Dar nu poti obliga oamenii nici sa tina si nici sa nu tina.
Fiecare cu credinta lui.

Eu am citit diverse articole scrise de monahi si am vazut si unii mai severi, dar si altii care inteleg neputintele oamenilor.
Si la Apostol se spune undeva "cel ce mananca sa nu judece pe cel ce nu mananca si cel ce nu mananca sa nu judece pe cel ce mananca", pentru ca Dumnezeu ii stie si ii judeca pe ei. Numai EL.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Eu zic sa nu ne rupem nici in doua, nici in noua. Cat despre duhul dezbinarii, ma intreb daca chiar asta se intelege, iar daca da, e destul de grav pentru mine. Sincer n-as vrea sa se ajunga la asta, ci doar sa ne cercetam cugetele mai cu luare aminte.

Din moment ce nu poţi accepta cele două "şcoli" şi pe una încerci să o combaţi, cel mai probabil pentru că nu face parte de practica ta, ce se poate înţelege? Încearcă să înţelegi că se poate şi se practică şi altfel. Este adevărat ca noi (poporul) suntem indiferenţi şi cu siguranţă vina este a noastră că nu ne străduim mai mult pentru a ne "învrednici", dar trebuie să recunoşti că datoria preotului este de a ne uni cu Hristos, de a ne aduce la acea conştiinţă că fără de El nimic nu putem face şi nicidecum de a pune "bariere" între popor şi Hristos.

ps: Preoţii de împărtăşesc la fiecare Sf. Liturghie? Se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire? Dar ce spui tu, păcate au?

ps: Preotul nu este altceva decât împreună slujitor cu poporul la Sf. Liturghie, el este alesul poporului şi nu este rupt de trup, adică tot trupul ar trebui să se împărătşească (mă refer la practicanţii cu o rânduială şi o aşezare în biserică, nu la "credincioşii" de duminică). Preotul fără binecuvântarea poporului NU se poate împărtăşi, când preotul spune "pace vouă" noi răspundem "şi duhului tău", dacă noi nu am da această binecuvântare preotul nu s-ar putea împărtăşi. Oare înţelegem noi lucrurile astea? Suntem noi una? Sau doar spunem că suntem una şi de fapt facem alta? Sau suntem individualişti când vine vorba de fapte? Adică lasă că acum nu sunt vrednic, dar peste două săptămâni sigur voi fi...dar nu mă doare de faptul că mutilez trupul, că fără de mine trupul nu mai este întreg.

Până nu vom trăi aceată stare lăuntrică degeaba ne numim ortodocşi, degeaba trăim cu impresia că am mers la biserică şi am făcut o faptă bună, dar nu realizăm că de fapt noi întoarcem spatele la fiecare chemare a lui Hristos din Sf. Liturghie. Ortodox înseamnă a fi unit cu Hristos, iar unirea nu se poate face decât prin Sfintele Taine. Euharistia nu este altceva decât desăvârşirea celorlalte Sfinte Taine care nu sunt altceva decât funcţii ale trupului. Şi nu sunt de vină numai mirenii că că ei nu mai au această conştiinţă, aici e şi lipsa de cateheză...deşi până la urmă tot noi suntem de vină că nu mai dăm preoţi care să readucă pe aeastă cale.

Iertare pentru acest cuvânt lung, nu-l lua ca o încercare de a convinge, ci doar de a înţelege care ar trebui să fie de fapt starea noastră lăuntrică, cum ar trebui să ne raportăm şi de ce unii preoţi fac eforturi în acest sens. Acesta este adevăratul duh ortodox, nu cum sunt voci care spun că ar fi influenţe protestante, ecumenism etc... :)))
Asta nu înseamnă că ne împărătşim oricum şi oricând. :)

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Pana la urma, nu mireanul se face vinovat, atat timp cat el face ascultare si se conformeaza preotului-duhovnic intru totul.

Şi atunci de ce nu ai bunăvoinţă să înţelegi că se poate şi altfel? Pentru că demontează toată teoria şi practica ta? Lasă pe fiecare în ascultarea faţă de duhovnicul lui. :)

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Cat despre cum se impartasesc grecii, nu pot sa ma pronunt.

Poi să ştii că se poate altfel.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Daca noi am lua parte chiar pe teritoriu Romaniei, la Sf. Liturghie dintr-o zona oarecum indepartata de noi, (accent, traditii, etc), sunt convins ca unele aspecte le-am gasi oarecum ciudate. La fel si altii care vin in zona noastra... Cu atat mai diferit cand vorbim de alte tari, desi cu totii ne numim ortodocsi.

Singur ţi-ai dat răspunsul că se poate. Nu?

Am ramas uimit, si ma intrebam daca eu gresesc gandind altfel, sau acolo este ceva in neregula. Probabil tocmai de aceea se ajunge ca parintele-duhovnic nici sa nu-l mai intereseze prea mult, daca ai tinut sau nu post in zilele randuite de post.

Nu cred că duhovnicul nu ţine cont de zilele de post rânduite de Biserică. Legat de aceia care au mâncat de dulce în post, te-ai gândit că poate aveau dezlegare pe motiv de boală sau alt motiv binecuvântat?

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Pentru ca este o chestiune de atitudine si de alegere in raport cu propria constiinta... Dar nu cumva ajungem pe nesimtite sa ingramadim in camara lucrurilor ingaduite ca nefiind pacate de moarte si lucruri care nu s-ar cadea?

Depinde cum te raportezi. Din moment ce te împărtăşeşti des, conştiinţa ta este mereu trează, eşti mereu în "corzi" şi eşti, poate, mult mai atent la ceea ce faci, la ceea ce spui, la ceea ce gândeşti. Apoi, duhovnicul nu cred că dă dezlegare oricui la un asemenea "obicei", unuia care vine la biserică de complezenţă, ci unuia care o rânduială şi o aşezare în biserică, îi cunoaşte bine viaţa şi obiceiurile. :)

În prealabil postat de Mosh-Neagu

intr-o lume a televizorului in exces si a multor tentatii sau slabiciuni in care cu siguranta ne complacem, ajungem prea usor sa intindem buzele ca sa primim Sfintele Taine?

De unde ştii tu cum trăiesc alţii?
Şi chiar şi aşa, atunci când urmează să ne împărtăşim (a sosit termenul) să înţeleg că suntem vrednici chiar şi trăind în această lume a televizotilui şi a multor tentaţii?

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Iertare celor care se simt avizati! Nu am in vedere pe nimeni personal, si nici nu vreau sa stiu cine si cum se impartaseste. Incerc sa privesc acest aspect doar la modul general: cum vede Dumnezeu, nu vrednicia, ci osteneala noastra?

Oricât ne-am osteni, oricâte fapte am face, oricâte virtuţi am avea, prin efortul propiu nu ne putem mântui, ci numai cu ajutorul Domnului, numai prin unirea cu El, ca nimeni şi nimic să nu ne poată despărţi de El. Drept dovadă sfinţi cu fapte şi virtuţi înalte au nădăjduit în Hristos şi nu în faptele lor, împărtăşindu-se foarte des, chiar zilnic.

Asta nu însemnă că postul, rugăciunea, nevoinţa, milostenia şi toate celelalte nu-şi au rolul lor şi că nu trebuie să apelăm la ele, dar să nu uităm că sunt doar mijloace şi nu un scop în sine. Apoi să nu uităm că e mai de preţ ascultarea şi împlinirea voii lui Dumnezeu decât orice nevoinţă.

Părintele Arsenie Papacioc nu era aşa mult pentru asceză cât pentru trezvie, prezenţă continuă...asta nu înseamnă că "şcola" părinţilor pentru mai multă asceză, cum ar fi părintele Cleopa, nu este mântuitoare...fiecare "şcoală" e mântuitoare, şi sunt mai multe "şcoli" pentru că noi suntem atât de diferiţi.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de ovidiu b.

Din moment ce nu poţi accepta cele două "şcoli" şi pe una încerci să o combaţi, cel mai probabil pentru că nu face parte de practica ta, ce se poate înţelege?

Practica mea? Eu sunt un NIMIC! Nu de mine depinde nici chiar mantuirea mea, ci mai ales de mila lui Dumnezeu! Nici nu vreau sa cred ca pot indrazni sa ma lupt cu vreo ispita ingaduita de Dumnezeu, fara a avea in vedere mila Lui mai intai! Nu vreau sa fiu considerat de cineva drept punct de referinta ca va fi vai-si-amar de mantuirea lui!!!

În prealabil postat de ovidiu b.

ps: Preoţii de împărtăşesc la fiecare Sf. Liturghie? Se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire? Dar ce spui tu, păcate au?

Iata cat este de regretabila absenta lui Zaharia, cel putin din postari. Cu siguranta te-ar fi tras de urechi pentru o asa indrazneala... Cand va striga lumea pentru tine: "Vrednic este!", atunci sa te asemeni lui. Pana atunci... mireanul si preotul, au privilegii diferite dar si raspunderi diferite... De aceea, mireanului i se iarta mult mai usor decat preotului, pentru ca preotul TREBUIE sa fie el insusi un model pentru a nu fi sminteala si poticneala nimanui.

În prealabil postat de ovidiu b.

Nu cred că duhovnicul nu ţine cont de zilele de post rânduite de Biserică. Legat de aceia care au mâncat de dulce în post, te-ai gândit că poate aveau dezlegare pe motiv de boală sau alt motiv binecuvântat?

Imi pare rau ca privim atst de diferit. Cine vorbeste de bolnavi, de batrani, de copii sau persoane cu probleme? Eu ma refer strict la obisnuinta pe care si-o face omul lipsit de constrangeri, care se complace invariabil intr-un confort anume, iar daca nu-l are, si-l creaza cu orice pret, printr-un egoism pe care din inselare, nu si-l recunoaste!!!

În prealabil postat de ovidiu b.

Depinde cum te raportezi. Din moment ce te împărtăşeşti des, conştiinţa ta este mereu trează, eşti mereu în "corzi" şi eşti, poate, mult mai atent la ceea ce faci, la ceea ce spui, la ceea ce gândeşti. Apoi, duhovnicul nu cred că dă dezlegare oricui la un asemenea "obicei", unuia care vine la biserică de complezenţă, ci unuia care o rânduială şi o aşezare în biserică, îi cunoaşte bine viaţa şi obiceiurile. :)

Cand vorbim de rugaciunea continua, de rugaciunea mintii sau a inimii, cand vorbim de smerenia ascunsa (cei ce au o astfel de smerenie, nici macar n-ar indrazni sa se afle in treaba cu vreun cuvant pe-aici, nici macar din greseala!!!) Omul are mari slabiciuni. Cand conduce pentru prima data un autoturism, ii tremura genunchii la inceput, din teama ca poate gresi undeva cu ceva. Apoi... totul devine o rutina. Chiar si cand nu da prioritate, chiar cand mai trece pe galben sau chiar pe rosu, chiar si cand depaseste viteza regulamentara, el este "stapan pe situatie"! Asa si cu impartasirea deasa. La inceput ne temem si de umbra noastra, pentru ca mai apoi sa ni se para toate, floare la ureche!!!
Cat despre "dezlegarea" duhovnicului, sunt doua lucruri total diferirte: ori duhovnicul incearca sa nu se puna in dificultate cu enoriasii, ori mireanul "uita" sa dea niste "detalii importante"...

În prealabil postat de ovidiu b.

Şi chiar şi aşa, atunci când urmează să ne împărtăşim (a sosit termenul) să înţeleg că suntem vrednici chiar şi trăind în această lume a televizotilui şi a multor tentaţii?

Tu zici!

În prealabil postat de ovidiu b.

Oricât ne-am osteni, oricâte fapte am face, oricâte virtuţi am avea, prin efortul propiu nu ne putem mântui, ci numai cu ajutorul Domnului, numai prin unirea cu El, ca nimeni şi nimic să nu ne poată despărţi de El.

Deci STII!!! "Nimeni si nimic!" Sa nu uiti asta! Prin slabiciunile si confortul pe care-l cautam cu orice pret, cred ca tocmai acest "Nimeni si nimic" devine o predeterminare pe care n-o intelegem deloc din moment ce trecem peste ea cu toata nepasarea.

În prealabil postat de ovidiu b.

Drept dovadă sfinţi cu fapte şi virtuţi înalte au nădăjduit în Hristos şi nu în faptele lor, împărtăşindu-se foarte des, chiar zilnic.

Drept dovada... ne asemanam acelor sfinti ca doua picaturi: una de lapte si una de cerneala!

În prealabil postat de ovidiu b.

Asta nu însemnă că postul, rugăciunea, nevoinţa, milostenia şi toate celelalte nu-şi au rolul lor şi că nu trebuie să apelăm la ele, dar să nu uităm că sunt doar mijloace şi nu un scop în sine. Apoi să nu uităm că e mai de preţ ascultarea şi împlinirea voii lui Dumnezeu decât orice nevoinţă.

Scopul in sine este dobandirea harului. Iar harul nu poate fi cumparat si nici nu putem pretinde ca-l avem decat din ignoranta sau inselare. Despre har putem afla, nu la mireni, ci la sfinti parinti. Uneori, unii mireni, primesc o farama de har, dupa multa osteneala, dar din cauza "balariilor" ce-l napadesc, il pierd usor si cu mare anevoie mai reusesc sa dobandeasca doar o farama din acea farama...

În prealabil postat de ovidiu b.

Părintele Arsenie Papacioc nu era aşa mult pentru asceză cât pentru trezvie, prezenţă continuă...asta nu înseamnă că "şcola" părinţilor pentru mai multă asceză, cum ar fi părintele Cleopa, nu este mântuitoare...fiecare "şcoală" e mântuitoare, şi sunt mai multe "şcoli" pentru că noi suntem atât de diferiţi.

Parintele Arsenie Papacioc, dupa parerea mea era un adevarat sfant. Din ce cunosc in ultimii ani ai vietii lui, era in mare har. Prin el vorbea Insusi Dumnezeu si sfintii Lui. Daca isi lua uneori ingaduinta de a da Sfintele Taine unor persoane oarecum controversate pentru noi, asta nu inseamna nimic in prostia noastra! Ce vedea el, noi nu putem vedea, ce legaturi cu Dumnezeu avea el, noi nu putem avea... Si-apoi, el chiar avea puterea sa dezlege si sa se roage pentru cel pacatos, dar noi? Cine suntem noi? Ce suntem noi?

Si daca tot vorbeam de Parintele Savatie Bastovoi (la care raman cu parerea ca am auzit pentru prima oara metafora cu rokul si fotbalul), o sa dau un citat din minunatele lui vorbe de duh:

(...)
- Să înţelegem că este mai bine să nu ne amestecăm în discuţiile despre dogme si erezii?

- Este o urâciune erezia, dar noi suntem oameni cu totul întunecaţi, care, până ajungem la plinătatea vieţii, a bărbatului desăvârşit în Hristos, păi, este vreme. Noi avem avantaje pe care cei de demult nu le aveau. Avem dogmatici, cărţi pe care le putem răsfoi cu hotărârile Sinoadelor. Am citit şi noi un catehism şi ni se pare că de acum noi nu suntem eretici şi ne dăm deştepţi. "Avva cutare a zis...", dar noi nu ştim că Avva, când zicea un cuvânt, îşi zidea viaţa pe el, pe când noi citim tomuri întregi, punem picior peste picior şi pe o ureche a intrat şi pe alta a ieşit. Trebuie să ne păzim. Să ne rugăm şi să nu intrăm în discuţie. Mai simpluţ! Părinţii le opreau, şi este clar că se pierde harul de la discuţiile astea despre dogme. În obştile călugăreşti, dacă începeau fraţii să vorbească din Scriptură, Părinţii îi opreau: "Ei, au lăsat fraţii păcatele şi discută Scriptura", erau cu mare băgare de seamă. Astea-s taine şi numai în rugăciune se descoperă. Antonie, când i-a trebuit să afle cuvânt despre preoţie, s-a dus, a ridicat mâinile şi s-a rugat: "Doamne, trimite pe Moise să-mi lămurească cuvântul acesta!" şi l-a lămurit. Teologia este ultima treaptă a drumului spre desăvârşire. Vine după despătimire, după smerenie şi chiar după dragoste, este culmea de sus. Uitaţi-vă şi-n Scara lui Ioan! Din această stare au vorbit Părinţii şi au făcut dogmele. Noi citim ceva despre smerenie şi ni se încurcă mintea. Noi, dacă citim la Pocăinţă şi la Lepădarea de lume, vedem că n-am făcut încă nimic. Noi acum suntem puturoşi şi cu totul împătimiţi. Pocăinţă nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înţelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică şi ni se pare că toate le ştim. Ne rătăcim!

- Ne osândim?

- Da, ne osândim, pentru că vorbim lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i place să ne suim mai sus decât suntem. Eu cred că dracii au făcut şcolile de teologie: "Hai şi-om grăi despre Dumnezeu!" Noi am golit de orice înţeles şi sfinţenie teologia şi am făcut-o filosofie. Spune Părintele Sofronie: "Până şi teologia Sfintei Treimi poate fi redusă la o simplă filosofie atunci când nu-i Duh". Da, tu mărturiseşti drept, dar asta nu-i destul. Cu mintea le-ai înţeles, dar ia-le tu şi le du în inimă şi dă-le viaţă. Icoana stă pe perete, dar, dacă eu nu mă rog, nu-mi ajută la nimic. Efrem Sirul spune aşa: "Ce înseamnă nerăutate? Ce înseamnă blândeţe şi ce înseamnă smerenie? Să nu te împotriveşti nimănui în cuvânt, orice ar spune, chiar şi unui eretic, dacă va spune o erezie, nu te sfădi cu dânsul, ci spune doar atât: Tu zici". Aşa te-ai spălat pe mâini. Asta arată că n-ai răutate şi i-ai mai arătat că tu nu eşti de acord. Şi Mântuitorul aşa făcea cu cei ce-l ispiteau.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Iata cat este de regretabila absenta lui Zaharia, cel putin din postari. Cu siguranta te-ar fi tras de urechi pentru o asa indrazneala...

Eu discut cu frăţia ta şi nu cu Zaharia. Aceleaşi întrebări i le-am adresat şi lui cândva şi m-a "lămurit". El e cu 5 zile de post înainte de împărtăşire şi dacă nu e aşa cum ştie el, e bai mare. Am renunţat imediat la un dialog imposibil. Acele întrebări îndrăzneţe sunt urmate şi de o explicaţie, de o interpretare pe care o sfidezi. :)

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Cand va striga lumea pentru tine: "Vrednic este!", atunci sa te asemeni lui. Pana atunci... mireanul si preotul, au privilegii diferite dar si raspunderi diferite... De aceea, mireanului i se iarta mult mai usor decat preotului, pentru ca preotul TREBUIE sa fie el insusi un model pentru a nu fi sminteala si poticneala nimanui.

Mă bucur că am ajuns în acest punct. De observat că noi am ajuns să punem preotul pe un piedestal şi nu înţelegem că noi, împreună cu el, suntem împreună slujitori, nu doar preotul este slujitorul. Sf Liturghie nu se poate ţine numai de preot, la fel şi invers, noi formăm un tot unitar, bineînţeles, fiecare cu rolul lui în Biserică. Preotul este capul adunării, mijlocitorul nostru; el nu este altceva decât parte din trupul Bisericii, nu este un mijlocitor rupt de trup (de popor). Mai demult nu doar preotul se împărtăşea, ci tot poporul prezent în biserică. Preotul şi mirenii nu se împărtăşeau individual, ci exista acea comuniune euharistică. Oare nu am pierdut noi această constiinţă a comuniunii euharistice? Şi cine ar trebui să ne aducă la acea conştiinţă? Acum te întreb s-au schimbat numai oamenii şi preoţii ba? Sau preoţii sunt rodul stării noastre ca un tot unitar?

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Imi pare rau ca privim atât de diferit.

De ce? Bucură-te că suntem aşa cum suntem. :) Eu ţi-am sugerat să fii îngăduitor cu neputinţele oamenilor.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Omul are mari slabiciuni. Cand conduce pentru prima data un autoturism, ii tremura genunchii la inceput, din teama ca poate gresi undeva cu ceva. Apoi... totul devine o rutina. Chiar si cand nu da prioritate, chiar cand mai trece pe galben sau chiar pe rosu, chiar si cand depaseste viteza regulamentara, el este "stapan pe situatie"! Asa si cu impartasirea deasa. La inceput ne temem si de umbra noastra, pentru ca mai apoi sa ni se para toate, floare la ureche!!!

Nu poţi vorbi de o împărtăşire des la un începător, era de la sine înţeles. Mă suprinde faptul că frăţia ta nu a trecut peste acest nivel de înţelegere. Apoi, începătorul nu are un îndrumător? Cu siguranţă un îndrumător cu capul pe umeri şi cu ceva în cap nu dă binecuvântare la împărtăşire des unui începător. :)

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Apoi... totul devine o rutina.

Să înţeleg că pentru cei care s-au împărtăşit sau se împărtăşesc des (fie ei şi preoţi) acest tipic a devenit o rutină?

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Cat despre "dezlegarea" duhovnicului, sunt doua lucruri total diferirte: ori duhovnicul incearca sa nu se puna in dificultate cu enoriasii, ori mireanul "uita" sa dea niste "detalii importante"...

Rolul preotului este de a ne uni cu Hristos şi nu de a pune bariere între noi şi Hristos. Pe măsură ce relaţia dintre duhovnic şi ucenic de aprofundează, duhovnicul trebuie să scadă iar Hristos trebuie să crească în sufletul ucenicului. Rolul duhovnicului este de ne îndrepta spre Hristos, de a ne arăta calea şi care este destinaţia.

[sophia]

@Yasmina si Mihnea

Eu cred totusi ca acel citat din Apostol are legatura cu postul, pentru ca se citeste exact la inceputul Postului Mare.
In plus la Slujba de Pasti se spune ceva asemanator la Apostol: este primit la Domnul si cel ce n-a postit si cel cel care se pocaieste mai tarziu.
Nu mai stiu exact, dar spune mai multe lucruri acolo in trepte: daca nu a facut asa, asa si ajunge ceva cu "...in ceasul al 12 lea".

Postul nu este obligatoriu, in sensul ca nu poti forta pe cineva sa-l tina, nu-l poti controla ce mananca.
Ah, ca sunt date niste indicatii, se impune un anumit regim si anumite perioade pentru toata lumea. Asta este altceva.

Eu am vorbit despre astfel de lucruri cu preotul meu, tocmai pentru ca am anumite probleme si lupte in mine.
Si mi-a spus ca nu postul alimentar este important si ca acela nu te opreste nici de la impartasit. Conditia de baza este sa nu faci pacate, sa faci fapte bune, sa te rogi, sa fii pregatit in alte moduri (spiritual).
Are mereu un citat/o povestire de la un parinte(monah mi se pare) a carui nume imi scapa.

"Se duce un om la un parinte (calugar cred) si se spovedeste si spune ca a postit si n-a mancat aia si aia. Si parintele il intreaba: si ce-ai facut? Si omul iar spune ca as si asa, pana cand parintele spune: "Faptele, faptele, nu oala cu laptele!"

La fel cum nu te poti duce in dormitorul celor casatoriti si sa le impui cand sa aibe relatii si cand nu. Tocmai ca si asta este scris in Apostoli, fiindca se stie despre slabiciunea omului.

Mihnea - tu n-ar trebui sa scrii despre post. Nu vreau sa te jignesc, pentru ca nu este vina ta si faptul ca tu ai ales alt drum pana la urma este treaba ta personala. Ce vreau sa spun este ca postul la catolici este mai usor si multi dintre noi ortodocsii l-ar putea tine asa si atunci n-ar mai fi nici o discutie.

La noi nu exista asemenea obicei - cu gustarile dupa slujba. La noi se fac parastase si lumea mananca din ceea ce primeste de acolo.

Acum eu am o nelamurire:
In perioadele de posturi lungi, aveti dreptate ca lumea trebuie sa tina postul si dupa impartasit, daca il tine pe tot. Si ca lumea care nu posteste sa fie mai discreta. De fapt si inversul este valabil. Nici cei care postesc nu trebuie sa se arate c-o fac si sa se laude. Daca este s-o luam pe aia dreapta.

In perioadele cand nu este post trebuie totusi sa tii post dupa ce te impartasesti?
Da, parintele Cleopa scrie de 3 zile inainte si 3 zile dupa. Adica de fapt tot timpul. La manastire asa este.

Si ne mai miram ce se impartasesc numai copiii?

Ovidiu si Moshu - incetati cu polemica. Fiecare are parerea lui si nici unul nu stie cum e bine de fapt, fiindca nu ne spune BOR. Cand o sa avem regulile, macar o sa stim pe ce ne certam.

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Comentariile de mai sus ma surpind:

1. Manastirea de ce nu a dat oamenilor macar ceva legume la masa si paine?
Atunci ar fi manact toti la fel.

2. Ce inseamna la voi masa comunitara?

La noi mai sunt probleme la parastase. Noi altfel nu mancam impreuna.
La parastase se pune intrebarea ce se poate imparti si daca sunt reguli in acest sens.

Eu stiu discutiile cu postul si ca multi de aici tin foarte mult la postul alimentar.
Dar nu poti obliga oamenii nici sa tina si nici sa nu tina.
Fiecare cu credinta lui.

Eu am citit diverse articole scrise de monahi si am vazut si unii mai severi, dar si altii care inteleg neputintele oamenilor.
Si la Apostol se spune undeva "cel ce mananca sa nu judece pe cel ce nu mananca si cel ce nu mananca sa nu judece pe cel ce mananca", pentru ca Dumnezeu ii stie si ii judeca pe ei. Numai EL.

Eu asta nu inteleg,de ce suntem invitati,rugati sa postim daca totodata apare si sintagma cu"cel ce nu mananca sa nu fie judecat".
Prin asta se intelege ca postul este optional,cine vrea il tine cine nu,nu.
Ori eu inteleg ca postul este obligatoriu nu optional.
Ar trebui tratat cu mai multa gravitate,seriozitate iar cei care au interdictii alimentare ,invoiri de la doctor sau de la duhovnic sa fie mai"cu perdea" cand mananca friptura in post ca sa nu-I sminteasca pe toti ceilalti.

La noi la biserica se fac gustari in fiecare Duminica,ca dupa slujba si impartasanie sa poti manca ceva si bea o cafea alaturea cu fratii.
Si este regula ca mereu exista gustari cu carne,branza,oua in post;sau cel putin cu branzeturi si oua de parca astea nu ar fi de dulce.
Singura zi in care fac gustari de post este Vinerea Mare,atunci cand cei mai multi tin chiar post negru in Romania.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Yasmina

Eu asta nu inteleg,de ce suntem invitati,rugati sa postim daca totodata apare si sintagma cu"cel ce nu mananca sa nu fie judecat".

Aceasta invitatie din Romani cap 14 trebuie inteleasa in contextul ei, nu are legatura cu postul.
In Epistola catre Romani, Apostolul se adreseaza cu precadere celor care nu erau evrei. Era dupa disputa care ar fi trebuit sa anime Conciliul Apostolic de la Ierusalim: sunt crestinii tinuti de legea veche ? Cineva care vrea sa devina crestin, daca nu este dintre evrei, trebuie mai intai sa devina evreu ? Sa se taie imprejur ? Sa nu manance porc, tipari, moluste etc ?
Vedem bine ca despre asta e vorba, fiindca la Roma erau crestini de toate felurile: si dintre evrei, si dintre neevrei, si dintre cei care spuneau ca legea veche e activa si dintre cei care spuneau ca e abrogata. "Cei slabi mananca legume" nu inseamna "cei slabi postesc", ci exact invers: cei slabi in credinta, aflati la masa comuna, se tin departe de ce e non-kosher si aleg sa manance numai legume. Or, neevreii, ca si evreii care asimilasera faptul ca legea veche era abrogata, erau tentati sa priveasca cu superioritate pe cei care se simteau, inca, sub comandamentele legii vechi: acestia sunt cei slabi, care vor fi primiti.

Prin asta se intelege ca postul este optional,cine vrea il tine cine nu,nu.
Ori eu inteleg ca postul este obligatoriu nu optional.

Sunteti (suntem, fiindca achiesez la parerea dv in privinta caracterului obligatoriu al postului) in minoritate. Din cate se pare, majoritatea ortodocsilor de pe forum considera ca postul nu e obligatoriu. Prin urmare, se intelege ca un bun ortodox poate opta pentru a tine postul, a nu-l tine ori a-l tine partial.

Si este regula ca mereu exista gustari cu carne,branza,oua in post;sau cel putin cu branzeturi si oua de parca astea nu ar fi de dulce.
Singura zi in care fac gustari de post este Vinerea Mare,atunci cand cei mai multi tin chiar post negru in Romania.

Vedeti dv, ne indreptam spre o credinta mai caldicica. De ce sa ne miram ca Biserica, in chiar actiunile ei publice, a renuntat la practica meniului de post ? In fiecare an, de 1 Decembrie, dam vina pe Guvern, Primar, etc pentru ca ofera carnati cu fasole la chermeze publice in post. Lucrurile devin, cu adevarat, ingrijoratoare cand insasi Biserica procedeaza exact la fel, nesocotindu-si propriile prescriptii.