Istorii cu talc

[cristiboss56]

Pentru a scăpa de stres, un crestin s-a apucat de yoga. La început făcea asanele ca pe o gimnastică, gândindu-se că nu poate fi nimic rău în asta. Duhovnicului nu i-a spus nimic, gândindu-se că nu îi va da voie să facă nici un fel de yoga. În câteva luni, trupul său a devenit mult mai suplu si mai armonios. Asa că s-a gândit că nu ar fi rău să practice anumite meditatii care să îi linistească mintea. "Asa cum pentru trup mi-a prins bine yoga, o să îmi prindă si pentru minte. Nu are cum să îmi dăuneze."
După câteva luni de yoga, timp în care se spovedea si se împărtăsea ca un fur de cele sfinte, diavolul i-a dat puterea de a misca unele obiecte si de a se ridica în aer.
Omul si-a zis în sinea sa: "De acum cred că am ajuns la măsura Mariei Egipteanca. Mă voi duce să îl întreb pe duhovnicul meu dacă stie multi crestini care sunt la fel de sporiti ca mine".
Ajungând la părintele Mina, acesta l-a întrebat:
- Ce ti s-a întâmplat, fiule, de ai privirea atât de pierdută în ultima vreme? Ce e cu privirea asta fixă?
- Părinte, mă concentrez mult în fata icoanelor, ca să le iau energia.
- Cum spui asa o neghiobie? Tu crezi că energia icoanelor se poate lua, că o ia cine vrea? Crezi că e ca la magazin?
- Dar cum e, părinte?
- Când stăm în fata icoanelor, cerem ajutorul sfintilor sau al Maicii Domnului si ei ne ajută atât cât trebuie si asa cum trebuie. Nu e o autoservire, să îsi ia fiecare ce îi trebuie. Sfintii ne ajută pentru marea lor dragoste fată de noi, nu pentru că le furăm noi energia, stând cu ochii atintiti asupra icoanelor lor. Ce faci tu e tot o formă de vrăjitorie.
- Totusi, părinte, dacă felul acesta de rugăciune dă roade? Stiu pe cineva care a ajuns ca marii sfinti, care ridică obiectele prin forta mintii si chiar zboară de la pământ, ca Sfânta Maria Egipteanca sau ca Sfântul Serafim de Sarov.
Simtind mândria din vocea omului, care încerca să îsi ascundă virtutea sub vălul falsei smerenii, preotul l-a întrebat:
- De câtă vreme zbori, frate?
- De unde stiti, părinte, că zbor?
- Te văd înselat de drac, si nu-i mare lucru că te ridică de la pământ. Si pe demonizati îi ridică, numai că o face fără aprobarea lor. Cu tine se poartă mai elegant.
Omul s-a simtit lovit de cuvintele părintelui. Cei doi au început o discutie lungă despre yoga, în care fiecare căuta să îl convingă pe celălalt că are dreptate.
- Vedeti, părinte, amândoi venim cu argumente, si nici unul nu îl convinge pe celălalt. Nu putem să cădem la pace?
- Nu, frate, eu nu mă contrazic cu tine. Eu nu îmi apăr punctul de vedere. Eu stiu că adevărul este în Biserică, si numai în Biserică, si tot ceea ce îti spun nu are alt rost decât a te îndepărta pe tine de rătăcire. Dacă nu vrei să crezi ce învată Biserica, nu am cum să te conving. Nici o discutie nu prea are sanse de a-l convinge pe cel care se încăpătânează să creadă propriilor cugete si să nesocotească învătătura Bisericii.
- Nu numai eu gândesc asa.
- Da, nu numai tu, sunt mai multi, aveti chiar o traditie de asa-zisi întelepti si guru care s-au lăudat că L-au cunoscut pe Hristos. Dar, pentru crestini, celelalte traditii - fie ale yoghinilor, fie ale musulmanilor, fie ale africanilor sau ale budistilor - nu sunt altceva decât surogate.
Discutia a continuat până seara. Înainte de a se despărti, părintele i-a spus:
- Cu părere de rău îti spun că până ce nu vei părăsi practicile yoghine nu te mai pot nici spovedi, si nici împărtăsi.
- De ce, părinte?
- Pentru că nu vrei să fii al lui Hristos.
- Ba vreau, părinte.
- Dacă ai vrea, ai primi învătăturile Bisericii.
- Părinte, dar eu vreau să cunosc adevărul, nu vreau nimic rău. Nu cred în reîncarnare, nu fac nici un fel de prostii
- Multi au vrut să cunoască adevărul si au ajuns în iad. Contează nu numai să vrei să cunosti adevărul, contează si cum faci asta. Si câtă vreme nu părăsesti practicile yoghine, îi faci pe plac diavolului. O să mă rog pentru tine să îti revii. Dar câtă vreme faci tot ce vrei tu, esti ca păcătosul care nu vrea să părăsească păcatul.
Ajuns acasă, omul a început să se roage ca Dumnezeu să îi lumineze mintea unde este adevărul. Rugându-se, s-a gândit că ar fi mai bine să îl asculte pe părinte. Că, si dacă acesta ar fi avut o părere gresită despre yoga, tot era mai bine ca el să se lase de această practică ca să se poată spovedi si să se împărtăsească.
După ce s-a rugat, a văzut cum lucrurile din camera sa au început să se miste. Fără voia lui. Ba chiar la un moment dat a simtit cum o putere vrea să îl ridice de la pământ.
S-a speriat tare. A pus mâna pe telefon, a sunat la un prieten si a cerut grăbit numărul de telefon al părintelui.
- Părinte, sunt speriat, mi se miscă lucrurile prin casă, nu stiu ce să fac.
- Părintii tăi locuiesc departe de tine?
- Da, sunt la tară.
- Atunci du-te să dormi la un prieten, la un coleg de serviciu. Si mâine după-masă, după ce te spovedesc, vin să îti fac o sfestanie. Nu te tulbura, e semn bun, e semn că diavolul s-a supărat că te-a pierdut din gheare. Mâine să vii neapărat la spovedanie

[cristiboss56]

Un om ducea o viată foarte curată: cât era ziua de mare nu făcea altceva decât să picteze icoane. Avea acest mare dar de la Dumnezeu si încerca să îl pună în valoare cât mai bine. Un singur neajuns avea iconarul: de când murise duhovnicul său, nu mai vroia să se spovedească. Se gândea că, dacă nu face păcate mari, nu are rost să îsi caute un alt duhovnic, că oricum nu va mai găsi un altul la fel de sporit.
Tot pictând icoane frumoase, iconarul devenise din ce în ce mai mândru. I se năzărise că a ajuns la mari măsuri de sfintenie si, pentru că mândria are nevoie de aplauze, L-a rugat pe Dumnezeu să îi descopere unui cunoscut duhovnic, părintelui Ioan, la ce măsură înaltă ajunsese. Dar, pentru a încerca să ascundă sub masca smereniei mândria sa, s-a mai rugat:
- Doamne, dacă părintele îmi va da vreun canon, orice canon îmi va da părintele, îl voi face.
Ajungând la părintele Ioan, omul i-a spus:
- Părinte, am venit să vă cer cuvânt de folos si, dacă credeti că este nevoie, să îmi dati chiar un canon.
- Nu ai canon de la duhovnicul tău?
- De cinci ani a murit, si de atunci nu am mai făcut nici un canon.
- Nu pot să îti dau canon fără să te spovedesc.
- Părinte, nu vreau să mă spovedesc, dar, dacă sfintia voastră tineti neapărat să mă spovediti
- Da, trebuie să te spovedesti.
După spovedanie, dându-si seama că omul era biruit de diavolul mândriei, părintele i-a spus:
- O singură sansă de mântuire ai: lasă-te de pictatul icoanelor. Vino aici si vinde lumânări la pangar.
Iconarul a simtit că părintele i-a dat cu ceva în cap:
- Cum, părinte, si cine mai pictează icoane? O puneti pe femeia de la pangar să picteze în locul meu? Nu stiti cine sunt eu? Nu vă dati seama ce nedreptate faceti dacă-i lăsati pe ceilalti fără icoanele mele?
- Ascultă, frate, cu sau fără icoanele tale, lumea merge înainte. Nu se dărâmă lumea dacă tu renunti la pictat. Dar, dacă nu renunti la mândrie, te asteaptă iadul. Iadul, întelegi, iadul pe care stii să îl pictezi atât de bine în icoana Înfricosătoarei Judecăti. Iadul, frate, iadul.
Iconarul trăia niste clipe groaznice. Vru să părăsească biserica, dar îsi aminti că Îi promisese lui Dumnezeu că va face orice îi va spune părintele Ioan.
- Lăsati-mă putin să mă gândesc.
- Nu putin, te las cât de mult vrei tu. Du-te acasă si mai gândeste-te. Dar dacă nu esti gata să te apuci să vinzi lumânări, să nu mai vii pe aici.
Trei zile a stat acasă iconarul si s-a frământat. În acest timp încerca să termine o icoană cu Bunavestire, în care Maica Domnului stătea în fata Sfântului Arhanghel Gavriil.
Îl apăsa cuvântul pe care l-a rostit Fecioara Maria atunci când îngerul i-a spus că Îl va naste pe Hristos: "Fie mie după cuvântul tău!".
Asa ar fi vrut să îi poată spune si el părintelui Ioan, dar îi era foarte greu să facă această jertfă. Văzând însă că nu reusea în nici un chip să termine icoana, s-a gândit că pentru neascultarea sa harul lui Dumnezeu îl părăsise.
Asa că a patra zi era din nou la biserica părintelui Ioan. Părintele i-a zis:
- Dacă te întreabă oamenii de ce nu mai pictezi, să le spui că ti-a luat Dumnezeu darul. Du-te la lumânări si ai mare grijă la bani. Dacă iesi în minus, ne supărăm, spuse părintele, tratându-l cu indiferentă.
Iconarul nu stia că, de când se spovedise la părintele Ioan, acesta nu mai mâncase decât pâine cu apă si câteva fructe. Postise pentru ca Dumnezeu să îi dea iconarului gândul cel bun.
Primele săptămâni la pangar au fost crâncene pentru iconar. Veneau să îl vadă fostii săi colegi de breaslă, care acum îl luau peste picior.
- Zici că ti-a luat Dumnezeu darul? Nouă de ce nu ni-l ia? Si băutură, si femei, si ti l-a luat tocmai tie, care erai atât de cuminte?
Altii îl priveau lung, fericiti că au scăpat de un rival atât de talentat.
După ce s-a obisnuit în noua postură, iconarul a primit canon de la părintele să spună rugăciunea lui Iisus. S-a ostenit cât s-a ostenit, după care rugăciunea a început să îi miste inima spre pocăintă. A simtit că inima îi era din ce în ce mai usoară, a simtit cum durerea care mai înainte îi apăsa capul dispărea încetul cu încetul. Sfătuit de părintele Ioan, se spovedea si se împărtăsea des.
O singură dată s-a mai întristat: când din două icoane pictate de un fost ucenic de-al său a început să izvorască mir. Desi ucenicul picta mult mai slab decât el, totusi lui Dumnezeu îi plăceau mai mult icoanele acestuia.
După o vreme, părintele l-a rugat să îi vândă toate pensulele si culorile sale. Iconarul i le-a dat de pomană, gândindu-se că nu îi vor mai fi de folos.
Se apropia un an de când renuntase la pictură. Era a treia săptămână din postul Sfintelor Pasti. La spovedanie, părintele i-a spus:
- Îti voi da un canon foarte greu: ai două zile să pictezi o icoană mare cu Învierea. Peste două zile vei pleca într-un pelerinaj la Sfântul Munte Athos si o vei dărui mănăstirii care îti va plăcea mai mult.
- Două zile, părinte? E prea putin timp, cred că nu mai am timp să lucrez.
- Ba ai, te va întări Dumnezeu. Si, când te întorci de acolo, după ce vei vedea icoane de o frumusete rară, să pictezi din nou. Gata, s-a terminat cu lumânările, de acum ai canon să pictezi din nou. Să te rogi si să pictezi. Când pictezi cu smerenie, ca un vrednic vânzător de lumânări, lumea are mare nevoie de icoanele tale. Aici sunt banii de drum, i-a spus părintele, binecuvântându-l. Si aici sunt pensulele tale, i-a mai spus, dându-i înapoi punga pe care i-o ceruse cu aproape un an în urmă.
Iconarului i s-au umplut ochii de lacrimi. Nu credea că va mai picta vreodată. I-a multumit din inimă lui Dumnezeu, după care a plecat în fugă spre casă. Se grăbea să se apuce de pictat. Timpul era scurt, dar avea nădejde că, pentru rugăciunile duhovnicului său, va termina la timp pictarea icoanei.

[cristiboss56]

Colegele de serviciu de la fabrică, simtindu-se jignite de faptul că Mariana nu se uita la telenovele si nu puteau comenta cu ea ce se întâmpla pe micul ecran, s-au hotărât să sară toate în capul ei.
- Auzi, desteapto, crezi că dacă sotul tău a primit mostenirea aia tu trebuie să fii cu nasul pe sus, nu esti ca noi?
- Ba da, dar mi se pare o pierdere de timp să stai în fata televizorului fără să vezi nimic care să îti fie de folos.
- Dar ce, faci pe credincioasa? Ce, noi nu mergem la biserică?
Sefa de sectie, mai înfiptă, îi spuse:
- Esti mai proastă decât noi.
Mariana răspunse cu voce calmă:
- Da, sunt.
Sefa continuă:
- Esti o lenesă.
Desi Mariana era o femeie harnică, nu o contrazise:
- Da, sunt.
- Esti o înfumurată, că nu vrei să fii ca noi.
- Da, sunt.
- Esti o habotnică.
- Da, sunt.
Programul de lucru se terminase. Una câte una, femeile se duceau la vestiar.
O altă colegă, ca să facă pe desteapta, îi spuse:
- Mariana, esti o eretică.
Mariana tăcu, nu răspunse nimic vreme de câteva clipe. Apoi, cu o voce hotărâtă, răspunse:
- Nu, eretică nu sunt. Doamne fereste.
Si, spunând acestea, plecă si ea să se schimbe.
În vestiar, o colegă care nu luase parte la mica ceartă o întrebă:
- Spune-mi si mie, de ce le-ai lăsat să te jignească în toate felurile, dar eretică nu ai suportat să îti spună?
- Pentru că celelalte jigniri mă ajutau să mă smeresc, să mă lupt cu mândria care zace în mine. Dar, dacă as fi acceptat să îmi spună eretică, ar fi însemnat că mă lepăd de Dumnezeul pe care Îl mărturiseste Biserica. Ar fi fost o lepădare de Hristos.
Auzind explicatia, colega s-a mirat de răbdarea Marianei. Si a rugat-o să o ia si pe ia duminica la biserică.

[cristiboss56]

Un preot trecea odată pe lângă o casă care se clădea în cuprinsul parohiei sale şi auzi pe un lucrător zicând: “Nu este îndeletnicire mai uşoară ca aceea de preot, căci nu faci altceva decât să te plimbi cu bastonul în mână şi cu cartea la subţioară. Aşa mi-ar plăcea şi mie să lucrez”.
Ceilalţi muncitori râseră, dar preotul se adresa celui care vorbise astfel şi-l întrebă:
- ”Cât câştigi dumneata pe zi?”
- ”Șapte sute de mii”, răspunse acesta.
- ”Ei bine, îţi plătesc eu ceea ce câştigi într-o săptămână întreagă, numai vino cu mine”, zise preotul.
Lucrătorul voi să schimbe vorba, dar tovarăşii săi de lucru îl siliră să se ţină de cuvânt.
- ”Acum mergem să vedem un bolnav”, îl lămuri preotul.
- ”Dar de ce boală zace?” întrebă muncitorul.
- „De febră tifoidă”, răspunse preotul.
- „Dacă e aşa, se grăbi să răspundă lucrătorul, eu rămân afară, pentru că n-am zăcut niciodată de această boală şi pot să mă molipsesc. Şi apoi am nevastă şi copii cărora le-aş putea duce boala”.
- „Şi pentru mine e acelaşi lucru, zise preotul, nici eu n-am zăcut de febră tifoidă, şi am şi eu nevastă şi copii. Dar trebuie, dar, să mergi oriunde voi merge eu, căci aşa ţi-a fost vorbă”.
Drept răspuns lucrătorul întreabă:
- „După aceea unde mergi?”
- „La nişte copii bolnavi de râie al căror tată a murit de tuberculoză”.
Fără să mai aştepte ce-i va spune preotul mai departe, muncitorul făcu câţiva paşi înapoi şi zise:
- „Dacă este aşa, sunt mai mulţumit cu meşteşugul meu şi nu te mai invidiez”.
- „Dragul meu! – îi spuse preotul. Știi foarte bine că aici în zona noastră a Dobrogei nu departe de satul nostru la Tichilești exista o leprozerie. Acolo păstorește fratele meu ca preot și merge la ei și-i împărtășește ca să aibă și ei bucuria mântuirii și unirii cu Hristos. Și mai știi că preotul consumă din potir întotdeauna ceea ce rămâne de la cei pe care i-a împărtășit. Fratele meu, preotul, de ani de zile bea din același pahar cu leproșii și Dumnezeu îl apără și-l păzește de tot răul. Dar așa știu oamenii să judece mereu pe preoți și nu-i văd pe cei care se jertfesc și se străduiesc în lumea acesta pentru salvarea sufletelor oamenilor. La noi se propovăduiește doar răul, iar binele este ascuns ostentativ pentru a nu fi vazut”.
Câte minunate exemple de preoți vrednici nu avem în jurul nostru și nu-i vedem și nu le urmăm exemplul. Mass-media propovăduiește doar ce se vinde! Dacă undeva un preot se zbate zi și noapte în fel și chip și construiește azile, orfelinate și cantine pentru oameni nevoiași și necăjiți – pe nimeni nu interesează, pentru că nu este de senzație. În schimb acolo unde se aude că un preot s-a îmbătat, sau cine știe ce altceva a făcut, imediat televiziunea și presa câștigă rating, vinde din plin, pentru că răul se vinde cel mai bine. Așa se distruge societatea noastră și noi nu facem mai nimic să îndreptăm lucrurile.

[cristiboss56]

La o filială a unei firme era sefă o femeie foarte credincioasă. Atunci când de la centru i-a fost trimisă o nouă angajată, o sectantă, sefa a început să îi facă acesteia tot felul de greutăti, pentru a o determina să îsi găsească un alt serviciu. Dar sefa nu stia că sectanta era rudă cu patronul firmei care, auzind situatia, s-a decis să o pedepsească pe sefă, mutând-o la o altă filială. Noua sefă a sectantei era tot o femeie credincioasă, dar se purta foarte frumos cu ea. Încetul cu încetul, sectanta s-a apropiat de noua ei sefă, i-a cunoscut familia, a văzut ce viată frumoasă duce. A găsit la sefa ei o căldură sufletească si o liniste pe care pastorul sectant nu le avea. Mai mult, sefa a avut răbdare să îi lămurească tot ce i se părea ridicol în Ortodoxie. Atunci când nu se pricepea să răspundă la unele întrebări, sefa stătea de vorbă cu duhovnicul ei, care o ajuta cu sfaturile potrivite. În cele din urmă, sectanta a cerut să fie botezată în Biserica Ortodoxă.
Aflând despre convertirea ei, fosta sefă i-a dat un telefon ca să o întrebe ce a determinat-o să renunte la sectă.
- Când erati sefa mea, si încercati să îmi faceti numai greutăti, îmi făcusem o părere gresită despre ortodocsi. Dar când a venit noua sefă, pur si simplu m-a impresionat prin purtarea ei. Mai mult, a reusit să răstoarne fiecare idee preconcepută pe care o aveam despre Ortodoxie. Acum am înteles că, desi unii ortodocsi duc o viată mai păcătoasă decât a sectantilor, totusi adevărul este în Biserică. Nu este vinovată Biserica de căderile unora dintre fii ei. Asa că, întelegând că Biserica întemeiată de Hristos a fost si este Biserica Ortodoxă, am vrut să fiu membră a ei. Nu mi-a fost usor să renunt la sectă si nici la prietenii mei sectanti, dar adevărul merită orice sacrificiu.
După ce convorbirea se încheie, fosta sefă se gândi: "Iată că, dacă m-am purtat dur cu ea, am tinut-o departe de Biserică. Dar când a dat de o crestină adevărată, care străluceste prin virtuti, nu a stăruit în rătăcirea ei"

[cristiboss56]

Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.
Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat "A tot sunat, dar nu am raspuns."
In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.
Acesta i-a raspuns: "Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund."
De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este "Dumnezeu Atotputernicul"

[cristiboss56]

Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru.Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.
Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul.Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie.
Urma un moment de tacere absoluta, atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte fu : “Ajuta-ma Doamne”.
Deodata auzi o voce venita din departari: “Ce doresti fiule?” “Salveaza-ma, Doamne!” striga alpinistul cuprins de frica mortii.
“Chiar crezi ca eu te pot salva?”
“Da Doamne, cred in Tine”
“Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni” spuse Dumnezeu
Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata…asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.
Cat de atasati de franghie suntem noi ?