Istorii cu talc

[florin.oltean75]

Într-o sâmbătă, la biserica părintelui Ioan cineva a făcut o masă de parastas. Au fost chemati toti oamenii din biserică. S-a nimerit să fie acolo si un crestin care venea de departe, asa că l-au chemat la masă.
Când s-au adus farfuriile cu sarmale, străinul a spus cu voce tare:
- Mie să nu îmi aduceti, că nu mai mănânc carne de mai bine de cinci ani. Peste câteva zile se împlinesc sase.
Părintele l-a chemat deoparte si i-a spus:
- Frate, cinci ani de post i-ai pierdut într-o clipă. Dacă vrei să postesti, nu te lăuda altora cu nevointa ta. Nu esti singurul de la această masă care nu mănâncă de obicei carne. Unii au mâncat acum tocmai pentru a se smeri. Dar la masă e cineva care, desi nu a mâncat, a avut grijă ca ceilalti să nu îsi dea seama de postul său. Nu a trâmbitat ca tine că este nevoitor.
Odată, fiind la Schit praznicul hramului bisericii, s-au adunat din toate părtile multime de părinti, după cum le era obiceiul. Si după slujba bisericii, au mers în trapeză după obicei si au sezut toti la masă si au început a mânca. Iar un bătrân oarecare din cei străini care veniseră la praznic nu mânca nimic altceva decât pâine goală. Egumenul, luând seama că nu mănâncă, l-a poftit ca să ospăteze, nestiindu-i obiceiul postirii. Acesta, răspunzând, a zis egumenului în auzul tuturor părintilor: "Iartă-mă, părinte, că eu nu mănânc niciodată fiertură, decât pâine cu sare". Si sculându-se un bătrân, i-a grăit: "Mai bine ar fi fost de ai fi mâncat totdeauna carne de trei ori pe zi la chilia ta, decât să-ti arăti si să-ti spui viata si postirea ta în vederea si auzirea a tot soborul, postire care îti este zadarnică".

De ce lauda de sine (placerea de sine) nu miroase a bine?

Unde este defectiunea?

Dumnezeu se lauda pe Sine? Ii place sa se laude pe Sine?

[cristiboss56]

În prealabil postat de florin.oltean75

De ce lauda de sine (placerea de sine) nu mioroase a bine?

Unde este defectiunea?

Lipsa smereniei naruie totul , caci lauda de sine e sora cu mandria si trufia , apoi nu uita ce a spus Mantuitorul cand a facut referire la postire , sa nu-ti arati fata ta posomorata , sa nu te exteriorizezi , sa nu smintesti deci pe cei din jurul tau .
Citeste frate si ai sa vezi cate "defectiuni" gasesti la cel laudaros si fatarnic !

[cristiboss56]

O profesoară de religie a mers cu un grup de elevi într-un pelerinaj la o mănăstire. Au venit cu ea si patru elevi care erau foarte obraznici. Tot drumul au făcut gălăgie. Profesoara sovăise înainte să îi ia la drum. Auzise că unul dintre ei se culca cu o colegă de clasă, si îsi asuma o mare responsabilitate dacă îi lua. Trebuia să fie foarte atentă. Dar s-a decis să îi ia.
La mănăstire, grupul s-a întâlnit cu un părinte cu viată sfântă, un pustnic care venise să se împărtăsească. Era foarte slab, din cauza posturilor aspre. Când vorbea despre Dumnezeu, avea ochii în lacrimi. Printre altele, le-a spus copiilor:
- Trebuie să trăiti în asa fel încât, atunci când veti fi mari, să nu vă pară rău că v-ati pierdut tineretea. O singură viată avem în această lume. Să o folosim cât mai bine, pentru a dobândi raiul.
Părintele nu le-a vorbit mult elevilor, dar cuvintele lui i-au impresionat pe doi dintre cei patru copii-problemă. Unul dintre cei doi era chiar cel care păcătuia cu colega lui. Pe drumul de întoarcere, ei au vorbit mult cu profesoara de religie. Pelerinajul i-a convins să îsi schimbe viata.
Numai că ceilalti doi prieteni ai lor nu erau deloc încântati de această schimbare, pe care nu o întelegeau. Îi tot ironizau pe prietenii lor care nu mai mergeau în baruri si nici la petreceri zgomotoase. Acestia veneau rareori pe la petreceri si se purtau cu totul altfel decât înainte. De asta erau luati peste picior de colegii lor. Dar ei se hotărâseră să nu răspundă la ironiile celorlalti. Cei doi prieteni ai lor au râs o vreme de ei, tot încercând să îi convingă să nu mai meargă la biserică. Dar nu au reusit. Mai mult încă, unul din ei, văzând cum cei doi tineri duceau o viată curată, s-a dus si el de câteva ori la biserică. La început din curiozitate, dar până la urmă a începu să îi placă.
Si astfel, datorită unui pelerinaj si întelepciunii unei profesoare de religie, trei tineri si-au îndreptat pasii pe calea mântuirii.

[cristiboss56]

• Un ministru a chemat un preot să îi facă sfestanie. Preotul a venit, a făcut slujba, după care a fost invitat să sfintească masa pregătită pentru această ocazie. Desi era vineri, pe masă erau cărnuri si alte mâncăruri de dulce.
  - Să mă iertati, a spus părintele, dar fiind zi de post, nu pot binecuvânta decât ce e de post
  - Ce vorbă e asta? s-a supărat ministrul. Hai, binecuvântează toate, că ne supărăm. Ei, comedie, nu am chemat un altul mai destept! Aici nu e masă obisnuită, părintele, aici suntem oameni cu greutate. Binecuvântezi, sau pleci de aici?
  - Iertati-mă, plec, a spus părintele, strângându-si epitrahilul.
  - O să vezi tu cât de curând ce răsplată o să primesti pentru gestul ăsta a spus ministrul, simtindu-se jignit.
  Într-adevăr, peste câteva zile, părintele a fost chemat la episcopie si a fost mutat la altă parohie, mult mai mică. Nu i-a fost greu să înteleagă pricina mutării sale. Dar, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate, părintele a plecat, având încredintarea că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu.
  Peste un an de zile, la alegeri, partidul ministrului a obtinut voturi putine, si ministrul a revenit la functia pe care o avusese mai înainte: director de spital.
  Peste alt an de zile, pe când se afla în concediu, a izbucnit un incendiu în care copilul său cel mic si-a pierdut viata.
  În fata sicriului, fostul ministru stătea si plângea:
  - Oare cu ce Te-am supărat, Doamne, cu ce?
  Din rânduiala lui Dumnezeu, la înmormântarea aceea fusese chemat să slujească tocmai preotul pe care ministrul îl prigonise: parohul din cartier plecase de urgentă din oras.
  Preotul a tinut slujba, smerit. A plecat imediat după ce a tinut un scurt cuvânt, pentru că nu vroia să îl pună într-o situatie delicată pe fostul ministru.
  Comportamentul său l-a ajutat pe cel care mai înainte îl prigonise să îsi înteleagă greseala. Si-a dat seama că în viată toate sunt trecătoare si că important este un singur lucru: ascultarea de Dumnezeu, oricât de grea ar fi această ascultare. A înteles cât de crestineste se purtase părintele atunci când refuzase să sfintească bucatele de dulce în post. A înteles că nici un compromis nu are urmări bune. Că urmări bune au numai faptele bune. Mai mult chiar, el a încercat să determine transferul părintelui la postul initial. Pentru că nu mai era ministru, si nu mai avea aceeasi greutate în ochii celorlalti, a avut mult de furcă pentru a-si împlini dorinta. Dar, în cele din urmă, a reusit.
  După ce părintele a început să slujească din nou în vechea sa parohie, directorul spitalului l-a chemat din nou să îi facă sfestanie:
  - Vă rog din tot sufletul, părinte, să mă iertati pentru răul pe care vi l-am făcut. Vă rog să veniti din nou la noi, că vă avem ca pe un sfânt Sotia mea de la început a zis că semănati cu Hristos la înfătisare si la moralitate
  - De iertat, v-am iertat. De semănat cu Hristos la chip, aproape toti bărbosii seamănă putin. Cât despre moralitate, nici un om nu se poate compara cu Hristos. Stiu că, dacă as veni la voi, m-ati trata ca pe un sfânt. Tocmai de aceea nu voi veni. Sau poate voi veni peste multă vreme, când nu o să mă mai tineti de sfânt. Că asa, să mă ridicati în slăvi, si de acolo să mă doboare diavolul, nu îmi este de folos. Să îmi lăsati totusi un pomelnic, să vă pomenesc. Si vă mai spun încă o dată: de iertat, v-am iertat. Dar aveti grijă cum trăiti, ca să vă ierte si Dumnezeu
  

[cristiboss56]

O fată credincioasă a plecat cu colegii si cu diriginta ei într-o vacantă la munte. În fiecare seară, în fata taberei se organiza o discotecă. Aproape toti elevii dansau, dar fata îsi lua cartea de rugăciuni si se ducea să îsi facă canonul în camera bucătăresei sefe. Bucătăreasa, rudă cu mama fetei, era o femeie cu frică de Dumnezeu. Asa că s-a bucurat că fata vroia să se roage în camera ei.
Un băiat, care o plăcea pe fată, tot căuta să o găsească în discotecă, să o invite la dans, dar nu o găsea. Întâlnind-o la cantină, a întrebat-o:
- Unde ai fost aseară? Nu te-am văzut la dans. Si nici în cameră nu erai.
Ca să nu fie luată peste picior, fata i-a spus:
- Am fost afară, dar am dansat foarte putin.
După ce a primit de două ori acelasi răspuns, băiatul s-a hotărât să o urmărească. A văzut-o pe fată cum urcă la mansarda vilei, cu două cărti în mână. Abia după două ore a coborât.
- Unde ai fost? Tot la dans? o întrebă băiatul, ironic. Ce ai citit?
Văzându-i cărtile de rugăciune, se miră:
- Tu mergeai să te rogi? De ce nu mi-ai spus?
- Nu am vrut nici să sune a laudă si nici să mă iei peste picior.
- Dar stii că si eu merg la biserică.
- Părintele meu mi-a spus că nu trebuie să stie altii că îmi fac canonul.
- Eu de când am venit în tabără nu m-am rugat deloc. Nici nu mi-am luat cartea de rugăciuni la mine.
- Pe mine părintele m-a întrebat dacă o să îmi fie greu să îmi zic canonul. Mi-a spus că, dacă nu am conditii, să spun numai o parte. A zis să nu mă rog de fată cu altii. Dar m-a ajutat Dumnezeu si am găsit un loc în care mă rog fără să mă deranjeze nimeni. Si nici eu nu deranjez pe nimeni.
- Dar de ce îmi ziceai că erai la dans, afară?
- Nu vroiam să stie altii că mă rog. Nu vreau nici să fiu batjocorită de altii, dar nici lăudată de tine pentru că îmi tin canonul.

[Yasmina]

EU ȘI DUMNEZEU: CEA MAI FRUMOASĂ CONVERSAȚIE PURTATĂ VREODATĂ

Eu: Doamne, pot să-ți pun o întrebare?

Dumnezeu: Sigur!


Eu: Promite-mi că nu te vei supăra....

Dumnezeu: Promit!

Eu: De ce ai îngăduit ca astăzi să mi se întâmple atâtea lucruri?

Dumnezeu: Ce vrei să spui?

Eu: Ei bine, astăzi m-am trezit cam târziu…

Dumnezeu: Așa…

Eu: Tocmai astăzi, mi-a luat o veșnicie să pornesc mașina!

Dumnezeu: Bun…

Eu: La prânz, am comandat un sandwich, însă mi-au făcut sandwich-ul greșit și a trebuit să aștept ceva timp până am primit ce am dorit.

Dumnezeu: Hmmm...

Eu: În drum spre casă, telefonul meu a murit chiar atunci când am răspuns apelului pe care-l primisem!

Dumnezeu: În regulă…

Eu: Și una peste alta, când am ajuns acasă nu doream decât să-mi relaxez picioarele în noul meu aparat de masaj și relaxare. Dar nu funcționa! Nimic nu a mers bine azi! De ce ai făcut asta?

Dumnezeu: Păi… ia să vedem! În această dimineață, Îngerul morții a fost la căpătâiul tău și a trebuit să trimit unul dintre îngerii mei să se bată cu el pentru viața ta. Te-am lăsat să dormi până atunci!

Eu (umilit): Oh!

Dumnezeu: Nu am îngăduit ca mașina ta să pornească repede, deoarece pe drumul pe care trebuia să circuli era un șofer beat care te-ar fi lovit și accidentat foarte rău dacă ai fi fost atunci pe drum!

Eu: (rușinat)

Dumnezeu: Prima persoană care ți-a făcut astăzi greșit sandwich-ul avea o boală gravă și nu am vrut să iei boala, deoarece știam că nu-ți poți permite să-ți pierzi locul de muncă.

Eu (jenat): Ok

Dumnezeu: Telefonul tău a murit, deoarece persoana care te-a sunat avea de gând să dea o mărturie falsă despre ceea ce ai vorbit cu ea la telefon, astfel încât nu am îngăduit nici măcar să vorbești cu ea, în așa fel încât să fii acoperit.

Eu (încet): Înțeleg, Doamne…

Dumnezeu: Oh, cât despre acel aparat de masat picioarele… acesta avea un scurtcircuit care ar fi produs o avarie în seara asta, în casa ta. Nu cred că ți-ai fi dorit să stai în întuneric.

Eu: Of! Îmi pare rău, Doamne!

Dumnezeu: Să nu-ți pară rău, învață doar să ai încredere în mine .... în toate lucrurile care ți se întâmplă, fie ele bune sau rele!

Eu: Mă voi încrede în Tine, Doamne!

Dumnezeu: Și nu te îndoi niciodată, deoarece planul Meu pentru ziua ta este întotdeauna mai bun decât planul tău!

Eu: Nu mă voi îndoi, Doamne! Și lasă-mă doar să-ți spun, Doamne, că Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai îngăduit să mi se întâmple astăzi.

Dumnezeu: Cu drag, copile. A fost o zi în care, ca de obicei, am fost Părintele tău, iar Eu ador să am grijă de copilașii mei ...!

[cristiboss56]

Doi bărbaţi, ambii grav bolnavi, ocupau aceeaşi încăpere într-un spital. Unuia dintre ei i se îngăduise să se ridice din pat timp de o oră în fiecare după-amiază. Patul lui era alături de unica fereastră din cameră. Celălalt trebuia să stea tot timpul întins în pat. Cei doi au stat de vorbă ore în şir. Au vorbit despre soţiile şi familiile lor, despre casele lor, despre munca lor, au depănat amintiri din armată sau din vacanţele petrecute.
În fiecare după-amiază, când cel de lângă fereastră se ridica, îşi petrecea timpul descriindu-i celuilalt ceea ce vedea că se întâmplă dincolo de geamul ferestrei. Celălalt începu astfel să trăiască pentru acea scurtă oră zilnică, în care lumea lui era în funcţie de culoarea şi de ceea ce se întâmpla în lumea din afară. Fereastra dădea într-un parc cu un lac. Raţe şi lebede se jucau în apă, în timp ce copii se jucau cu bărcuţele. Tineri îndrăgostiţi mergeau mână în mână printre flori de toate culorile, în timp ce în depărtare se ghicea prezenţa oraşului. Pe măsură ce omul de lângă fereastră descria cu de-amănuntul toate acestea, cel din pat închidea ochii, imaginându-şi această scenă pitorească.
Într-o după-amiază caldă, omul de lângă fereastră descrise o paradă trecând. Deşi celălalt nu putea auzi orchestra, putea însă, cu ochii minţii, să vadă ceea ce celălalt descria cu atât de multe detalii sugestive. Şi aşa trecură zile, săptămâni şi luni… Într-o dimineaţă, când a venit asistenta de servici să le aducă apa pentru a se spăla, a găsit trupul lipsit de viaţă al omului de lângă fereastră, care se săvârşise în pace, în timpul somnului. Femeia s-a întristat şi a chemat personalul pentru a lua trupul neînsufleţit.
La vremea la care a considerat că este potrivit, celălalt a cerut ca, dacă se poate, să fie mutat lângă fereastră. Asistenta a fost bucuroasă să îi îndeplinească dorinţa şi, după ce s-a asigurat că totul este cum se cuvine, l-a lăsat singur. Încet, greu şi dureros, acesta a reuşit să se ridice în capul oaselor pentru a vedea, pentru prima dată cu ochii lui, lumea de afară. Încordându-se, se întoarse apoi spre fereastra de lângă pat. Şi în faţa ochilor a văzut un zid gol. Omul a întrebat-o pe asistentă cum a putut vedea fostul său coleg de cameră, care-i descrisese atât de multe minunăţii văzute pe fereastră. Asistenta i-a răspuns că omul era orb şi nu a putut să vadă nici măcar zidul gol… Şi, adăugă ea, poate că „a vrut doar să vă încurajeze pe dumneavoastră”.
Este o mare bucurie să poţi să-i faci fericiţi pe ceilalţi, în ciuda greutăţilor propriei existenţe. Împărţite cu alţii, supărările se înjumătăţesc, în timp ce bucuriile se dublează. Dacă vrei să te simţi bogat, atunci ia aminte la lucrurile pe care le ai şi pe care nu le poţi cumpăra cu bani.

Pr. Savatie Baștovoi