Teologia eretica a lui N. Matsoukas si Teilhard de Chardin

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Da, Ziziulas este eretic. De ce? Contrazice pe marea majoritate a Sfinţilor Părinţi. Şi primul care i-a dovedit asta, a fost părintele Ioannis Romanides, pe care Ziziulas vroia să-l scoată eretic, dar nu a reuşit, fiindcă au fost prea tare descoperite înşelările lui de către părintele Romanides.

Teologie Patristică, condensată, dar explicată simplu:

Creştinul nu are nevoie de progres. Progresul este anti-mântuire.
Progresul înseamnă să fi mereu nemulţumit, mereu nesatisfăcut de starea ta actuală. Mereu răzvrătit. Mereu dorind mai mult.
Oricât de bine ai duceo şi oricât de bine ţi-ar fi.
Vrei mereu mai mult, mereu mai mult şi mai mult.
Deci progresul este antihristic.
Lucifer, care era serafim, cea mai înaltă din cele 9 trepte ierarhice îngereşti cunoscute, nu a fost mulţumit, a vrut să fie precum Dumnezeu, fără Dumnezeu, în locul lui Dumnezeu.

Progresul omului, înţeles materialist, este distrugerea omului.
Progresul este armă luciferică, gândire primită de om, de la demoni, pentru a le ucide sufletul.
Într-acolo se îndreaptă omenirea astăzi. Autodistrugerea; care vin din lipsa de Dumnezeu.

Când Dumnezeu este prezent, când omul permite lui Dumnezeu să-i umple viaţa şi conştiinţa, progresul se opreşte.
Îndumnezeirea, sau trăirea în Dumnezeu, este maximul la care omul poate ajunge.
Adam în Rai, nu era îndumnezeit.
Avea "integrat" în el, animalele, de aceea le-a dat nume, trupul material, din care a ieşit Eva, la care tot el i-a dat numele ei, urmând să integreze în el, lumea nevăzută, unde, în care lume, fiind şi demonii, care şi-au cerut dreptul de a-l ispiti, Adam a căzut.
Adam a căzut cu un pas înainte de a ajunge la îndumnezeire.

Omul, îndumnezeit, nu mai are ce să facă cu progresul. Are tot ce are nevoie. Nu are nevoie de mai mult. Este în Dumnezeu, Dumnezeu în el, trăieşte prin Dumnezeu, Îl contemplă, Îl înţelege, se bucură, se odihneşte, se dăruieşte permanent lui Dumnezeu şi Dumnezeu permanent se dăruieşte omului. E mult de explicat. dar să vorbim despre îndumnezeire este la fel de greu, ca şi cum am vorbi despre smerenie.

Hristos a luat trupul omenesc, Dumnezeu fiind în acelaşi timp, tocmai pentru a arăta cum trebuie să fie şi să ajungă omul. Precum Hristos. Ba încă ne spune că lucruri mai mari decât cele ce le-a săvârşit El, Hristos, vom putea săvârşi noi, cei ce Îi urmăm Lui.

Hristos a ajuns, în trupul omenesc la potenţialul necesar la care are nevoie să ajungă omul, trăind în el însuşi Împărăţia Cerurilor. Hristos ne-aarătat ce este îndumnezeirea, cum să fim dumnezei după har, în şi prin Dumnezeu.

Nu există evoluţie şi progres. Pentru că nu avem nevoie de ele. Confortul tot mai mare şi mai deplin de care ne încojurăm, este defapt setea după libertatea care o are sufletul şi nematerialul faţă de trup şi material, atunci când trăieşte în Dumnezeu. O sete ontolgică după Dumnezeu.

Multe de spus, în principiu, acestea sunt de ajuns.

Aici Igorete are mare dreptate, mai puțin în obsesia, tipc filetist-tradiționalistă, de a declara eretic pe oricine neîncadrat în schemele de gîndire nășite la Pireu sau Gortina de bărboșii ipocriți ai lui pește, pardon, ierarhi de scară de bloc. :))

[bogdan81]

Delia, este foarte frumos ce scrii si probabil ca e conform cu o anumita viziune crestina. Repet, e crestina, nu contest, viziunea exprimata de tine.
Eu nu am decat 2 obiectii la ce ai scris tu.
Prima obiectie este legata de mitul androginului al lui Platon. Eu nu sunt de acord ca omul a fost la inceput intr-un singur trup si masculin si feminin. Eu cred ca Dumnezeu a gandit de la inceput diferenta barbat-femeie ca o dimensiune de neinlocuit a eu-lui, sau a firii umane.
A doua obiectie a mea e legata de aceasta viziune platonico-aristotelica, preluata de unii crestini de la Sfantul Augustin, cum ca Dumnezeu ar fi in afara timpului. E adevarat ca Dumnezeu nu e supus timpului, cum suntem noi, dar mi-a placut ce spune undeva Ratzinger.
Omul desi e catolic, e un mare teolog. El spune, la fel ca Emil Bruner, ca Dumnezeu nu este atat in afara timpului, cat "putere asupra timpului". Cu alte cuvinte, Dumnezeu "imbratiseaza" timpul, devenind cumva contemporan cu fiecare moment al acestui timp, ramanand in acelasi timp superior si suveran fata de timp.
Aceasta viziune mi se pare mai in acord cu Dumnezeul Bibliei decat cea a unui Dumnezeu intr-o "vesnicie statica, incremenita", care seamana mai mult cu dumnezeul filosofilor.
Dar este si viziunea ta o viziune crestina fiindca a fost sustinuta de unii parinti si de unii mari teologi.

[bogdan81]

Teilhard de Chardin sustine ideea ca omul, prin progres necontenit, si cu ajutorul tehnologiei, va ajunge la un fel de confluenta sau convergenta a tuturor constiintelor, ceea ce el numea noosfera. Apropos de tehnologie, noi astazi avem internetul, ca mijloc de "convergenta" a constiintelor. Teilhard sustine ca prin aceasta convergenta se va ajunge la un fel de "supra-constiinta", ca un fel de auto-indumnezeire a omului, prin care el va fi capabil nu numai de realizari extraordinare, dar va duce si la un fel de mantuire de tip gnostic.
Teilhard considera de exemplu ca omul este dator sa caute sa-si prelungeasca viata daca se poate chiar la infinit, eventual sa buruiasca boli grave precum cancerul prin mijloace ale ingineriei genetice etc. Toate astea fac din Teilhard un fel de precursor al trans-umanismului.
Dar insasi teoria evolutiei presupune ca omul se va auto-depasi, realizand un fel de individ supra-uman, sau trans-uman.
Sigur, teologii greci enumerati nu au mers pana acolo incat sa sustina aberatiile lui Teilhard, dar doctrina sustinuta de ei, a evolutionismului teist, acolo duce. Intr-un fel Teiilhard a fost mai consecvent decat ei. Unii dintre ei insa, cum ar fi Nisiotis, ii dedica insa lui Teilhard un intreg eseu, unde isi exprima admiratia fata de doctrina sa.

[delia31]

În prealabil postat de bogdan81

Delia, este foarte frumos ce scrii si probabil ca e conform cu o anumita viziune crestina. Repet, e crestina, nu contest, viziunea exprimata de tine.
Eu nu am decat 2 obiectii la ce ai scris tu.
Prima obiectie este legata de mitul androginului al lui Platon. Eu nu sunt de acord ca omul a fost la inceput intr-un singur trup si masculin si feminin. Eu cred ca Dumnezeu a gandit de la inceput diferenta barbat-femeie ca o dimensiune de neinlocuit a eu-lui, sau a firii umane.

Bogdan,
Daca-mi permiti, incerc un raspuns la comentariul tau cu mitul androginului, asupra caruia ai obiectii. (Si pe buna dreptate. Nici eu nu-l sustin. Ceea ce sustin eu nu e nici pe departe mitul androginului. Ci ideea de umanitate in acea faza initiala, dupa modelul Treimii, una in fiinta si multipla in persoane, urmandu-si devenirea spre acel "soma pnevmatikon" de dupa Parusie).

Incerc sa fiu cat mai concisa, dar imi cer scuze anticipat daca mai ies putin din decor, intrucat in elaborarea unei lamuriri despre unele dedesubturi de antropogeneza, va trebui sa fac recurs si la precizari lingvistice si la talcuiri patristice, dar mai ales, va trebui sa ma straduiesc sa abordez tema in oglinda.
In sensul de a pune in paralel cele de la Facerea omului cu cele de la Refacerea lui.

Scriptura Genezei fiind metafizica in stare pura, foarte, foarte bogata in intelesuri, si inca invaluita in taina dupa 2000 de ani de talcuiri, eu cred ca taina facerii omului incepe sa se vada in toata splendoarea ei de-abia odata cu Intruparea lui Hristos, pe care o consider Refacerea omului.

Voi insista asadar pe ideea de oglindire ca-n ghicitura a noului Adam in cel vechi si voi reaminti de fiecare data ca cele ce in timp au venit mai la urma prin Intrupare, au fost de la inceput in intentia lui Dumnezeu.
Intelegere, de altfel unanim impartasita in scrierile parintilor si teologilor ortodocsi, fara de care, orice incercare de a patrunde taina si rostul omului pe lume esueaza lamentabil.

Nu spun ca intelegerea mea e batuta in cuie, infailibila, ori nu mai poate fi nuantata, spun doar ca nu aveam deloc in minte mitul androginului.

revin cu precizari

[delia31]

În prealabil postat de bogdan81

A doua obiectie a mea e legata de aceasta viziune platonico-aristotelica, preluata de unii crestini de la Sfantul Augustin, cum ca Dumnezeu ar fi in afara timpului. E adevarat ca Dumnezeu nu e supus timpului, cum suntem noi, dar mi-a placut ce spune undeva Ratzinger.
Omul desi e catolic, e un mare teolog. El spune, la fel ca Emil Bruner, ca Dumnezeu nu este atat in afara timpului, cat "putere asupra timpului". Cu alte cuvinte, Dumnezeu "imbratiseaza" timpul, devenind cumva contemporan cu fiecare moment al acestui timp, ramanand in acelasi timp superior si suveran fata de timp.
Aceasta viziune mi se pare mai in acord cu Dumnezeul Bibliei decat cea a unui Dumnezeu intr-o "vesnicie statica, incremenita", care seamana mai mult cu dumnezeul filosofilor.
Dar este si viziunea ta o viziune crestina fiindca a fost sustinuta de unii parinti si de unii mari teologi.

Te referi probabil la expresia "deja si nu inca"?

Acuma, cred ca exprimarea mea n-are legatura cu viziunea unui Dumnezeu intr-o "vesnicie statica, incremenita”, fiindca El nu e supus nici unui fel de determinism, fie static, fie dinamic.

Doar pentru/dinspre noi, timpul/vesnicia e dinamic (a) sau static(a), fiindca nu avem alte repere decat din lumea supusa timpului.

Problema mea e ca in genul acesta de subiecte cu referire la cele ce vor sa fie (iarasi, viitor doar pt. noi care parcurgem timpul in pasi mici), tre' sa pendulam tot timpul intre doua tipuri de exprimari: una, a celor supuse timpului, pe care le exprimam folosindu-ne de categoriile noastre gramaticale (verbe, adverbe, timp, moduri, diateze etc.) si alta, a celor din afara timpului, unde nu ne mai ajuta nicio categorie verbala.
Fiindca, nu pot avea simultan o categorie gramaticala pentru a exprima timpul ca si miscare si vesnicia ca nemiscare.

Apelez la expresia "deja si nu inca", desi stiu ca e insuficienta si relativa.

Un fapt lingvistic interesant. Vorbitorii limbii aymara ( o limba ancestrala care inca mai e vorbita de un trib de prin Peru), au in vocabularul lor, exprimari in care nu folosesc categoriile verbului (trecut, prezent, viitor) si cu toate astea, reusesc sa spuna exact cand e vorba de un eveniment care a trecut sau unul care urmeaza.

[bogdan81]

Delia, multumesc mult pentru precizari si pentru adancirea problemei. Cu toate astea, nu stiu daca sa fiu de acord cu Sf Grigorie de Nyssa cand el spune ca distinctia barbat-femeie a aparut doar ca o prevedere a lui Dumnezeu legata de caderea omului.
Ai folosit des in expunerea ta cuvantul "restaurare". Aceasta restaurare a tuturor si a toate in Hristos de la sfarsitul veacurilor se numeste "apocatastasis". De aceea am dat si citatul din Sf Pavel care spune ca la sfarsit "Dumnezeu va fi toate in toti".
Ei bine, eu nefiind teolog, nu urmaresc intotdeauna explicatia pur dogmatica, ci imaginatia mea o ia uneori razna. Pe mine ma incearca o spaima, si nu de ieri de azi, ci de mult timp.
Aceasta "apocatastasis", aceasta restaurare a tuturor in Hristos, nu cumva va insemna si un fel de "absorbtie" a persoanelor si constiintelor noastre in unica constiinta a lui Hristos, astfel incat noi toti sa simtim si sa gandim cu aceasta unica constiinta hristica ?
Nu cumva aceasta restaurare - apocatastasis, duce in final si la "anacefaleosis", adica la o absorbtie a constiintelor individuale in cea a lui Hristos? Dar atunci, ce se va intampla cu noi? Ce se va alege de mine, de acest "eu" amarat care sunt si care vrea sa se perpetueze, cu toate durerile si neajunsurile mele? Se spune ca Dumnezeu va fi toate in toti? Dar se intreaba profund Unamuno, va fi in toti in mod diferit, sau va fi in toti in mod uniform ? Iar pentru mine e totuna. Fiindca daca Dumnezeu e toate in toti, noi unde mai suntem ?

[bogdan81]

Nu cumva aceasta restaurare, aceasta "abolire" a tuturor distinctiilor, barbat-femeie, distinctia intre neamuri etc., duce la un om care de fapt este descarnat, doar o idee de om, un om fara gen, fara neam, fara tara, un om de niciunde si de nicaieri. Nemurirea "ideala" a fost propusa de Platon. Dar este aceasta o nemurire adevarata ?
Unde mai este, vorba lui Unamuno, omul din carne si oase, care se naste, traieste, se joaca, iubeste, sufera si moare ? Unde mai este subiectivitatea noastra? Spun unii parinti, sau sugereaza, ca in imparatia lui Dumnezeu vom fi minti pure. Sfantul Maxim de exemplu. Dar ce este aceea o minte pura? Nu cumva e doar o idee de om ? Poate exista constiinta de sine fara subiectivitate, fara personalitate ? Omul cand gandeste in acelasi timp isi simte gandul. Gandim simtind si simtim gandind. Ce este o minte pura? Ce este un intelect descarnat ?
Ce este de fapt aceasta restaurare paulina in care orice activitate a omului dispare (dupa cum spun sfintii Maxim marturisitorul, Grigorie Palama si altii) fiind inlocuita de lucrarea lui Dumnezeu? Ce este o contemplatie pura si totala lipsita de avantul omului si chiar de durerea lui? Omul se simte pe sine doar in lipsuri, iar a te simti pe tine este de fapt constiinta de sine. A fi constient de tine insusi inseamna a te simti pe tine, nu doar a sti ca esti.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de bogdan81

Nu cumva aceasta restaurare, aceasta "abolire" a tuturor distinctiilor, barbat-femeie, distinctia intre neamuri etc., duce la un om care de fapt este descarnat, doar o idee de om, un om fara gen, fara neam, fara tara, un om de niciunde si de nicaieri. Nemurirea "ideala" a fost propusa de Platon. Dar este aceasta o nemurire adevarata ?
Unde mai este, vorba lui Unamuno, omul din carne si oase, care se naste, traieste, se joaca, iubeste, sufera si moare ? Unde mai este subiectivitatea noastra? Spun unii parinti, sau sugereaza, ca in imparatia lui Dumnezeu vom fi minti pure. Sfantul Maxim de exemplu. Dar ce este aceea o minte pura? Nu cumva e doar o idee de om ? Poate exista constiinta de sine fara subiectivitate, fara personalitate ? Omul cand gandeste in acelasi timp isi simte gandul. Gandim simtind si simtim gandind. Ce este o minte pura? Ce este un intelect descarnat ?
Ce este de fapt aceasta restaurare paulina in care orice activitate a omului dispare (dupa cum spun sfintii Maxim marturisitorul, Grigorie Palama si altii) fiind inlocuita de lucrarea lui Dumnezeu? Ce este o contemplatie pura si totala lipsita de avantul omului si chiar de durerea lui? Omul se simte pe sine doar in lipsuri, iar a te simti pe tine este de fapt constiinta de sine. A fi constient de tine insusi inseamna a te simti pe tine, nu doar a sti ca esti.

Îmi par juste interogaţiile tale, atâta vreme cât rămânem aici în condiţia noastră de pe pământ. Toate întrebările tale îmi par pline de sens atunci când ne referim la mediul nostru terestru, la condiţia noastră mundană.
Iar când schimbăm contextul şi ne referim la Eshaton şi tot ce urmează, adică la "cer nou şi pământ nou", la Împărăţia fără sfârşit a Domnului, atunci întrebările ar trebui, cred, înnoite şi ele. Ori, poate, de-a dreptul oprite, nu ştiu...:)
Pentru că lumea aceea e de cu totul altă natură decât mundanul nostru. Domnul ne pregăteşte prin Biserică pentru o viaţă într-un mediu radical diferit, unde însuşirile acestui trup nu mai au nici un rost. Acolo vom avea cu toţii aceeaşi vârstă şi vom avea acces unii către alţii simultan, nefiind loc de ascundere sau cunoaştere parţială. Scriu sfinţii despre asta.... Ei ne spun nouă unele din cele ce li s-au dezvăluit despre cele viitoare.

Aşadar, frate, îţi propun să deosebeşti în cugetare omul şi lumea aceasta, pe de o parte, de omul şi lumea cealaltă. Legile vieţuirii de aici sunt diferite de legile vieţuirii de dincolo. Ca urmare şi noi vom fi diferiţi de cei care suntem acum.

[bogdan81]

Ioan, ma gandesc la faptul ca viata vesnica a fost prea mult timp prezentata ca o saracire fata de viata de aici, in loc sa fie o imbogatire infinita si o transfigurare in lumina lui Dumnezeu a intregului continut bun si valoros al celei de aici.
Recomand o carte a lui Miguel de Unamuno, pe care l-am citat si amintit aici. Cartea se numeste "Sentimentul tragic al vietii". A fost tradusa si in limba romana, insa nu a fost reeditata de ceva vreme. Poate fi gasita pe la anticariate in limba romana. Pe internet ea se gaseste integral in engleza si spaniola.
Unamuno a fost omul poate cel mai preocupat de problema nemuririi personale din cati stiu eu, si dorinta de nemurire crestina l-a obsedat intreaga viata. Si a pus aceste probleme si multe altele cu o sinceritate si autenticitate a constiintei rar intalnita la alti autori.
Dupa ce citesti cartea asta e imposibil sa mai ramai cel care ai fost. Pentru toti cei interesati, aici e linkul in limba engleza.

http://www.gutenberg.org/files/14636...-h/14636-h.htm