Teologia eretica a lui N. Matsoukas si Teilhard de Chardin

[delia31]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Consider ca firea/specia umana nu s-a schimbat ontologic ca urmare a Intruparii. Intruparea (si chiar Patimile si Moartea Domnului nostru) nu au schimbat cu nimic firea umana. M-am nascut in pacat si tot asa m-as fi nascut si in urma cu 2016 ani. Diferenta este ca acum am Biserica si Sacramentele prin care ma pot uni cu Mantuitorul si ma pot mantui.
Parerea mea.

În prealabil postat de Barsaumas

Evident. Foarte la obiect exprimat. Razboi, boala, distrugere, concupiscenta sau cruzime sunt in lume in continuare, ba chiar mai mult. Intruparea a avut doua scopuri majore: un exemplu moral de tarie, pana la sacrificiul mortii prin tortura, si intemeierea Ecclesiei de catre Spiritul Sfant la Pentecost. Transformarea naturii umane nu a fost si nu este ontologica. Probabil acesta e un entuziasm conceptual prematur si cu scop propagandistic, care o fi tinut in primele secole de dupa Niceea I, insa nu are nici un suport in realitatea obiectiva, acest splendid pat procustian unde sfarsesc toate utopiile.

Hristos a inviat, oameni buni! Firea umana e subiectul Invierii, ca ea cu toti detinatorii ei erau cei morti ce trebuiau inviati!

Cateva idei. Desi le-am mai tot zis, e important sa se lege. Eu “inteleg” asa:

1. Atunci cand a creat firea umana, Dumnezeu l-a avut in intentie pe Hristos.

Sf. Siluan Athonitul zice mai bine ca mine: “In Hristos, Fiul Intrupat al Tatalui, vedem ideea mai inainte de veci a lui Dumnezeu despre om”.

Adica, ceea ce in istorie a venit mai la urma, in realitatea metaistorica a fost la inceput si va fi dupa Parusie. Impropriu spus, “a fost” la timpul trecut si “va fi” la viitor, fiindca realitatea aceea e in afara timpului. Pt. a exprima cumva
asta, se obisnuieste expresia “deja si nu inca”.

2. Asadar, cand Dumnezeu a creat firea umana, a plasmuit un trup, unul singur, cel al lui Adam, alcatuit initial din doua ipostasuri, masculinul si femininul, trup pe care l-a invaluit in suflarea Lui, facandu-l astfel din lut si cer.

Mai pe urma, i-a metamorfozat in femeie una din coaste, diferentiind cele doua ipostasuri.

De ar fi ramas in Eden, acestia, hranindu-se din har, ar fi urmat sa rodeasca, inmugurind alte ipostasuri, care la randul lor ar fi rodit, si tot asa.

Asadar, trupul firii umane, unul in fiinta si multi-ipostatic in persoane, a fost menit sa vietuiasca dupa modelul Sf. Treimi. Unul, dar totusi multi.
(Barsaumas nu te grabi sa neintelegi si sa vezi doar o metafora).

3. Doar ca s-a intamplat ruptura, iesirea din ambianta harului, pierderea transparentei diafane a trupurilor straluminate de har, opacizarea si adaugarea vesmintelor de piele ale corporalitatii biologice adaugate pt. a putea astfel supravietui in noile conditii ale vietii biologice dupa ce pierdusera viata harica.

4. Chiar de ar fi ramas in Eden, acestui trup al firii umane, alcatuit din mai multe ipostasuri, unite intre ele de har ca celulele unui organism, totusi ii lipsea ceva.
Parerea mea e ca firea umana nu poate functiona autonom. Omul fost gandit sa fie in doua firi: firea celor pamantesti si firea celor de sus.

5. Pana cand Unul din Treime, nu s-a facut pe Sine ipostas al acestei specii umane, ramanand evident in continuare acelasi ipostas al Doilea, al firii divine, acestei firi umane ii lipsea ceva esential: “motorul” care s-o inalte de la vietuirea pamanteasca la vietuirea cereasca, izvorul din care sa-si ia putere, modelul dupa care sa stie cum sa fie.

Sf. Nicolae Cabasila e chiar mai indraznet in afirmatii, el zice ca firii umane ii lipsea capul.: “Este limpede ca atata vreme cat firea/natura omeneasca n-a primit ipostasa Cuvantului, firea omeneasca era fara o ipostasa adevarata, corpul firii umane era intr-un fel fara cap."

Daca prin asta, firea umana n-a suferit o schimbare ontologica radicala, no comment.

6. Prin Intrupare, Rastignire, Inviere, Inaltare, Pogorare a Sf. Duh, se recreeaza organismul/trupul multi-ipostatic al firii umane. Spre deosebire de cum a fost la Facerea lumii, de data asta, la Refacerea lumii, intaiul ipostas al ei e Cel cu doua firi, urmand ca restul care-si doresc sa faca parte din acest trup mistic, sa se nasca din coasta Lui, sa fie incorporati in har, altoiti, adaugati de-a lungul istoriei pana la sfarsitul ei.

Acest trup unic, unul in fiinta si multiipostatic, are un nume. Se cheama Ecclesia, adica adunarea la un loc a tuturor „celulelor” sau madularelor compatibile cu trupul, care sunt adica de acord sa vietuiasca, sa fiinteze dupa cum stie Capul lui divno-uman cel mai bine, pregatindu-se de aici si acum pt. Imparatia Lui. Fiindca, Imparatia Lui nu e din lumea aceasta, in care evident nu putem nega razboiul, raul, violenta si moartea. E, in schimb mai aproape de noi decat ne imaginam.

7. Dupa cum la Facerea lumii, Duhul Sfant se purta pe deasupra apelor, dandu-le puterea de a naste fiinte vii, tot asa, la Refacerea lumii si a omului prin Botez, Duhul Sfant, se poarta peste apele botezului, incorporandu-l astfel prin har pe cel botezat in acel trup unul in fiinta si multi-ipostatic al noii firi umane, schimbate radical si ontologic prin faptul ca Unul din Treime S-a facut cel mai important ipostas al ei.

Evenimentul Intruparii are o importanta ontologica cosmica. Si prin aceea ca Hristos a inaugurat un alt mod de vietuire, pierduta in Eden dar mult imbogatita: vietuirea in har, izvorat din tainele Ecclesiei, si revarsat intr-o oarecare masura si celor din afara ei, spre imbiere si chemare.

În prealabil postat de delia31

Hristos a inviat, oameni buni! Firea umana e subiectul Invierii, ca ea cu toti detinatorii ei erau cei morti ce trebuiau inviati!

Cateva idei. Desi le-am mai tot zis, e important sa se lege. Eu “inteleg” asa:

1. Atunci cand a creat firea umana, Dumnezeu l-a avut in intentie pe Hristos.

Sf. Siluan Athonitul zice mai bine ca mine: “In Hristos, Fiul Intrupat al Tatalui, vedem ideea mai inainte de veci a lui Dumnezeu despre om”.

Adica, ceea ce in istorie a venit mai la urma, in realitatea metaistorica a fost la inceput si va fi dupa Parusie. Impropriu spus, “a fost” la timpul trecut si “va fi” la viitor, fiindca realitatea aceea e in afara timpului. Pt. a exprima cumva
asta, se obisnuieste expresia “deja si nu inca”.

2. Asadar cand Dumnezeu a creat firea umana, a plasmuit un trup, unul singur, cel al lui Adam, alcatuit initial din doua ipostasuri, masculinul si femininul, trup pe care l-a invaluit in suflarea Lui, facandu-l astfel din lut si cer.

Mai pe urma, i-a metamorfozat in femeie una din coaste, diferentiind cele doua ipostasuri.

De ar fi ramas in Eden, acestia, hranindu-se din har, ar fi urmat sa rodeasca, inmugurind alte ipostasuri, care la randul lor ar fi rodit si tot asa.

Asadar, trupul firii umane, unul in fiinta si multiipostatic in persoane, a fost menit sa vietuiasca dupa modelul Sf. Treimi. Unul dar totusi multi.
(Barsaumas nu te grabi sa neintelegi si sa vezi doar o metafora).

3. Doar ca s-a intamplat ruptura, iesirea din ambianta harului, pierderea transparentei diafane a trupurilor straluminate de har, opacizarea si adaugarea vesmintelor de piele ale corporalitatii biologice adaugate pt. a putea astfel supravietui in noile conditii ale vietii biologice dupa ce pierdusera viata harica.

4. Chiar de ar fi ramas in Eden, acestui trup al firii umane, alcatuit din mai multe ipostasuri, unite intre ele de har ca celulele unui organism, totusi ii lipsea ceva.
Parerea mea e ca firea umana nu poate functiona autonom. Omul fost gandit sa fie in doua firi: firea celor pamantesti si firea celor de sus.

5. Pana cand Unul din Treime, nu s-a facut pe Sine ipostas al acestei specii umane, ramanand evident in continuare si ipostas al firii divine, acestei firi umane ii lipsea ceva esential: “motorul” care s-o inalte de la vietuirea pamanteasca la vietuirea cereasca, izvorul din care sa-si ia putere, modelul dupa care sa stie cum sa fie.

Sf. Nicolae Cabasila e chiar mai indraznet in afirmatii, el zice ca firii umane ii lipsea capul.: “Este limpede ca atata vreme cat firea/natura omeneasca n-a primit ipostasa Cuvantului, firea omeneasca era fara o ipostasa adevarata, corpul firii umane era intr-un fel fara cap."

Daca prin asta, firea umana n-a suferit o schimbare ontologica radicala, no comment.

6. Prin Intrupare, Rastignire, Inviere, Inaltare, Pogorare a Sf. Duh, se recreeaza organismul/trupul multiipostatic al firii umane. Spre deosebire de cum a fost la Facerea lumii, de data asta, la Refacerea lumii, intaiul ipostas al ei e Cel cu doua firi, urmand ca restul care-si doresc sa faca parte din acest trup mistic, sa se nasca din coasta Lui, sa fie incorporati in har, altoiti, adaugati de-a lungul istoriei pana la sfarsitul ei.

Acest trup unic, unul in fiinta si multiipostatic, are un nume. Se cheama Ecclesia, adica adunarea la un loc a tuturor „celulelor” sau madularelor compatibile cu trupul, care sunt adica de acord sa vietuiasca, sa fiinteze dupa cum stie Capul lui divno-uman cel mai bine, pregatindu-se de aici si acum pt. Imparatia Lui. Fiindca, Imparatia Lui nu e din lumea aceasta. E, in schimb mai aproape de noi decat ne imaginam.

7. Dupa cum la Facerea lumii, Duhul Sfant se purta pe deasupra apelor, dandu-le puterea de a naste fiinte vii, tot asa, la Botez, Duhul Sfant, se poarta peste apele botezului, incorporandu-l astfel prin har pe cel botezat in acel trup unul in fiinta si multiipostatic al noii firi umane, schimbate radical si ontologic prin faptul ca Unul din Treime S-a facut cel mai important ipostas al ei.

Evenimentul Intruparii are o importanta ontologica cosmica. Si prin aceea ca Hristos a inaugurat un alt mod de vietuire, pierduta in Eden dar mult imbogatita: vietuirea in har, izvorat din tainele Ecclesiei, si revarsat intr-o oarecare masura si celor din afara ei, spre imbiere si chemare.

Adevarat a înviat, soră Delia.
Totuși, cuvintele sunt niște cărămizi atît de fluide...
Realitatea, afirmată de Mihnea, mine și Ezio este ceva ce își este sieși demonstrație. Oare de ce am impresia ca intruziunea visării în credință folosește cuvintele în puterea lor cantitativă pentro o auto- și alohipnoză de proporții?
Și da, ce scrii e o splendidă înșiruire de metafore și onirisme bisericești. Repet, splendidă. Nu te supăra, eu așa simt și, mai important, gîndesc. Poți scoate istoria Bisericii și scepticismul produs astfel din mintea-mi? Nu. Bun, așa mă simt eu genuin. Și suntem mulți care devenim imuni la vorbe frumoase, în privința soteriologiei și mai ales a eclesiologiei.

[delia31]

continuare

Deci

Androginul. La ce se refera acest termen? Dupa cum ii zice si numele (grecesc, desigur), in alcatuirea termenului, avem doua substantive: "andras" = barbat si "gyne" = femeie. Pana aici, nici o noutate.

Obiectia ta a pornit, ma gandesc, de la afirmatia mea din citatul de mai jos, pe care am zis-o pe aici pe forum si in alt context, si pe care mi-o mentin, cu lamuririle de rigoare.

În prealabil postat de delia31

cand Dumnezeu a creat firea umana, a plasmuit un trup, unul singur, cel al lui Adam, alcatuit initial din doua ipostasuri, masculinul si femininul, trup pe care l-a invaluit in suflarea Lui, facandu-l astfel din lut si cer.

Cand zic un sigur trup, alcatuit initial din doua ipostasuri, ma gandesc anticipat la ceea ce urmeaza sa fie deplin la Parusie.
E, daca vrei, o reflectare in oglinda a ceea ce a inceput initial, cu doar doua ipostasuri intr-un singur organism, dar care va sa fie Trupul multi-ipostatic al lui Hristos, alcatuit din toti cei care vor fi incorporati in noua fire umana restaurata.

Inteleg prin feminin si masculin intr-o singura alcatuire, in sensul ca ipostasul feminin era consubstantial cu ipostasul masculin, in interiorul aceleiasi firi umane. Si ca pana ce Dumnezeu n-a operat asupra omului scoaterea coastei si metamorfozarea ei in femeie, cei doi erau o singura alcatuire, care se numea simplu: om.

Adica exact ce zice Scriptura in Geneza 1, 27. Si Geneza 2, 22-24.

Gen. 1,27 „Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut”.

Gen. 2, 21-24 "Atunci Domnul Dumnezeu a adus asupra lui Adam un somn adânc, şi el a adormit; şi a luat una din coastele lui şi locul ei l-a plinit cu carne.
Iar coasta pe care Domnul Dumnezeu o luase din Adam a prefăcut-o în femeie şi a adus-o la Adam.
Şi a zis Adam: De data aceasta iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!; ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbatul ei
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup”.


Asa inteleg ca arata initial firea umana: una in fiinta dar deocamdata doar in doua ipostasuri, menite sa rodeasca si sa vietuiasca dupa modelul Treimii.

Asadar, imi mentin opinia despre o singura alcatuire a firii umane, doar ca la sfarsitul veacurilor, ipostasurile vor fi mult mai multe.
Dar un singur trup al carui cap e Hristos, trup numit Ecclesia, aflat in curs de alcatuire din toti ceilalti oameni „compatibili”, de-a lungul istoriei. Trup care va fi deplin alcatuit dupa Parusie. E trupul indumnezeit al lui Hristos in care sunt cuprinsi toti cei mantuiti , si in care nu va mai fi „nici parte barbateasca, nici parte femeiasca” (Galateni 3, 28).

[delia31]

Si acum, ceva extrem de important!
Retine, te rog, ca de fiecare data cand m-am referit la om in faza de dinainte de scoaterea coastei (nu stiu daca ai citit si postari mai vechi de-ale mele pe tema asta), folosesc termenii ipostas feminin si ipostas masculin, sau femininul si masculinul, nu termenii barbat si femeie.
Vei zice cu siguranta ca-s identici.

Daca n-ai stiut, o sa vezi ca Scriptura face niste disctinctii extrem de fine, sesizabile doar in Greaca Septuagintei, mult mai bogata semantic decat Limba Romana, Engleza, Franceza sau oricare limba moderna.

In Septuaginta, expresia „barbat si femeie i-a facut Dumnezeu” din Gen.1,27, e exprimata prin alti termeni, nu prin „andras” si „gyne”, barbat si femeie, in acceptiunea clasica.

Intr-adevar, ideea ca barbatul (andras) si femeia ( gyne) nu au fost separati de la inceput, a generat in multe culturi diverse interpretari, de multe ori naive si caraghioase, numai bune de imbogatit mitologia.

De exemplu, in unele mitologii necrestine, la Facere, barbatul (andras) si femeia (gyne) stateau spate in spate, lipiti de umeri, iar Dumnezeu i-ar fi despartit printr-o lovitura de secure, care i-a separat in doua.

In alte culturi, unii credeau ca primul om era barbat pe partea dreapta si femeie pe stanga iar apoi Dumnezeu l-a taiat in doua jumatati.

La Platon, androginul e o fiinta bisexuala de forma sferica.

La unele popoare orientale si in unele scoli filozifice si teozofice (printre care neoplatonicienii si neopitagoreicii) sau la unele secte gnostice, ideea de androgin e o deductie logica a omului ideal, ca fiinta completa, fara fisura.

E de prisos, sper, sa subliniez ca nu sustin nici una din conceptiile androgine de mai sus. Nici n-am cum, fiindca, asa cum ziceam, eu sustin ideea din Facere 1, 27, cu trimitere clara la trupul unic si multi-ipostatic de dupa Parusie.

In limba romana, desi e tradus „barbat si femeie l-a facut pe om”, in versetul din Geneza 1, 27, in greaca originala a Septuagintei nu apare nici urma de ”andras si gyne ”.

[delia31]

Dar cum zice Scriptura in greaca in Gen. 1, 27, daca nu „andras" pt. barbat si „gyne” pt. femeie?

Zice asa: „ἄρσεν καὶ θῆλυ ἐποίησεν αὐτούς”, „arren ke thelu epoiesen autous”.

Nu substantivul "andras", ci adjectivul "arren" (arsen), sau cum ar veni, masculin.
Si nu substantivul 'gyne", ci adjectivul "thelu", adica , feminin, dar si rodnic, infloritor.

Asadar, Septuaginta nu zice „andras si gyne l-a facut Dumnezeu pe om, ci
„arren si thelu i-a facut”, masculin si feminin, cu precizarea ca incarcatura semantica a celor doua seturi lingvistice e diferita.

Aceiasi termeni „arren” si „thelu”, apar si in Evanghelii, cand saducheii Il intreaba pe Hristos daca e bine ca un om sa-si lase nevasta, iar El le zice ca legea lui Moise care permitea asta, a fost data din cauza invartosarii inimilor, dar la inceput a fost altfel, ca Dumnezeu l-a facut pe om „arren si thelu”.
Evanghelistul, traducand in greaca ce a zis Hristos, nu foloseste „andras si gyne” pt. a spune cum a fost facut omul ci arren si thelu.

„ ἀπὸ δὲ ἀρχῆς κτίσεως ἄρσεν καὶ θῆλυ ἐποίησεν αὐτοὺς ὁ Θεός” – Marcu 10, 6.

[delia31]

Dar ce distinctie este intre termenii „andras si gyne” (barbat si femeie) si „arren si thelu” (masculin si feminin)?

Este o intreaga discutie pe aceasta tema. Pe scurt, e vorba de distinctia dintre gen si sex. Si intre sex si sexualitate.

Pe de-o parte, genul tine de structura ontologica a umanului: „arren si thelu” a facut Dumnezeu ipostasurile firii edenice ce va fi restaurata la Parusie, cand oamenii apartinand noii firi umane restaurate, nici nu se mai marita, nici nu se mai insoara, ci vor fi ca la inceput, fiindca in Hristos, nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca.

Pe de alta parte, din asta decurge si distinctia dintre inmultirea edenica si cea post-edenica. In starea edenica, sexualitatea nu era necesara, ci doar in starea de dupa pacat. E ne-necesara in absenta pacatului.

'Istoria sexualitatii nu este decat intervalul indefinit dintre genul (sexul) fara sexualitate al conditiei originare (caracterizata prin castitatea ingereasca, prin goliciunea cea fara de rusine) si sexul fara sexualitate al Imparatiei finale (la inviere nici nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ca ingerii).

Unde nu (mai) este pacat, nu (mai) este nici moarte, nici sexualitate."

„Fiindca unde este moarte, acolo e si casatoria, iar acolo unde nu este aceea, nu urmeaza nici aceasta..."(Sf. Ioan Gura de Aur).

[delia31]

Nedumerirea legata de aceasta distinctie devine mai pregnanta in capitolul 2 al Facerii, cand se reia episodul facerii omului si se aduc noi detalii despre ipostasul feminin care exista alaturi de cel masculin odata cu facerea acelui trup unic din tarana de care ni se vorbeste in Gen. 1, 27.

Gen. 2, 21-24: "Atunci Domnul Dumnezeu a adus asupra lui Adam un somn adânc, şi el a adormit; şi a luat una din coastele lui şi locul ei l-a plinit cu carne.
Iar coasta pe care Domnul Dumnezeu o luase din Adam a prefăcut-o în femeie şi a adus-o la Adam
Şi a zis Adam: De data aceasta iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!; ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbatul ei
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup".

Spre deosebire de Geneza 1, 27, cand dupa cum ziceam, cele doua ipostasuri ale firii umane sunt numite in greaca Septuagintei cu termenii „arren si thelu” (masculin si feminin), de data aceasta, in Geneza 2, 22-24, se foloseste „gyne” (gyneka) pt. femeie si, ciudat, nu „andras pt. barbat”, ci „anthropos” (om).

Aici, iarasi o alta discutie despre semnificatia lui anthropos. Poate voi reveni cu detalii. Sau poate pe alt topic.

[delia31]

Cele doua referate despre facerea omului, cel din Gen. 1, 27 si cel din Gen. 2, 22-24 ridica doua intrebari: ce sens are descrierea omului ca barbat si femeie, folosind adjectivele „arren si thelu” in primul capitol si ce sens are schimbarea in „gyne” si „anthropos” din cel de-al doilea?

O parte a raspunsului am dat-o, cat m-am priceput, o alta parte o gasim la Sf. Grigore de Nyssa, in lucrarea Despre Facerea Omului.

El descrie starea primordiala a omului, la fel ca Sf. Ioan Gura de Aur, adica excludeau sexualitatea.

Dupa parerea Sfantului Grigorie de Nyssa, separatia/distinctia dintre barbat si femeie a fost adaugata creatiei originare (sau mai bine spus: ideale) a omului creat "dupa chip", caci in Hristos - care este Chipul - nu este "barbat sau femeie".

Scoaterea femeii din coasta si separarea in barbat si femeie s-a facut fiindca Dumnezeu, in atotstiinta Sa, a stiut ce va urma si ca omul va fi nevoit sa se inmulteasca dupa firea celor pamantest : "Intrucat [Dumnezeu] prin puterea Lui a vazut mai dinainte departarea noastra libera de pe calea cea dreapta si caderea care a urmat, departe de viata ingerilor, pentru ca sa nu nimiceasca sufletele omenesti care uitasera cu totul chipul in care se desavarsesc ingerii, Dumnezeu a randuit pentru firea noastra ceva mai potrivit starii de dupa cadere”. (Sf. Grigore de Nyssa, Despre Facerea omului).