Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

[cristiboss56]

Dacă vrei să cunoști măsura dragostei tale către Dumnezeu, află că e pe cât ești tras de Biserica Lui. Dar noi trebuie să fim trași ca un cerb care însetează după izvoarele apelor. Asta-i starea bună a inimii, asta-i chemarea Duhului, asta-i starea omului, a fiului care iubește pe Tatăl și-L poate chema și e gata și așteaptă Împărăția Lui. Restul încă suntem orbi.
Ieromonah Savatie Baștovoi

[cristiboss56]

Să nu vă mâniaţi că nu m-am hotărât să trec acum pe la voi. Sunt foarte îngrijorat că vă aflaţi înconjurat de lupi, însă mă feresc să mă apropii de ei pentru a-i alunga şi a vă slobozi, pentru că aceşti lupi ai voştri sunt ca şi turbaţi. Precum bine ştiţi, aceştia de multe ori m-au chinuit, înfigându-şi colţii până în adâncul inimii. Nici nu ştiu cum a mai rămas viaţă în mine. Duhul nădejdii în Dumnezeu a fost omorât în repetate rânduri şi nici acum nu ştiu dacă am viaţă în mine. Nu ştiu, pentru că n-o simt înlăuntrul meu, ci nădăjduiesc cu o nădejde comună, nu cu cea vie, ci cu una moartă. Lupii voştri sunt mai răi decât răpitorii din părţile noastre, foarte colţoşi şi nemiloşi. Aceştia de aici, chiar dacă sunt sălbatici, nu au atâta îndrăzneală, se tem de cuvântul omului şi de prezenţa lui. Ai voştri însă, cu cât mai tare îi alungi, cu atât mai rău te atacă, şi sunt atât de înrăiţi pe cel ce îi alungă, încât nici să se arate nu mai poate. Poate doar din ascunziş să-i săgeteze sau să-i împuşte, lucru de la care nu mă dau în lături şi poate că uneori voi apuca să nimeresc în vreunul din ei cu ajutorul lui Hristos. Dar, dacă aveţi nădejde, să-mi daţi de ştire când şi în ce parte a sufletului a apărut vreun lup şi să-mi descrieţi ce fel este, bătrân sau tânăr, unul sau doi sau o haită întreagă, să-mi scrieţi! Eu cu adevărat doresc mântuirea voastră în Domnul şi mă rog Lui din toată inima să vă izbăvească din gura leilor şi de la coarnele taurilor.
De lupii gândurilor nu este posibil să ne izbăvim decât prin ajutor de la Hristos - şi, ca să-i alungăm, avem nevoie de harul Lui atotputernic, iar nu de ajutorul cel slab al oamenilor. Pentru aceasta trebuie să cădem la picioarele lui Iisus cu adâncă smerenie, să ne rugăm Lui pentru toate şi să punem tot necazul înaintea Lui şi să ne mai rugăm şi Maicii Domnului şi altor plăcuţi ai Lui, cu mărturisirea sinceră a păcatelor noastre şi a neputinţei de a ne îndrepta. În acest chip, neîndoielnic, Domnul vă va ajuta şi va împăca duhul vostru. „Învăţaţi-vă, a zis, de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Iată unde ne-a arătat Mântuitorul că vom găsi pacea sufletească. Căutaţi dar, pentru cuvântul Lui, şi cu siguranţă veţi afla, pentru că Dumnezeu este credincios în toate cuvintele Sale. Cel ce umblă întru El nu poate umbla în întuneric. Nu vă împovăraţi zadarnic, căutând mângâiere şi pace şi mântuire, ci mai degrabă smerenie. Toate vă vor aduce numai întristare, nelinişte şi pagubă, dacă nu vă veţi apuca să lucraţi smerenia lui Hristos.
Fără aceasta, vă vor sfâşia lupii. Nici eu nu voi putea scăpa de ei, dacă nu mă voi socoti cel mai păcătos şi cel mai de pe urmă. (Sfântul Cuvios Moisi de la Optina)

[cristiboss56]

Toată mântuirea noastră se sprijină pe chemarea lui Iisus şi unirea cu El. Să-L chemăm şi El ne va vindeca prin venirea Lui. (...) Să strigăm ca acela care a căzut între tâlhari şi Bunul Samarinean va veni să ne cureţe rănile şi să ne călăuzească spre han, adică spre vederea luminii (theoria) care ne mistuie întreaga fiinţă.
Când Dumnezeu coboară în inima noastră, El biruie diavolul şi curăţă răutăţile pe care acesta ni le-a făcut. Biruinţa asupra diavolului este, de aceea, biruinţa lui Hristosîn noi.
Să facem ceea ce este omenește, adică să-L chemăm pe Hristos, şi El va face ceea ce ţine de partea dumnezeiască, va birui asupra diavolului şi îl va izgoni. Aşadar, să nu urmărim să facem noi înşine cele dumnezeieşti şi să ne aşteptăm ca Dumnezeu să le facă pe cele omeneşti. Trebuie să înţelegem bine acest lucru: noi le facem pe cele omeneşti, rugăciunea lui Iisus, şi Dumnezeu pe cele dumnezeieşti, adică mântuirea noastră. Întreaga lucrare a Bisericii este dumnezeiesc-omenească.


(Mitropolitul Ierothei Vlahos, O noapte în pustia Sfântului Munte – Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, traducere de Călin Cosma, Maxim Monahul și Radu Hagiu, Editura Predania, București, 2011, pp. 56-57)

[cristiboss56]

[oaie_cugetatoare]

http://livenews.romaniatv.net/miraco...aza_33582.html

[cristiboss56]

Văduva a aruncat în vistieria Templului doi bănuţi, iar Domnul a zis că ea a pus mai mult decât toţi, chiar dacă ceilalţi aruncau bani cu nemiluita. Deci, ce a dat preţ bănuţilor ei? Starea sufletească cu care şi-a adus ea prinosul. Vezi ce deosebire e între fapta bună lipsită de suflet, făcută pentru că „aşa e obiceiul” şi fapta bună în care omul pune suflet şi inimă?
Nu felul în care se arată pe dinafară îi dă unei fapte preţ, ci starea sufletească a făptuitorului. Aşa se întâmplă că o faptă minunată în toate privinţele poate să nu aibă nici un preţ înaintea lui Dumnezeu, iar alta, neînsemnată la arătare, să afle la El înaltă preţuire. Ce reiese de aici, poate vedea oricine. Totuşi, să nu cugete nimeni că poate lepăda cele din afară, mărginindu-se doar la cele lăuntrice. Acea văduvă n-ar fi fost lăudată dacă şi-ar fi zis: „Aş vrea şi eu să dau, dar ce să fac? N-am decât doi bănuţi. Dacă îi dau, rămân fără o leţcaie”. Însă ea, precum a dorit, aşa a şi făcut, încredinţându-şi viaţa în mâinile lui Dumnezeu. Şi dacă n-ar fi dat nimic, nimeni nu ar fi osândit-o: nici oamenii, nici Dumnezeu; însă atunci nu ar fi dat dovadă de acea întocmire sufletească ce a deosebit-o de ceilalţi şi a făcut-o slăvită în întreaga lume creştină.
Sfântul Teofan Zăvorâtul