Cele OPT EREZII ale "FERICITULUI" AUGUSTIN, ERETICUL

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de catalin2

"Sunt orbi cei ce pun pret pe asa numitele de catre ei „fapte bune” ale firii cazute. Aceste fapte au lauda lor, pretul lor, în vreme si între oameni, nu însa înaintea lui Dumnezeu, înaintea Caruia toti s-au abatut, împreuna netrebnici s-au facut (Rom. 3, 12). Cei ce nadajduiesc în faptele bune ale firii cazute nu l-au cunoscut pe Hristos, n-au priceput taina rascumpararii, sunt prinsi în cursele propriei filosofari mincinoase, ridicând împotriva credintei lor care este pe jumatate moarta si se clatina din împotrivire prosteasca: „Oare Dumnezeu este atât de nedrept încât sa nu dea rasplata mântuirii vesnice faptelor bune savârsite de închinatorii la idoli si de eretici?” Acesti „judecatori” pun nedreptatea si neputinta judecatii lor pe seama judecatii lui Dumnezeu. Daca faptele bune savârsite potrivit simtirilor inimii ar aduce mântuirea, venirea lui Hristos ar fi fost de prisos, n-ar mai fi fost nevoie de rascumpararea lumii prin patimile si moartea pe cruce a Dumnezeului-Om, nici de poruncile evanghelice. Este învederat ca cei ce socot ca mântuirea se poate dobândi si numai prin faptele firii cazute nimicesc însemnatatea lui Hristos, leapada pe Hristos."

Acelaşi tip de argument se poate extinde şi asupra mult-lăudatei raţiuni, despre care discutăm pe alt topic.
Aş parafraza sunt orbi cei care pun preţ pe aşanumita raţiune a firii căzute...

[catalin2]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Acelaşi tip de argument se poate extinde şi asupra mult-lăudatei raţiuni, despre care discutăm pe alt topic.
Aş parafraza sunt orbi cei care pun preţ pe aşanumita raţiune a firii căzute...

Corect, am si scris despre asta pe acel topic. E vorba de ratiunea proprie raportata la ratiunea aratata prin revelatie.

[Ioan_Cezar]

Oamenii au tins întotdeauna, în istorie, spre valori morale precum: a fi bun, a fi drept, a fi cinstit, a fi prietenos etc., cu variaţii interculturale mai mici sau mai mari.
Cu toate acestea, în viaţa duhovnicească aceste valori (aşa cum le-am aflat şi cum le-am însuşit noi printre oamenii lumii), sunt mai degrabă o piedică.
Fapt este că oamenii s-au ciocnit mereu, până la masacru, din pricina sau în numele valorilor morale (nu doar economice). Noi, oamenii sufleteşti din istoria lumii.
Cei duhovniceşti, însă, reuşesc să treacă (sau mai bine zis aleg să se lase trecuţi) peste diferenţele dintre oameni, pe acestea făcîndu-le mai degrabă lucruri plăcute şi odihnitoare decât pricină de aversiune şi frământare, peste măsură, a sufletului. Adeseori le fac "combustibil" nepreţuit pentru înaintarea în virtute sau, în caz de cădere, le fac prilej de lacrimi ale pocăinţei, întru curăţirea inimii.
Pe aceşti oameni îi leagă (de toţi şi de toate, de întreaga zidire de la începutul lumii şi până la sfârşit) pacea lui Hristos. Preţuind de nespus rugăciunea, ei jertfesc tot; renunţă în simplitatea credinţei şi nădejdii, cu bucurie, la tot ce pe noi ne-ar atrage - numai să nu piardă pacea, dragostea, lucrarea nevoinţelor, într-un cuvânt: contactul cu Împărăţia.
Noi suntem altfel...