Poezii preferate...

[Ioan_Cezar]

O amoeba

"Ce mai faci?"
Într-o bună zi luna
A întrebat pămîntul.

De milioane de ani
Îl tot vedea muncindu-se,
Mutînd mările dintr-un continent
Într-altul,
Experimentînd gheţuri şi vulcani
Şi stricînd zilnic o grămadă de munţi.
"Ce mai faci?"
A repetat ea.

Pămîntul a răspuns obosit şi grav.
"O amoebă."

Atunci luna a încruntat din sprîncene,
S-a făcut că înţelege
Misterul creaţiei şi al vieţii
Şi-a plecat mai departe gîndindu-se:
"Fleacuri de-ale bărbaţilor."

poezie de Marin Sorescu

[mara2008]

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi;
surâd numai acei care suspină
Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să gemi
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai
cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Căci nu te-nalţi în slăvi până nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară.
Şi dacă-nvii cu cântecul de azi
e c-ai murit cu lacrima de-aseară.

[tabitha]

Dacă nu cer prea mult

de Marin Sorescu

“- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin
Şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia, Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie, Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o data, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul, Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar vesnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori sa iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îti tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul si raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai si iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai, Dacă n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?”

[cristiboss56]

Strigând tăcere
de Lelia Mossora


Nu, niciodată nu te-am urmat în vis!
Deasupra ceru-nalt mă-mpovăra cu soare,
când braţele, strigând tăcere, m-au încins
pe-o margine de gând ca un parfum ce moare…
Şi-n agonia verii, sub dealuri de rugină,
m-am închinat aievea petalelor de mac;
de la izvoare încă îmi vei fi fost retină,
să văd prin tine iarba, lumina s-o desfac
şi-n mii de candelabre să o aşez pe cer
cu fiecare gest voind să te cunosc,
nicicând să te gasesc... ţărânii să te cer,
şi vântului, şi nopţii, parfumului de mosc.
Nu, niciodată nu te-am urmat în vis,
ci doar în pribegia cuvintelor ştiute,
dar nerostite încă; erai un fals abis,
mult mai aproape chiar ca mările pierdute.

[cristiboss56]

Stefan Iordache recita : Serghei Esenin- "Scrisoare mamei"

[cristiboss56]

Plouă peste noi cu gânduri
de Lelia Mossora
Plouă trist şi plouă rar,
Plouă fără de hotar,
Plouă veșnic peste noi
Ca și cum am fi doar doi
Deznădăjduite ploi
Osândite la tăcere
Și la mult,
Prea mult… durere.
Plouă peste noi cu gânduri
Ostenite printre rânduri.
Plouă des și plouă, plouă
Dându-ni-se numai nouă
Acel verde busuioc,
Și iubire… mai deloc.
Plouă trist şi plouă rar,
Plouă fără de hotar…

[Mihnea Dragomir]

Poemul esentelor

Treceau orele, treceau norii, treceau mamelucii,
Iar eu am visat azi-noapte ca mi-am pierdut papucii...
Desi stiam înca din lenesa tinerete
Ca naratiunea, ironia, imaginile glumete
N-au ce cauta în cadente:
Ca poezia tine de esente.
Eu însa, elev fiind, ca toti naucii,
Îmi pierdusem - pe coridoare ori în sali – papucii
Si-i cautam, desi era ora de fizica,
Desi acuzat eram ca nu ma dedau la metafizica,
De catre ceilalti versificatori din urbe,
Ci ca tot umblam prin scaieti, grohotisuri si turbe.
Îmi cautam, deci, papucii cu pompoane albastrii
Pe sub banci, pe sub catedre, pe sub sepcarii
(Adica sirurile de sepci atârnate de cuiere,
Daca-mi îngaduiti aceasta putere
De a da cuvântului o semnificatie
Alta decât cea oferita spre consumatie),
Stiind prea bine ca la o anumita etate
Se poate cauta un nasture cazând în eternitate,
Sa poti asa-ntr-o doara sa chemi pe Cineva,
Prin candeluri o raza silind a furnica
Si ca poti sari raiului ulucii
Cautându-ti papucii,
Noaptea prin sali de marmura multicolora,
Cuprins de spaima ca n-ajungi la ora,
Ca poti culege zilnic în geanta
Câte-un bulgare ori piatra boanta,
Precum a facut acel factor postal –
(Cu numele piesei de sah numita cal)
Ducând locuitorilor telegrama ori chitanta –
Un palat de-a pus jos toata Franta.

L. Dimov