Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Iertarea păcatelor se dă nu pentru meritele noastre, ci din mila iubitorului de oameni Dumnezeu, Care întotdeauna este gata să ierte, îndată ce omul se întoarce la El cu căinţă. Şi ne face nevrednici de iertare nu mărimea ori mulţimea păcatelor, ci numai necăinţa. Îndată ce vă căiţi şi vă zdrobiţi inima, iertarea vă este rânduită în Cer, iar în momentul spovedaniei această hotărâre cerească vă este pronunţată.
Domnul Mântuitorul a luat în Trupul Său pe cruce zapisul tuturor păcatelor oamenilor şi acolo l-a rupt. Aplicarea faţă de fiecare a acestei nemărginite milostiviri se săvârşeşte în Taina Pocăinţei şi este reală. Cel ce primeşte dezlegare de la părintele duhovnic stă fără vină înaintea dreptăţii lui Dumnezeu. Slăbirea încrederii în acest lucru şi sărăcirea nădejdii în milostivirea lui Dumnezeu sunt provocate de vrăjmaşul nostru.
Sfântul Teofan Zăvorâtul

[cristiboss56]

-Părinte, ce legătură există între credinţă şi dragoste?
-Mai întâi este credinţa şi apoi vine dragostea. Trebuie ca cineva să creadă, ca să iubească. Nu poate iubi ceva în care nu crede. De aceea, ca să iubim pe Dumnezeu, trebuie să credem în Dumnezeu. Potrivit cu credinţa pe care o are cineva este şi nădejdea, şi dragostea, şi jertfa pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Credinţa fierbinte în Dumnezeu naşte dragostea fierbinte faţă de Dumnezeu şi faţă de chipul Său, care este semenul nostru. Iar din revărsarea dragostei noastre, care nu mai încape în inimă şi se revarsă în afară, se adapă şi sărmanele animale. Dacă credem mult, iubim mult. Dacă credinţa noastră este căldicică, şi dragostea noastră va fi căldicică. Dacă credinţa noastră este fierbinte, şi dragostea noastră va fi fierbinte.
Cuviosul Paisie Aghioritu

[cristiboss56]

1. Într-o căsnicie, dragostea trebuie să vină, îndeosebi dinspre bărbat spre femeie. Acest lucru l-a făcut şi Hristos faţă de Biserica Sa. S-a dat pe Sine Însuşi ca să o facă slăvită.
2. Bărbatul să nu înceteze să-i arate soţiei dragostea sa, precum şi faptul că toata truda şi toată strădania lui au un singur scop: ca ea să fie fericită.
3. Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei. Dacă va face asta, va avea parte de o atitudine netulburată şi armonioasă din partea soţiei, care, de multe ori este mai binevoitoare şi mai jertfelnică, dar alteori, în faţa unor evenimente neînsemnate, se descurajează şi se teme.
4. Bărbatul, care este cap familiei, să nu trădeze dragostea şi legătura cu soţia, deoarece diavolul şi slujitorii lui nu vor înceta niciodată să-i războiască, pentru a lovi însăşi rădăcina vieţii.
5. Bărbatul „Să trăiască în înţelepciune cu femeia sa, ca fiind făptură mai slabă”, (1Pt. 3,7). Asta înseamnă că înstrăinarea femeii se vindecă prin iubire şi prin delicateţe, nu prin dojană şi mânie.
6. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul femeiii se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei.
7. Femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.
8. Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.
9. Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.
10. Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni. Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii! Așadar, cea mai mare responsabilitate pentru orice rău care intervine în căsătorie o au bărbaţii, deoarece nu îşi manifestă dragostea faţă de soţiile lor. Iubesc femeile, dar, din nefericire, nu pe ale lor. Aceasta este rădăcina răutăţii. Atunci apar gelozia şi bănuiala.

[cristiboss56]

Multe familii încearcă astăzi să impună rugăciunea lungă şi deasă copiilor lor, dar, din păcate, se întâmplă ca aceştia să o urască mai târziu. La un moment dat, am citit cartea unui mare duhovnic contemporan, care îi scria unui copil destul de mare: „Nu trebuie să înveţi atâtea rugăciuni, rosteşte doar Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu!” Toate cele legate de sfinţenie, de măreţie şi Biserică un copil trebuie să le primească în măsura în care e capabil să le asimileze.
Un copil mic abia dacă reuşeşte să asculte întreaga pravilă a rugăciunilor dimineţii. Doar copiii extraordinari, aleşii Domnului, se pot ruga în mod conştient mai mult timp.
Este mai înţelept ca, gândindu-se bine, rugându-se şi sfătuindu-se cu cineva mai înţelept, părinţii să compună pentru copii o rugăciune scurtă sau o pravilă mică, compusă din rugăciuni scurte şi lipsite de complexitate. Fie ca aceasta să fie prima lor pravilă de rugăciune, după care, încetul cu încetul, odată cu înaintarea în vârstă, să se adauge câte o nouă rugăciune.
Va sosi, astfel, și ziua când el va dori să treacă singur de la rugăciunea pentru copii la cea din pravila mare. Copiii vor să-i imite întotdeauna pe cei maturi, iar atunci când vor face aceasta, vor avea o rugăciune statornică şi puternică. Altfel, copilul se va teme de părinţi şi doar se va preface că se roagă.
Pr. Maxim Kozlov