Cugetari ORTODOXE !

[cristiboss56]

Sfinţia voastrã, care credeţi cã sunt consecinţele participãrii unor ortodocşi în cadrul acestor mişcãri numite ecumenice?
Arhim. Arsenie: Consecinţele sunt: nu mai suntem credincioşi întrutotul lui Dumnezeu Cuvîntul – mare risc!
E acelaşi subiect. Se constatã un interes în toatã treaba asta; încearcã pe fel şi fel de lucruri ca sã fim împreunã şi vor asta cu orice chip pentru cã nu au o identitate pur şi simplu duhovniceascã, religioasã; trebuie sã simţim care este intenţia lor intimã.
La ora asta sunt despãrţiţi de Bisericã pentru cã Adevãrul este Hristos; şi ne-a învãţat şi cum sã facem, ne-au învãţat Apostolii – s-a fãcut un Sinod Apostolic la anul 50 la Adormirea Maicii Domnului la Ierusalim -, sunt Sinoade Ecumenice şi Locale la care s-a stabilit Adevãrul şi practica religioasã.
Ei, pînã la urma urmei, au rãmas într-o lume de interpretare continuã; ca sã poatã pãtrunde, spun cã noi suntem excesivi, suntem habotnici. Suntem habotnici cã ne închinãm şi nu zicem nimic, ne vedem de treaba noastrã?; cum interpreteazã ei bãtaia clopotelor, cum interpreteazã ei slujbele?; slujbele astea le-a fãcut Biserica dintru-început, nu?; liturghia, ne jucãm cu astea?; ei nu au nici Proscomidie, o serie întreagã de lucruri practice; sunt geloşi pe noi cã suntem liniştiţi, dar ne apãrãm contra adaosurilor antidogmatice.
O împãcare propriu-zisã nu se poate face dacã nu cedezi şi tu şi celãlalt; ce sã cedãm noi? O împãcare se poate face numai sã vinã înapoi fãrã condiţii.
Şi trebuie sã renunţe la toate invenţiile lor?
Arhim. Arsenie: Sã vinã la Ortodoxie! Ce-aţi cãutat acolo? De ce ridicãm problema asta cînd eu sunt stabil, n-am schimbat nimic?
Suntem împreunã cu Apostolii, îi cinstim, citim Apostolul la Liturghie; va sã zicã, suntem cu ei.
Ce sã fac ca sã ne împãcãm? Împãcarea în sine e utilã, dar numai în Adevãr; dacã nu-i în Adevãr, nu-i utilã. “Eu sunt Adevãrul” – spune Hristos; dacã nu-i Adevãr, nu-i cunoaştere. Adevãrul este Hristos şi ne-a arãtat cu toate amãnuntele calea spre mîntuire.
Sfinţia voastrã, ce înseamnã cã Sfintele Taine ale celor care s-au despãrţit de Biserica Ortodoxã sunt simbolice?
Arhim. Arsenie: Adicã nu sunt îndeplinite cum trebuie, întru totul cum trebuie şi au numai ca simbol Taina propriu-zisã; nu o împlineşte în esenţialitatea ei, dar recunosc ca moment cã e necesar.
Bunãoarã, taina nunţii: “vã declar soţ şi soţie – sãrutaţi-vã”; fãrã o rugãciune, fãrã nimic; recunosc ca simbol cã este necesarã, dar nu împlinesc practic cum trebuie.
Toatã slujba aceasta este fãcutã de Sfinţii Pãrinţi cu angajament, cu verighete, cu cununiile pe cap – este împãrãteasã şi împãrat; sunt atîtea rugãciuni de angajament, sã participe, sã trãiascã taina aşa cum s-a fãcut în Bisericã, pentru cã s-a fãcut cu multã semnificaţie, de ce s-a fãcut aşa, de cãtre Bisericã. Ei considerã cã sunt cãsãtoriţi în limba lor – ca şi turcii; adicã faptul cã s-a fãcut taina; sunt soţ şi soţie în felul lor.
Eu, care dau foarte multã importanţã amãnuntului slujbelor, la taine, vorbesc de momentul major al tainelor, sunt foarte încrezãtor cã se împlinesc; dacã nu se împlinesc acestea, este un fel de mascaradã, fac cum vreau eu, reduc cum vreau eu, motivînd în fel şi chip: dom’le, n-am avut timp; dar ei o iau aşa şi numai aşa.
Sfînta Împãrtãşanie care trece prin procesul de sfinţire, epicleza, lucrul acesta nu-l aratã cã îl fac; şi cum o preparã nu ştiu, încît sã mã ierte bunul Dumnezeu, dar cred cã nici nu-i Sfînta Împãrtãşanie – cu acea bulã a lor.
Sfinţii Pãrinţi, şi mai recent pãrintele Iustin Popovici spun cã, în afara Bisericii, tainele nu mai au un rol sfinţitor şi mîntuitor – în afarã de Biserica Ortodoxã; adicã nu mai sunt taine propriu-zise.
Arhim. Arsenie: Nu pot fi în afara învãţãturii Bisericii Ortodoxe; dogmã se numeşte Adevãr de credinţã revelat, cuprins în Scripturã şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Bisericã.
Ne pun în situaţia sã spunem: nu mai sunt taine, pentru cã noi ţinem foarte mult sã se împlineascã întru totul slujba tainei, care a fãcut-o Biserica prin Duhul Sfinţiilor Pãrinţi, consacratã, aşa cum se face ca bunã.
În afara Bisericii, a trupului lui Hristos, mai sunt taine?
Arhim. Arsenie: Nu; în afarã de Bisericã, adicã de harul preoţiei, nu se poate face.
În taine lucreazã Hristos?
Arhim. Arsenie: Fãrã discuţie cã lucreazã Duhul Sfînt.
Şi Duhul Sfînt în afara Bisericii mai lucreazã? Pentru cã, dacã mai lucreazã, înseamnã, sau ar însemna, cã sunt mîntuitoare, sfinţitoare.
Unii pãrinţi sunt mai categorici, ca Iustin Popovici şi alţii mai vechi; ei spun cã în afara Bisericii nu mai lucreazã mîntuitor.
Arhim. Arsenie: Nu, în afarã de Bisericã nu. Nici nu se pune problema; şi eu sunt de pãrerea asta. Întrebarea are aceastã codiţã, pentru cã se considerã Bisericã şi ei, şi asta e problema.
E problema lor, sfinţia voastrã; asta trebuie sã ne lãmuriţi.
Arhim. Arsenie: S-a lãmurit în discuţiile ante-rioare cã sunt greşeli foarte mari şi nu suntem de pãrere cu toate aceste lucruri, cã valabilitatea tainelor sunt puse sub semnul întrebãrii.
E vorba de taina propriu-zisã, asta e întrebarea: e valabilã sau nu? Deşi nu e, se considerã şi ei Bisericã, dar noi nu-i recunoaştem cã sunt Bisericã.
Deci nu mai lucreazã harul?
Arhim. Arsenie: Nu lucreazã, dar e foarte riscant sã vorbeşti de chestiile astea; aici este vorba şi de mila lui Dumnezeu. Rãspunsul meu e mai complet: adicã nu pot sã vãd, în afarã de ortodoxie, pe placul lui Dumnezeu ce fac alţii; şi atunci rãspunde Dumnezeu.
Pentru cã, dacã ei ştiu cã existã mîntuire la ei cît de cît, rãmîn aşa.
Arhim. Arsenie: Nici nu se pune problema, cã ei aşa zic, nu?
Şi rãmîn acolo.
Arhim. Arsenie: Nu asta se discutã. Se discutã: au dreptate sau nu, se mîntuiesc, sau nu se mîntuiesc. Las în voia lui Dumnezeu; eu spun cã e o mare greşealã sã nu se împlineascã slujba, mai ales a tainelor, aşa cum face Ortodoxia; e o mare greşealã. Discutãm de greşelile lor. Problema care se pune direct şi este o întrebare durã: se mîntuiesc sau nu? Dacã se mîntuiesc, ce mai discutãm despre greşeli, nu? Dar eu una ştiu, şi asta trebuie sã rãspund în ce mã priveşte; despre aceste greşeli spune Mîntuitorul: “cine va schimba o iotã din aceste lucruri” – deci sunt foarte suspecţi; remarc greşelile lor, iar despre mîntuirea lor, numai Dumnezeu sã dispunã; eu mã îndoiesc.
Pentru cã, dacã se mîntuiesc, la ce mai discutãm greşelile lor şi rãmîn aşa cum sunt ei; şi atunci ce ne mai certãm?
Dar greşelile lor trebuie sã mã punã în situaţia de a gîndi, pentru cã spune Mîntuitorul: “cine va schimba unele dintre acestea prea mici mic se va chema”, nu se va mîntui. Şi ei au schimbat aceste lucruri, deci mã îndoiesc de mîntuirea lor.
Ca sã respectaţi ce a spus Mîntuitorul.
Arhim. Arsenie: Sigur. Acum am rãspundere cã sunt creştin, sunt cãlugãr, sunt preot; am rãspundere de ce vorbesc. Ce mai discutãm greşelile dacã sunt siguri şi ei de mîntuire.

[cristiboss56]

Şi de ce sã mai vinã la Ortodoxie?
Arhim. Arsenie: Ce cautã? Sigur cã da.
Îi roade pentru cã, pe linie psihologicã, nu le convine sã fie altul la nivel mai înalt; ei vor sã fie liniştiţi în greşelile lor.
Ortodoxia, prin poziţia ei, mustrã puternic. Şi, dacã ne permitem sã facem aceste ştergeri, aşa, din taine, din felul de a împlini taina, înseamnã cã suntem pe o scenã de artişti – nu suntem pe un altar autentic al Bisericii.
Popovici Iustin zice cã numai în Bisericã este mîntuire; numai în Bisericã, fãrã discuţie, dar ei considerã cã şi ei sunt Bisericã, ca sã se încadreze în ce spune Iustin, nu? Dar nu asta discutãm noi. Zice cã-i Bisericã şi adventistul, şi toţi.
Cînd s-a fãcut aceastã Liturghie cu epicleza ei, s-a fãcut de sfinţi. În afarã de Vasile cel Mare, a fost un Apostol care a fãcut Sfînta Liturghie; Sfîntul Vasile n-a fãcut altceva, decît pe acelaşi schelet a fãcut rugãciuni pe ici pe colea; scheletul s-a respectat întru totul şi de Ioan Gurã de Aur, numai cã sunt nişte rugãciuni mai lungi. Nu s-a fãcut fãrã rost; erau nişte titani, sunt consacraţi ca nişte titani de cãtre Cer, semne mari au fãcut.
Învãţãtura creştinã a luptat cu toate fiarele duşmãnoase ale Ortodoxiei, ale Adevãrului; au luptat aceşti oameni cînd s-au confirmat persoanele Sfintei Treimi şi nu putem trece peste ce-au hotãrât ei; au putere canonicã.
Aşa cã, la întrebarea aceasta care este durã: se mîntuiesc?, dacã s-ar rãspunde cã se mîntuiesc atuncea ce mai discutãm greşelile? Întrebarea este durã în sensul cã nu depinde de noi mîntuirea numaidecît, însã noi avem obligaţia, cum spune Mîntuitorul, sã respectãm pentru cã cei care nu respectã “aceste mici de tot, mic se va chema”, adicã nu se va mîntui – zice Ioan Gurã de Aur; şi eu interpretez tot aşa. Iar cei care vor face lucrurile bine, aceia se vor mîntui încã cu slavã mare.
Şi, dacã a spus Mîntuitorul lucrul acesta, eu sunt sluga cinstitã a acestor spuse; ce se adaugã mai departe mã îndoiesc de mîntuire. Deci asta e, cã atunci nu-i mai discuţi slãbiciunea dacã am oarecare încredere în mîntuirea lor.
Adevãrul trebuie trãit aşa cum e şi împlinit aşa cum începe şi aşa cum se terminã; nu sã adaug eu de la mine.
Sfinţia voastrã, dacã nu este mîntuire în afara Bisericii.
Arhim. Arsenie: Nu existã.
Totuşi, poate unii eterodocşi care nu au luat parte la separarea de Bisericã, nu se ocupã de problemele strict de dogmã, dar sunt oameni buni, sunt oameni morali, pentru aceştia nu existã mîntuire?
Arhim. Arsenie: Asta ştie şi poate numai Dumnezeu. Fãrã discuţie, noi ştim cum ne-a învãţat Hristos: singura cale de mîntuire este aceasta; şi El spune: “cine va schimba una dintre aceste mici, foarte mici mic se va chema”, adicã nu se va mîntui.
Acum se face discuţie pe istorie, pe momente, pe habotnicie; acestea sunt pãreri şi acuze. Nu poate sã-şi apere poziţia decît sã spunã cã sunt eu habotnic, nu?
Nu este cunoscut în Ortodoxie discuţie pe Adevãr.
Poate or fi şi la necreştini (necredincioşi) oameni morali, au o moralitate, nu furã etc; pentru aceştia nu existã mîntuire?
Arhim. Arsenie: Eu trãiesc aici înconjurat de turci, foarte mulţi turci; duc o viaţã moralã, dar sunt, fãrã discuţie, afarã de mîntuire pentru cã ei nu cred în Adevãrul Creştin.
Hristos o sã-i judece şi pe ei?
Arhim. Arsenie: Îi va judeca; nu mã bag aici.
Eu ştiu una şi bunã: mã ţin de Hristos aşa cum ne-a învãţat El, cã a iubi pe Dumnezeu înseamnã a împlini ceea ce a spus El sã împlineşti.
Sfinţia voastrã, se vorbeşte despre succesiune apostolicã la anglicani, la catolici, la monofiziţi etc. Aceştia dacã nu sunt în Biserica Ortodoxã se poate spune cã mai au succesiune?
Arhim. Arsenie: Lucrul acesta este deja discutat din momentul în care s-a precizat care este poziţia mîntuitoare, Ortodoxia; orice abatere de aici este discutatã.
Prin Botez vine aceastã succesiune apostolicã, şi ei s-au abãtut de la Botez, de la trãire. Dacã s-au abãtut de la Botez nu mai au succesiune apostolicã normalã; adicã facem de capul nostru ?
Din momentul în care îţi pierzi mîntuirea, ai pierdut succesiunea apostolicã; vorbim de mîntuire, aceasta este tema.
Ei susţin cã sunt Bisericã, dar acest lucru este numai în funcţie de Adevãr; dacã nu te mîntuieşti, degeaba ţi-a propovãduit apostolul Pavel şi apostolul Petru.
Deci succesiunea apostolicã nu mai existã pentru cã este atacat chiar Hristos.
Preoţilor anglicani, catolici, monofiziţi etc. dacã vin la Ortodoxie li se mai face hirotonia?
Arhim. Arsenie: La anglicani se hirotonesc pînã şi femeile !
Aceasta nu este o problemã care ne priveşte; trebuie sã se facã o întrunire sinodalã, sã se vadã ce formã au ei preoţia.
Acuma şi Taina Cununiei: “vã declar soţ şi soţie” adicã foarte simplã; şi sunt rugãciuni de o mare importanţã, cu cununiile pe cap, cu fãgãduinţã în faţa Bisericii, pun mîinile pe Biblie, jurãminte în faţa altarului – lucruri care la ei nu sunt.
Vreţi sã spuneţi cã, dacã vin la Ortodoxie, trebuie sã se li se mai facã Taina Cununiei?
Arhim. Arsenie: Numai o hotãrîre sinodalã ar putea sã reglementeze aceasta, la o revenire a lor, nu o împãcare. Cînd zici împãcare, înţelegi: las şi eu laşi şi tu; noi nu avem ce sã lãsãm.

[cristiboss56]

Paradoxul dintâi al creștinismului este că, în timp ce toți ceilalți se închină la ceva plin, noi ne închinăm la un mormânt gol. Din golul acesta, din vidul acesta de viață normală se naște toată puterea creștinismului de a naște tot timpul viața suprafirească.
De pildă, părintele Steinhardt știa bine câtă căutare este în toate celelalte religii și în toate celelalte confesiuni. Îndrăznesc să spun că Ortodoxia, din acest punct de vedere, este răspunsul la acel „Cred, ajută necredinței mele”! E parte integrantă a răspunsului cu libertate, dăruit de Dumnezeu, fiecărui om care se vrea rob câte unui sistem.
Când ești ortodox, de exemplu, nu poți să fii rob decât al lui Dumnezeu. E un mod de a fi care incumbă în el toată puterea aceasta de a rosti liber și de a gândi liber, de a-I îngădui lui Dumnezeu să-I deschizi ușa cu vrednicie și cu bucurie.


Preot Constantin Necula