Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de delia31

Tu folosesti des cuvantul travaliu, desi in acceptiunea comuna e limitat doar domeniului ginecologiei.
Dar chiar despre asta e vorba... chinurile facerii...

Scrie Cuviosul Sofronie (în "Vom vedea..." - pp.208-212):


Eram într-o sfâşiere: nefiind slobod de tirania patimilor, sufeream şi, în setea după bunul netrecător, tânjeam către Dumnezeu. Rugăciunea pocăinţei mă înghiţea pe de-a-ntregul. O putere subţire, nematerială, nevăzută, mă purta într-un tărâm al minţii, duhovnicesc.

*

... iarăşi se ştergea totul din amintire, rămânea numai conştiinţa păcatului nematerial dar cumplit, care năştea în mine durere, ruşine, respingere şi chiar ură faţă de mine însumi. Şi din nou totul se contopea în plânsul pocăinţei şi duhul meu ieşea în nemărginire de nenumit.

*

Mila lui Dumnezeu către mine s-a arătat prin faptul că mi-a dăruit un puternic avânt al suferinţei pocăinţei care mă trăgea către o rugăciune neostoită - una în care sufletul uita totul, nu-şi amintea de nimic, ci nealinat trăgea către Dumnezeu nevăzut, dar iubit, necunoscut dar înrudit, neajuns dar apropiat. Nu aflu cuvinte să descriu bogăţia pe care Domnul mi-a dăruit-o.

*

... fără sincera recunoaştere că suntem cu adevărat născătură a iadului în căderea noastră, nu vom putea niciodată ajunge la o deplină pocăinţă; printr-o deplină pocăinţă ne smulgem din îmbrăţişarea morţii "individuumului" egoist şi suntem duşi în contemplarea universalismului Dumnezeiesc al lui Hristos Care "ne-a iubit până în sfârşit" (Io. 13-1)
Când ne urâm pe noi înşine pentru răul care trăieşte în noi, atunci ni se deschid neţărmuritele zări ale iubirii ce s-a poruncit nouă: în afara lui Hristos, niciodată nu vom îmbrăţişa întreaga lume în flacăra de viaţă făcătoare a harului ce se pogoară de Sus...