Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

Disputele teologice ating un nou nivel al polemicii, de data asta lupta se da prin istoria Imperiului Roman: Nero vs Caligula, cu sau fara cal :))

[bogdan81]

Ioan, ai dreptate ca persoana e cineva care trebuie sa-si implineasca o vocatie, pentru a ajunge sa fie pe deplin persoana, in sens spiritual. Totusi ma intrebam daca nu cumva putem sa privim persoana si ca pe un dat. Uite ce am citit eu la C S Lewis, un autor care deschide o perspectiva asupra problemei. Intr-un eseu al sau despre biserica ca trup mistic al Domnului, Lewis discuta despre madularele acestui trup care suntem noi crestinii. Si Lewis face analogia cu o familie umana. Sa luam de pilda membrii unei familii: tata, mama, fiul si fiica sa zicem. Mama, spune Lewis, NU e doar alta persoana decat fiica, ci este UN ALT FEL de persoana, adica are alta vocatie, o vocatie numai a ei proprie.
Ce vreau sa spun? Ca noi cand vorbim despre persoana pacatuim prin aceea ca noi o privim la modul general - ca pe un mod de existenta. Dar asa cum intre madularele trupului Domnului fiecare madular are "functia" lui unica, adica chemarea si vocatia lui unica, tot asa intre noi, eu, tu Catalin, Delia, suntem nu doar persoane diferite, ci suntem alt fel de persoane una fata de alta. Adica fiecare avem o vocatie unica, o unicitate. Or aceasta unicitate, instituita prin iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare om, este ceea ce ne da o valoare fara sfarsit. In acest sens cred ca se poate spune ca persoana este un dat, fiindca ea isi are intemeierea in iubirea unica a lui Dumnezeu fata de fiecare om.
De aceea, propun sa abordam in privinta persoanei, problema vocatiei, adica a chemarii unice adresate de Dumnezeu fiecarui om.

[bogdan81]

Ca o completare as adauga ca precum intr-un trup omenesc, toate organele acelui trup trebuie sa functioneze unitar pentru ca trupul sa fie sanatos, ele NU lucreaza totusi la fel, avand functii diferite. Lucrarea lor NU este uniforma.
De aceea problema vocatiei fiecarei persoane mi se pare directia in care ar trebui sa continue discutia noastra.

În prealabil postat de bogdan81

Ca o completare as adauga ca precum intr-un trup omenesc, toate organele acelui trup trebuie sa functioneze unitar pentru ca trupul sa fie sanatos, ele NU lucreaza totusi la fel, avand functii diferite. Lucrarea lor NU este uniforma.
De aceea problema vocatiei fiecarei persoane mi se pare directia in care ar trebui sa continue discutia noastra.

Persoanele umane din comunitatea unita de comuniunea intru Hristos sunt precum tevile unei orgi.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Barsaumas

Persoanele umane din comunitatea unita de comuniunea intru Hristos sunt precum tevile unei orgi.

Madulare trupesti , care lucreaza impreuna , sufera si se bucura efectiv impreuna !

[Ioan_Cezar]

http://www.crestinortodox.ro/editori...lui-70283.html

Fiind o fiinta divino-umana, omul tinde in chip natural spre Dumnezeu. Atunci cand aceasta miscare este intrerupta sau inabusita, omul este bantuit de o mare neliniste si tristete, pe care Blaga o numea "tristete metafizica".
"Nelinistit este sufletul meu, Doamne, pana cand nu se va odihni intru Tine", ofteaza Fericitul Augustin chiar la inceputul "Confesiunilor" sale.
"Caci sufletul omului, scrie Sfantul Tihon din Zadonsk, fiind duh creat de Dumnezeu, in nimic altceva nu-si afla placerea, linistea, pacea, mangaierea si bucuria, decat numai in Dumnezeu, de la Care, dupa chipul si asemanarea Aceluia, a primit fiinta; atunci cand se desparte de El, e nevoit sa-si caute placerea in fapturi si cu patimi felurite, ca si cu niste roscove, se hraneste..."

*

In acest fel, pe masura ce omul care practica virtutea dezvolta in sine chipul lui Dumnezeu, iar pe cel al dobitocului il distruge, intr-o masura si mai mare am putea spune, omul care practica pacatul dezvolta in sine chipul dobitocului, iar pe cel al lui Dumnezeu il pierde.
Aceasta si pentru ca nimeni nu, poate "intrece" si depasi pe Dumnezeu, imitindu-I virtutile, in schimb omul poate, dupa cum am vazut, sa intreaca dobitocul in patima.
In una din cuvantarile sale, Sfantul Ioan Gura de Aur face o inventariere interesanta a trasaturilor animale lucratoare in om, mai exact, Sfantul corespunde fiecarei patimi un animal:
"Spune-mi, dar, dupa care fapte sa te cunosc ca esti crestin, cand totul te arata necrestin? Dar pentru ce spun: crestin? Nu pot sti bine nici daca esti om. Cand te vad ca arunci cu picioarele ca un magar, ca sari ca un taur, ca nechezi dupa femei ca un armasar, ca esti lacom la mancare ca un urs, ca-ti ingrasi trupul ca un catar, ca esti ranchiunos ca o camila, ca rapesti ca un lup, ca te manii ca un sarpe, ca ranesti ca o scorpie, ca esti siret ca o vulpe, ca tii in tine veninul rautatii ca o aspida si vipera, ca lupti impotriva fratilor tai ca demonul cel rau, cum voi putea sa te numar cu oamenii cand nu vad in tine caracteristicile firii omenesti? [...]
Cum sa te numesc? Fiara? Dar fiarele au numai unul din cusururile amintite! Tu insa ai adunat in tine toate cusururile si mergi chiar mai departe decat fiarele salbatice. Sa te numesc drac? Dar dracul nu slujeste tiraniei stomacului, nici nu indrageste banii. Spune-mi, te rog, pot sa te mai numesc om cand ai mai multe cusururi decat fiarele si dracii?

[Capy]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

http://www.crestinortodox.ro/editori...lui-70283.html

Fiind o fiinta divino-umana, omul tinde in chip natural spre Dumnezeu. Atunci cand aceasta miscare este intrerupta sau inabusita, omul este bantuit de o mare neliniste si tristete, pe care Blaga o numea "tristete metafizica".

Cu tot respectul pentru Parintele Ierom. Savatie Baştovoi, însă omul nu este o fiinţă divino-umana. De verme ce Mântuitorul Hristos nu este o fiinţă divino-umană, cu atât mai puţin omul. Probabil că părintele a vrut să exprime altceva însă nu a găsit cuvintele potrivite la acel moment.

@Ioan Cezar,
Recomandare mea este, să-ţi lămureşti ţie personal, ce înseamnă expresia "după chipul şi asemanarea lui Dumnezeu". Dacă vrei să dezvolţi o astfel de discuţie, deschide un topic separat pe această temă.

Pe scurt. O viaţă ferită de patimi şi păcate, trăită creştineşte în fapte bune şi virtuţi contribuie tot mai mult la asemănarea omului cu Dumnezeu (adică îndumnezeirea după har), însă aceasta nu înseamnă că omul este o fiinţă divino-umană. Nici Măntuitorul Hristos nu este o fiinţă divino-umană, cu atât mai puţin omul. Fiinţă divină este numai Dumnezeu (Unul în Fiinţă şi Întreit în Persoane). Iar Mântuitorul Hristos este o Persoană în două firi (esenţe, fiinţe), umană şi divină, unite pentru totdeauna din momentul Întrupării Sale de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria (fără schimbare, fără amestecare, fără despărţire şi fără împărţire) în Această Persoană a Sa.
Ortodoxia nu învaţă rătăcirea despre "actus purus" - adică confuzia fiinţei cu energia (harul necreat) în Dumnezeu, fiindcă fiinţa lui Dumnezeu nu este posibil să o atingă şi să o cunoască vreo creatură sau făptură.
Aşadar, unirea şi asemănare omului cu Dumnezeu (îndumnezeirea) se poate realiza doar după harul necreat, care vine din fiinţa dumnezeiască a Sfintei Treimi. Iar această unire şi asemănare a omului cu Dumnezeu (după har), acest urcuş duhovnicesc, poate înainta la nesfărşit, după cum spune şi Sf. Apostol Ioan Teologul: "Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har" (Ioan. 1,16)
http://en.wikipedia.org/wiki/Actus_purus,
http://en.wikipedia.org/wiki/Essence...es_distinction

"Să fie şi în veci să fie"

"Când sufletul omului nu se mişcă înspre asemănarea lui Dumnezeu - care este îndumnezeire - când nu trăieşte în chip dumnezeiesc, când nu are înlăuntrul său lucrarea Duhului Sfânt, atunci este mort. Nu numai că este cuprins de boală, ci este mort.

Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu şi trebuie să ajungă la asemănarea cu El. După învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, chipul lui Dumnezeu înseamnă să fie şi în veci să fie; iar asemănarea lui Dumnezeu înseamnă înţelepciune şi bunătate. Putem spune că să fie şi în veci să fie este chiar firea omului, iar înţelepciunea" şi bunătatea ţin de persoana sa. Deci când sufletul omului nu se mişcă înspre asemănarea lui Dumnezeu - care este îndumnezeire - când nu trăieşte în chip dumnezeiesc, când nu are înlăuntrul său lucrarea Duhului Sfânt, atunci este mort. Nu numai că este cuprins de boală, ci este mort." (Vlădica Hierotheos Vlachos)

"Dumnezeu Cuvantul este prototipul zidirii omului. Fiul lui Dumnezeu este chipul lui Dumnezeu celui nevazut (Col. 1, 15), iar omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu, adica dupa chipul Cuvantului. Potrivit Sfantului Ioan Damaschin, omul a fost zidit dupa chipul Cuvantului, adica i s-a dat ratiune si libertate, si dupa asemanare, adica a primit desavarsirea in virtuti, atat cat i-a fost cu putinta firii omenesti. Insa, prin incalcarea poruncilor, asemanarea s-a intunecat si omul s-a golit de comuniunea cu Dumnezeu, consecinta fireasca fiind patrunderea in om a stricaciunii si a mortii. Drept urmare, Cuvantul S-a intrupat pentru ca sa il rezideasca pe om si sa il indrume spre ceea ce ar fi putut sa infaptuiasca el insusi, prin harul lui Dumnezeu si prin propria lui nevointa.

Atunci cand ne-a creat, Dumnezeu ne-a dat cele mai de sus, adica chipul si asemanarea, dar noi nu le-am pastrat, ci le-am pierdut. Acum insa, prototipul creatiei noastre, adica Dumnezeu Cuvantul, vine si ia asupra Sa cele mai de jos, adica firea noastra, ca sa ne elibereze de stricaciune, sa reinnoiasca vasul care se murdarise si se zdrobise si de asemenea, ca sa ne izbaveasca de robia diavolului si sa ne invete drumul spre noua viata.

Dar pentru ca in urma pacatului in om intrasera moartea si stricaciunea, intoarcerea omului la Dumnezeu nu mai era doar o chestiune de pocainta, asa cum ne invata Atanasie cel Mare. Prin urmare, era necesar ca moartea sa fie biruita. Astfel, prin intruparea Sa, Cuvantul lui Dumnezeu a luat din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu trup preacurat, dar supus mortii si patimii, pentru ca sa biruiasca moartea si pe Diavol si sa Se faca prototipul noii creatii." (Vlădica Hierotheos Vlachos)