Istorii cu talc

[cristiboss56]

Se povesteste ca un barbat si femeia sa au venit la un preot sa-i ceara sfat. Femeia isi acuza omul ca este prea risipitor, in timp ce barbatul o mustra pe nevasta ca este prea zgarcita. Uitandu-se la ei, preotul le-a aratat palma deschisa si i-a intrebat:
-Daca mana mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de buna ?
-Nu, parinte!
Preotul a strans atunci puternic pumnul si, tinandu-l asa, i-a intrebat:
-Dar daca mana mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor ?
-Nu, bineinteles, parinte.
-E, atunci mai ganditi-va la asta si o sa vedeti care are dreptate!
Tot ce intrece dreapta masura e vatamator.
Nici prea mult, nici prea putin!

[cristiboss56]

Intr-un sat din campie, s-au intalnit la fantana trei femei. Doua dintre ele nu incetau sa-si laude baietii. Cea de-a treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca avea si ea un baiat de care nu s-ar fi putut plange. Au luat cele trei femei cate o galeata cu apa si au plecat impreuna inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.
- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.
- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.
Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Insa copilul ei, vazandu-si mama, s-a grabit sa vina si sa ia galeata. Ceilalti doi baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace mai departe. Acum se vedea adevarul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lauda cu feciorul sau, dar in locul ei vorbeau faptele.
"Invata-te, fiule, sa fii totdeauna simplu si fara rautate!"
Sfantul Efrem Sirul

[cristiboss56]

Dorind sa-l contrazica, un necredincios ii spuse unui crestin:
- Voi, crestinii, spuneti ca Dumnezeu este oriunde. Daca este asa, de ce te mai duci la Biserica, sa asculti predica, cand oricum Il vedem peste tot.
- Asa este, pe Dumnezeu, cei cu credinta Il vad peste tot si prin toate. Insa, priveste! Chiar daca aerul este incarcat pretutindeni cu vapori de apa, acestia nu-ti astampara setea si, de aceea, mergi la fantana. La fel si noi, crestinii, mergem la Biserica asa cum tu mergi la fantana. Tu iti astamperi setea trupului cu apa proaspata si rece a fantanii, noi ne astamparam setea sufletului cu apa datatoare de viata vesnica: Cuvantul lui Dumnezeu.
"Biserica este o corabie, iar crestinii care merg la Sfanta Biserica si intra in ea sunt izbaviti din furtuna pacatelor."

[cristiboss56]

In timpul razboiului, viata era tare grea si oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotarat sa-i ajute pe cei sarmani si a trimis vorba in tot targul ca, din ziua urmatoare, el va oferi paine oricarui copil si asta fara nici un ban. A doua zi, inca din zori, multi prichindei se stransesera in fata casei in care locuia omul atat de bun la suflet. Cand acesta a aparut cu niste cosuri mari, pline cu paine, copiii s-au repezit, imbrancindu-se, lovindu-se, cautand fiecare sa apuce o paine cat mai mare. Fiecare, cum punea mana pe cate o paine, o lua la goana, bucuros fiindca prinsese o bucata mai mare. Era acolo o harmalaie ...
Dar omul a observat ca undeva, la marginea curtii, astepta cuminte o fetita. Dupa ce toti ceilalti copii si-au ales ce paini au vrut si au plecat cu ele, fetita s-a apropiat si ea de primul cos si s-a uitat in el. Dar acolo nu mai ramasese nimic. A cautat si in cel de-al doilea cos, dar si acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea cos a gasit o painica mica, mica, pe care nici un copil nu o bagase in seama. Fetita a luat-o, a multumit frumos pentru paine si a plecat spre casa.
Toata ziua a stat omul si s-a gandit la cum se purtase acea fata si, ca urmare, a dat porunca la bucatarie sa fie coapta o paine mica, dar in care sa fie pusi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineata, a asezat painica deasupra celorlalte paini si a iesit iarasi cu toate cosurile in curte, unde copiii deja se stransesera si asteptau nerabdatori. Din nou s-au repezit si s-au luat la harta. La sfarsit, fetita noastra, care asteptase cuminte, ca si in ziua precedenta, s-a aes tot cu painea cea mai mica, singura ramasa. Si de aceasta data, i-a multumit frumos omului si s-a grabit spre casa, unde mama ei o astepta. Cand s-au asezat la masa si femeia a rupt painea, ce sa vezi ?! Galbenii s-au rasturnat pe masa din aluatul proaspat.
- Vai, s-a speriat mama, ce sa fie cu acesti bani ? Daca banii au ajuns din greseala in painea adusa de tine ? Poate i-au cazut brutarului, in timp ce framanta aluatul. Ia-i si du-i imediat inapoi!
S-a intors fetita la casa omului si i-a dat acestuia toti banii, spunandu-i cum mama ei i-a gasit in painica primita. Privind-o cu drag, omul i-a raspuns:
-Banii aceia nu au ajuns intamplator acolo. Dupa ce am vazut ieri cum ai avut rabdare si cum te-ai multumit chiar si cu mai putin, am hotarat sa te rasplatesc. Astazi, am vazut si cat esti de cinstita, fiindca ai fi putut pastra totul, dar tu mi-ai adus banii inapoi. Drept rasplata, in fiecare dimineata cand vei veni sa iei si tu o painica, vei primi si cate zece galbeni.
Doamne, ce bucuroasa a fost fetita. Nu stia cum sa-i multumeasca omului pentru atata bunatate. S-a dus in fuga la mama ei si ia dat banutii, dupa care i-a povestit totul, iar mama a povatuit-o si de aceasta data, iar fata i-a urmat sfatul.
Asa se face ca, de atunci, in fiecare dimineta, cand primea galbenii, fata se ducea in mijlocul celorlalti copii si impartea cu ei toti banutii. Stia ca si ceilalti au nevoie de milostenie la fel de mult ca si ea.
"Saracia sau bogatia nu pot invinge DRAGOSTEA, dar DRAGOSTEA poate invinge si saracia si bogatia."

[tabitha]

Odată a fost un împărat care avea un fiu viclean. Pierzându-și nădejdea schimbării lui în mai bine, tatăl și-a condamnat fiul la moarte. I-a dat timp o lună de zile să se pregătească. După ce a trecut luna, tatăl a cerut să I se înfățișeze fiul înaintea sa.
Cât de mare i-a fost uimirea când a observat că tânărul era complet schimbat: chipul îi era slab și palid; întreg trupul său arăta că suferise mult.
– Fiul meu, cum de ți s-a petrecut o astfel de schimbare? l-a întrebat tatăl.
– Tatăl și domnul meu, a răspuns tânărul, cum este cu putință să nu mă fi schimbat, când fiecare zi mă aducea mai aproape de moarte?
– Foarte bine, fiul meu. De vreme ce cu siguranță ai venit din nou la cele bune ale tale de mai înainte, te iert. Însă va trebui să păzești această râvnă de a-ți păzi sufletul în tot restul vieții tale.
– Părintele meu, a răspuns fiul, aceasta este cu neputință. Cum voi putea să mă împotrivesc nenumăratelor ademeniri și ispitiri?
Atunci împăratul a poruncit să-i aducă un vas plin cu untdelemn.
– Ia acest vas, i-a spus el fiului său, și poartă-l în mâinile tale străbătând toate drumurile cetății. Te vor urma doi ostași cu săbii ascuțite. Dacă vei vărsa chiar și o singură picătură din acest untdelemn, îți vor tăia capul.
Fiul l-a ascultat; cu pași sprinteni, dar cu foarte multă atenție, a străbătut toate drumurile cetății, avându-i pe cei doi ostași care-l urmau îndeaproape. Dar nici măcar o picătură nu a vărsat.
Când s-a întors la palat, tatăl său l-a întrebat:
– Fiul meu, ce ai văzut pe când străbăteai drumurile cetății?
– Nu am văzut nimic.
– Cum adică nimic? Astăzi a fost o mare sărbătoare. Cu siguranță ai văzut tejghelele pline de mărfuri…atâtea trăsuri, atâția oameni…
– Nu am văzut nimic din toate acestea, a răspuns fiul. Toată atenția mea era îndreptată asupra untdelemnului M-am temut ca nu cumva să se verse vreo picătură și astfel să-mi pierd viața.
– Foarte bine ai făcut! Păstrează, așadar, această lecție în mintea ta pentru tot restul vieții tale. Să ai aceeași pază față de sufletul tău, așa cum ai avut astăzi față de untdelemnul din vas. Să-ți îndepărtezi gândurile tale de la cele care repede trec, ca să le pironești asupra celor veșnice. Vei fi urmat, nu de ostași înarmați, ci de moarte, către care fiecare zi ne aduce mai aproape. Să iei aminte foarte mult la paza sufletului tău și la ispitele pierzătoare.
Fiul și-a ascultat tatăl și de atunci a trăit fericit.

[cristiboss56]

Au observat o ceașcă excepțională și au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”. În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:
‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.
Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.
Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa... „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a spus: „Încă nu!”
Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns... eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.
O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: „Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasă. Sunt frumoasă!”
El mi-a vorbit blând: „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.
Morala este aceasta: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face și ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta și sfânta Sa voie.
Dacă viața pare grea și ești lovit, bătut și împins aproape fără milă; când lumea îți pare că se învârtește necontrolat; când simți că ești într-o suferință îngrozitoare, când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă, așază-te și gândește-te la cele citite aici și apoi discută puțin cu Olarul.
(Părintele Arsenie Boca)

[cristiboss56]

Intr-o scoala, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Vazand chipurile nedumerite ale micutilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masa si il arata tuturor:
-Vedeti cum merge acest ceas ? Ca si un om care traieste, tot astfel ceasul ticaie si rotitele lui se invart.
Dupa aceea, a pus ceasul pe catedra, i-a demontat cu grija carcasa de metal si a scos mecanismul plin de rotite mici, ce continuau sa se invarta.
- Vedeti, chiar daca am scos motorasul din carcasa, el continua sa mearga. Tot asa si sufletul, cand paraseste trupul, dupa moarte, continua sa traiasca. Sufletul este nemuritor si, de aceea, trebuie sa ne ingrijim nu doar de trupul nostru, ci si de suflet. Asa cum aveti grija sa nu va murdariti hainele sau sa nu va raniti lovindu-va, tot asa trebuie sa fiti mereu atenti ca nici sufletul vostru sa nu se "murdareasca" de pacate sau sa fie doborat de ispite si neputinta. Sufletul trebuie sa fie mereu curat, fara rautate si fara pacat, fiindca doar asa el poate primi lumina binecuvantata a dragostei dumnezeiesti. Doar asa sufletele noastre pot iubi si pot fi iubite.
"Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarasi se va uni cu trupul."