Postul negru

[vsovivivi]

Semeţia copilului mic e ca o minte naivă şi credulă şi în aparenţă pare nevinovată însă în sinele ei găsim semeţia şi beţia sufletului adică îngâmfarea prostească de gLumeţ care e alintată prin toat minciunile pline de mită pilită de către semeţul său tată al minciunii ce locuieşte nevăzut în mintea blestemată a omului pilit care cu 'înţelepciune' îşi alintă mintea cea rea a copilului mic în credinţă... de parcă ar fi bună!

Aşa e ruptă mintea prin semeţie în două, o parte părintească înţeleaptă semeaţă păcăleşte în credinţă partea copilărească din suflet cocoţând-o sus pe muntele cel prea-înalt ca să fie un idol aurit pentru toţi fraierii care o să-l ajute pe omul 'familie' să-şi credibilizeze prin cei păcăliţi că cică iată se poate deduce că ar fi fericit deci e fericit, bucuros şi vesel atât ca minte de părinte cât şi ca minte de copil... În realitate mintea omului păcălit astfel e dezbinată şi e semeaţă în ambele părţi însă îşi din vorbe omul îşi crede închipuielile bunătăţii şi ca profesorul se linişteşte odihnindu-se invers, în păcate, în trădări.. sub ştiinţă care este defapt muntele semeţiei viclene făcut de om prin păcătuire şi înşelare... căci omului îi place mult să înşele jucându-se cu jocuri logice, jocurile 'înţelepciuniunii' semeţe.

Pe scurt, e vorba că omul vrea să facă sex, să violeze nu fata iubită ci iubita fată astfel că fiul risipitor e risipitor nu atât că risipeşte averea tatălui care e normal s-o împartă cu alii cât el risipeşte averea fetei pe care în loc s-o sfinţească mereu ca fată el vrea s-o spurce mereu violând-o şi prin asta el pofteşte şi risipeşte defapt lucrarea comună de sfinţire învăţată de la Tatăl său.

Deci în loc ca omul să vrea să-şi f..tă iubita el vrea ispitindu-se să-şi f..ă fata, ispita... oricare ar fi ea, străină, apropiată sau chiar fiica lui!

Iar dacă ochiul se bucură şi sufletul pofteşte omul cel prost ca tată al minciunii îl păcăleşte pe copilul mic prin semeţie şi viclenie ascunsă păcălindu-se aşa ca-n familie.

Defapt sunt 4 semeţii ca una: a minţii e viclenia rea, a sufletului e îngâmfarea îmbuibată şi lăcomă, a trupului e mândria şi lăudăroşenia iar a patra care le şi întrece vine din ştiinţa grozavei vrăjitoreşti practicată prin amestecul şi încurcarea limbilor întru înălţarea errorii ca omul prin înşelare să poată să prindă prilejul ca să spurce fata în loc să sfinţească.. nu numai fata ci şi comunitatea asemănându-se astfel cu Dumnezeu, înfiindu-se Lui până la urmă!

[vsovivivi]

Hoţul sau uitucul fură meritele celui drept şi bun ca să se îngâmfe semeţ şi apoi pentru ca să se laude şi să-şi dovedească falsa nevinovăţie şi virtute el ţine un post fără să se roage Domnului, fără să strige la El pentru ca să-L ajute să poată posti să se poată opune păcatelor, mândriei, trădării şi înşelării...

Deci omul vrând să ajungă mare, vrând să crească rapid aşa ca şi orice copil, face ceva ca să fie mare însă o face de regulă strâmbă invers, greşit, viceversa... exact aşa ca gLoomea.

Ajunge mare crezându-se mare.. pe nedrept şi ajunge mic crezându-se mic.. pe nedrept.

Practic se eronează greşit şi viceversa considerând eronarea pe care o practică un fel de infailibilitate, simţindu-se indistructibil când vicleneşte cu erorile cu care jonglează şi sfidează şi se încăpăţânează să se închipuie foarte grozav, foarte bun, foarte erou, foarte drept, foarte apostol vrând să dovedească prin opulenţă că cică e fericit. Logic, nu?

''Fericiţi cei săraci în duh căci a lor este împărăţia...CERURILOR'' fiindcă săracii sunt cei mai revoltaţi şi nemulţumiţi... dar ăia în duh sunt invers faţă de cei obijnuiţi de care e plină toată gLumea. Săracii buni sunt revoltaţi pe păcatele lor şi sunt nemulţumiţi pe prostia necredinţei lor pe când ceilalţi sunt pismaşi şi sunt nemulţumiţi pe Dumnezeu fiindcă ei ar vrea să fie ei bogaţi ca să poată să se răzbune şi ei pe săracii de care se ruşinează şi din rândul cărora ar vrea să scape cât mai repede şi să nu-şi mai ştie niciodată mizeria în care a trăit.

Deci săracii în duh sunt invers decât săracii dornici de parvenire prin păcătuire. De aia vorbeşte Dumnezeu despre săraci fiindcă ei sunt cei mai nemulţumiţi şi cei mai revoltaţi dintre oameni, mai răi ca îngerii care au căzut... unii săraci vor viciile prin bogăţie iar ceilalţi fug de ele ca de prietenia cu dracool!

Defapt cel mai simplu mod de a se mări brusc cineva şi a se creşte brusc pe sine în înşelepciune, adică pe invers, este acela prin hulă şi batjocură şi satiră la adresa Domnului şi a sfinţeniei Sale sau în general, căci omul hulind cu furie eronată şi stricând cu ţintă greşită în timp ce pomeneşte hula, el chiar atunci o şi face pe fapta rea reîmplinind păcatul aşa ca-n film direct în iluzie, exact atunci bea toată grozăvia ce-i iese din fapta cea rea sau mai ceva şi devine pe invers. La fel se întâmplă când omul de pofta fetelor devine un muizator sau din încurcare devine un muist la propriu sau închipuit şi dornic să mânce kkt spurcat fiindcă ştie să-şi folosească viclenia obedienţei crezând că astfel scapă mai uşor de tiran.. pe bani la căldurică măcar o vreme. Nu-şi dă seama că e virus şi că e mai rău ca moartea. Nu e mort ci e mortul ce mişună ca să fie sluga morţii! Scapă păcătuind de insitenţa păcatului căci îi face pe plac tiranului păcătuind să-i facă pe plac neştiind că astfel devine rob viciului care-l ucide duhovniceşte la fiecare cedare proaspătă... ispitindu-l că cică va fii mare căci va ştii mai bine ca alţii cum e... aşa ca într-o vrăjitorie a ştiinţei prin care ajungi brusc mare fără să păţeşti nimic, defapt ai căzut din lac în puţ şi acolo ai săpat crezând că dai de apă însă defapt ţi-ai săpat aproapele până ai ajuns în iad şi acolo în iad acum stai chinuit de robia satanei şi munceşti mereu ca să te asemeni altor pofticioşi: te asemeni în sufletul tău lipiei făcută la focul pe care şade faraonul fariseilor cei ipocriţi! Lipia sufletească e un lipici măritor de prietenie cu satana... pe care îl crezi bun şi prin asta vrei să-ţi pari ţie însuţi mai bun din moment ce tu eşti bun cu cel mai rău. Logic, nu?

Dacă tu eşti păcătos oare e drept să fi rău cu cel păcătos? Dacă eşti păcătos e drept să fi rău cu cel bun?
Păi e drept să fi bun cu cel rău sau e drept să fii bun cu cel bun?

E drept să fii bun cu ambii însă e mai drept să fii mai bun cu cel bun! Dar dacă tu eşti bun cu cel rău şi păcătos care nu se întoarce atunci e bine oare să fii la fel de bun cu păcatul lui care te îndeamnă ca un virus să-l faci şi tu ca el sau mai viclean?

''Veţi strica acest templu... veţi strica mereu!

Deci asta e calea inversă care te face mare: tu eşti mai bun cu cel mai rău şi eşti mai rău cu cel mai bun, tu eşti mai bun cu duhul rău şi eşti mai rău cu duhul bun şi asta îi deosebeşte pe săracii buni şi drepţi de cei răi şi strâmbi care ambii sunt săraci şi revoltaţi însă pe altceva!

Visezi şi idealizezi şi închipui o fată tânără, frumoasă, drăgălaşe, neastâmpărată... însă întotdeauna e alta decât cea pe care o ai în preajmă pentru că defapt o foloseşti pentru înşelare crezând că te faci mare... defapt o foloseşti la îndrăgostirea de înşelare care îţi dă iluzia marii îndrăgostiri... noua îndrăgostire.

Problema este că e alta şi e alta nu pentru că nu o cunoşti, că doar parcă toate sunt la fel, ci pentru că tu vrei mereu să înşeli cu alta ca să te înşeli dovedindu-ţi prin opulenţă că aşa vei fi mai fericit! Logic, nu?

''Creşteţi şi vă înmulţiţi deci în credinţă şi micşoraţi-vă în păcătuire altruistă.. exact aşa ca sf. Ioan Botezătorul pentru ca să puteţi mânca din roadele pocăinţei, din roadele fetei, din rodul viţei, din Hristos, din sfinţenie... pe care nu veţi mai vrea s-o spurcaţi sau s-o înşelaţi ci să n-o lăsaţi niciodată singură ca nu cumva să vă măriţi în deşert arătându-vă micşoraţi ca nişte pui... de năpârcă şi de VIPeresuri!

[vsovivivi]

Cel mai important lucru pentru mântuire este să ajungem la discernere, la deosebirea, la separarea prin post între plăcerea rea şi plăcerea cea bună ca nu cumva să le confundăm mereu sau să trăim exact invers toate plăcerile lăsându-ne astfel păcăliţi şi înşelaţi în credinţă ca să făptuim ispita pentru ca să ne fericim ca proştii la nesfârşit iubind plăcerea cea rea şi urând cu pismă şi răzbunare plăcerea cea bună!

Deosebirea a făcut-o însuşi Creatorul şi Tatăl Ceresc atunci când i-a deosebit pe cei în care îşi găsea plăcerea cea bună faţă de ceilalţi în care vedea plăcerea cea rea... spunând: ''El este fiul Meu prea-iubit întru Carele am binebvoit şi în Care îmi găsesc toată plăcerea Mea... de El să ascultaţi!'' adică celor ce postesc şi se pocăiesc şi vor să-şi îndrepte viaţa şi s-au adunat la sfântul Ioan Botezătorul ca să îi spele şi să-i boteze cu apă le-a grăit din Cer, din Nor ca să nu se mai lase înşelaţi de omul cel rău şi ipocrit şi făţarnic şi de satana, şarpele cel mincinos şi amăgitor şi foarte rău, ispititor şi viclean împreună cu acoliţii lui cei prefăcuţi şi vicioşi şi corupţi până-n măduva sufletului lor.

Deci postul înseamnă nu numai rugăciunea pentru a putea posti ci mai ales lucrarea deosebirii între plăceri prin discernământul duhovnicesc astfel încât plăcerile cele bune trebuie pe viitor trăite prin iubire şi sfinţite întru ascultare şi simţite tainic în timp ce plăcerile cele rele trebuie osândite şi evitate şi smulse definitiv din viaţa creştinului, treptat.

Plăcerile cele rele sunt pofta lacomă de curvie şi desfrânări dorite din pricina necredinţei şi pentru slava deşartă a banilor şi păcatelor ca la umbra lor să trândăveşti şi să aperi cu ură şi mânie mândria numelui tău privilegiat de persoană ipocrită ce-l ispiteşte pe Dumnezeu dându-se drept şi sfinţişor înaintea Lui şi lăudându-se cu puterea de a face rău şi de a se răzbuna şi de a viclenii fără ruşine ispitind fecioarele că cică ar vrea el sminţişorul smerit şi deznădăjduit să se molipseacă de la ele de Har şi de Dar... când colo nu vrea altceva decât să se înşele împreună păcălindu-le cu plăcerile incestuoase ale înşelării şi trădării şi răzbunării crude şi perverse ce vine din ispismuirea ispismuitorului terrorist şi foarte foarte prost ce se crede mare şi puternic şi se dă deştept închipuindu-se talentat, adulat şi slăvit ca să se consoleze şi să-şi ascundă defapt viciul criminal al hoţiei 790 şi 1 şi 12 şi 33... acolo în unitatea dintre 5 şi 6.

Practic bărbatul tânăr văzând sfinţenia şi credinţa şi fecioria şi ascultarea şi sinceritatea fetelor cuminţi zice când se iveşte prilejul către una sau alta că ar vrea s-o înfieze sau să se molipsească de la felul ei sincer şi drept de a fi când defapt vrea să o corupă în necunoaştere şi în ştiinţă şi în plăceri ispitind-o la pomenirea spurcăciunilor şi la îndrăznirea în înşelări şi în preversiuni 'fericite'... şi aşa o învaţă să-şi învârtoşeze şi ea pofta cea bună de plăcerile fericite ale sfinţenie şi ascultării înspre 'plăcerile' păcătuirii perverse şi înşelătoare ca să se satisfacă... murdar şi spurcăcios!

Dacă ar iubi bărbatul creştin şi bărbatul om fata şi sfânta cu adevărat atunci ar sfinţi-o mai mult iubind-o şi nu ar pângări-o, nu ar ispiti-o îndrăznind să o poftească lacom cu neruşinare şi să viseze perversiuniuni privind-o ca la spectacool.

Gândul la fete şi pofta cea rea înseamnă spurcare şi auto-incest şi malahie dacă egoismul lacom ne îndeamnă să ne semeţim în credinţă din necredinţa că Dumnezeu ne-ar putea da atâtea fete câte ne dorim şi mai tinere şi mai frumoase decât ne putem închipui sau vedea. Ne-ar da cu siguranţă dacă le-am iubi cu Adevărat dorindu-le lor fericirea şi plăcerea cea bună şi nu dorindu-ne mereu şi la nesfârşit plăcerea noastră cea rea pentru care le folosim stricându-le fugind de răspundere!

Deci în post trebuie să facem deosebirea între plăceri abţinându-ne de la rău şi făcând binele după cum ne-a sfătuit Cel de care e bine să ascultăm acum şi pururea şi în vecii vecilor amin!

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de vsovivivi

Deci în post trebuie să facem deosebirea între plăceri abţinându-ne de la rău şi făcând binele...

Crezi ca DNA-ul face binele in post ?

[vsovivivi]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Crezi ca DNA-ul face binele in post ?

Cred că DNA-ul face dreptate exact ca şi Ana lui Lot: priveşte îndărât repoftind plăcerile cele rele ale Sodomei şi Gomorei preschimbându-se în bulgăr de sare pentru ca să dea gust 'bun' cărnăriei servită la toate banchetele satanei sau priveşte îndărăt aşa cum au privit îndărăt fiii deşertului idolişti dorind mai degrabă sinuciderea la căldurică în Egipt sau ca ceilalţi păgâni decât moartea cea dreaptă pe cruce întru ascultare de Dumnezeul părinţilor lor şi pentru mântuirea fraţilor.

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de vsovivivi

Cred că DNA-ul face dreptate exact ca şi Ana lui Lot: priveşte îndărât repoftind plăcerile cele rele ale Sodomei şi Gomorei

Ntz, ntz.Stai putin.Crezi ca DNA-ul face o treaba buna sau nu ?

[vsovivivi]

Această formă sadică de necredinţă pentru răzbunarea care te 'măreşte' se ascunde în 'legea' omului care pedepseşte deopotrivă pe cei vinovaţi împreună cu cei nevinovaţi, căci de acolo apare mărirea de sine, că dacă pedepseşti pe drepţi şi pe nevinovaţi atunci rezultă logic, aşa te autopăcăleşti amăgindu-te, că cică ai fi mai mare decât ei. Şi din pofta asta sadică tu te răzbuni pe toţi de parcă ai lovi cu top spin balonul sau ai da alunecos şi plin de talent jmecher înălţător... defapt iei slavă de la oameni, slavă de mare ştiutor, descoperitor, muizator... un porc ce mâncă kkt spurcat căutând cireşa de pe tortul păcătuirii, cireaşa înţelepciunii, a poantei din gLumă, din gLume, din gLumeţi.. şi pentru cireaşa aia de pe tortul păcatelor e în stare să mânce fără probleme tot păcatu' şi tot kktu'... ca beroul şi se mai şi laudă că cică a fost bun şi mai vrea cu lăcomie mereu căci pe naivii de tipul ăsta 'păcatu' şi kktu' spurcat cică îi vindecă aşa după cum i-a învăţat gLumea!.. şi nu se mai pot abţine şi cu sadism muizează răzbunându-se pe tot, mai ales pe sfinţenie de parcă ar mânca cireaşa amară a autovictimizării, cireaşa-cireşei roşii de pe tortul păcătuirii, căci nebunul se minte ca regele mâniindu-se şi crede ca regele că are dreptate şi se răzbună amestecând păcatul cu păcătosul, viciul cu viciosul, şi trage fără cruţare, ţinteşte şi se răzbună cu mult talent dând lovituri alunecoase sau cu spin de parcă ar avea polizorul sau drujba în mâini, în bocanci, lovind şi tăind totul şi întrând cu violenţă ca-n brâză... cu ergonomia criminală a distrugătorului perfecţionist! Crede că face bine când e evident că face foarte rău!

Deci e vorba că nu vrea să creadă în puterea lui Dumnezeu de iertare şi îndreptare şi atunci se răzbzună ca să-şi realifice minciunile şi vicleniile, să pară reală viclenia şi prefăcătoria sa... căci pare deranjat pe drept şi abuzat prin insistenţă de proşti care parcă-l pun să facă ceea ce deja ştie sau tocmai face... şi pare că pe drept le dă peste flit sictirindu-i... defapt vicleanul se ascunde sub aparenţa asta căci el tocmai păcătuia şi se ascundea ca scroafa în păpuşoi şi ca mistreţul în cucuruz... mărindu-se şi înălţându-se ca cel mai mare muizator... beţiv berrou.... plăcerea poftei din ochi, din vedere neluată în seamă, căutătura de slavă de sine, de egoism, de viclean criminal... ca să asculte cică îşi arată cu tupeu 'puterea' şi logica absurdă, aia a demonului din om care-i demonstrează mereu orice în favoarea păcatului cu sadism şi cruzime prefăcut realificatoare.

Defapt când dracii au intrat în turma de porci atunci ei şi-au dovedit înţelepciunea lor căci mai bine s-au aruncat cu toţii în mare ca să se spele şi să piară decât să fie oamenilor spre spurcare şi cădere prin mâncare spurcată de draci... deci s-au jertfit Domnului dovedind că porcul nu coabitează la rele cu dracool spre deosebire de oameni... şi L-au întărit în credinţă pe Iisus care şi El urma să-şi dea viaţa pentru noi, pentru ca păcătoşii să se îndrepte.

Rugaţi-vă să putem posti!