Poezii preferate...

[cristiboss56]

Te caut ca pe-un vis din amintiri,
Rătăcitor în timp şi-ntre destine.
Mă urmăresc speranţe şi zidiri
Nestinse-n teama dorului de tine.
Să ne unim cărările târzii,
Pierdute-n colbul drumului de seară,
Respectul sfânt de-a-ncepe o nouă zi,
Să luăm singurătăţii din povară.
Şi-atâtea vorbe, gânduri şi dureri
Ce-am strâns în clipe singure şi mute
Le-om depana-n tomnaticele seri
Şi-om pune bătrâneţea să le-asculte.

[cristiboss56]

Mă-ntorc la tine
de Traian Dorz



Mă-ntorc la tine, dulcea şi scumpa mea cântare,
cum aş veni la mama şi sora mea din rai;
ce dor mi-a fost de tine, în lunga depărtare,
şi-acuma cum mă umple lumina ce mi-o dai!


Mă-ntorc la tine, naltă şi-adâncă rugăciune,
ca din dogoarea aspră a unui lung pustiu,
ca să m-adapi cu lacrimi, ca din izvoare bune,
să-ngrop înstrăinarea şi dragostea s-o-nviu.


Mă-ntorc la tine, sfântă şi unică iubire,
ce singură-mi ştii pune pe rana mea alin,
că numa-n curăţie şi-n plâns e fericire,
când, în genunchi, cu tine îmbrăţişat mă-nchin.


Mă-ntorc la tine, stare de har din care toate
aceste sfinte feţe a lui Hristos le ştiu,
o, sfântă curăţie, dă-mi-le-mbrăţişate
şi-nchide-mă cu ele, în casa mea să fiu!

[cristiboss56]

Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.


Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.


Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.


Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.

( Traian Dorz )

[cristiboss56]

Rasai asupra mea...
de Mihai Eminescu


Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină!


Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta, de milă caldă plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.


Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.


Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!