Din Vietile Sfintilor

Si, cand si-a ridicat mainile sale cu semnul crucii in rugaciune, indata a pierit diavolul. Atunci fericita a cunoscut ca era diavolul si a zis: "Putin de nu m-ai inselat pe mine, diavole". Si se caia ca s-a dat la vorba cu diavolul. Si din acea vreme se pazea mai cu tarie de mestesugirile dracesti. Cu toate acestea n-a incetat diavolul a se intari asupra ei, pentru ca a adunat multime de diavoli care, inchipuindu-se in felurite fiare, au navalit asupra ei graind omeneste: "Sa mancam pe desfranata aceasta". Iar ea, insemnandu-se cu sfanta cruce, zicea: "Inconjurand m-au inconjurat si in numele Domnului i-am biruit pe ei". Si indata piereau. Dupa aceea diavolul, vrand sa o insele cu iubirea de argint, i-a aratat ei multime de aur si niste oameni adunandu-l, dar si acela tot din semnul crucii s-a stins. S-a facut apoi boier, si mergand inainte multi calareti treceau pe langa coliba ei si strigau: "Trece boierul, trece boierul!" Apoi zisera calaretii catre Teodora: "Inchina-te boierului !" Iar ea a raspuns: "Eu, unuia Dumnezeu ma inchin". Iar ei, tragand-o din coliba sa, o duceau cu sila la incepatorul intunericului, Dumnezeu dandu-le voie asa a se atinge de sfanta, ca sa fie ca aurul curatit in foc; o sileau ca sa se inchine boierului, iar ea n-a voit, zicand: "Eu Domnului Dumnezeului meu ma inchin si Aceluia unuia slujesc". Deci o batura pe ea vrajmasii fara de mila si, lasand-o vie, s-au dus. Iar pastorii venind la Teodora, o aflara zacand ca moarta si socotind ca a murit, o luara de o dusera si o pusera in coliba ei si au venit in manastire zicand: "Calugarul vostru, Teodor, a murit. Luati deci trupul lui si-l ingropati".

Apoi a mers egumenul cu fratii in coliba ei si cunoscand ca sufletul ei este intr-insa a zis: "Luati-l, ca este viu!" Si s-a intors la manastire. Iar in miezul noptii venindu-si in fire Teodora, a inceput a plange si a se bate in pieptul sau zicand: "Vai mie, pacatoasei! Amar mie, celei fara de ajutor! O, cum ma pedepseste pe mine Dumnezeu pentru pacatele mele!" Si ridicandu-si mainile spre cer, cu glas mare a strigat: "Dumnezeule milostiv! Izbaveste-ma pe mine din mainile diavolului si uita pacatele mele".

Iar pastorii cei ce ramaneau aproape acolo, auzind pe fericita rugandu-se, s-au mirat ca a inviat, pentru ca o socoteau pe ea moarta si dusa la Dumnezeu.

Dupa aceasta, a poruncit egumenul ca sa ia de la dansa copilul in manastire. De acest lucru s-a bucurat fericita ca a scapat de osteneala si de grija cea pentru hranirea pruncului. Si umbla prin pustie ratacindu-se. Si se innegrise trupul ei de zaduf si de frig si ochii ei se intunecasera si petrecea cu fiarele care i se supuneau ca oile si erau blande. Inca o data a incercat diavolul a o ispiti; vazand-o pe ea foarte flamanda, i s-a aratat in chip de ostas ducand intr-un vas niste bucate bune si i-a zis: "Boierul cel ce te-a batut, acum se caieste si ti-a trimis tie mancarea aceasta rugandu-se sa-l ierti si sa primesti acesta de la dansul". Iar ea, cunoscand inselaciunea cea diavoleasca, s-a insemnat pe sine cu sfanta cruce si a zis: "Dumnezeu sa te surpe si sa-ti strice mestesugul vrajmasule, pentru ca nu ma vei putea insela pe mine, ajutandu-mi Dumnezeu". Si din acea vreme a incetat diavolul a o mai ispiti.

Deci, savarsindu-se sapte ani dintr-o viata aspra ca aceasta, s-au umilit calugarii si au mers la egumenul zicand: "Miluieste, parinte, pe fratele Teodor ca iata, si-a savarsit pocainta pentru pacatul sau. Iarta-l si-l primeste in manastire". Iar egumenul a raspuns: "Cu adevarat, fratilor, intr-aceasta noapte mi-a vestit mie Dumnezeu; iertat este pacatul fratelui Teodor. Deci, duceti-va, cautati-l si sa-l aduceti aici.

Afland-o pe ea ratacindu-se in pustie, o adusera in manastire, si i-a zis ei egumenul: "Frate Teodore, ti-a iertat Dumnezeu pacatul pe care l-ai facut. Deci sa petreci cu noi in manastire si sa te nevoiesti, nemaiiesind de-acum nicaieri din manastire, ca sa nu te arunce iarasi pe tine diavolul in ispita. Sa-l inveti si pe fiul tau sa fie ravnitor al nevointelor tale." Si i-a dat ei chilie, nemaiindatorand-o la vreo slujba manastireasca, ca sa se roage lui Dumnezeu in pace, si sa se odihneasca dupa atatea osteneli. Si a petrecut in chilia aceea doi ani impreuna cu acel presupus fiu al sau, Teodor, invatandu-l carte si frica lui Dumnezeu, smerenie si ascultare si alte calugaresti fapte bune.

Intr-un an a fost seceta mare si s-au uscat in manastire puturile, chiar si iezerele au secat caci era lipsa mare de apa. Atunci a zis egumenul unor frati duhovnicesti: "Nimeni altul nu va indupleca pe Dumnezeu sa ne dea noua apa, fara numai Avva Teodor, pentru ca de mare dar dumnezeiesc este plin." Si, chemand la sine pe fericita, i-a zis egumenul: "Parinte Teodore! Sa iei vasul si sa ne scoti noua apa din put". Si era uscat putul, neavand nici o picatura de apa. Iar ea a zis: "Binecuvinteaza parinte!" Si a plecat la put in care, slobozind vasul, l-a scos plin de apa curata si l-a dus la egumen, care sedea cu fratii. Toti s-au minunat vazand acest lucru. Apoi mersera la putul in care demult secase apa si privind, l-au vazut plin de apa si au slavit pe Dumnezeu. Si a fost apa aceea din destul la toata trebuinta manastireasca, pana ce s-a pogorat ploaia si a umplut de apa toate cisternele cele uscate. Iar fericita, smerita fiind cu duhul, zicea catre frati: "Nu pentru mine s-a facut aceasta, ci pentru parintele, egumenul nostru care cu credinta pe care o are catre Dumnezeu, m-a trimis cu neindoire. Iar eu mi-am facut slujba mea, nadajduindu-ma spre rugaciunile parintelui nostru".

Si petrecea Teodora in chilia sa rugandu-se lui Dumnezeu si invatandu-l pe cel din nevinovatii fiu al sau.

Intr-o seara, luandu-si pruncul inaintea tuturor, s-a inchis cu dansul in chilie si a inceput a-l invata pe el. Iar egumenul, indemnat de duh, pornindu-se, a trimis pe unii frati sa asculte incetisor langa chilie ce vorbeste Teodor cu pruncul sau. Iar ea, luandu-si pruncul in brate si cuprinzandu-l, il saruta pe el zicandu-i: "Fiul meu iubit, vremea mea a sosit, sfarsitul meu s-a apropiat si de acum ma voi duce de la tine. Tu sa nu plangi pentru mine, si sa nu-ti zici: sarman sunt!, pentru ca ai tata pe Dumnezeu, Cel ce te acopera pe tine cu duhul Sau, pe care si eu, de voi afla indraznire inaintea Lui, Il voi ruga pentru tine! Deci, sa asculti cuvintele mele cele de la sfarsit si sa le scrii in inima ta. Sa iubesti pe Dumnezeu mai mult decat toata zidirea si mai mult decat pe tine insuti. De El cu toata inima sa te lipesti si sa nu incetezi, laudandu-l pe El si rugandu-L cu gura si cu inima, cu limba si cu mintea. Pravila cea soborniceasca niciodata sa nu o lasi si cu ceilalti frati sa intri in biserica la intaiul ceas, la al treilea, al saselea, la al noualea si la Vecernie, la rugaciunea miezului noptii si la Utrenie. Si toate rugaciunile tale sa le faci cu zdrobire de inima, cu lacrimi si cu suspine. Sa plangi inaintea lui Dumnezeu in toate zilele, ca sa te invrednicesti de vesnica mangaiere. Ascultator sa fii egumenului si fratilor, sa te lepezi de voia ta, sa pazesti nerautatea de-acum si pana la sfarsitul vietii tale. Sa-ti inchizi gura cu tacere. Fereste-te ca sa nu osandesti pe cineva, nici sa razi de pacat strain ci, vazand pe cel gresit, roaga-te pentru dansul lui Dumnezeu, Celui singur fara de pacat, ca sa-l indeparteze pe el si pe tine de caderile in pacate si de ispitirile vrajmasului sa te izbaveasca. Sa nu graiesti nici o desertaciune, spurcaciune sau hula; sa nu iasa din gura ta vreun cuvant ca acela de care ai avea tu sa dai raspuns in ziua judecatii. Sa fii bland si smerit cu inima, pe toti sa-i socotesti drept parinti si de bine facatori, iar pe tine sa te pretuiesti ca fiind sub picioarele tuturor.

De vei auzi ca boleste cineva din parinti, sa nu te lenevesti a-l cerceta si a-i sluji cu osirdie, iar toata slujba care ti se porunceste sa o savarsesti fara cartire. Saracia si neagoniseala sa le iubesti ca pe o comoara de mult pret. Sa-ti aduci aminte de viata mea, cand m-am nevoit cu tine. Ce am agonisit in coliba mea, inaintea ograzii manastirii?! Oare bucate, sau haine, sau vase, sau vreo comoara?! Nimic altceva n-am agonisit, fara numai pe Dumnezeu. Pentru ca ce este mai de trebuinta omului decat Dumnezeu si decat dragostea Lui cea Dumnezeiasca? El este comoara noastra, bogatia, hrana si bautura, El haina si acoperamantul, El sanatatea si puterea noastra, El veselia si bucuria, El nadejdea si asteptarea noastra. Pe Acesta sa te ostenesti sa-L castigi fiul meu, pentru ca de vei castiga pe Dumnezeu destul este tie si mai mult de El te vei veseli, decat de a fi castigat toata lumea. Sa te ingrijesti sa-ti pazesti curatia ta; precum acum esti curat cu trupul si cu duhul, asa sa fii pana la sfarsit. Pazeste-te, fiul meu, sa nu mahnesti Duhul lui Dumnezeu Cel ce vietuieste intru tine si sa nu-l gonesti pe El de la tine, prin iubirea si placerea trupului. Infraneaza-ti madularele tale, sa nu dai odihna si molesire trupului tau, smereste-l pe el ca pe un catar zbenguitor, supunandu-l cu foamea, cu setea, cu slujba si cu rugaciunea pana ce-ti vei pune sufletul tau inaintea lui Hristos, ca pe o mireasa curata. Inca pazeste-te cu staruinta si de mestesugirile diavolesti. Trezeste-te si privegheaza, pentru ca diavolul nu inceteaza, cautand sa inghita pe tot cel ce slujeste lui Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu sa te apere pe tine impotriva lui. Fiul meu, sa faci pomenire si pentru mine, ca sa aflu mila la Dreptul judecator, care nu numai pacatele ci si dreptatile le va judeca, la care acum ma duc sa stau de fata". Iar pruncul, priceput fiind, a zis: "Tata al meu, acum, te duci de la mine, lasandu-ma pe mine sarman? Ce ma voi face dar, fara de tine? Vai mie, primejduitul! Vai mie, sarmanul, ca ma lipsesc de tine, parintele meu cel bun!" Iar ea, mangaindu-l, i-a zis: "Ti-am spus sa nu zici sarman, ca ai pe Dumnezeu, Cel ce te pazeste si se ingrijeste de tine. El iti va fi tie tata si mama, invatator si poruncitor, acoperitor si indrumator spre mantuire".

Apoi, s-a sculat si a inceput a se ruga plangand si zicand: "Dumnezeule! Cel ce stii pacatele mele si pocainta mea, Tu stii durerea inimii mele, prin care n-am incetat a plange, pentru ca te-am maniat pe tine, Doamne. Tu stii ostenelile mele prin care mi-am smerit pacatosul trup, pentru ca am indraznit de am facut faradelege si am mahnit bunatatea Ta. Tu stii mahnirea sufletului meu, care de cand am cunoscut pacatul, n-a incetat in toata vremea a se intrista si cu amar a se tangui, ca a maniat milostivirea Ta. Acum asculta suspinul meu, ia aminte rugaciunea mea, vezi inima mea care se topeste ca ceara, cerceteaza rarunchii mei, vezi lacrimile mele si miluieste sufletul meu. Lasa faradelegile mele, iarta pacatele mele, nu pomeni lucrurile mele cele rele, despre mila ta pomeneste-ma, pentru bunatatea ta, Doamne. Primeste pocainta mea, primeste rugaciunea si tanguirea mea si primeste si sufletul meu".

Asa se ruga mult, dar nu se puteau auzi toate cele graite in rugaciune, se auzea numai plangerea ei si lovirea in piept. Plangea impreuna cu dansa si pruncul, tanguindu-se de saracia sa. Si dupa aceea iarasi il mangaia si iarasi se ruga. Iar la sfarsit cu bucurie a grait: "Multumesc Tie, prea milostive facatorul meu, ca m-ai auzit si m-ai miluit si ai izbavit sufletul meu din moarte si ochii mei din lacrimi". Si graind si alte cuvinte de multumire, in veselia sufletului a tacut, pentru ca si-a dat in acea vreme sufletul sau cel sfant in mainile Domnului sau. Nu s-a mai auzit decat plangerea pruncului. In acel ceas incepu a toca de utrenie, iar acei ce in taina au ascultat, au mers la egumen si i-au spus toate. El, ascultandu-i pe dansii a inceput a grai plangand: "Eu, fiii mei, in noaptea aceasta am adormit si am fost in vedenie. Si, iata, venind doi barbati purtatori de lumina, m-au dus la inaltimea cerului de unde a venit la mine un glas zicandu-mi: "Vino si vezi bunatatile cele ce le-am gatit miresei mele, Teodora". Si am vazut Raiul cel purtator de lumina a carui frumusete si podoaba nu este cu putinta a o spune. Apoi, ducandu-ma pe mine inlauntru, mi-a aratat o camara si intr-insa asternut un pat de aur si ingerul stand il pazea. Am intrebat pe cei ce ma duceau pe mine: "Cui este gatita camara aceasta si patul?" Si-mi zisera mie: "Asteapta putin si vei vedea slava lui Dumnezeu." Si dupa putin am vazut cetele ingerilor, ale mucenicilor si ale cuviosilor venind spre acea camara cu cantari frumoase a caror dulceata de glas nu este cu putinta a o spune. Iar in mijlocul lor am vazut o femeie foarte frumoasa, in slava mare, pe care, ducand-o la camara, au pus-o pe pat cantand cantari dulci. Iar eu m-am inchinat cu frica acelei cinstite femei. Deci, mi-a zis mie ingerul: "Oare stii cine este acesta?" Am raspuns eu: "Nu, Domnul meu". Iar el mi-a zis: "Acesta este calugarul tau, Teodor, pentru ca femeie era cu firea, iar barbat cu chipul. Aceasta, in insotire petrecand putin, a lasat lumea pentru Dumnezeu si s-a ostenit in manastirea voastra. Fiind clevetita pentru fecioara care a nascut pruncul, n-a spus ca nu este barbat; ci s-a tainuit, femeie fiind. Si ea a primit pruncul ca un firesc tata si l-a hranit. Si, izgonita din manastirea voastra, a patimit mult, mancand buruieni si band apa din mare, rabdand frigul si zaduful si golatatea si suferind multe suparari de la diavoli. Pentru toate acestea asa a cinstit-o pe ea milostivul Dumnezeu, pentru ca a iubit-o ca pe o mireasa a Sa si mostenitoare a imparatiei Sale cu toti sfintii a facut-o. Auzind, am inceput a plange, ca nu am stiut taina aceasta si crezand minciuna, am chinuit pe sfanta izgonind-o cu necinste pe ea din manastire. Si in aceasta plangere m-am desteptat din somn. Si acum dar, fiii mei, inima mea este plina de bucurie si de durere. Ma bucur ca m-am invrednicit sa vad aceasta vedenie prea slavita, pe care ochiul nu a vazut-o, si sa aud glasurile dulcilor cantari ale sfintilor, pe care urechea nu le-a auzit, dar ma doare si plang pentru ca n-am stiut pe roaba lui Dumnezeu si pe mireasa Lui cea iubita, care intre noi, pacatosii, a petrecut. Si, nestiind-o, am chinuit-o pe ea foarte multa vreme".

Dupa aceea, adunand egumenul pe frati, au mers la chilia fericitei si au batut in usa zicand: "Parinte Teodore, binecuvinteaza!" Si n-a dat raspuns, pentru ca se mutase la Domnul. Iar pruncul, plangand, adormise deasupra ei si abia au putut de l-au desteptat ca sa deschida usa. Si, intrand in chilie, au aflat-o pe ea zacand la pamant avandu-si mainile strinse la piept si ochii inchisi, iar fata stralucita cu podoaba, ca o fata de inger. Infasurand sfantul trup, egumenul a descoperit pieptul ei cel uscat de mult post si din aceasta toti s-au minunat cunoscand ca era femeie si au plans. Apoi, a poruncit egumenul sa nu spuna nimanui taina aceasta pana ce nu se vor chema aceia ce au pus clevetirea asupra cuvioasei pentru fecioara si pentru prunc.

A trimis egumenul niste frati la egumenul Enatului, zicand: "Ne rugam dragostei tale, parinte, sa vii la noi cu fratii tai ca un praznic mare este la noi astazi si dorim ca sa praznuiesti cu noi".

A venit egumenul Enatului, luand cu sine pe calugarii sai. Si ii dusera pe ei la sfantul trup al Fericitei Teodorei zicand: "Parinte, barbatul fiicei tale a murit". Si ii aratara lui trupul cuvioasei si i-au zis: "Au nu este acesta Teodor?" A zis egumenul Enatului: "Acesta este cu adevarat". Apoi intreba pe calugarii cei ce venise cu dansul, zicandu-le: "Oare-l stiti pe el?" Iar ei zisera: "Bine-l stim. Acesta este mincinosul calugar Teodor, cel ce a necinstit pe fecioara noastra, sa-i plateasca Dumnezeu dupa faptele lui". Atunci, egumenul Octodecatului a descoperit pieptul ei si le-a aratat lor pieptul ei cel femeiesc si le-a zis: "Oare barbatesc este trupul acesta? Cu adevarat, parintilor, ne-am inselat socotind ca este barbat, dar este cu firea femeie; schimbandu-si numele si chipul, traia ca un inger intre noi, pacatosii, nestiind noi taina aceasta. Si multe ispite a luat de la noi, iar acum sfarsitul ei ne-a aratat ce era si ce este. Ca este dreapta si cuvioasa si iubita lui Hristos, Dumnezeul nostru. Pentru ca am vazut-o pe ea in camara cea cereasca. In slava si in lumina mare, cu cetele ingeresti si cu toti sfintii veselindu-se".

Atunci toti cei ce stau de fata s-au spaimantat, si s-au minunat de o taina mare ca aceea si s-au rusinat foarte tare cei ce o clevetisera pe ea pentru pacatul de care nu era vinovata, si plangeau toti mult, zicand: "Amar noua ca am scarbit, multa vreme, pe roaba lui Dumnezeu". Si cazand cu lacrimi la sfintele ei moaste, ziceau: "Iarta-ne pe noi, roaba lui Dumnezeu, ca in nestiinta am gresit tie".

Dupa aceasta, s-a aratat ingerul lui Dumnezeu egumenului manastirii aceleia, zicandu-i: "Sa iei un cal si sa mergi la cetate si pe care om il vei vedea mai intai intampinandu-te pe tine pe acela sa-l iei si sa-l aduci aici".

A iesit egumenul degraba precum i se poruncise si vazand un om pe cale, inaintea lui venind, l-a intrebat pe el: "Unde mergi omule?" Iar el a zis: "Am auzit ca femeia mea a murit in manastire si merg ca sa o caut si sa o vad". Apoi egumenul a luat pe omul acela cu sine si, punandu-l pe cal, au mers la manastire. Si l-a dus pe el la sfantul trup al Cuvioasei pe care, vazandu-l barbatul, a inceput a se tangui cu amar si a se bate deasupra moastelor ei, incat a-l mangaia nu era cu putinta.

Auzind cei dimprejurul manastirii toate acestea, s-a adunat multime fara de numar de calugari cu lumanari si cu tamaie si, ridicand trupul ei cel sfant, l-au ingropat cu cinste in manastirea aceea in care s-a nevoit mult. Si au facut praznic mare multe zile, slavind pe Hristos Dumnezeu si marind pe acea femeie iubita Lui, pe cuvioasa Teodora. Iar barbatul, dupa ingroparea ei, a cerut chilia aceea in care a vietuit femeia lui, dar mai ales mireasa lui Hristos pentru sine si acolo, calugarindu-se, s-a nevoit in post, in rugaciuni si in lacrimi, aducandu-si aminte de ostenelile cuvioasei Teodora. Si nu dupa multa vreme, sfarsindu-se, a trecut la Domnul. Iar copilul acela, anume Teodor, pe care cuvioasa l-a avut in loc de fiu, a mostenit obiceiurile, ostenelile, nevointele si toata viata cea imbunatatita a acelui nevinovat tata al sau, mai bine spus a maicei sale, cuvioasa Teodora, si a ajuns in atata desavarsire, incat, dupa moartea egumenului manastirii aceleia, a fost ales egumen de toti calugarii si a fost parinte bun, povatuindu-i pe fiii sai la calea mantuirii pe care si el insusi a mers in lacasurile ceresti unde acum se salasluieste.

Pentru rugaciunile sfintilor tai Doamne, nu ne lipsi si pe noi de cereasca Ta Imparatie. Amin!

sursa: http://www.crestinortodox.ro/calenda...rul-36423.html