Mii de gropi sapate pentru tinerii soldati ucrainieni incorporati prin ordin de sus.

[Ioan_Cezar]

Nu mă refeream la ororile naziştilor, ci la nobleţea unora dintre combatanţi.
Uite, ca să fie clar mai repede: şi Cuviosul Paisie Aghioritul a luptat în război (parcă şi Sfântul Gheorghe), unde a exprimat nobleţea, aceeaşi nobleţe care avea să îl caracterizeze şi în următoarele războaie, duhovniceşti de data asta.
Aşadar, situaţia de război este un prilej extraordinar pentru a revela fără fisură caracterul omului. Cine e bestie, va fi bestie şi în război, iar cine este om se va purta omeneşte şi în război.
(Apropos, tu ai făcut armata? Soldaţii cărora le-ai fost gradat în ciclul 2 îţi păstrează o amintire frumoasă? Asta aşa, ca să ai o oarecare aproximare - că armata nu-i război, deşi în vederea unui eventual război se şi face - despre nobleţe...)

P.S. În "Noaptea generalilor" vei găsi doi ofiţeri nobili şi o bestie. Ai vizionat filmul? În alt film, anume "Preotul" vei găsi iarăşi ambele specii de războinici - bestia şi nobilul. Ar mai fi ceva de văzut şi în "Ostrov". Şi nu, în război nu e totul permis. Vizionare plăcută!
P.P.S. Tocmai am primit un mail cu un link de la ... Roman Polanski! Zice că ar fi curios dacă îţi place filmul lui despre război şi războinici. Îţi place?
http://www.cinemagia.ro/filme/the-pi...ianistul-2518/

In toate razboaiele purtate de-a lungul istoriei s-au intimplat atrocitati si orori. Sunt diverse reguli, ce tin de umanitate, dar de foarte multe ori nu au fost respectate. Intr-un razboi cei mai multi vor un singur lucru: sa supravietuiasca, macat fizic, pt ca multi se intorc acasa mutilati dpdv psihic, nu isi mai revin niciodata datorita cosmarului prin care au trecut. De multe ori vedem idealist razboiul, vrem sa credem ca exista un sens in el,ca mai exista umanitate, camaraderie, onoare sau compasiune, in ciuda macelului care pare a le coplesi. De multe ori ele exista si redau speranta, in alte dati parca sunt complet acoperite de nenorocire. Citeam odata memoriile unui soldat din Primul Razboi Mondial si pivestea cum fusesera imbatati acasa cu discursuri patriotice,vise si povesti. Au plecat cu cantece pe buze, sarutari de la sotii si iubite, steaguri fluturand. Dupa primele atacuri, prin ploaie si mocirla, imaginea de acasa s-a spart in bucati: trupuri sfartecate,urina,voma si sange, membre zburand prin aer, raniti urland dupa mamele lor, cu trupul rupt in bucati,moarte,mizerie,sobolani,prizonieri ucisi si un groaznic sentiment al inutilitatii si fatalitatii. Totii ajunsesera cumva inerti, nu-i mai interesa cand mor, vroiau doar sa se termine, nu mai simteau nimic cand omorau un om, orice urma de umanitate parca disparuse. Intors acasa nu si-a mai revenit complet dpdv mental, nu s-a mai integrat niciodata in lumea din care plecase si in care se simtea un strain. Si-a petrecut restul vietii incercand sa inteleaga prin ceea ce trecuse, incercand sa gaseasca un sens, o justificare, idealismul dinaintea plecarii nemafiindu-i de folos. O poveste fara final fericit. Sunt victime care desi scapa cu viata nu isi mai revin si de care insasi societatea ajunge sa se fereasca, nestiind ce sa faca cu ei, dorind sa-i uite, ca pe o amintire deloc comoda.

Daca exista in razboi umanitate sau compasiune? Da. La fel cum exista si psihopati, dementi, masacre, orori si nenorocire. Razboiul este o nenorocire in esenta lui, nu are nimic nobil, oamenii incearca sa-i dea un sens pt a nu-si pierde mintile incercand sa gaseasca o explicatie pt toata nebunia lui. In tot acest iad numit razboi unii, Dumnezeu stie cum, reusesc sa ramana oameni. De multe ori sunt eroi anonimi, de care nu auzim niciodata. Razboiul nu are limita in atrocitati, dezlantuie tot ce-i mai intunecat.Linkul postat este doar un nou trist, dar repetabil, exemplu.

[Mihnea Dragomir]

Exista razboaie si razboaie. Unele juste, cand ai nu numai dreptul, ci si datoria sa te aperi. Atele injuste: sunt cele care nu corespund in totalitate criteriilor razboiului just.

Pe urma, caracterul just al unui razboi nu justifica eventuale crime de razboi. De exemplu, lupta de la Valea Alba - Razboieni a lui Stefan cel Mare corespunde criteriilor unui razboi just. Asta, insa, nu inseamna ca totul era permis fiecarui ostean in parte.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

In toate razboaiele purtate de-a lungul istoriei s-au intimplat atrocitati si orori. Sunt diverse reguli, ce tin de umanitate, dar de foarte multe ori nu au fost respectate. Intr-un razboi cei mai multi vor un singur lucru: sa supravietuiasca, macat fizic, pt ca multi se intorc acasa mutilati dpdv psihic, nu isi mai revin niciodata datorita cosmarului prin care au trecut. De multe ori vedem idealist razboiul, vrem sa credem ca exista un sens in el,ca mai exista umanitate, camaraderie, onoare sau compasiune, in ciuda macelului care pare a le coplesi. De multe ori ele exista si redau speranta, in alte dati parca sunt complet acoperite de nenorocire. Citeam odata memoriile unui soldat din Primul Razboi Mondial si pivestea cum fusesera imbatati acasa cu discursuri patriotice,vise si povesti. Au plecat cu cantece pe buze, sarutari de la sotii si iubite, steaguri fluturand. Dupa primele atacuri, prin ploaie si mocirla, imaginea de acasa s-a spart in bucati: trupuri sfartecate,urina,voma si sange, membre zburand prin aer, raniti urland dupa mamele lor, cu trupul rupt in bucati,moarte,mizerie,sobolani,prizonieri ucisi si un groaznic sentiment al inutilitatii si fatalitatii. Totii ajunsesera cumva inerti, nu-i mai interesa cand mor, vroiau doar sa se termine, nu mai simteau nimic cand omorau un om, orice urma de umanitate parca disparuse. Intors acasa nu si-a mai revenit complet dpdv mental, nu s-a mai integrat niciodata in lumea din care plecase si in care se simtea un strain. Si-a petrecut restul vietii incercand sa inteleaga prin ceea ce trecuse, incercand sa gaseasca un sens, o justificare, idealismul dinaintea plecarii nemafiindu-i de folos. O poveste fara final fericit. Sunt victime care desi scapa cu viata nu isi mai revin si de care insasi societatea ajunge sa se fereasca, nestiind ce sa faca cu ei, dorind sa-i uite, ca pe o amintire deloc comoda.

Daca exista in razboi umanitate sau compasiune? Da. La fel cum exista si psihopati, dementi, masacre, orori si nenorocire. Razboiul este o nenorocire in esenta lui, nu are nimic nobil, oamenii incearca sa-i dea un sens pt a nu-si pierde mintile incercand sa gaseasca o explicatie pt toata nebunia lui. In tot acest iad numit razboi unii, Dumnezeu stie cum, reusesc sa ramana oameni. De multe ori sunt eroi anonimi, de care nu auzim niciodata. Razboiul nu are limita in atrocitati, dezlantuie tot ce-i mai intunecat.Linkul postat este doar un nou trist, dar repetabil, exemplu.

Aşa cred şi eu, în privinţa oribilelor întâmplări ale războiului nu am nici un dubiu. Problema pusă în discuţie, însă, era dacă în război e permis orice. Şi cred că nu. De pildă, când două armate stabilesc o zi de armistiţiu, nu e permis ca una din ele să încalce convenţia. Fiecare îşi cară morţii de pe câmpul de luptă etc.
Hai să ne amintim de nobleţe în istoria războaielor: îţi aminteşti de Troia? De nobleţea lui Priam etc. Dar despre complexitatea universului războiului în Pădurea Spânzuraţilor? Dar în romanele dure, realiste foarte, ale lui Camil Petrescu? Toate acestea demitizează anumite laturi ale războiulu şi ne arată că în război se confruntă tot oameni. Pentru unii e permis orice, pentru alţii nu. Atârnă de om, de fiecare în parte.
Din unii războiul scoate la iveală cele mai tenebroase conţinuturi. Din alţii, ies la iveală conţinuturi luminoase pe care nici ei nu le ştiau...
Războiul rămâne însă o monstruoasă manifestare a omului. Nu are rost să cosmetizăm nimic. Însă, de voim să nu devenim cu totul fiare în timpul războiului, cred că merită să credem că în război nu e totul permis. Altminteri nu mai văd cum putem să sperăm, măcar, că umanitatea noastră ar mai avea vreo licărire cât de mică în noi.

P.S. Şahul este un joc războinic, scopul fiind "uciderea" regelui. "Mat", în limba arabă (nu ştiu exact care din ele...:), înseamnă "regele a murit" - citeam într-o carte.... Ei bine, întrebat fiind de ce caută mereu calea cea mai scurtă spre victorie (adică spre uciderea regelui advers), Anatoli Karpov a răspuns: din respect pentru adversar. A întârzia victoria fie şi cu o mutare, când ar fi fost posibil să închei partida imediat dar nu ai voit să faci asta, e semn de patologie a caracterului, mai întâi (nu doar de lipsă de cunoştinţe). Un sadic, însă, nu ar încuviinţa deloc această idee...
Un alt campion mondial, Bobby Fischer, a mărturisit însă, la o conferinţă de presă: "Îmi place să zdrobesc eul adversarului!"... Deh, oameni şi oameni...

Da, pana si aceasta monstrozitate numita razboi trebuie sa existe o limita, sa nu se mearga pana la capat cu intunericul.Imi aduc aminte de Troia, bunicul meu, cand eram mic, imi arata pe harta si imi povestea despre Ahile,am crescut cu povesti despre eroi.Mai tarziu am realizat ca au luptat pt motive diferite: putere, glorie,dragoste si altele.Cei mai multi dintre acei eroi au murit acolo.Istoria a retinut doar numele unora dintre ei, de restul nu isi mai aduce nimeni aminte. Este o lectie plina de cinism a istoriei, isi alege figurile care sa o imbrace in cea mai convenabila imagine. De restul doar se foloseste. Oamenii s-au macelarit de-a lungul secolelor pentru toate motivele posibile, de multe ori doar pretexte pt alte intentii.Nu cred ca se vor opri pana la finalul istoriei. de foarte multe ori oamenilor le face placere sa ucida, dezlantuie in ei o frenezie infricosatoare. Nu cred in teorii despre razboi, cred ca este o nenorocire cumplita in care mor oameni. Exista si lucruri care cumva isi pastreaza o limita a umanitatii in derularea unor asemenea tragedii si probabil asta le condamna si mai mult. Sunt oameni care parca se nasc cu un asemenea instinct, inclinatie, nu stiu cum sa o numesc, dar sunt foarte priceputi in a-i omora pe altii. Nu stiu ce sa zic, incerc sa ma feresc de teorii ieftine, sa gasesc explicatii puerile pe o asemenea tema.Sunt multe lucruri pe care nu le inteleg, doar le constat si incerc sa traiesc cumva intr-o lume in care exista si asa ceva. In fata Lui vom intelege totul, pana atunci m-am impacat demult cu ideea ca nici nu pot si nici nu trebuie sa inteleg tot. Probabil ai dreptate in ce spui si ar trebuie sa fie cum spui, de multe ori probabil asa se si intimpla. In alte momente nu. Omul poate ramane om sau poate deveni fiara, este foarte greu de comentat pt ca acele momente, de razboi, au specificul lor care nu este, de multe ori, alb sau negru ci cenusiu.

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Problema pusă în discuţie, însă, era dacă în război e permis orice.

Pai sa vedem...:

... când două armate stabilesc o zi de armistiţiu....

Pai asta e oportunitatea necesara pt a ataca inamicul cand are armele "jos".
E ca la box.Iti trebuie o "chestie" psihologica pentru a-l face pe adversar
sa lase "garda" jos.
So, armistitiul face de fapt parte din razboiul psihologic.

Nu stiu de unde chestia asta, ca razboiul ar avea niste reguli sau chestii etice
Razboiul este razboi si are o singura regula:Invinge-ti inamicul prin orice
metoda necesara, chestie care degenereaza in masacru si metode de
exterminare in masa a inamicului....

[Ioan_Cezar]

Dacă aşa îţi place să crezi... Poate mai citeşti istorie, relatări, poate mai auzi ce spun combatanţii - de întâlneşti vreun supravieţuitor. Imaginea ta despre război e doar o schemă caricaturizată, simplistă, care nu surprinde mai nimic din universul unui război. Scotomizezi şi expui doar unele aspecte ale războiului şi arăţi că ţi-e cam frică de oameni şi de viaţă... Păcat, pari un om tânăr. Ar fi fost firesc, la o vârstă tânără, să ai oarece tendinţe spre partea bună a oricărui lucru... Sunt mulţime de lucruri bune şi în război, oricât de ciudat ţi s-ar părea. În fine...

În război nu e permis orice! Dacă eşti om, înţelegi asta.
Dacă nu, nici nu merită să mai dezbatem subiectul.

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Dacă aşa îţi place să crezi... Poate mai citeşti istorie, relatări, poate mai auzi ce spun combatanţii - de întâlneşti vreun supravieţuitor.

Cea ce as avea de invatat de la un astfel de supraveituitor ar fi ce sa faci
ca sa nu ajungi ca el.Dar saracul ala care a supravietuit, nici nu stie cum
s-a intamplat asta si nici nu intelege de ce a supravietuit.
Razboaiele sunt conflicte asimetrice, asta insemna ca nici un razboi nu
va semana cu altul.Sa te bazezi pe faptul cu un viitor razboi s-ar desfasura
ca altele, si ca exista o etica a razboiului asta vina din doctrina spalarii pe
creier( o gasesti in manual de manipulare a multimilor)

Imaginea ta despre război e doar o schemă caricaturizată, simplistă, care nu surprinde mai nimic din universul unui război.

Imi pare rau sa te dezamagesc, dar razboiul nu este altceva decat un
masacru , pe care propaganda il infatiseaza ca un fel de "crez" cu anumite
asa-zise principii, bla-bla, propaganda care este creata astfel incat la nivel
psihic sa aiba un efect motivational.Se folosesc cuvinte pompoase precum
"eliberare", "independenta", "aparare", "prevenire".(chestiei astea i se
spune publicitate.De altfel se explica ca cei care faceau propaganda pentru
razboi, au pus bazele in America , profesiei denumita ADVERTISING)
Asa cum unui produs, advertisingul(propaganda) ti-l infatiseaza drept un
produs unic avand propietati inexistente asa si propaganda pentru razboi
infatiseaza razboiul ca pe un lucru necesar pt apararea "liberatii",
"independentei", "prevenirea raului" cand de fapt razboiul este pur si
simplu un masacru la scara larga intre oameni care nu se cunosc,
dus pentru interesele financiare ale altori oameni care se cunosc.

Scotomizezi şi expui doar unele aspecte ale războiului şi arăţi că ţi-e cam frică de oameni şi de viaţă...

Nu mie frica de oameni, mi-e frica de prostia si imbecilitatea cronica a multor
oameni.Nu mi-e frica de viata, ci pur si simplu vad viata asa cum este ea
in realitate.Viata este foarte simpla, insa majoritatea oamenilor si-o fac
complicata, pt ca vor s-o modifice si sa-i determine si pe altii sa-si modifice
vietile insa in interesul primilor.De aceea s-a nascut propaganda.

De altfel eu am ajuns la concluzia ca cel care se lasa prostit de propaganda
partidelor politice(fie dintr-o tabara fie din cealalta) sunt genul de oameni
care s-ar lasa prostiti de propaganda razboiului.Deoarece pana la urma
avem aceiasi chestie si anume propaganda, insa subiectul propagandei
poate diferii.
Vrei sa faci bani din vietile oamenilor , fa propaganda politica
Vrei sa faci bani din mortile oamenilor, fa propaganda razboiului
Vrei sa faci bani din buzunarul oamenilor, fa propaganda produselor(advertising).

Păcat, pari un om tânăr. Ar fi fost firesc, la o vârstă tânără, să ai oarece tendinţe spre partea bună a oricărui lucru...

Sunt un om tanar care nu ma las prostit de tehnicile de manipulare in masa.
In ziua de astazi nu se mai duc razboaie pentru aparare, independenta si
libertatea neamului tau, ci se duc razboaie pentru "apararea", "independenta" si "libertatea" intereselor fianciare ale altor stapani, ale
buzunarului lor. Iar aia in loc sa se duca ei la razboaiele lor, pun pe alti
sa se omoare intre ei, pentru intereselor lor.Sigur la sfarsit, pot sa-ti dea
o medalie (daca mai traiesti) sau o piatra de granit, pt ca ti-ai dat viata
pentru buzunarelor lor, dar niciodata n-o sa-ti zica ca tu ai luptat si
poate chiar ai omorat pe cineva care nu-l stiai si nu ti-a facut nimic
in razboi, pt ca el(stapanul) sa-si faca profit financiar si mai mare sau
pt ca tot(el) stapanul sa puna mana pe niste resurse naturale din care
sa faca profituri imense pentru buzunarul sau.
Ci o sa-ti zica ca ai luptat pentru "independenta", "liberatatea", "apararea"
neamului tau.

Si chestia asta tine.Pentru ca oricine iese din razboi are
un stres post-traumatic si prefera sa creada ca tot raul pe care l-a facut
in mod voit sau nevoit in acel razboi a facut-o pentru o "cauza nobila"
precum ar fi "independenta", "liberatatea" si "apararea" "neamului" si
nicidecum pentru buzunarul altora(pe care nu-i cunoaste si nici nu-i va cunoaste
vreodata).Si chiar daca i-ai pune in fatza dovezile respective, tot nu ar
recunoaste, si asta pt ca daca ar recunoaste din disperarea faptului ca a fost
atat de fraier si a fost influentat de propaganda ca sa faca raul pe care l-a
facut, pt buzunarul altora, atunci nu si-ar ierta-o in veci si s-ar sinucide.

Sunt mulţime de lucruri bune şi în război, oricât de ciudat ţi s-ar părea. În fine...

Poate ca o sa ai ocazia sa le probezi in viitor apropriat, si apoi sa mi le
povestesti si mie (asta in cazul in care supravietuiesti).

În război nu e permis orice! Dacă eşti om, înţelegi asta.
Dacă nu, nici nu merită să mai dezbatem subiectul.

Problema este ca in ziua de azi oamenii nu mai sunt oameni ci animale
salbatice pe doua picioare, a carei salbaticie este tinuta in "lant" de catre
ban si dorinta de avutie(mamona ala).Spune-i tu unui animal salbatic
ce este permis/nepermis.

Ia-l ca pe un sfat: (re)vino cu picioarele pe pamant si deschide-ti ochii mintii
ca sa vezi realitatea adevarata ale acestor zile, si nu mai crede basme.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Problema este ca in ziua de azi oamenii nu mai sunt oameni ci animale
salbatice pe doua picioare, a carei salbaticie este tinuta in "lant" de catre
ban si dorinta de avutie(mamona ala).Spune-i tu unui animal salbatic
ce este permis/nepermis.

Ia-l ca pe un sfat: (re)vino cu picioarele pe pamant si deschide-ti ochii mintii
ca sa vezi realitatea adevarata ale acestor zile, si nu mai crede basme.

De aici eu înţeleg aşa:
1) eu nu sunt om ci animal sălbatic pe două picioare...
2) tu nu eşti om ci animal sălbatic pe două picioare (caz în care e o fantezie că eşti oaie, aceasta fiind animal domestic, nu sălbatic)
3) noi doi suntem singurii oameni, iar ceilalţi sunt animale sălbatice pe două picioare...
4) sunt un animal sălbatic pe două picioare aflate în aer, care crede încă în basme.

Fascinantă perspectiva!