Istorii cu talc

[cristiboss56]

Întâlnim atât în Vechiul Testament, cât mai ales în Noul Testament pe scriitorii inspiraţi de Duhul Sfânt vorbind despre poporul lui Dumnezeu ca despre turma oilor cuvântătoare. V-aţi întrebat vreodată de ce vrea Domnul să ne asemene oilor? Oare de ce nu au fost alese alte animale?
Pilda de astăzi sper să ne descopere misterul.
De îndată ce a fost creată, oaia a descoperit că era cel mai slab animal. Mereu îi tremura inima, nu cumva să fie atacată de alte animale mai puternice şi mai fioroase. Nu ştia defel cum avea să se apere. Se întoarse la Creatorul său şi Îi povesti ce pătimea.
Vrei ceva ca să te aperi?, o întrebă cu blândeţe Dumnezeu. Da, răspunse oaia cu sfială.
Ce ai zice de o pereche de colţi ascuţiţi? Oaia dădu din cap dezamăgită: Cum aş putea să mănânc aşa din iarba fragedă? Şi apoi, aş avea o înfăţişare înfiorătoare.
Crezi că ţi-ar ajuta mai degrabă nişte gheare puternice?
A, nu, spuse oaia dezaprobator. Poate mi-ar veni cheful să le folosesc şi când nu s-ar cuveni.
Ai putea atunci să ai saliva înveninată, propuse Domnul cu răbdare.
Nici pomeneală, zise oaia. Aş fi urâtă şi alungată de toţi, aşa cum se întâmplă cu şarpele.
Dar de două coarne tari ce ai zice?
O, nu… Căci atunci nu m-ar mai mângâia nimeni. Dar, pentru a te apăra, ai totuşi nevoie de ceva care să facă rău celor care te atacă. Eu să fac rău cuiva? Nu, n-aş putea în ruptul capului. Mai degrabă rămân aşa cum sunt…
Noi, fiinţele umane, suntem cumva asemenea oilor. Nu avem colţi ascuţiţi şi nici saliva înveninată. Pentru că nu răutatea, ci umanitatea ne ocroteşte, acea capacitate de a-i iubi pe ceilalţi şi de a primi iubirea pe care doresc să ne-o ofere cei din jurul nostru. Nu duritatea ne dăruieşte pacea, ci tocmai blândeţea, aceea îi face pe cei de lângă noi să dorească a ne învălui cu iubirea lor. Adevărata putere a omului constă în blândeţea sa. ( după o pildă din vol. „Doar vântul o ştie“, Bruno Ferrero )

[cristiboss56]

Dacă ţi-ai pierdut averea, n-ai pierdut nimic. Dacă ţi-ai pierdut sănătatea, ai pierdut ceva. Dar dacă ţi-ai pierdut speranţa şi curajul, totul e pierdut. Cei mai mulţi pierd totul fiindcă şi-au pierdut speranţa în ultimul moment. Diavolul mizează adesea pe descurajarea noastră şi pe abandonarea speranţei. De aceea Sfântul Apostol Pavel numeşte speranţa printre virtuţile capitale. Speranţa este fiica răbdării. De aceea Scriptura spune c㠀žprin răbdarea voastră veţi câştiga sufletele voastre€œ (Luca 21, 19).
Se povesteşte că diavolul s-a hotărât cândva să-şi vândă toate instrumentele cu ajutorul cărora şi-i supunea pe oameni. A făcut o mulţime de pachete, pe fiecare indicând ce conţine: supărare, crimă, minciună, necinste, mândrie şi aşa mai departe. După ce toate pachetele au fost vândute, cineva a observat un pachet care nu fusese pus spre vânzare. L-a întrebat pe diavol: €žDe ce?€žPentru ca aceasta este cea mai puternică dintre armele mele şi pe aceasta nu vreau s-o vând. Ea este descurajarea. Pierderea speranţei. Când cineva ajunge la aceasta, atunci sigur îl am în mână!€œ
(Adaptare după o pildă din vol.€žTâlcuri noi la texte vechi€œ, Mitropolit Antonie Plămădeală)

[cristiboss56]

Au venit la Părintele nişte femei, iar una din ele, căzând în genunchi, plângea la picioarele lui, întrebându-l ce să facă pentru a se mântui. – Nu plânge soră, căci tu eşti trecută în cartea vieţii, îi spuse Părintele.
Cealaltă întrebă ce să facă ca să fie şi ea trecută în cartea vieţii, la care Părintele i-a răspuns:
– Trebuie să citeşti mereu rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur: „Doamne, să nu mă lipseşti pe mine de binele Tău cel ceresc”. Toată ziua şi toată noaptea să umbli la biserică şi Dumnezeu se va îndura, dacă vei discuta cu El în gând.
Apoi, ele au plecat cu sufletele liniştite.
Sfântul Lavrentie de la Cernigov

[Yasmina]

În prealabil postat de cristiboss56

Au venit la Părintele nişte femei, iar una din ele, căzând în genunchi, plângea la picioarele lui, întrebându-l ce să facă pentru a se mântui. – Nu plânge soră, căci tu eşti trecută în cartea vieţii, îi spuse Părintele.
Cealaltă întrebă ce să facă ca să fie şi ea trecută în cartea vieţii, la care Părintele i-a răspuns:
– Trebuie să citeşti mereu rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur: „Doamne, să nu mă lipseşti pe mine de binele Tău cel ceresc”. Toată ziua şi toată noaptea să umbli la biserică şi Dumnezeu se va îndura, dacă vei discuta cu El în gând.
Apoi, ele au plecat cu sufletele liniştite.
Sfântul Lavrentie de la Cernigov

Sau...sa te duci la Sfanta Liturghie savarsita duminica :)

[cristiboss56]

În prealabil postat de Yasmina

Sau...sa te duci la Sfanta Liturghie savarsita duminica :)

Si fara sau merge perfect , adica şi ,şi !:)

[Yasmina]

În prealabil postat de cristiboss56

Si fara sau merge perfect , adica şi ,şi !:)

Desigur,foarte corect :)

[cristiboss56]

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:
- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
- Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
- Păi, vezi, băiatul meu...! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.
"Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!"