Familia crestina

[Parascheva16]

În prealabil postat de fallen

Am vazut si eu un episod dinasta cu 2 fete, una mai mare si cu sora-sa. Cea mare statea la rand sa se spovedeasca, cu inca una de varsta ei, si aia mica le astepta...si preotul o intreaba daca cea mica se impartaseste, si aia nu, ca ea n-a tinut post!!! Pai cati ani are, intreaba pr, a mancat ceva azi? Are aproape 7, zice sora-sa, si a mancat, dar minte!!!
Alte " mimoze", eleve de-ale preotului, le spovedeste repede si pe ele cat s-a citit cazania, si apoi se asaza la rand sa se impartaseasca... timp in care toate 4 tabara pe a 5a, ca tu ce faci, nu ne zisesi ca n-ai tinut post??? Aia se supara si pleaca, noroc ca preotul vede si le intreaba pe celelalte unde a plecat, sa mearga dupa ea, sau sa o sune, ca doar el i-a zis sa ramana !

Nu inteles povestea. Incepi prin a spune ca sunt doua fete, surori. Apoi spui ca sunt 3. Dupa spui ca cele patru s-au aruncat asupra altei fete, deci in total 5 fete. Care cinci? Cele patru s-au aruncat asupra cui?
Oricum, din vaga descriere, reiese ca fetele sunt destul de tinere. Nu cred ca oamenii maturi, trecuti deja de 25 de ani, se raporteaza si se compara cu niste copile! E si culmea. Mai ales ca dansii la varsta lor, nu erau mai breji; poate erau si mai rau. Plus ca, daca omul vrea sa se Impartaseasca cu tot sufletul, iese din pacat, nu se mai complace in el. Face tot ce poate, nu se rezuma la :'nu pot','sunt bolnav','n-am ce face'-acestea sunt scuze.

[Corinusha]

^Theo, un duhovnic ii cunoaste pe cei ce merg la el mult mai bine decat o fac eu sau tu, sau oricine altcineva;
nici nu a zis ca prin faptul ca este preot primeste puteri supranaturale; nicidecum, ziceam pur si simplu ca, cunoscand-si mai bine enoriasii, stiu mai bine decat noi daca ii poate impartasi sau nu. M-am exprimat eu prost acolo, acum imi dau seama; dar ei oricum gandesc putin altfel fata de noi, pentru ca ei au mai multe date ale problemei decat avem noi, ii cunoaste mai bine pe oamenii respectivi decat ii cunoastem noi, ceea ce il poata face sa aleaga altfel decat am alege noi.

Asta vroiam sa zic prin "gandirea altfel"; nu ca primesc puteri supranaturale :))

[fallen]

În prealabil postat de Parascheva16

Nu inteles povestea. Incepi prin a spune ca sunt doua fete, surori. Apoi spui ca sunt 3. Dupa spui ca cele patru s-au aruncat asupra altei fete, deci in total 5 fete. Care cinci? Cele patru s-au aruncat asupra cui?
Oricum, din vaga descriere, reiese ca fetele sunt destul de tinere. Nu cred ca oamenii maturi, trecuti deja de 25 de ani, se raporteaza si se compara cu niste copile! E si culmea. Mai ales ca dansii la varsta lor, nu erau mai breji; poate erau si mai rau. Plus ca, daca omul vrea sa se Impartaseasca cu tot sufletul, iese din pacat, nu se mai complace in el. Face tot ce poate, nu se rezuma la :'nu pot','sunt bolnav','n-am ce face'-acestea sunt scuze.

Erau doua cazuri diferite. Primul era cu 2 surori, una la vreo 12 ani si cea mica pana in 7, iar cea mare nu voia s-o lase pe sora-sa sa se impartaseasca; dincolo erau 4 sau 5 fete mai mari, cam de 14-15 ani, care au gonit-o pe una in ele de la sf impartasanie pe motiv ca le spusese ca nu a tinut post ( desi probabil spusese parintelui, caci acesta a chemat-o inapoi).
Dar mi-am amintit ca nici eu cu sora-mea nu am fost mai breze, acum cativa ani, cand am suspectat-o pe cumatra ei, care gravida fiind s-a impartasit, ca ar fi omis sa spuna preotului ca inca nu era cununata..... . Dar pe atunci nu stiam ca femeile insarcinate se pot impartasi chiar daca sunt oprite din diverse motive...( cu toate ca vecina mea a spus ca a trebuit sa insiste la duhovnicul ei sa o impartaseasca, inainte sa nasca, pt ca nu prea ar fi vrut...al nostru nu stiu cum o fi, nu cred ca are vreo enoriasa care sa fi ramas insarcinata inainte de cununie... doar daca nu o sa fiu cumva eu prima care-i face pocinogul :-) )

In fine, probabil ca lumea priveste acest aspect precum s-a intamplat in parabola cu lucratorii tocmiti la vie in ceasul al 11 lea, care au luat aceiasi plata cu cei care au lucrat toata ziua. Adica unii sunt drepti si traiesc in curatie toata viata, iar altii vin in ultimul ceas si se pocaiesc si in final primesc cu totii aceiasi rasplata, adica Trupul si Sangele Domnului...acum poate ar trebui sa ne bucuram si pentru acestia, ca au apucat si ei, nu sa ne simtim nedreptatiti ca noi ne-am nevoit toata viata si ei nu, desigur cu conditia ca intoarcerea lor la pocainta sa fie sincera, nu mincinoasa ( si chiar daca ar fi asa, e problema lor, nu a noastra)

[paraschevaiasi]

Daca intr-o familie (cu copii) cei doi soti nu se mai inteleg, nu mai sunt in armonie, nu mai au aceleasi principii de viata, ce este de facut?! Este imoral divortul sau nu? Daca unul dintre soti este mai impulsiv, considera ca numai el are dreptate, mai nerabdator, ii place sa "conduca", nu-l intelege pe cel de langa el, nu-i arata intelegere si nici dragoste...se mai poate merge pe acelasi drum daca intre ei este o tensiune ascunsa? Intotdeauna trebuie sa tinem cont de copii?

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de paraschevaiasi

Daca intr-o familie (cu copii) cei doi soti nu se mai inteleg, nu mai sunt in armonie, nu mai au aceleasi principii de viata, ce este de facut?! Este imoral divortul sau nu? Daca unul dintre soti este mai impulsiv, considera ca numai el are dreptate, mai nerabdator, ii place sa "conduca", nu-l intelege pe cel de langa el, nu-i arata intelegere si nici dragoste...se mai poate merge pe acelasi drum daca intre ei este o tensiune ascunsa? Intotdeauna trebuie sa tinem cont de copii?

Chestia asta de obicei se intampla atunci cand diavolul incerce sa atace
copiii respectivi.Diavolul nu suporta copiii, si uraste mama copiilor, deoarece
dintr-o femeie S-a nascut Cel care i-a zdrobit capul.
De aceea demonul incearca sa distruga familia, ispitandu-i pe parinti unul
impotriva altuia, bineinteles tzelul final fiind acela de distrugere al copiiilor.

Sotul tau, este ispitit de diavol, comportamentul sotului tau, nu este al lui.
Este influentat de cel necurat, astfel incat prin sotul tau sa-ti distruga familia.

In aceste cazuri, ar fi bine sa ignori scenele de "sefie" al sotului tau si sa
citesti acatistul Sfantului Mina, Acatistul Arhanghelilor Mihail si Gavril,
Acastistul Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Mantuitorului
Nostru Iisus Hristos, si apoi fuga la duhovnic.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de paraschevaiasi

Daca intr-o familie (cu copii) cei doi soti nu se mai inteleg, nu mai sunt in armonie, nu mai au aceleasi principii de viata, ce este de facut?! Este imoral divortul sau nu? Daca unul dintre soti este mai impulsiv, considera ca numai el are dreptate, mai nerabdator, ii place sa "conduca", nu-l intelege pe cel de langa el, nu-i arata intelegere si nici dragoste...se mai poate merge pe acelasi drum daca intre ei este o tensiune ascunsa? Intotdeauna trebuie sa tinem cont de copii?

Ca regula generala, divortul este rareori o solutie. In acest caz concret, lipsesc elemente cheie pentru a va putea da un sfat. De pilda; "unul dintre soti este mai impulsiv". Adica, nu era impulsiv, dar a devenit recent astfel ? Cunoscand ca temperamentul nu se schimba, ci mori cu el, inseamna ca, daca a devenit recent impulsiv, asta nu este in natura lui, ci exista ceva care il face astfel. Ce ar putea fi ? Pe urma, cum se manifesta impulsivitatea asta ? Cateva exemple, ca sa intelegem, fiindca nu toti oamenii dau acelasi sens termenului. Care sa fie cauza pentru care am fost de multe ori la petrecrile tinerilor casatoriti, ba chiar si la petreceri ale burlacilor, dar niciodata la vreo petrecere a divortatilor ?

Mai intai, e bine sa aveti cateva discutii cu sotul. Cu calm. Lucrul nu e tocmai usor, fiindca de multe ori diavolul orgoliului ne impinge sa punem pe primul plan indreptatirea noastra in loc sa analizam cauzele pentru care lucrurile nu merg. Cand eu vreau sa-i arat sotului cat de multa dreptate am eu si cat de mult greseste el, ma plasez pe o directie in care discutia nu duce nicaieri.
Intre aceste discutii cu sotul, discutati cu Dumnezeu si cu dv. Discutia cu Dumnezeu se face in doua moduri: 1) in rugaciune si 2) cu duhovnicul. Discutia cu dv se face incercand sa raspundeti la intrebarea: "care este barna din ochiul meu?". Ganditi ca si cand ar fi vorba de altcineva, luati un pic de distanta fata de dv insiva, ca sa vedeti barna mai bine: daca va plasati prea aproape de barna, nu o vedeti, din cauza miopiei spirituale.

In sfarsit, familiile crestine nu divorteaza nu atat din cauza copiilor, fiindca se poate sa nu fie niciun copil la mijloc. Cauza prima pentru care ele nu divorteaza este Cristos. Cu mana pe Sfanta Lui Cruce am jurat sa fim impreuna, pana cand moartea ne va desparti. Iar Lui ii place sa ne tinem juramintele. Ne-a dat tot ce este necesar ca sa o facem: ratiune, buna invatatura, exemplu (atat personal, cat si prin sfintii Sai), medicamente daca ne imbolnavim, o Biserica in care sa ne ingrijim. El ne indeamna "fiti sfinti!". Iar sfintii nu divorteaza, nu cunoastem niciun exemplu de sfant divortat.

Asadar, fugiti de ispita. Fugiti de ideea ca divortul ar fi o solutie. Dimpotriva, nu numai ca nu e o solutie, dar creeaza probleme in plus. Cunosc cazuri izolate de oameni care, dupa un divort, au reusit sa "isi refaca viata" dupa cum spun ei. Dar nu cunosc pe nimeni fericit dupa divort. Nimeni dintre cunoscuti nu m-a invitat la o sampanie dupa divort, la iesirea din sala de judecata.

[paraschevaiasi]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ca regula generala, divortul este rareori o solutie. In acest caz concret, lipsesc elemente cheie pentru a va putea da un sfat. De pilda; "unul dintre soti este mai impulsiv". Adica, nu era impulsiv, dar a devenit recent astfel ? Cunoscand ca temperamentul nu se schimba, ci mori cu el, inseamna ca, daca a devenit recent impulsiv, asta nu este in natura lui, ci exista ceva care il face astfel. Ce ar putea fi ? Pe urma, cum se manifesta impulsivitatea asta ? Cateva exemple, ca sa intelegem, fiindca nu toti oamenii dau acelasi sens termenului. Care sa fie cauza pentru care am fost de multe ori la petrecrile tinerilor casatoriti, ba chiar si la petreceri ale burlacilor, dar niciodata la vreo petrecere a divortatilor ?

Mai intai, e bine sa aveti cateva discutii cu sotul. Cu calm. Lucrul nu e tocmai usor, fiindca de multe ori diavolul orgoliului ne impinge sa punem pe primul plan indreptatirea noastra in loc sa analizam cauzele pentru care lucrurile nu merg. Cand eu vreau sa-i arat sotului cat de multa dreptate am eu si cat de mult greseste el, ma plasez pe o directie in care discutia nu duce nicaieri.
Intre aceste discutii cu sotul, discutati cu Dumnezeu si cu dv. Discutia cu Dumnezeu se face in doua moduri: 1) in rugaciune si 2) cu duhovnicul. Discutia cu dv se face incercand sa raspundeti la intrebarea: "care este barna din ochiul meu?". Ganditi ca si cand ar fi vorba de altcineva, luati un pic de distanta fata de dv insiva, ca sa vedeti barna mai bine: daca va plasati prea aproape de barna, nu o vedeti, din cauza miopiei spirituale.

In sfarsit, familiile crestine nu divorteaza nu atat din cauza copiilor, fiindca se poate sa nu fie niciun copil la mijloc. Cauza prima pentru care ele nu divorteaza este Cristos. Cu mana pe Sfanta Lui Cruce am jurat sa fim impreuna, pana cand moartea ne va desparti. Iar Lui ii place sa ne tinem juramintele. Ne-a dat tot ce este necesar ca sa o facem: ratiune, buna invatatura, exemplu (atat personal, cat si prin sfintii Sai), medicamente daca ne imbolnavim, o Biserica in care sa ne ingrijim. El ne indeamna "fiti sfinti!". Iar sfintii nu divorteaza, nu cunoastem niciun exemplu de sfant divortat.

Asadar, fugiti de ispita. Fugiti de ideea ca divortul ar fi o solutie. Dimpotriva, nu numai ca nu e o solutie, dar creeaza probleme in plus. Cunosc cazuri izolate de oameni care, dupa un divort, au reusit sa "isi refaca viata" dupa cum spun ei. Dar nu cunosc pe nimeni fericit dupa divort. Nimeni dintre cunoscuti nu m-a invitat la o sampanie dupa divort, la iesirea din sala de judecata.

Ati reusit sa ma faceti sa zâmbesc . Din fericire sunt destul de rabdatoare iar capul inca imi e pe umeri si apoi tin prea mult la copiii mei...apoi sotul meu n-o fost asa din totdeauna. Am observat ca schimbarea lui e dupa nasterea copiilor, asta pt ca nu am mai avut timpul necesar numai pt el, apoi ca nu mai is slaba ca atunci când m-o cunoscut. Apoi noi suntem mult prea diferiti ca temperament. El e impulsiv, eu is calma. De cele mai multe ori nu-i raspund impulsivitatii lui, asta chiar si atunci când nu are dreptate asupra copiilor. Apoi el nu se ia de mine din motive serioase, sunt nimicuri. Daca se intampla ca discutia s-o ia pe o panta mai tensionata ii cer sa incetam discutia, dar el nu se lasa, si la un moment dat cedez nervoz si ridic tonul la el. Dar daca s-ar intampla invers eu nu am dreptul sa zic ceva. Ma simt "controlata", trebe sa am grija sa nu-l deranjez, apoi nu mai pot! Fiecare lucru trebe controlat, gest, vb, ton, etc. Dar el are dreptul de a se manifesta cum are el chef. Nu e violent, nu bea, nu fumeaza, mere mereu la biserica, tine posturile...tocmai de aceea contrastul e foarte diferit. E o persoana ce stie multa teologie.

Dar eu am incredere in Bunul Dumnezeu si in Maica Lui. Din fericire starea de tensiune ma tine extrem de putin. Dar psihic recunosc ca nu is fff ok. Mai ales ca stiu ca nu mai sunt iubita (ca is grasa, 72kg, la 167 cm). Da, is mai plinuta, dar nu grasa.

Eu consider ca el ii gelos pe copii, nu-i convine ca nu mai sunt acea sotie iubitoare. Apoi eu l-am avertizat ca purtarea fata de mine va face ca iubirea sa se raceasca.

Eram genul de sotie ce eram tot timpul agatata de el, imi era universul, iar eu ii spuneam asta.

Il deranjeaza ca eu is mai tacuta, apoi asta imi e genul, nu pot vb numai sa ma aflu in treaba. Mai dihai, trebe sa am grija ce vb si cum vb, apoi asta e tare obositor sa vrei sa transformi pe cineva dupa bunul plac al tau.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de paraschevaiasi

Eu consider ca el ii gelos pe copii, nu-i convine ca nu mai sunt acea sotie iubitoare.

Da, este posibil ca aici sa fie originea unei asemenea purtari fata de dv. Cunosc simtamantul, fiindca eu insumi am trecut prin asta. Nu as spune exact "gelos pe copii", dar barbatul percepe ca exista o deosebire intre felul in care erati inainte de copii si felul in care sunteti acum. Inainte, erati numai a lui, acum sunteti in primul rand a copiilor. El nu vede o solutie la chestia asta: iata ce il face impulsiv.
Dar solutii exista. Si tot prin dialog trec. Mai intai, acesta e un lucru natural. Nu cumva spre copii si pentru copii se iubesc doi indragostiti ? Dar nu numai facerea de prunci e principalul scop al familiilor crestine, ci si cresterea lor in Cristos. Asta e un drum lung, un drum in care e nevoie de doi. Prin urmare, proiectul iubirii dintre cei doi soti nu e pe deplin realizat, ci e nevoie in continuare ca flacara iubirii sa nu lipseasca de la forja familiei: piesa forjata e deja acolo, dar e departe de a fi gata.
Mai pe urma, copiii vor creste. Si vor creste chiar mai repede decat ati dori. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vor fi tineri pe picioarele lor si bineplacuti Lui. Inca din adolescenta lor va incepe despartirea lor de dv si atunci iar va fi multa nevoie de dv amandoi, fiindca parintii nu isi doresc sa stea puii nesfarsit in cuib, ci ei insisi ii invata cum se zboara. Si ii vegheaza la primele zboruri, ca sa nu-i inhate batranul erete pe cand sunt mai vulnerabili.
Si mai pe urma, ei vor zbura de-a binelea, ca sa isi faca cuiburile lor si sa aiba ei insisi pui. Si va veti regasi singuri. Doar dv cu sotul. Poate sa fie frumoasa sau dureroasa perioada aceea, depinde cum v-o asterneti.

Dar psihic recunosc ca nu is fff ok. Mai ales ca stiu ca nu mai sunt iubita (ca is grasa, 72kg, la 167 cm). Da, is mai plinuta, dar nu grasa.

Pai asa credeti ca e iubirea ? Depinde de kilograme ? Nu, iubirea crestina nu depinde. Se poate ca pasiunea iubirii sa mai scada cand vezi ca juponul crapa pe nevasta, dar iubirea e totusi acolo, fiindca nu numai de un trup, ci in primul rand de un suflet ne indragostim.

Pe de alta parte, nu poate fi lucru peste poate sa dati jos 5 kile.

Apoi eu l-am avertizat ca purtarea fata de mine va face ca iubirea sa se raceasca.

Nu de avertismente cred ca are nevoie sotul dv. Din cate mi-ati spus, el are nevoie sa stie ca il iubiti in continuare. Si asta se face nu atat prin declaratii solemne, cat cu mici gesturi si mangaieri.

Barbatii spera ca femeile lor sa nu se schimbe. Femeile spera invers, ca ei sa se schimbe. De cele mai multe ori, se inseala amandoi.

Fiti iarasi, asadar, femeia de care el s-a indragostit. Aratati-i ca sunteti aceeasi. Obisnuiati, pe atunci, sa va beti cafeaua impreuna dimineata ? Tot asa sa faceti si acuma. Cand el facea cafeaua, il laudati atunci ? Laudati-l si acuma pentru cat de bine stie el sa faca cafeaua, cand ati facut-o ultima data ? Pe vremuri, inainte de a pleca fiecare la treburi, poate ca il sarutati, agatandu-va bratele in jurul gatului lui si inaltandu-va un pic pe varfuri. Faceti iarasi asta. Inainte, cand venea acasa, aveati grija de felul in care aratati ? Va agatati parul cu cleme ca sa stea ca atunci cand v-a spus el odata ca aratati excelent ? Si acum, ce e cu elasticul acela refolosit de la ultimul trening, cu care va tineti parul adunat ?

Aprindeti, deci, focul in camin. La forja familiala, de care v-am spus. Taciuni care ard mocnit inca sunt acolo, alungati ideea neagra ca s-au facut cenusa. Sunt acolo si asteapta lemne noi, din camara inimii, si un suflu de aer proaspat. Sigur ca s-ar aprinde imediat daca ati sufla amandoi deodata, dar, daca nu se poate, incepeti dv, si va veni si el. Nu asteptati sa faca el primul pas, fiindca se poate ca si el sa astepte acelasi lucru si ca niciunul sa nu o faca zicand ca de ce ar fi primul ? Curaj, aveti tot ce va trebuie: taciuni, camin, plamani, camara si lemn bun.
Asa sa va ajute Dumnezeu!

[iustin10]

În prealabil postat de paraschevaiasi

Daca intr-o familie (cu copii) cei doi soti nu se mai inteleg, nu mai sunt in armonie, nu mai au aceleasi principii de viata, ce este de facut?! Este imoral divortul sau nu? Daca unul dintre soti este mai impulsiv, considera ca numai el are dreptate, mai nerabdator, ii place sa "conduca", nu-l intelege pe cel de langa el, nu-i arata intelegere si nici dragoste...se mai poate merge pe acelasi drum daca intre ei este o tensiune ascunsa? Intotdeauna trebuie sa tinem cont de copii?

Frumos este sa luptati cat puteti pentru a mentine casinicia .
Intotdeauna ,vina nu este doar la celalalt ,ci de multe ori si la mine insumi , si mai mult , la lipsa de comunciare dintre cei doi
Dupa ce m-am despartit am constatat ca fosta sotie era de fapt o femeie admirabila ,cu care se putea vorbi, numai ca nu incercasem noi o resetare a comunicarii.Sa lasam cumva toate obligatiile , sa lasam tot ce ne enerva si ne inversuna , si sa incercam sa vorbim.In occident cred ca este institutia separarii ,care mi se pare benefica, deoarece cei doi se pot linisti ,si ,in absenta constrangerilor ,pot incepe din nou sa comunice
Divortul nu e mereu o solutie,fericirea si libertatea care credeti ca ii urmeaza ,pot fi umbrite de remuscari si rataciri .
Desigur,am intelegere si nu sunt partizanul certurilor in familie si a unei vieti de cosmar,Dumnezeu ne a chemat la bucurie pe lumea aceasta . Cred ca , casnicia trebuie zdruncinata putin atunci , inclusive cu o seprare ,cu o plecare in strainatate a unuia de exemplu , dar nu trebuie distrusa . Simpla rabdare recomandata de obicei,are si ea limitele ei si poate duce la sufocarea aspiratiilor cuiva , daca se simte prizonier in acea casnicie,poate duce la moartea sufletului .
Trebuie sa va reinventati ,sa va dobanditi independenta cumva , ca sa nu va mai simtiti prizoniera . Puteti lupta cu orice arme,numai sa nu fie letale ,caci distrugerea casniciei , este un motiv de multe remuscari ,si veti inlocui un iad cu altul.