Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

La mănăstire vin de multe ori credincioşi care ar vrea să le spunem viitorul. Bineînţeles că nu li-l spunem pentru că nu putem să ne spunem nici viitorul nostru. N-avem cum să li-l spunem. Este totuşi o practică prin unele locuri ca, pentru a cunoaşte viitorul cuiva să deschizi o carte. Sau să-şi deschidă el o carte, cartea pe care i-o prezintă cel care urmează să o interpreteze. O fac şi unii treaba asta şi omul îşi deschide cartea şi după aceea, desigur, el nu citeşte nimic de acolo, ci cartea este doar un pretext şi-i spune anumite lucruri care privesc trecutul, în înţeles de influenţe negative. La mine vin destui oameni care la urmă, după ce stau de vorbă cu ei, zic: „Părinte, da’ cartea nu mi-o deschideţi?”.
Bineînţeles că le spun tuturor că nu. Totuşi mi-a venit odată în minte o idee pe care, bineînţeles că dacă aş pune-o în practică nu ar aduce nici o rezolvare pentru cei care ar dori să le deschid cartea. Şi anume, m-am gândit că ar fi tare bine să le deschid Sfânta Evanghelie de la Matei la capitolul 25, de la versetul 31 pană la 46, despre Judecata de apoi. E ceva sigur din viitor. Toată lumea o să meargă la Judecată. Este mai sigur decât orice altceva ce le-ai putea spune oamenilor în legătură cu viitorul, căci acolo se arată cum trebuie să se pregătească omul ca veşnicia să-i fie bună. M-am gândit că ar fi bine să le deschid cartea totdeauna oamenilor la acest text, şi încă la un text, şi anume la cel despre spălarea picioarelor. Este ceva extraordinar de frumos, de instructiv.
Arhimandritul Teofil Părăian

[cristiboss56]

Rădăcinile păcătoase, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, sunt patimile. Sistematizarea învăţăturii despre patimi ne este descrisă în multe opere ale acestora. Să enumerăm câteva patimi ca exemplu: îmbuibarea pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginţi, mânia, întristarea, grija de multe, slava deşartă, mândria. Putem să denumim aceste patimi şi în alt mod. Putem să vorbim încă şi despre voluptate, despre invidie, despre iritare, despre iubirea de cinste – însă, în linii generale, acestea sunt diferite chipuri ale patimilor ori patimi înrudite, care pot să fie desemnate cu felurite nume.
Învăţătura despre viaţa duhovnicească a omului nu este cuprinsă nicăieri cu o aşa de binecuvântată plinătate, într-atât de minunat, ca la Sfinţii Părinţi ai Răsăritului. Şi orice creştin care vrea să ducă viaţă duhovnicească, şi cu atât mai mult orice păstor, trebuie nu doar să ia cunoştinţă de ascetismul Sfinţilor Părinţi, ci trebuie necontenit să fie în părtăşie cu Părinţii nevoitori, necontenit să citească învăţăturile lor, ca să vieze în inima lui experienţa vieţii duhovniceşti. Şi nu doar să le citească, ci să le şi pună în practică, să ducă o viaţă duhovnicească, spre a cunoaşte din experienţa duhovnicească cele spuse de Sfinţii Părinţi. Atunci preotul va putea să-i explice omului care se pocăieşte: „Da, păcatul săvârşit de tine este (ori ar putea fi) foarte greu. Însă important nu este doar să te căieşti de acest păcat, de această faptă ori greşeală săvârşită, ci mult mai important este să ajungi la pocăinţa pentru patima care a născut ori naşte permanent acest păcat, şi care pentru tine a a devenit o boală primejdioasă. Trebuie să înţelegi ca tocmai această patimă trebuie să o dezrădăcinezi din inima ta, pentru ca astfel să-ţi schimbi sufletul, să-ţi schimbi viaţa. Tu te vei putea apropia de Dumnezeu doar atunci când în viaţa ta duhovnicească săvârşeşti mai întâi această schimbare”.
Protoiereu Vladimir Vorobiev

[cristiboss56]

Ceea ce aparţine persoanei dumnezeieşti mai presus de fire nu poate niciodată să fie descris (cuprins) de făpturile zidite. El poate fi înţeles de om într-un chip întunecos şi umbrit, pentru că Dumnezeiescul este de neînţeles şi de necuprins. Har dumnezeiesc numim puterea (lucrarea) prin care Dumnezeu a zidit şi susţine universul. Se numeşte har tocmai pentru că vine de la Dumnezeu în dar.
Acesta este şi pentru noi singura nădejde şi mângâiere. De el (de har) ne-am lipsit prin cădere. L-a readus însă Domnul nostru prin venirea Sa pe pământ. Acesta, potrivit cu credinţa şi cu acribia ţinerii dumnezeieştilor porunci, ne izbăveşte din robia omului vechi, a celui pământesc, şi ne transfigurează zidind înlăuntrul nostru chipul celui ceresc. Aici însă trebuie să subliniem că toate depind de Dumnezeu, iar nu de strădania omului.
Cugetul smerit şi mai cu seamă faptul de a arăta dragoste şi împreună-pătimire provoacă mijlocirea şi prezenţa harului.
Gheronda Iosif Vatopedinul

[cristiboss56]

După naşterea unui copil, în relaţia dintre soţi se schimbă foarte multe lucruri. Care dintre probleme şi din ce cauză este cea mai importantă?

Cel mai mare pericol care paşte tânăra familie este răcirea relaţiilor, îndepărtarea unuia de celălalt. După naşterea copilului, este foarte important ca soţul să nu trăiască o viaţă separată şi să considere că trebuie doar să câştige bani, fiind străin de problemele pe care le are familia pe plan afectiv. Este necesar să se reţină că în această perioadă, ca şi în general, de fapt, toate trebuie să fie lucrate în comun. Dacă cel mic plânge noaptea, trebuie ca soţii să se trezească pe rând şi să-l legăne, iar dacă vrea să fie luat în braţe, să nu-l ţină doar mama, ci și tata, așa cum trebuie să procedeze şi cu baia, schimbatul ş.a. Acest lucru nu este important doar pentru copil, ci şi pentru soţi.
Important este ca soţii să nu se îndepărteze unul de celălalt și să nu apară un „zid”, în spatele căruia fiecare să trăiască după cum vrea. Dacă începi să faci astfel de lucruri, poţi ajunge la starea în care oamenii din casă sunt ca nişte străini ce discută doar probleme casnice. Tinerii trebuie să înţeleagă că astfel de relații după naşterea unui copil pot duce, din păcate, la grave probleme familiale, dacă nu sunt tratate cu discernământ.
Pr. Maxim Kozlov

[cristiboss56]

Când îți vor veni ispite pe neașteptate, nu învinui pe cel prin care ți-au venit, ci caută pricina lor și astfel vei afla îndreptare. Căci sau prin acela, sau prin altul, trebuia să te supui judecăților lui Dumnezeu.
Dacă ai obiceiuri rele, nu ocoli reaua pătimire, ca prin aceasta, smerindu-te, să dobori mândria. Unele ispite aduc oamenilor plăceri, altele aduc întristări, iar altele – dureri trupești. Căci după felul patimilor care zac în suflet, doctorul sufletelor dă leacul potrivit, prin judecățile Lui neștiute.
La unii, ispitele vin pentru iertarea păcatelor săvârșite în trecut, la alții, pentru cele lucrate acum, iar la alții, pentru a fi opriți de la cele ce vor să le facă. În afară de acestea, mai sunt cele date pentru încercare, precum s-a întâmplat lui Iov.
Sfântul Maxim Mărturisitorul

[cristiboss56]

Un teolog cunoscut i-a spus odată că nu poate găsi un duhovnic potrivit. Atunci Părintele Epifanie îi zise:
- Iubitule, problema nu e cu duhovnicul. Problema e cu tine. Dacă ar fi fost problema cu duhovnicul, ai fi ieşit în stradă, ai fi luat-o la dreapta, ai fi mers 100 de metri, ai fi luat-o la stânga, ai fi mers alți 50 de metri, te-ai fi oprit şi ai fi aşteptat acolo până ar fi trecut primul duhovnic. I-ai fi făcut ascultare necondiţionată şi n-ai fi avut nici o problemă legată de duhovnic sau de mântuire. Nu avem atâta nevoie de duhovnici sfinţi, precum avem nevoie de sfânta ascultare. Asta ne lipseşte. Nu cumva toți sfinţii mari ai Bisericii au avut duhovnici sfinţi? Nu! Ceea ce au avut a fost sfânta smerenie şi sfânta ascultare. De aceea s-au şi sfinţit.
Arhimandrit Epifanie I. Teodoropulous,

[cristiboss56]

Luminândele reprezintă o categorie de stihiri sau tropare din slujba Utreniei, care se cântă înainte de Laude. Aceste cântări poartă denumirea aceasta deoarece, în trecut, începeau să se cânte când începea să se lumineze de ziuă, dar și pentru că în majoritarea acestora, tema predominantă este lumina (lumina naturală a zilei sau lumina cea adevărată şi veşnică, întruchipată de Iisus Hristos). O altă temă predominantă din cadrul acestor cântări, este aceea de „trimitere”, de unde vine și denumirea de exapostilarii. Pentru cele 11 luminânde ale Învierii cântate în cea mai mare parte a anului bisericesc, termenul de trimitere este mai potrivit pentru conținutul lor, în care se vorbește despre trimiterea Sfintelor Mironosițe la Apostoli, de către Iisus, în ziua Învierii Lui, precum și de trimiterea celor doisprezece Apostoli la propovăduire după Înviere. În aceste 11 luminânde sunt prezentate și comentate cele 11 Evanghelii ale Învierii, citite la Utrenia duminicilor. Aceste cântări se mai numesc exapostilarii (trimițătoare) pentru că, în trecut, în catedrala patriarhală din Constantinopol, se trimitea unul din cântăreți în mijlocul bisericii ca să execute aceste cântări.