Istorii cu talc

[cristiboss56]

In jungla, un vanator a constatat la un moment dat ca i s-a umezit praful de pusca si aceasta nu mai functiona. A aparut un leu. Cand a vazut leul, stiind ca pusca nu mai functioneaza, a inceput sa alerge. Stia ca in apropiere se afla o cabana unde s-ar fi putut adaposti. A alergat pana la cabana si leul nu l-a ajuns. A ajuns pana la usa cabanei, dar usa era incuiata si el nu avea cheia. A alergat bine pana atunci, a facut tot ceea ce trebuia ca sa scape, dar n-avea cheia. Imparatia scaparii era dincolo, inauntru, iar el era dincoace. Cativa centimetri, grosimea unei usi l-a despartit, dar acesti centimetri erau diferenta ca intre alb si negru, ca intre rai si iad. Era aproape, dar nu era inauntru.
Asadar, prin toate faptele crestinesti, daca nu sunt unite cu inima buna, esti aproape de Imparatia Cerurilor, dar nu esti inauntrul ei.

[cristiboss56]

Odata, avva Paladie din Tesalonic a povestit ce l-a determinat sa se calugareasca: In tara mea, ca la trei stadii departare de zidurile orasului, era un monah care statea zavorat in chilia sa. Acest barbat foarte virtuos, milostiv si infranat, era de fel din Mesopotamia si se numea David. A stat inchis in chilia lui 60 de ani.
Din pricina barbarilor, zidurile orasului erau pazite de ostasi. Intr-o noapte, ostasii care pazeau zidul din partea in care se afla chilia calugarului, au vazut ca prin toate ferestrele chiliei iesea foc. Soldatii au crezut ca barbarii au dat foc chiliei. Cand s-a facut ziua, soldatii au iesit si s-au dus la chilia batranului, insa au gasit pe batran nevatamat si chilia intreaga. Noaptea urmatoare, au vazut acelasi foc in chilie. Asa s-a intamplat nopti de-a randul. Asta s-a aflat in tot orasul si tinutul acela, incat multi oameni privegheau, noaptea, pe zid, ca sa vada focul. Asa s-a intamplat pana la moartea batranului.
Vazand aceasta minune de mai multe ori, mi-am zis: „Daca Domnul daruieste robilor Sai in lumea aceasta o astfel de slava, cat de mare va fi slava in veacul viitor, cand fata lor va straluci ca soarele!“.

[cristiboss56]

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte. Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie. “Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta.” “Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata.” Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie.
Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu. Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus: “Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” Şi s-au iertat. Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într-ale sale. “Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata.” “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit.”
“OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI ” (Isaac Newton).

[cristiboss56]

Trei adolescente erau preocupate zilnic de cum sa aiba niste maini tot mai frumoase. Isi impartaseau una alteia importanta unei creme sau a unei lotiuni.
Intr-o zi, celor trei fete care iesisera la plimbare si se odihneau in parc, li s-a alaturat o alta fata. Pentru ca ele conversau despre maini, fata nou venita si-a privit mainile. Avea bataturi din cauza muncii, iar unghiile erau nevopsite si nelacuite. A fost luata in deradere.
In acel moment a aparut in fata lor o batrana, care le-a rugat pe fete sa o ajute sa urce dealul, mai ales ca avea cu ea si o sacosa destul de grea in mana. Cele trei fete i-au intors spatele, motivand ca exista riscul sa-si piarda frumusetea mainilor. Cealalta fata s-a repezit de indata, i-a luat sacosa si a ajutat-o sa urce dealul.
Cand au ajuns sus, batranica prefacuta in inger, i-a luat mainile si i-a spus:
- Fata mea, cele mai frumoase maini sunt cele care ajuta pe altii.

[cristiboss56]

La o manastire, un calugar ii tot marturisea staretului: "Parinte staret, sunt un pacatos, nu sunt in stare de nimic, sunt mai rau decat ceilalti”. Intr-o zi, staretul l-a pus la incercare. Venind din nou calugarul la el, i-a spus: "Am auzit ca nu prea iti faci datoria, fratii spun ca dormi prea mult, mananci pe ascuns, lipsesti de la pravila”. In urma acestor cuvinte, calugarul a spus: "Cum adica? Eu nu-mi fac datoria? Cum adica? Sunt eu mai pacatos decat ei?”
Staretul l-a inteles pe loc: "Parca asa spuneai inainte, ca esti pacatos! Doreai sa-ti arati un chip al smereniei pe care nu-l aveai, ca sa-l ascunzi pe cel adevarat, al mandriei. Du-te! Nu esti smerit. Sa stii ca smerenia devine virtute cand indreapta slabiciunile, nu cand doar le afirma. Si smerit nu este cel care spune despre sine ca este smerit, ci acela care rabda cu smerenie si adevarul si neadevarul spus de altii despre sine”.

[cristiboss56]

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen:
- "Ce este mai sanatos, sa vorbesti ori sa taci?“.
Batranul i-a raspuns: "Cine vorbeste din dragoste de Dumnezeu, bine face; la fel, cine tace din dragoste de Dumnezeu“.

[cristiboss56]

La o manastire, un calugar ii tot marturisea staretului: "Parinte staret, sunt un pacatos, nu sunt in stare de nimic, sunt mai rau decat ceilalti”. Intr-o zi, staretul l-a pus la incercare. Venind din nou calugarul la el, i-a spus: "Am auzit ca nu prea iti faci datoria, fratii spun ca dormi prea mult, mananci pe ascuns, lipsesti de la pravila”. In urma acestor cuvinte, calugarul a spus: "Cum adica? Eu nu-mi fac datoria? Cum adica? Sunt eu mai pacatos decat ei?”
Staretul l-a inteles pe loc: "Parca asa spuneai inainte, ca esti pacatos! Doreai sa-ti arati un chip al smereniei pe care nu-l aveai, ca sa-l ascunzi pe cel adevarat, al mandriei. Du-te! Nu esti smerit. Sa stii ca smerenia devine virtute cand indreapta slabiciunile, nu cand doar le afirma. Si smerit nu este cel care spune despre sine ca este smerit, ci acela care rabda cu smerenie si adevarul si neadevarul spus de altii despre sine”.