Istorii cu talc

[cristiboss56]

Dupa o zi de drum, o persoana se hotari sa ramana peste noapte la o manastire. Cand i-a fost aratata camera in care urma sa se odihneasca, aceasta a spus: "Nu aveti mobilier?"
Calugarul care a insotit-o a raspuns: "Dar al dumneavoastra unde este?"
"Al meu?", a intrebat calatorul. "Eu sunt aici in calitate de pelerin, nu am de ce sa port cu mine mobilierul".
Si noi suntem la fel, i-a raspuns monahul, niste pelerini in aceasta lume.

[cristiboss56]

Intr-o zi, Sfantul Ioan Scaraul l-a trimis pe Moise, ucenicul sau, sa aduca pamant hranitor pentru gradina. Fara lene, Moise a facut ascultare, dar pe la amiaza, fiind foarte cald, s-a asezat la umbra unui bolovan si a adormit.
In acest timp, Cuviosul Ioan statea in chilie si se ruga. Deodata i s-a aratat un barbat luminos care i-a spus: "Moise este in primejdie".
Atunci, Sfantul Ioan a inceput sa se roage fierbinte pentru Moise. Catre seara, ucenicul s-a intors de la lucru si staretul l-a intrebat:
- Ti s-a intamplat ceva rau si neasteptat?
- Parinte, daca nu erai tu, s-ar fi intamplat!
- Cum asa?
- De la caldura adormisem langa un bolovan mare. In somn te-am auzit strigandu-ma. M-am trezit si m-am ridicat. Atunci am vazut cum bolovanul s-a rostogolit peste locul unde dormeam. Daca nu ma strigai, muream.
- Mare este Domnul!, a spus Sfantul Ioan.
Apoi au laudat amandoi pe Dumnezeu.

[cristiboss56]

Odata, un imparat a voit sa ispiteasca firea celui invidios. I-a chemat la el pe un invidios si pe un iubitor de bani si le-a zis: "Poruncesc sa cereti de la mine orice veti voi si eu va voi da cu placere. Dar sa stiti ca celui ce va cere in urma, ii voi da indoit cat va cere cel dintai. Hai, cine cere intai?"
Vazand imparatul ca se cearta multa vreme nevoind nici unul sa ceara intai, a poruncit invidiosului sa ceara primul. Acesta, atunci, de necaz ca va lua celalalt indoit, a cerut sa i se scoata un ochi, ca celuilalt sa i se scoata amandoi.
Aceasta este firea celui stapanit de invidie.

[cristiboss56]

Una din legendele Sfantului Nicolae ne spune ca acesta ar fi plecat cu Sfantul Ioan Casian la intalnirea cu Dumnezeu. Mergand ei pe cale, dintr-o data in dreptul lor s-a ivit o caruta a unui amarat. Fiind grabiti spre intalnirea cu Dumnezeu, Sfantul Ioan Casian i-a spus Sfantului Nicolae: "Parinte Nicolae, n-avem vreme de stat, trebuie sa ne grabim, sa alergam, ca ne asteapta Dumnezeu." Sfantul Nicolae si-a suflecat manecile si a zis: "Du-te tu inainte, Ioane! Te voi ajunge si eu din urma." S-a asezat la marginea drumului, s-a osarduit impreuna cu oamenii si, in sudoarea fruntii lui, murdarindu-se tot, din cap pana-n picioare - caci era noroiul mare la marginea drumului - au ridicat caruta, au pus-o pe drum, s-a sters repede de noroi si a plecat grabit sa se intalneasca cu Dumnezeu si sa-si ceara iertare pentru intarziere. Dumnezeu intre timp, vorbea cu Sfantul Ioan Casian. Sfantul Nicolae, apropiindu-Se de Dumnezeu, a zis: "Doamne, iarta-ma ca am intarziat. Iarta-ma ca sunt murdar". Mantuitorul ii raspunde: "Nicolae, erai aici dinainte de a fi aici. Pe cand ajutai la caruta aceea de la marginea drumului, tu erai deja la intalnirea cu Mine".

[cristiboss56]

Un frate din Pateric ce vietuise fara a implini cu prea multa constiinciozitate randuielile zilnice a fost vazut pe patul de moarte cu un chip luminat si linistit. Atunci parintii din manastire l-au intrebat cum de este atat de linistit acum cand se apropie plecarea catre Dreapta Judecata, de vreme ce nu si-a implinit toate ascultarile manastiresti. Raspunsul sau i-a uimit pe toti: "Cu adevarat nu mi-am implinit toate datoriile pe care le-am avut in obste, insa din ziua cand am pasit pe poarta manastirii si pana in prezent nu-mi aduc aminte sa fi judecat pe cineva, iar eu cred cuvintelor Domnului - nu judeca si nu vei fi judecat!"

[cristiboss56]

Odata, un tanar indragostit a mers la un duhovnic iscusit, pentru a-i cere sfatul in legatura cu o fata pe care o cunoscuse. Spera ca acesta ii va da indemn de casatorie sau de despartire. Intrebat asupra calitatilor fetei, baiatul a inceput sa o laude, spunand mai intai ca este frumoasa. La auzul acestor cuvinte, duhovnicul a asternut pe hartie un "zero". Apoi a aflat ca este bogata si a mai adaugat unul. Enumerarea s-a continuat, iar la fiecare calitate, avva adauga cate un zero. La un moment dat, el l-a intrebat pe tanar: "Dar credincioasa este?", iar tanarul a raspuns ca, in fapt, pentru aceasta a ales-o. Batranul a asezat in fata sirului bogat de zero-uri cifra unu si i-a spus tanarului: "Cu adevarat ti-ai gasit jumatatea, pentru ca daca nu ar fi avut credinta - acel "unu" din fata zero-urilor -, toate acestea, oricat de multe ar fi fost, nu aveau nici o valoare".

[cristiboss56]

In cartea "Viata din inima mortii", Olivier Clement aminteste de o intamplare din viata mitropolitului Antonie Bloom. El avea un prieten care adesea i se plangea ca nu are timp de meditatie si rugaciune, iar post nu poate tine. Cand acesta se imbolnaveste de cancer, mitropolitul merge si il viziteaza, spunandu-i increzator: "Acum ai timp destul. Foloseste-l pentru a iti reciti viata si pentru a o impaca". Si, incet-incet, il invata postul, rugaciunea, il sfatuieste sa-si smulga din inima ura. La sfarsitul vietii, agonizand, bolnavul marturiseste: "Simt ca o sa mor, dar niciodata nu m-am simtit atat de viu.“ Afirmatia ulterioara a mitropolitului Antonie este remarcabila: "Si a intrat in moarte ca o fiinta vie".