Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

„Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.
Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.
Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.
Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.
Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci.
Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti.
Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace.
Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-şi?
Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.
Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.
Atunci mi-am dat cu socoteala că nu este fericire decât să te bucuri şi să trăieşti bine în timpul vieţii tale.
Drept aceea dacă un om mănâncă şi bea şi trăieşte bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.
Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui.
Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă.
Dar am mai văzut sub soare că în locul dreptăţii este fărădelegea şi în locul celui cucernic, cel nelegiuit.
Şi am gândit în inima mea: "Dumnezeu va judeca pe cel drept ca şi pe cel nelegiuit", căci este vreme pentru orice punere la cale şi pentru orice faptă.
şi am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor: "Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-şi dea seama că nu sunt decât dobitoace".
Căci soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viată, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Şi totul este deşertăciune!
Amândoi merg în acelaşi loc: amândoi au ieşit din pulbere şi amândoi în pulbere se întorc.
Cine ştie dacă duhul omului se urcă în sus şi duhul dobitocului se coboară în jos către pământ?
Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?” (Ecclesiastul 3, 1-22)


Publicat de Hrisostom Filipescu

[cristiboss56]

" Oare nu stii, omule, ca din prima si pana in ultima zi a vietii tale tu alergi mereu? Iti transporti sufletul spre limanul Imparatiei lui Dumnezeu, in caruta trupului tau."
(Parintele Arsenie Boca)

[cristiboss56]

În om, inima este de căpătâi. În inimă e sângele, în sânge e sufletul, în suflet e duhul.
Inima trupească şi sângele sunt din pământ şi spre pământ tind, sufletul şi duhul sunt din ceruri şi spre ceruri tind. De aceea se poate vorbi despre inima din inimă, adică de inima duhovnicească din inima trupească.
Căci, de nu ar fi aşa, cum ar fi putut spune Atoateştiitorul: din inimă ies gândurile rele, minciuna şi hula? Cum ar putea acestea ieşi din carne şi din sânge?
Iată, acestea numai din suflet şi din duh pot ieşi!
Sfântul Nicolae Velimirovici

[cristiboss56]

Vino la Biserică! Însă nu veni cu inima plină de ură şi răzbunare, ci vino cu faţa senină, plină de dragoste, că Hristos de dragostea ta are atâta nevoie! Nu veni la Biserică cu gura plină de vorbe deşarte şi râs, că destui sunt cei ce râd acum de cuvintele şi Biserica Lui, destui sunt cei ce-şi bat joc de ucenicii şi slujitorii Lui. Ci vino smerit şi plângând în inima ta, căci Hristos merge să moară pentru tine. Vino cu sufletul şi trupul curăţit prin pocăinţă, ca să poţi vedea pe cruce trupul lui Iisus.


Arhimandritul Ioanichie Bălan

[cristiboss56]

Omul are nevoie să fie atins atât de gingaş cu dragoste!
,, Îmi este foarte drag omul, icoana lui Dumnezeu. Iubesc toți oamenii deopotrivă și învăț să văd lumina din viața fiecăruia. Intru în logica lui Hristos. Mereu mă întreb ce ar face Hristos în locul meu în acea situație? Ar așeza bolovani pe spatele celui căzut la podea sau ar ridica, mângâia, ierta cu bunătate, blândeţe, compasiune? Diferențele sunt doar mentale, în iubire nu există diferențe. Dragostea nu are nevoie de subtitrare sau de dicționar. Are aceeași aromă și gust pe întreg pământul. În fața lui Dumnezeu nu există albi sau negri, români sau greci, slabi sau grași, deștepți sau proști, bogați sau săraci, vrednici sau nevrednici, crocanţi sau pufoşi, sau alte categorii, la El sunt cu toții suflete. Și un singur suflet dacă pierde, nici îngerii nu îi sunt consolare. Așa că rânduiește la fiecare drumul, ritmul, timpul, momentul său… Hristos nu pune niciodată etichete pe nimeni. Nici noi nu avem nevoie de a arunca nici măcar cu piatra privirii spre celălalt, ci avem nevoie să scoatem chiar şi nisipul de pe mâinile sufletului.”
Sursa: Parintele Hrisostom Filipescu-Schitul Tibucani Bucuria Isihiei

[cristiboss56]

De aceea, dragă frate, se cuvine a-ţi păzi cu mare băgare de seamă ochii și a nu-i lăsa să se întindă la fețele oamenilor, frumoase ori urâte, ale bărbaţilor ori ale tinerilor cei fără barbă sau la goliciunea chipurilor străine ori a trupului tău. Fiindcă dintr-o astfel de curiozitate şi privire emotivă, inima naşte plăcerea, pofta preacurviei şi sodomiei. Cum a zis Domnul: „Oricine se uită la femeie, poftindu-o, a şi preacurvit cu ea în inima sa” (Matei 5, 38); iar un oarecare înţelept a spus: „Din vedere se naşte iubirea” . De aceea Solomon porunceşte să nu fim robiţi de ochii noştri, nici cuceriţi de plăcerea frumuseţii. „Fiule, să nu-ţi biruiască inima frumuseţea ei şi să nu te seducă prin ochii ei”. (Proverbe 6, 25)
Pe lângă aceasta, fereşte-te a nu iscodi cu privirea mâncărurile şi băuturile alese. Adu-ţi aminte că strămoaşa noastră Eva pentru că a văzut fructul pomului oprit în Rai, l-a poftit, l-a mâncat şi astfel a murit. Nu căuta cu dulceaţă la hainele frumoase, la bani, la argint ori la gloriile măreţe ale lumii. Ia seama bine să nu treacă de la ochi la sufletul tău patima iubirii de mărire şi de bani.
Pentru că e scris: „Întoarce ochii mei de la priveliştea celor deşarte şi mă viază după cuvântul tău”. (Psalmi 119, 37)
Şi, în genere vorbind, păzeşte-ţi privirea de dansuri, jocuri, mese, banchete, discuţii, lupte, alergări şi tot felul de lucruri dezordonate şi necuviincioase, iubite de lumea nebună şi oprite de Legea lui Dumnezeu.
Fugi şi închide ochii de la ele, ca să nu-ţi umpli inima şi imaginaţia cu patimi şi închipuiri urâte şi să ridici nouă tulburare asupră-ţi, părăsind lupta ce ai a duce cu pasiunile vechi. Să iubeşti a vedea biserici, sfinte icoane, cărţi sfinte, cimitire, morminte şi toate cele cinstite, a căror vedere îţi foloseşte.
Nicodim Aghioritul

[cristiboss56]

Taina vindecării omului: luăm aminte la noi, ne comparăm cu Domnul și cu Poruncile ca să ne cunoaștem, să ne conștientizăm și să ne acceptăm neputința, singurul loc în care Îl putem chema pe Domnul ca să ne vindece. Strădania omului de a fi bun, perfect, fără Dumnezeu este felul în care își zidește „trupul morții” și temelia iadului sufletesc. Omul n-a primit bunătatea și perfecțiunea prin creație, ci a fost chemat să le dobândească și să se bucure de ele în relația ontologică, vie, cu Cel Singur Bun, Dumnezeu. Chemarea de a deveni desăvârșiți, „precum Tatăl nostru Cel Ceresc”, este chemarea la lucrarea asemănării cu Dumnezeu care este o împreună lucrare cu El și nu o imitare a unui model exterior. Noi punem „ale noastre”, adică ceea ce am primit în stăpânire prin creație și Dumnezeu pune „ale Sale”. Și punerea lui Dumnezeule e cu atât mai bogată cu cât omul se oferă pe sine, ale sale, ca să primească Darul. Și oferirea de sine, și primirea Harului sunt lucrări, activități libere și conștiente ale omului.



Maica Siluana