Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

„Înaintea căderii merge cugetarea la rele” (Pilde 16, 18). Asta înseamnă că dacă nu vei îngădui gândurile rele, n-ai a te teme de cădere. Şi, cu toate acestea, ce lucru este mai nebăgat în seamă de oameni? Gândurile. Oamenii le îngăduie să flecărească cum şi cât vor, şi nici nu se gândesc să le astâmpere, ori să le îndrepte spre îndeletniciri raţionale. Şi în această învălmăşeală lăuntrică se furişează vrăjmaşul, strecoară în inimă răul, o amăgeşte şi o pleacă spre acest rău. Şi omul, fără să bage de seamă, se arată gata să facă răul.
Nu îi rămâne decât fie să împlinească răul ascuns în inimă, fie să lupte. Nenorocirea noastră e că mai nimeni nu face alegerea aceasta din urmă, ci toţi urmează răului de parcă ar fi duşi legaţi...
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 52-53)

[cristiboss56]

Eu, dacă mă duc la fratele meu sau la cineva cu care sunt apropiat, spun de la început că la noi la mănăstire postim luni (dacă-i luni şi vreau să postesc, deşi la postul de luni sunt puţin elastic, în sensul că, dacă sunt în afară de mănăstire, nu ţin neapărat să postesc lunea, pentru că postul de luni este totuşi facultativ; la mănăstire, totdeauna postesc lunea), dacă pot să postesc şi rânduiala se poate împlini, le spun „uite, astăzi e luni, deseară vin la voi, pregătiţi mâncare de post, ca să pot să postesc şi luni”.
Dacă nu-i anunţ, pot să mănânc şi de dulce, nu-i o problemă. Sunt chestiuni care sunt precise şi sunt chestiuni cu elasticitate şi nu-i nici o greşeală că le spun oamenilor că „azi e post şi trebuie să postim”, că nu mă laud cu postul, ci vreau să împlinesc o rânduială pe care trebuie s-o-mplinească şi ei.
Postul nu trebuie să rămână o faptă izolată, ci postul trebuie să fie unit cu părăsirea păcatului. Nu postim numai de bucate, ci trebuie să postim şi de păcate.
Au venit la mine la spovedit nişte femei care au fost pe la Mănăstirea Sihăstria şi au primit acolo canon să mănânce lunea, miercurea şi vinerea fără ulei, deci post deplin. Lucrul acesta l-au primit pentru că au mâncat de dulce în post, nu ştiu când. Dar, ce se întamplă: cei care le-au dat canonul ăsta – care poate că stau toată ziua la umbră – poate că n-au săpat niciodată la cucuruz să vadă cum e să sapi fără să mănânci, fără să te hrăneşti. „Zamă mănânci, zamă poţi!”, cum zicem noi prin Ardeal. Deci, femeile au încercat să facă ceea ce li s-a spus şi, bineînţeles, n-au putut să facă. Şi au venit la mine şi mi-au zis: „Părinte, ce ne facem, că nu ne putem săpa cucuruzul în condiţiile astea!?”. Şi bineînţeles că eu am fost mai larg decât cei de la Sihăstria şi le-am spus: „Mâncaţi cum se cade. Mâncaţi cu ulei, dar mâncaţi de post, totuşi. După aceea vă vine puterea şi vă săpaţi cucuruzul”.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 112-113)

[negruta]

Cu ceva timp in urma, am primit un raspuns deosebit pe care, chiar daca nu l-am implinit, vi-l impartasesc si voua spre folos sufletesc.

"Miluieste pe cine gasesti in cale, nu-ti intoarce fata de la cel care iti cere, ba inca si renunta din ceea ce ai nevoie pentru cei mai oropsiti decat tine. Banutul dat insoteste-l de un cuvant cald iar fiecare merinda pe care o dai saracilor da-o in numele unui raposat din familie sau dintre prieteni. Nu te sfii si pune mana ta in mana saracului atunci cand ii daruiesti ceva, sa-i simti frigul din oase iarna si mana nespalata vara, sa simti cum ne iubeste Domnul pe noi atunci cand ne impartasim cu Preacuratele Sale Taine.

Cand nu ai nici bani si nici mancare cu care sa miluiesti, atunci ai cuvantul cald, o incurajare si mai ales rugaciunea fata de sarman, orice chip ar lua el. Roaga-te pentru orice sarman pe care il vezi in cale si vei capata inima de mama cu dragoste fierbinte pentru toti oamenii."

[cristiboss56]

În prealabil postat de negruta

Cu ceva timp in urma, am primit un raspuns deosebit pe care, chiar daca nu l-am implinit, vi-l impartasesc si voua spre folos sufletesc.

"Miluieste pe cine gasesti in cale, nu-ti intoarce fata de la cel care iti cere, ba inca si renunta din ceea ce ai nevoie pentru cei mai oropsiti decat tine. Banutul dat insoteste-l de un cuvant cald iar fiecare merinda pe care o dai saracilor da-o in numele unui raposat din familie sau dintre prieteni. Nu te sfii si pune mana ta in mana saracului atunci cand ii daruiesti ceva, sa-i simti frigul din oase iarna si mana nespalata vara, sa simti cum ne iubeste Domnul pe noi atunci cand ne impartasim cu Preacuratele Sale Taine.

Cand nu ai nici bani si nici mancare cu care sa miluiesti, atunci ai cuvantul cald, o incurajare si mai ales rugaciunea fata de sarman, orice chip ar lua el. Roaga-te pentru orice sarman pe care il vezi in cale si vei capata inima de mama cu dragoste fierbinte pentru toti oamenii."

Frumos cuvant , si mai ales de folos.
Sa ne ajute Dumnezeu sa-l punem in practica !
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

Încrederea în sine se transformă rapid în patima de a comanda; el atentează la libertatea altora (fără să suporte nici cel mai mic atentat la libertatea sa), dispune de atenţia, de timpul, de puterile altora, devine obraznic şi tupeist. Treaba lui este importantă, treaba altuia e un fleac. De toate se apucă, în toate se bagă. În stadiul acesta, dispoziţia celui mândru se strică. În agresivitatea sa, el întâmpină, bineînţeles, rezistenţă; apar irascibilitatea, încăpăţânarea, arţagul; este convins că nimeni nu-l înţelege, nici măcar duhovnicul; ciocnirile cu „lumea” se acutizează, şi cel mândru face alegerea definitivă: „eu” împotriva oamenilor, însă deocamdată nu şi împotriva lui Dumnezeu.
Sufletul devine mohorât şi rece; în el se instalează îngâmfarea, dispreţul, răutatea, ura. Mintea se întunecă, distincţia dintre bine şi rău de vine tulbure, întrucât ea e înlocuită cu distincţia dintre „ceea ce e al meu” şi „ceea ce nu-i al meu”. El iese din orice ascultare, este insuportabil în orice societate; scopul lui este să iasă ca el, să-i impresioneze, să-i facă să se simtă inferiori pe ceilalţi; el caută cu sete notorietatea - fie aceasta şi de scandal - , răzbunându-se astfel pe lume pentru că nu-l recunoaşte şi luându-şi revanşa în faţa ei.
Uneori, această forţă de autoafirmare este orientată spre câştigul material, spre carieră, spre activitatea socială şi politică, iar uneori, dacă există talent, spre creaţie -, iar aici cel mândru poate repurta, datorită energiei sale, unele succese. Pe acest teren se dezvoltă, de asemenea, schismele şi ereziile. (Pr. Aleksandr Elceaninov)


(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 56-57)

[cristiboss56]

- Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc întotdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.
- Să-ţi faci cruce, copilul meu cel bun, şi să faci ceea ce ţi se spune! Dacă spui: €žPentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri€, oare dintre atâţia Sfinţi, unul dintre ei nu te va ajuta?
Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu! Nu te limita la logica ta omenească şi strâmtă, ca să nu te chinuieşti şi să împiedici astfel ajutorul dumnezeiesc! Atunci când te vei încredinţa pe tine şi lucrarea ta lui Dumnezeu, după ce cu prudenţă vei acţiona omeneşte, El te va ajuta mult, dar va ajuta şi pe alţii. Încrederea în Dumnezeu este mare lucru. Odată, trebuia să-mi ia sânge. Erau patru doctoriţe. Vine prima, se chinuieşte, dar nu-mi poate afla vena. Vine a doua, la fel. Vine a treia, care era specializată în aceasta, dar nimic. În clipa aceea trecea pe acolo a patra doctoriţă. A văzut cum mă chinuiau şi a venit să încerce şi ea. Mai întâi şi-a făcut cruce şi imediat a aflat vena, pentru că a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Celelalte, într-un anumit fel, aveau încredere numai în ele însele.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnices™ti.

[cristiboss56]

Așa cum mândria este izvorul tuturor patimilor, așa și smerenia este maica tuturor virtuților. Sfântul Ioan Gură de Aur numește smerenia, temelia pe care „se poate înălța fără nici o primejdie orice altceva” bun și mântuitor pentru noi. „Și iarăși, dacă această temelie lipsește, chiar dacă cineva s-ar înălța, prin viața sa, până la ceruri, tot ce a zidit cu ușurință se nimicește și rău sfârșit va avea.”
Omul a fost zidit pentru smerenie, nu pentru mândrie. O cunoaștere de sine mai adâncă și mai adevărată îl poate încredința de aceasta. Dumnezeu a rânduit toate cele ce-l înconjoară pe om astfel încât să-i slujească spre smerire, nu spre mândrie.
(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 193)