Poezii preferate...

[catalois]

Nu cred ca exista poezie crestina ci, doar, versuri si rime crestinesti.

In ce ma priveste, poezia crestina este facuta de poeti munciti de crestinism si de diavol in aceeasi masura, care vad, prin har, adevaruri partiale ale Lui, sau ale lui, reusind sa le exprime intr-un fel impresionant, deosebit de exprimarea cotidiana.
Poezia necrestina este cea care se refera la subiecte care apartin mai mult lui decat Lui, sau care se pretinde de partea LUI dar este de partea lui.

Singura poezie crestina pe care o percep ca atare, este Noul Testament. Cel mai poet dintre toti este Dumnezeu, care ni s-a adresat in unicul mod posibil capacitatii noastre de a intelege Adevarul: poezia, exprimarea eliptica, data ''cu manta'', care sa te puna pe ganduri si sa te faca sensibil si la alte realitati decat cea contingenta.

Iata doua mostre, care imi plac ( of Doamne ) foarte mult:

1. Rilke, Toamna

Cad frunze.
Cad de departe,
Parca,
S-ar vesteji in ceruri
Gradini indepartate.

Cu gesturi de negare cad,
Mereu.

Si cade-n nopti adanci Pamantul, greu,
De langa stele in singuratate.

Noi toti cadem:
Mana de colo cade
Si altele
Si toate,
Rand pe rand...

Dar, este unul
Care tine-n mana,
Caderea asta.

Nesfarsit de bland.

2. Eminescu, Rugaciune

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!

Luati de comparati cu Evanghelia sau cu Apocalipsa... sau cu Filocaliile.. sau cu predicile de la sfarsitul slujbelor de Duminica!

[cristiboss56]

Mi-s ochii trişti şi fruntea obosită
De-atâta priveghere şi-aşteptare,
Mi-e inima bolnavă, istovită,
De grea şi îndelungă alergare
Şi plânge ca o pasăre rănită.
Când ochii mi-i închid şi cat în mine
Puteri să sui Golgota până sus,
O voce, un ecou din adâncime
Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,
Mărgăritarul preţios e-n tine.
Privesc la dimineaţa minunată
A Învierii Tale din mormânt,
Ca Magdalena, ca şi altădată,
Îngenunchez ’naintea Ta plângând
Şi-s fericit şi plâng cu Tine-n gând.


(Valeriu Gafencu)

[cristiboss56]

SE-AUDE PE ULIȚĂ

de Traian Dorz

Se-aude pe ulița satului meu
Un ropot grăbit de copite,
Un glas de departe ce vine mereu,
Un chiot de doruri cumplite.

E poate Iubitul, e poate chiar El!
Nu-mi spune că-i vântul, străine!
Căci azi eu zic „poate” și mâine la fel,
Dar poimâine sigur că vine!

Copilă, mireasă, ce mire aștepți,
Nu-i nimeni în Cer să mai vie.
Zadarnic pe uliță ochii-ți îndrepți,
Că ulița ta e pustie!

De când adormiră părinții străbuni
Stau toate la fel neschimbate.
Ce chiot auzi tu? ce goale minuni,
Ce glas de vedenii ciudate?

- Se-aude pe ulița satului meu
Un glas peste lumea deșartă.
Și iată, un tânăr, ce-l văd numai eu,
Se-aruncă din șea lângă poartă!

E, poate, Iubitul, e, poate, chiar El!
Nu-mi spune că-i vântu-n rovine!
Căci azi eu zic „poate” și mâine la fel,
Dar poimâine-i sigur că vine!

[forever...]

Lumină lină lini lumini
Răsar din codri mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Şi niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Că într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codri mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Şi lumile-au pierit din zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Înstrăinându-i pe străini
Lumină lină nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra ta au înnoptat
Lumină lină leac divin
Încununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină - Logos sfânt

[cristiboss56]

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata.
N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum
Inima racita prea devreme
s-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o sa ma mai cheme.
Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii
Si pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!
In dorinti incep zgarcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat doar viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.
Toti suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fragii frunzele desarte…
Binecuvantat sa fie deci
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.

[cristiboss56]

Te caut ca pe-un vis din amintiri,
Rătăcitor în timp şi-ntre destine.
Mă urmăresc speranţe şi zidiri
Nestinse-n teama dorului de tine.
Să ne unim cărările târzii,
Pierdute-n colbul drumului de seară,
Respectul sfânt de-a-ncepe o nouă zi,
Să luăm singurătăţii din povară.
Şi-atâtea vorbe, gânduri şi dureri
Ce-am strâns în clipe singure şi mute
Le-om depana-n tomnaticele seri
Şi-om pune bătrâneţea să le-asculte.

[cristiboss56]

Mă-ntorc la tine
de Traian Dorz



Mă-ntorc la tine, dulcea şi scumpa mea cântare,
cum aş veni la mama şi sora mea din rai;
ce dor mi-a fost de tine, în lunga depărtare,
şi-acuma cum mă umple lumina ce mi-o dai!


Mă-ntorc la tine, naltă şi-adâncă rugăciune,
ca din dogoarea aspră a unui lung pustiu,
ca să m-adapi cu lacrimi, ca din izvoare bune,
să-ngrop înstrăinarea şi dragostea s-o-nviu.


Mă-ntorc la tine, sfântă şi unică iubire,
ce singură-mi ştii pune pe rana mea alin,
că numa-n curăţie şi-n plâns e fericire,
când, în genunchi, cu tine îmbrăţişat mă-nchin.


Mă-ntorc la tine, stare de har din care toate
aceste sfinte feţe a lui Hristos le ştiu,
o, sfântă curăţie, dă-mi-le-mbrăţişate
şi-nchide-mă cu ele, în casa mea să fiu!