Ce carti am mai citit....

[Ioan_Cezar]

........:)
Şi Odiseea, musai Odiseea! Peripeţiile lui Ulise la întoarcerea acasă, îmi par deosebit de sugestive şi aflate în oarecare raport cu periplul Fiului Risipitor. Nu îmi pare foarte departe Homer de Revelaţia Dumnezeiască.
Eu însă aş propune "Prinţ şi cerşetor", pe care am reînceput să o citesc azi, cu mare încântare.
Deocamdată, întrucât nu am terminat de citit cartea (sunt la episodul delicios cu pustnicul nebun), consemnez motto-ul:

"De două ori binecuvântă mila:
Pe cel ce dă, pe cel care primeşte;
Puternică-ntru toate, stă mai bine
Monarhului pe tron, decât coroana."

Versurile îmi par că se referă şi la minte / smerita cugetare. Mintea omului, monarhul nostru interior.
Savuroasă cartea, citită în cheie creştină.

[tabitha]

Apărută la Editura Deisis la Sibiu, în traducerea cuplului Ică, Jr. -
O carte nu tocmai nouă, pe care mi-o doresc dar n-am avut ocazia să o procur încă.
Poate cineva a citit-o și vrea să împărtăsească ceva impresii aici.

"Cuvioasa Melania Romana Binefăcătoarea - sau cum devin bogatii sfinti"

[Yasmina]

De curand mi-am cumparat online aceste minunate carti de la Editura Egumenita din Galati;le-am citit si le recomand cu caldura.

1.Ziua Sfantului Arhanghel Mihail -este o culegere de scurte novele a scriitoarei crestine Nina Pavlova,membra a Uniunii Scriitorilor din Rusia;nuvele care descriu intamplari si personaje din viata la obste totodata fiind si un memoriu personal al autoarei.
Simplitatea si umorul acestei scriitoare te fascineaza inca de la inceput.

""Iata,te catari toata viata pe un munte inalt,iar cand ajungi in varf,iti vine sa te arunci cu fata in asfalt,ca sa nu te mai ridici niciodata.
In limbajul psihologiei fenomenul acesta se numeste"sindromul succesului":telul este atins,dar nu mai este nici o bucurie.Succesul este moartea visului si a nadejdii cu care traiesti,gandind ca atunci cand vei atinge bunastarea pamanteasca,viata se va schimba.Dar schimbarea nu se infaptuieste.Si cat de mult tanjeste sufletul fara Dumnezeu,chiar si atunci cand nu Il cunoaste!
Pe scurt,acesta este reversul succesului,ruinarea iluziilor si acel sentiment greu al pustietatii,cand cineva isi trage un glont in cap cum a facut-o renumitul scriitor Hemingway.Iar altcineva se aseamana cu negutatorul din Evanghelie care:"Afland un margaritar de mult pret,s-a dus,a vandut toate cate avea si l-a cumparat" (Matei 13,46).
Pentru acest margaritar pretios care este Domnul nostru IIsus Hristos,poti sa parasesti fara regret apartamentul din Moscova ca sa te asezi intr-o coliba daramata din catun.""(aluzie la alegerile personale ale autoarei)

2.Imparateasa Tuturor -este o culegere de aratari si intamplari miraculoase ale Maicii Domnului,pt care semneaza Protoiereu Dimitrie Athanasios si Presbitera Haroula Tsouliai.
Sunt abia la inceputul ei dar pare promitatoare si emotionanta prin dramatismul personajelor care cunosc(sau primesc) din pronie divina,miracolele.

3.Parinti Aghioriti-Flori din Gradina Maicii Domnului scrisa de insasi Cuviosul Paisie Aghioritul este o colectie biografica a anumitor Sfinti Athoniti pe care Sf.Paisie I-a cunoscut personal.
Trebuie sa marturisesc ca am cumparat-o pt Parintele Tihon,a carei descriere o gasiti la pagina 14.
M-a impresionat foarte mult pocainta si uitarea de sine a acestui suflet ales,pocainta care in lumea moderna poate parea curata nebunie...

Dar nu va rapesc din bucurie,poate doriti sa le cititi si voi

[florin.oltean75]

Recomand doua carti exceptionale scrise de reverendul (cuviosul) Jeremy Taylor (1613-1667)

A trai in sfintenie
A muri in sfintenie

Lectura placuta.

[Yasmina]

Cuvinte vii, Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Editura Bonifaciu, 2009

Sunt adunate in acest volum o seama de cuvinte duhovnicesti culese din predicile parintellui, ordonate tematic, precum si cateva interviuri si conferinte din Romania si America. Citind "Cuvinte vii" vom vedea ca nu intru intelepciunea omeneasca a vorbit parintele, desi agonisise o cultura laica si teologica demna de invidiat, precum si o mare experienta de viata.
"N-am urmarit sa fac predici teologice, ci am vrut sa intru in inima voastra. Si nu eu, ci sa deschid inima voastra, si urechile, si mintea pentru invatatura lui Hristos..." (Pr. Gheorghe Calciu)

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://www.librarie.net/p/138735/Cuv...treasa/nia=454 ]

[sophia]

Am citit de curand cartea "Patericul Atonit". Este o culegere de povestiri despre si de la monahii din Sfantul Munte, clasificate pe diverse teme.

http://www.pateric.ro/category/patericul-atonit/



Mai intai sa spun ca eu am auzit prima data de notiunea de pateric (probabil ca pe net) legat de acele pilde cu Avva si cei care veneau sa ceara sfat de la el. Aceste pilde imi placeau foarte mult, chiar daca in mjoritate sunt greu de talcuit.
Mai tarziu am aflat ca exista mai multe feluri de pateric. Cel cu Avva este cel egiptean.
Exista si un materic, deci o carte pentru maici. Ce bine ca n-au fost uitate!
Si exista si o carte "Patericul Mirenilor". Asta este foarte folositor ca idee. Inca nu l-am citit, dar este ideea mea de mai de multa vreme de o carte care sa contina modul de trai al mirenilor crestini. Invataturi pentru ei, ceva opus listei de pacate din indreptarele de spovedanie, ceva pozitiv(peste tot scrie ce este pacat, ce este rau, ce nu e voie, ce nu se cade, dar nicaieri ce trebuie, ceva pozitiv, fapte bune, lucruri care trebuie facute etc.).

Revenind la Patericul Atonit.
El este altceva decat patericul egiptean cu Avva.
La primul capitol am fost incantata, am zis ca asta este cartea care imi va face bine la suflet. Ceva linistitor (manastirea) si bunatatea calugarilor...locul frumos din Grecia (una din tarile mele de suflet).
Se spunea acolo despre bunatate, milostenie. Povestea cum impart calugarii pana si ultima bucatica de paine uscata.
Scria acolo cum unii monahi ingrijeau de frati ai lor bolnavi si batrani, cum obisnuiau sa lase pe marginea aleilor cosuri cu legume si fructe din culturile lor, branza, masline, paine, apa, pentru lucratori, sau vizitatori.

Comparam putin cu ceea ce auzisem de curand in media cum ca nu ai voie sa iei un mar din pomul sau un strugure de la marginea drumului ca saraceste proprietarul. In fine.

Pe urma cartea a devenit mai greoaie. Este interesanta, scrie despre diversi monahi foarte Imbunatatiti (sau cum se spune in limbajul bisericesc) si sunt multe de invatat.
Totusi mi se pare extrema. Si am ajuns sa-mi pun anumite intrebari.
Cartea se adreseaza monahilor, este vorba despre voturile monahale (ascultare, saracie etc.) si mai ales de modul de percepere si traire a credintei.
Acum nu stiu daca oamenii acestia care se duc la manastire, mai ales acolo, in Athos, sunt cumva pregatiti inainte intru credinta, daca si acolo traind ii invata cineva, sau ceea ce este in cartea asta este gandirea fiecarui om si modul sau de a crede.
Cum ajung sa le vina in minte asa lucruri extreme? Si cum le pot face?
Si nu-i controla si modera nimeni? Li se dadea voie?
Mi se pare extrem si nu inteleg rostul acestor lucruri in: a trai aproape fara mancare (doar paine uscata), a nu te spala, a purta hainele pana la ultimul petec, a nu dormi (stateau spanzurati cu sfori, sau te miri cum, ca sa nu adoarma vreodata). La fel si ispitele si cum erau vizitati de demoni. Intr-o manastire? Acolo veneau?

Ce mi-a placut: faptele de milostenie, de iubire de aproape, modul in care isi cereau iertare pentru orice lucru rau (mai ales inainte de a se impartasi), felul in care traiau rugaciunile, Sf. Liturghie, rugaciunea inimii ("Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"). Mi-au placut povestile despre Maica Domnului si sfintii care prin icoane le lor sau aparitii veneau sa ajute...

Despre viata monahilor nu scrie mai nimic: daca citeau ceva, daca aveau biblioteca, daca scriau, sau lucrau ceva, legatura cu lumea (azi aflu ca ei poarta corespondenta cu lumea, cer ceea ce au nevoie, trimit la randul lor diverse lucruri de ajutor credinciosilor (mir, iconite, etc.).

Azi citeam un articol de pe acest site scris de IPS Bartolomeu Anania.
Asa frumos si bland. Si mi-a placut foarte mult sfatul lui despre post in care spune despre cumpatare.

"Inca o data, postul lautric conteaza; si masura postului pe masura putintei tale, a vrerii tale, a credintei tale si a starii tale fizice. Dar important este, inca o data, cred ca mai important decat postul in sine este simtul masurii si mai cu seama buna cuviinta."

Total opus celor citite in patericul atonit, desi tot monah a fost si IPS.

[Mihailc]

De câţiva ani încoace, în preajma intrării liturgice în praznicul Întrupării, recitesc "Imnele Naşterii şi Arătării Domnului" ale Sfântului Efrem Sirul.

Am observat că de când fac aşa rezist mai uşor agitaţiei valurilor de frenezie festivist-comercială de la suprafaţa lucrurilor, lipindu-mi mintea de aceste formidabile texte duhovniceşti, poate cele mai dense teologic şi mai frumoase scrise vreodată despre cele două mari praznice care delimitează perioada "sărbătorilor de iarnă".
http://www.librariasophia.ro/carti-I...f-so-5983.html

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Am citit de curand cartea "Patericul Atonit". Este o culegere de povestiri despre si de la monahii din Sfantul Munte, clasificate pe diverse teme.

http://www.pateric.ro/category/patericul-atonit/



Mai intai sa spun ca eu am auzit prima data de notiunea de pateric (probabil ca pe net) legat de acele pilde cu Avva si cei care veneau sa ceara sfat de la el. Aceste pilde imi placeau foarte mult, chiar daca in mjoritate sunt greu de talcuit.
Mai tarziu am aflat ca exista mai multe feluri de pateric. Cel cu Avva este cel egiptean.
Exista si un materic, deci o carte pentru maici. Ce bine ca n-au fost uitate!
Si exista si o carte "Patericul Mirenilor". Asta este foarte folositor ca idee. Inca nu l-am citit, dar este ideea mea de mai de multa vreme de o carte care sa contina modul de trai al mirenilor crestini. Invataturi pentru ei, ceva opus listei de pacate din indreptarele de spovedanie, ceva pozitiv(peste tot scrie ce este pacat, ce este rau, ce nu e voie, ce nu se cade, dar nicaieri ce trebuie, ceva pozitiv, fapte bune, lucruri care trebuie facute etc.).

Revenind la Patericul Atonit.
El este altceva decat patericul egiptean cu Avva.
La primul capitol am fost incantata, am zis ca asta este cartea care imi va face bine la suflet. Ceva linistitor (manastirea) si bunatatea calugarilor...locul frumos din Grecia (una din tarile mele de suflet).
Se spunea acolo despre bunatate, milostenie. Povestea cum impart calugarii pana si ultima bucatica de paine uscata.
Scria acolo cum unii monahi ingrijeau de frati ai lor bolnavi si batrani, cum obisnuiau sa lase pe marginea aleilor cosuri cu legume si fructe din culturile lor, branza, masline, paine, apa, pentru lucratori, sau vizitatori.

Comparam putin cu ceea ce auzisem de curand in media cum ca nu ai voie sa iei un mar din pomul sau un strugure de la marginea drumului ca saraceste proprietarul. In fine.

Pe urma cartea a devenit mai greoaie. Este interesanta, scrie despre diversi monahi foarte Imbunatatiti (sau cum se spune in limbajul bisericesc) si sunt multe de invatat.
Totusi mi se pare extrema. Si am ajuns sa-mi pun anumite intrebari.
Cartea se adreseaza monahilor, este vorba despre voturile monahale (ascultare, saracie etc.) si mai ales de modul de percepere si traire a credintei.
Acum nu stiu daca oamenii acestia care se duc la manastire, mai ales acolo, in Athos, sunt cumva pregatiti inainte intru credinta, daca si acolo traind ii invata cineva, sau ceea ce este in cartea asta este gandirea fiecarui om si modul sau de a crede.
Cum ajung sa le vina in minte asa lucruri extreme? Si cum le pot face?
Si nu-i controla si modera nimeni? Li se dadea voie?
Mi se pare extrem si nu inteleg rostul acestor lucruri in: a trai aproape fara mancare (doar paine uscata), a nu te spala, a purta hainele pana la ultimul petec, a nu dormi (stateau spanzurati cu sfori, sau te miri cum, ca sa nu adoarma vreodata). La fel si ispitele si cum erau vizitati de demoni. Intr-o manastire? Acolo veneau?
Ce mi-a placut: faptele de milostenie, de iubire de aproape, modul in care isi cereau iertare pentru orice lucru rau (mai ales inainte de a se impartasi), felul in care traiau rugaciunile, Sf. Liturghie, rugaciunea inimii ("Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"). Mi-au placut povestile despre Maica Domnului si sfintii care prin icoane le lor sau aparitii veneau sa ajute...

Despre viata monahilor nu scrie mai nimic: daca citeau ceva, daca aveau biblioteca, daca scriau, sau lucrau ceva, legatura cu lumea (azi aflu ca ei poarta corespondenta cu lumea, cer ceea ce au nevoie, trimit la randul lor diverse lucruri de ajutor credinciosilor (mir, iconite, etc.).

Azi citeam un articol de pe acest site scris de IPS Bartolomeu Anania.
Asa frumos si bland. Si mi-a placut foarte mult sfatul lui despre post in care spune despre cumpatare.

"Inca o data, postul lautric conteaza; si masura postului pe masura putintei tale, a vrerii tale, a credintei tale si a starii tale fizice. Dar important este, inca o data, cred ca mai important decat postul in sine este simtul masurii si mai cu seama buna cuviinta."

Total opus celor citite in patericul atonit, desi tot monah a fost si IPS.

Desigur ca nu...
Multi dintre cei mai vrednici calugari cereau binecuvantare sa-si sporeasca rugaciunea si ravna duvohniceasca in locuri pustii,fara sa fie abatuti din ganduri de alti oameni sau de evenimente.
Demonii ii cercetau deci,in locuri pustii.
Nu stiu daca ar suporta prezenta materiala a Bibliei,a crucii sau a altor obiecte de cult incaracate de harul din timpul Liturghiei...Nu stiu,nu m-am intrebat ...
Sau de erau"rapiti in duh"si vizitau iadul sau alte locuri asta nu se intampla aievea in odaia lor ci intr-o alta dimensiune,intr-un alt timp.
Chestii complicate pt oameni complicati duhovniceste...noi sa fim multumiti ca inca ne mai trezim dimineata :)
Inca mai avem timp ...:)

PS-multumim de prezentare ,am citit-o pe net asa pe fragmente ,este greu sa gasesc carti romanesti aici,mai ales religioase.
Pt cei din strainatate,editura Egumenita din Galati poate expedia comenzi internatioanal.

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Am citit de curand cartea "Patericul Atonit". Este o culegere de povestiri despre si de la monahii din Sfantul Munte, clasificate pe diverse teme.

http://www.pateric.ro/category/patericul-atonit/



Mai intai sa spun ca eu am auzit prima data de notiunea de pateric (probabil ca pe net) legat de acele pilde cu Avva si cei care veneau sa ceara sfat de la el. Aceste pilde imi placeau foarte mult, chiar daca in mjoritate sunt greu de talcuit.
Mai tarziu am aflat ca exista mai multe feluri de pateric. Cel cu Avva este cel egiptean.
Exista si un materic, deci o carte pentru maici. Ce bine ca n-au fost uitate!
Si exista si o carte "Patericul Mirenilor". Asta este foarte folositor ca idee. Inca nu l-am citit, dar este ideea mea de mai de multa vreme de o carte care sa contina modul de trai al mirenilor crestini. Invataturi pentru ei, ceva opus listei de pacate din indreptarele de spovedanie, ceva pozitiv(peste tot scrie ce este pacat, ce este rau, ce nu e voie, ce nu se cade, dar nicaieri ce trebuie, ceva pozitiv, fapte bune, lucruri care trebuie facute etc.).

Revenind la Patericul Atonit.
El este altceva decat patericul egiptean cu Avva.
La primul capitol am fost incantata, am zis ca asta este cartea care imi va face bine la suflet. Ceva linistitor (manastirea) si bunatatea calugarilor...locul frumos din Grecia (una din tarile mele de suflet).
Se spunea acolo despre bunatate, milostenie. Povestea cum impart calugarii pana si ultima bucatica de paine uscata.
Scria acolo cum unii monahi ingrijeau de frati ai lor bolnavi si batrani, cum obisnuiau sa lase pe marginea aleilor cosuri cu legume si fructe din culturile lor, branza, masline, paine, apa, pentru lucratori, sau vizitatori.

Comparam putin cu ceea ce auzisem de curand in media cum ca nu ai voie sa iei un mar din pomul sau un strugure de la marginea drumului ca saraceste proprietarul. In fine.

Pe urma cartea a devenit mai greoaie. Este interesanta, scrie despre diversi monahi foarte Imbunatatiti (sau cum se spune in limbajul bisericesc) si sunt multe de invatat.
Totusi mi se pare extrema. Si am ajuns sa-mi pun anumite intrebari.
Cartea se adreseaza monahilor, este vorba despre voturile monahale (ascultare, saracie etc.) si mai ales de modul de percepere si traire a credintei.
Acum nu stiu daca oamenii acestia care se duc la manastire, mai ales acolo, in Athos, sunt cumva pregatiti inainte intru credinta, daca si acolo traind ii invata cineva, sau ceea ce este in cartea asta este gandirea fiecarui om si modul sau de a crede.
Cum ajung sa le vina in minte asa lucruri extreme? Si cum le pot face?
Si nu-i controla si modera nimeni? Li se dadea voie?
Mi se pare extrem si nu inteleg rostul acestor lucruri in: a trai aproape fara mancare (doar paine uscata), a nu te spala, a purta hainele pana la ultimul petec, a nu dormi (stateau spanzurati cu sfori, sau te miri cum, ca sa nu adoarma vreodata). La fel si ispitele si cum erau vizitati de demoni. Intr-o manastire? Acolo veneau?

Ce mi-a placut: faptele de milostenie, de iubire de aproape, modul in care isi cereau iertare pentru orice lucru rau (mai ales inainte de a se impartasi), felul in care traiau rugaciunile, Sf. Liturghie, rugaciunea inimii ("Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"). Mi-au placut povestile despre Maica Domnului si sfintii care prin icoane le lor sau aparitii veneau sa ajute...

Despre viata monahilor nu scrie mai nimic: daca citeau ceva, daca aveau biblioteca, daca scriau, sau lucrau ceva, legatura cu lumea (azi aflu ca ei poarta corespondenta cu lumea, cer ceea ce au nevoie, trimit la randul lor diverse lucruri de ajutor credinciosilor (mir, iconite, etc.).

Azi citeam un articol de pe acest site scris de IPS Bartolomeu Anania.
Asa frumos si bland. Si mi-a placut foarte mult sfatul lui despre post in care spune despre cumpatare.

"Inca o data, postul lautric conteaza; si masura postului pe masura putintei tale, a vrerii tale, a credintei tale si a starii tale fizice. Dar important este, inca o data, cred ca mai important decat postul in sine este simtul masurii si mai cu seama buna cuviinta."

Total opus celor citite in patericul atonit, desi tot monah a fost si IPS.

Eu inteleg ca puteau face acestea,nu imi par extreme si tot nu pot sa le fac;este extrem de greu si mai precis cred ca nu VREAU(sa ma dezobisnuiesc de vechile mele tabieturi si apuc altele care par extreme pt societate).
Uneori sunt mai slaba,alteori mai puternica...
Daca sunt in vacanta si mancarea la restaurant mai are si ingrediente de dulce(o farama de branza,un sos cu unt)nu mai fac discutii si mananc asa...
Asta deoarece cand comanzi tot felul de abateri de la menu,mai mereu gresesc si -ti aduc mancarea tot cum este in original.De aici,discutii nesfarsite,frustari,plus nemultumirea cercului de prieteni ca tu"esti mai cu mot"si umbli cu posturile peste tot;la final te alegi cu mai multa dauna decat cu folos...
Doar o parere!