Innoirea gandirii sau sensul pocaintei in cuvintele Parintelui Galeriu

[CristianR]

Am găsit aici o explicație cu privire la felul în care se succed duminicile de după Rusalii (perioada Octoihului). Ele nu vin neapărat în ordinea numerotării, ci, având în vedere că numărul duminicilor dintre Cincizecime și începutul Triodului (care premerge și cuprinde Postul Mare) este variabil de la un an la altul, Sfântul Sinod alege modul în care se succed, după semnificația lor.

Suferintele Parintelui Galeriu

[CristianR]

Cu toate că știam că fusese bătut, nu mi-am imaginat că atât de crunt. Nu mai sunt sigur acum nici că bătăușii au fost tocmiți de Securitate (cum se spunea), dacă aceasta s-a întâmplat după 1990.
Dacă, însă, erau niște simpli hoți, pe de o parte nu le era de niciun folos să îl bată (mai ales folosind un box), căci ar fi putut obține ușor ceea ce doreau, pe de altă parte, părintele nu avea nici mașină, nici lucruri scumpe care să fi indicat cuiva faptul că ar fi bogat.
Dumnezeu să-i ierte pe bătăuși. Poate între timp se vor fi pocăit.

Acest om sfant a lui Dumnezeu a avut,printre multe altele,un mare dar,dupa cum se arata si in articol.Indiferent de piedici, de esecuri,de dureri fizice sau spirituale, a suferit totul in tacere dar nu a abandonat niciodata lupta cea buna, calcand pe urmele Mantuitorului.Este un dar al lui Dumnezeu, lucrat prin smerenie,cu care sfintii sai se invesmanteaza in fata unei lumi care, de foarte multe ori, i-a urat profund tocmai pentru aceasta atitudine a lor. Ca un gand in memoria sa, cand ma gandesc, cand mi-l imaginez pe Apostolul Ioan la dansul ma gandesc.Cred ca viata sa poate fi foarte bine caracterizata si prin cuvintele de final ale Apostolului Pavel din II Timotei 4.7-8. Sincere felicitari pentru determinarea pe care o pui in acest topic,este un frumos omagiu la adresa Parintelui Galeriu.

[CristianR]

Redau versetele la care te-ai referit, ca să fie la îndemâna tuturor:
7. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. 8. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.
Fără îndoială că i se potrivesc. Ca și altele. Eu îl asociam îndeosebi cu acesta: „Căutați întâi împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă”. Împărăția lui Dumnezeu a fost, în mod evident, cea dintâi preocupare a sfinției sale, iar celelalte i s-au adăugat în urma acestei preocupări.

Întrebat fiind de cineva cum au dus-o – el și familia – în vremea foametei de după război, a răspuns că oamenii te țin în palmă dacă ești preot vrednic. Își rupeau mai curând de la gură ei, ca să nu fie lipsită familia preotului.

Un alt cuvânt, pe care îl repeta adesea, transpunându-l mereu în viață, era acesta: „Pe acestea să le facem și pe celelalte să nu le lăsăm”. În evidentă legătură cu cel de mai înainte, se îngrijea întâi de cele duhovnicești, dar fără a le ignora pe cele omenești. Avea o excepțională capacitate de a fi mereu cu gândul la Dumnezeu, în rugăciune neîncetată, și foarte prezent între oameni, pricepându-le cu multă agerime durerea sau nevoia pentru care îl căutau.

[CristianR]

Și aș mai adăuga ceva: Faptul că oameni de confesiuni diferite l-au iubit, unii considerându-l, iată, chiar sfânt, arată felul în care ar putea și ar trebui să se refacă unitatea Bisericii. Căci, fără a înceta să mărturisească Ortodoxia în cel mai curat mod, cunoscând foarte bine teologia și patristica, avea, în același timp, o dragoste și o bucurie a întâlnirii față de toți, indiferent de confesiune și chiar de religie.

[CristianR]

Revenind la predica de ieri, este interesant felul în care tâlcuiește Părintele bulversantul cuvânt din Evanghelie „ca văzând să nu vadă și auzind să nu înțeleagă”. Părintele consideră că traducerea corectă ar fi: „că văzând nu văd și auzind nu înțeleg”:

Pentru că şi vederea, şi auzul nostru sunt tulburate, căci purtăm povara păcatului şi a bolii; şi se îmbolnăvesc şi ochii noştri, şi urechile, şi nu vedem totdeauna aşa limpede, de clar. Mai adânc, înţelepţii Părinţi ai Bisericii ne grăiesc, vorbind despre simţuri, că au deschiderea lor, prin har. Căci harul curge de-a pururea, iar noi creştem în el. Şi creştem şi în privinţa simţurilor: de la simţiri trupeşti la simţiri duhovniceşti. Şi începem să pricepem duhovniceşte; să vedem duhovniceşte, să auzim duhovniceşte.

Și, mai departe, că tot a vorbit Theo astăzi de focul mistuitor:

Amintim iar momentul în care Moise, la Horeb, a văzut rugul care ardea şi nu se mistuia, şi a auzit glas ca din rug: “Moise! Moise!”. Dar rugul, un mărăcine, vorbeşte? Nu s-au deschis atunci urechile lui Moise auzului duhovnicesc?! Şi chiar ochii lui văzului duhovnicesc, căci, privind rugul care ardea şi nu se mistuia, căutând să înţeleagă, se minuna. Deci şi văzul, şi auzul lui se deschid altfel, la văz şi auz cu duhul.