Presedinte protestant ?!

[Ioan_Cezar]

Ba dimpotrivă, sunt de acord cu tine!
Ceea ce încerc să spun este nu să negăm gândirea ci, în preocupările gândirii noastre să intre şi aceasta: oare gândesc bine? Oare gândul meu e curat? Oare e bineplăcut Domnului? Oare mă poartă spre bine, frumos şi folositor?
Nu neg rostul gândirii, ci ţintesc spre replierea (critică a) gândirii asupra gândirii însăşi şi, în această înălţare, trag nădejdea că judec în oarece tandem cu Binele, Adevărul, Frumuseţea. Pentru că obârşia virtuţii este Domnul iar eu caut să mă ridic înspre El. Fireşte că e doar căutare, cu dese prăbuşiri după câteva bătăi fragile din aripi, însă puiul va deprinde zborul doar dacă încearcă permanent să se desprindă de pământ.
Acum sesizezi că închiderea în gândire e periculoasă şi reclamă saltul în cercetarea critică a propriei gândiri? Tot cu gândul se face, însă cu gândul altoit de o minte mai curată, adică una cât mai apropiată de Hristos. Cum să fiu altoit? Pe de o parte sunt deja, prin Botez, pe de altă parte am la îndemână: rugăciunea, cuvântul Scripturii, cărţile ziditoare de suflet, slujbele bisericeşti, duhovnicul, cărţile bune şi toate artele, ba chiar toată zidirea - de ştiu să mă văd prin ea.
Privesc o furnică sau o albină şi descopăr că gândirea mea nu e nici pricepută nici înţeleaptă.
Eu risipesc şi sunt dezordonat în gândire - furnica e strângătoare, meticuloasă, disciplinată, truditoare întru folos.
Eu mă opresc în a gândi insistent asupra urâtului - albina îmi arată cum aş putea extrage prin gândire, prin cugetare, polenul dintr-un ocean de bălegar înconjurător. ea dă la o parte urâtul şi nefolositorul, eu mă centrez pe el.
Eu sunt steril deseori prin gândire - furnica şi albina îmi arată drumul roadelor.

Iată deci, că până şi din lumea necuvântătoarelor pot lua înălţarea de folos pentru critica gândirii mele obişnuite. Nu voim să ne anulăm cugetarea, voim doar să nu mai facem idol din gândirea noastră, pentru a scăpa din plasa de păianjen a automulţumirii, pentru a ne deşerta sau smeri, pentru a tăia (chiar de e sânge) îngâmfarea şi părerea de sine.

E greu ca proces, e decisiv de însuşit ca atitudine. Avem sprijin în Universul Bisericii, mai întâi.

P.S. Dacă reţin bine, spuneai că eşti psiholog. În acest caz mă aştept să cunoşti mai multe despre gândire. De pildă, îţi aminteşti cum e cu stadiul gândirii formale (Piaget)? Dar cu metacogniţia? Dar cu rezolvarea de probleme? - Gândirea e instrumentul de bază al rezolvării de probleme. Dacă nu punem gândirea în activităţi rezolutive, aia nu e gândire ci procesare haotică de informaţii, ruminaţie etc.