Sfintii Zilei

[tabitha]

În prealabil postat de adrian7

Imi cer iertare. Sunt mai multe relatari ale timpului cat au adormit in pestera. M-am luat si dupa alte surse. Doamne miluieste!

Doamne ajută! Pe site chiar este postat acum un articol în care se spune că cei 7 tineri din Efes au dormit 200 de ani.

[cristiboss56]

Sfânta Mahramă a Mântuitorului Iisus Hristos este cinstită în fiecare an la 16 august în Biserica Ortodoxă Română. Conform Tradiţiei, pânza a fost dată de Iisus Hristos regelui Abgar al Edessei pentru a fi vindecat de lepră. Pe mahramă a rămas imprimat chipul Mântuitorului care, de-a lungul timpului, a constituit model pentru iconografi. Ea este cea mai veche reprezentare a chipului Mântuitorului.

[cristiboss56]

Astăzi, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Lup, vieţuitor al vremurilor grele de asuprire a creştinilor, în timpul împărăţiei lui Aurelian, care, deşi născut păgân, a dat dovadă de atâta râvnă pentru Hristos şi pentru învăţăturile Sale, încât, dorind să se boteze, cerurile s-au deschis şi au vărsat apă peste dânsul, primind baia botezului într-un mod care a uimit pe creştini şi pe prigonitori deopotrivă.
Sfântul Mucenic Lup (sau Lupus) a trăit în smerenie la sfârşitul veacului al III-lea şi începutul celui de-al IV-lea, în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, unde a dus o viaţă apăsătoare de sclav. Localitatea Novae era aşezată în provincia Moesia Inferior, unde este astăzi oraşul Sviştov, în Bulgaria, pe malul drept al Dunării, în dreptul localităţii Zimnicea. Pentru acest motiv, mulţi sunt de părere că mucenicul s-ar trage din acelaşi neam cu noi, românii, deşi mineiele româneşti vorbesc doar în puţine cuvinte despre viaţa acestui mucenic.

După rânduiala societăţii romane, Lup era sortit să aparţină clasei sclavilor, care nu se bucurau de protecţia legilor, nu aveau nici un drept şi erau apăsaţi de munci grele şi de lipsuri. De aceea, erau adesea înglodaţi în multe îndatoriri, năpăstuiţi şi chiar omorâţi fără nici o consecinţă legală. Cu toate acestea, Lup se bucura de libertate întru Hristos, prietenul celor năpăstuiţi, pe care Îl iubea şi Îl mărturisea la tot pasul.
Pentru o vreme, Sfântul Mucenic Lup a fost servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, mai-marele oştirii din cetatea Tesalonicului, pomenit de Biserică în fiecare an la 26 octombrie. După ce împăratul Maximian i-a tăiat capul Sfântului Dimitrie, Sfântul Lup a înmuiat marginea veşmântului său şi un inel în sângele marelui mucenic şi mergea cu ele prin cetate, mărturisind credinţa cea adevărată şi săvârşind multe minuni, tămăduindu-i pe oameni de boli şi neputinţe. După cum aflăm din Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, acesta şi-a încredinţat toată averea slugii sale, Sfântul Lup, iar el, la rândul său, a împărţit-o săracilor.
Se spune că într-o zi, mâniindu-se, a luat idolii cei lipsiţi de viaţă ai păgânilor şi i-a sfărâmat, iar pe alţii i-a scufundat în adâncul apei. Ca urmare, Lup şi-a atras ura închinătorilor la idoli, iar aceştia s-au năpustit asupra lui cu săbiile trase, voind să-l taie, însă Dumnezeu le-a întunecat minţile şi s-au tăiat între ei ca nişte nebuni, timp în care sfântul nu înceta să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu, fiind plin de credinţă, de înţelepciune şi de darul lui Dumnezeu.
Împăratul Maximian, care încă se afla în Tesalonic, auzind de aceste fapte ale Sfântului Lup, a poruncit să fie căutat de ostaşi şi apoi ucis. Cu toate acestea, pentru râvna puternică a mucenicului, Dumnezeu îi ţinea departe pe cei care îl căutau mereu ca să-l ucidă. Se pare că, odată, prigonitorii Sfântului Lup, văzând că nu pot nicicum să se apropie de el, au încercat să îl ţintească cu arcul, dar la fel, Dumnezeu îl apăra, iar săgeţile, în loc să-l rănească pe mucenic, se întorceau asupra arcaşilor, iar ei se răneau unii pe alţii. Atunci, mărturisesc vechile scrieri, de vreme ce mucenicul lui Hristos încă nu era botezat şi nu dorea să moară în mâinile chinuitorilor fără de Sfântul Botez, acesta s-a rugat la Dumnezeu şi îndată din cer s-a vărsat apa peste dânsul, botezându-se în chip miraculos.



După această minune, Sfântul Lup s-a dat singur şi de bunăvoie în mâinile păgânilor, ca un mieluşel spre înjunghiere. Deşi a fost supus la nenumărate chinuri, nu a încetat niciodată să-L mărturisească pe Hristos. În cele din urmă a fost osândit la tăiere cu sabia, astfel încât, în ziua de 23 august, anul 304, Sfântul Lup a trecut la viaţa cea plină de dreptate şi de frăţietate în Împărăţia cerească.
Cinstirea lui s-a făcut mereu în cetatea Novae şi în împrejurimi cu multă evlavie de către populaţia creştină daco-romană. La sărbătoarea lui luau parte şi creştinii din clasele de jos, precum şi cei din înalta conducere. Astfel, ni se relatează că, pe la sfârşitul veacului al VI-lea, prinţul Petru, fratele împăratului bizantin Mauriciu (582-602), a vizitat cetatea Novae, unde a ajuns tocmai în ziua sărbătoririi cu multă evlavie şi strălucire a smeritului Mucenic Lup, care a trăit şi s-a jertfit pentru Hristos, Părintele săracilor, în această cetate. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 23 august 2012, semnat de Cristian Bostan)

[tabitha]

Sfântul Mucenic Fanurie - 27 August

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...rea-73089.html

[tabitha]

31 August - Sfântul Aidan de Lindisfarne



În secolul al VII-lea, regiunea Northumbria (sud-estul Scoției de astăzi) cuprindea două regate, Bernicia și Deira, și constituia câmpul de bătaie în care sorțile regilor rivali aveau să determine care dintre Biserici, cea Celtică sau cea Romană avea să devină forța misionară principală. În anul 616, pe când regele Ethelfrith al Northumbriei era înfrânt în luptă și ucis, fiul său, Oswald, s-a refugiat în Scoția și a fost convertit la creștinism la Iona. Edwin, noul rege, s-a creștinat și el, dar sub influența episcopului de York, Paulinus, care era devotat Romei. După moartea lui Edwin, în 633, episcopul Paulinus a abandonat activitatea misionară în nordul Angliei. Prințul Oswald s-a întors din exil și, probabil, a fost înscăunat rege, drept pentru care a trimis o delegație la Iona, căutând un episcop care să predice evanghelia în Northumbria.

Cel dintâi episcop celt, Corman, a sosit în Northumbria, dar s-a reîntors în scurtă vreme la Iona, spunând că anglii din Northumbria sunt mult prea încăpățânați și dificili. Istoricul Beda scrie că, întâlnindu-se să discute această chestiune, un călugăr irlandez numit Aidan, a sugerat faptul că, poate, Corman fusese prea dur cu ascultătorii săi neînvățați și „nu le-a dat, așa după cum ne-a spus Apostolul [Pavel], lapte” („Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, fiindcă sunteți tot trupești” 1 Corinteni 3, 1-3). Nu după multă vreme, Aidan a fost trimis în Northumbria, ca episcop.

Puține lucruri sunt cunoscute despre viața timpurie a Sfântului Aidan; știm doar că a ucenicit Sfântului Senan, în insula Scattery. În Northumbria a ajuns în anul 635, și cu îngăduința regelui Oswald, a avut reședința în insula Lindisfarne, aproape de castelul regal de la Bamburgh. Parteneriatul lor a fost fructuos, iar regele Oswald chiar a slujit ca traducător al cuvintelor Sfântului Aidan, care nu cunoștea limba engleză.

După ce Oswald a fost ucis în luptă, în anul 542, Sfântul Aidan a conlucrat la fel de bine cu Oswin, regele din Deira. Aidan a călătorit pe jos, predicând, prin mai toată Northumbria, vorbind cu oricine îi ieșea în cale. Atunci când regele Oswin i-a dăruit un cal, pentru a-l folosi în terenurile mai dificile, Aidan l-a dat, nebunește, unui cerșetor care cerea milostenie. Oswin a fost furios, până când, așa după cum scrie Beda Venerabilul, Sfântul Aidan l-a întrebat dacă nu cumva, regelui, îi este mai de preț fiul unei iepe decât un fiu al lui Dumnezeu? Oswin l-a iertat pe Sfântul Aidan, promițând că nu va mai întreba, și nici nu va regreta, dacă averea sa va fi împărțită fiilor lui Dumnezeu. Atât regele Oswald, cât și regele Oswin, sunt cinstiți în Anglia ca sfinți și martiri.

celtic_cross_inMai mulți călugări scoțieni și irlandezi îl ajutau pe Aidan în lucrarea misionară, construind biserici și răspândind creștinismul celtic, astfel încât Lindisfarne a devenit „capitala” creștinătății engleze. Mulți tineri anglo-saxoni își dobândeau educația la Lindisfarne; printre ei, Sfânta Eata, egumena Mănăstirii Melrose și, mai apoi, a Mănăstirii Lindisfarne. Mai târziu, ucenicul Sfintei Eata, Sfântul Cuthbert, avea să devină episcop de Lindisfarne.

Sfântul Aidan a dus o viață simplă, încurajându-i pe laici să postească și studieze Scriptura. El însuși postea miercurea și vinerea, și arareori mânca la masa regelui. Dacă se afla la vreun praznic, dădea mâncarea celor flămânzi. Darurile pe care le primea, le împărțea săracilor sau le dădea pentru eliberarea sclavilor, dintre care unii au și ajuns preoți. În vremea postului Mare, se retrăgea pe mica insulă Farne pentru rugăciune și nevoință. În anul 651, pe când se găsea pe această insulă, a văzut fum ieșind dinspre cetatea Bamburgh, care se afla sub asediul regelui păgân Penda din Mercia, și s-a rugat ca vântul să se schimbe, iar mulți dintre asediatori au pierit de foc.

Atunci când regele Oswin a fost ucis de vărul său, Oswy, regele Berniciei, în 651, Sfântul Aidan s-a necăjit mult, iar după douăsprezece zile, a murit în chilia sa din curtea bisericii din Bamburgh.

preluat de pe : pemptousia.ro

[tabitha]

Astăzi 11 Septembrie l-am sărbătorit pe Sfântul Siluan Athonitul (1938).

[forever...]

Sfanta Eufimia s-a nascut in Calcedon si a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). Tatal ei, senatorul Filofron si mama sa, Theodorisia, erau crestini. Pentru ca refuzat sa implineasca porunca proconsului Pricus de a aduce jertfe idolilor, a fost supusa la multe chinuri. Cand a fost intrebata de ce a sfidat porunca data de proconsul, Sfanta Eufimia a raspuns: "Comanda imparatului si a ta se cuvine sa fie implinita atunci cand nu este contrara poruncii lui Dumnezeu. Dar daca ea este potrivnica poruncii lui Dumnezeu, atunci ea nu numai ca nu trebuie implinita, dar trebuie si combatuta”. A fost aruncata intr-un cuptor incins, intr-o apa plina de taratoare otravitoare, dar insemnandu-se cu semnul sfintei cruci, a iesit nevatamata. Si-a dat sufletul cand a fost aruncata la fiarele salbatice.

Sfanta Eufimia mai este praznuita pe 11 iulie, cand facem pomenire de minunea petrecuta la sfintele sale moaste. (Pentru a se descoperi daca invatatura cu privire la cele doua firi din Hristos este adevarata, Sfintii Parinti au scris intr-o carte dreapta credinta - in Hristos sunt doua firi, unite intr-un mod neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit si ereticii si-au scris intr-o alta carte invatatura lor si le-au pus pe amandoua pe pieptul Sfintei Eufimia. Dupa putine zile, au deschis din nou racla si au vazut ca la picioarele ei se afla cartea ereticilor, iar cea a Sfintilor Parinti in mainile ei).

Moastele Sfintei Eufimia pot fi venerate in Catedrala patriarhala "Sfantul Gheorghe" din Fanar.

http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/...ta-eufimia.jpg

[tabitha]

În prealabil postat de mirela.t

Astăzi 11 Septembrie l-am sărbătorit pe Sfântul Siluan Athonitul (1938).

Interesant că este sărbătorit "cu adevărat" pe 24 septembrie -
adică atunci când "cade" 11 septembrie pe calendarul vechi !

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de mirela.t

31 August - Sfântul Aidan de Lindisfarne



În secolul al VII-lea, regiunea Northumbria (sud-estul Scoției de astăzi) cuprindea două regate, Bernicia și Deira, și constituia câmpul de bătaie în care sorțile regilor rivali aveau să determine care dintre Biserici, cea Celtică sau cea Romană avea să devină forța misionară principală. În anul 616, pe când regele Ethelfrith al Northumbriei era înfrânt în luptă și ucis, fiul său, Oswald, s-a refugiat în Scoția și a fost convertit la creștinism la Iona. Edwin, noul rege, s-a creștinat și el, dar sub influența episcopului de York, Paulinus, care era devotat Romei. După moartea lui Edwin, în 633, episcopul Paulinus a abandonat activitatea misionară în nordul Angliei. Prințul Oswald s-a întors din exil și, probabil, a fost înscăunat rege, drept pentru care a trimis o delegație la Iona, căutând un episcop care să predice evanghelia în Northumbria.

Cel dintâi episcop celt, Corman, a sosit în Northumbria, dar s-a reîntors în scurtă vreme la Iona, spunând că anglii din Northumbria sunt mult prea încăpățânați și dificili. Istoricul Beda scrie că, întâlnindu-se să discute această chestiune, un călugăr irlandez numit Aidan, a sugerat faptul că, poate, Corman fusese prea dur cu ascultătorii săi neînvățați și „nu le-a dat, așa după cum ne-a spus Apostolul [Pavel], lapte” („Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, fiindcă sunteți tot trupești” 1 Corinteni 3, 1-3). Nu după multă vreme, Aidan a fost trimis în Northumbria, ca episcop.

Puține lucruri sunt cunoscute despre viața timpurie a Sfântului Aidan; știm doar că a ucenicit Sfântului Senan, în insula Scattery. În Northumbria a ajuns în anul 635, și cu îngăduința regelui Oswald, a avut reședința în insula Lindisfarne, aproape de castelul regal de la Bamburgh. Parteneriatul lor a fost fructuos, iar regele Oswald chiar a slujit ca traducător al cuvintelor Sfântului Aidan, care nu cunoștea limba engleză.

După ce Oswald a fost ucis în luptă, în anul 542, Sfântul Aidan a conlucrat la fel de bine cu Oswin, regele din Deira. Aidan a călătorit pe jos, predicând, prin mai toată Northumbria, vorbind cu oricine îi ieșea în cale. Atunci când regele Oswin i-a dăruit un cal, pentru a-l folosi în terenurile mai dificile, Aidan l-a dat, nebunește, unui cerșetor care cerea milostenie. Oswin a fost furios, până când, așa după cum scrie Beda Venerabilul, Sfântul Aidan l-a întrebat dacă nu cumva, regelui, îi este mai de preț fiul unei iepe decât un fiu al lui Dumnezeu? Oswin l-a iertat pe Sfântul Aidan, promițând că nu va mai întreba, și nici nu va regreta, dacă averea sa va fi împărțită fiilor lui Dumnezeu. Atât regele Oswald, cât și regele Oswin, sunt cinstiți în Anglia ca sfinți și martiri.

celtic_cross_inMai mulți călugări scoțieni și irlandezi îl ajutau pe Aidan în lucrarea misionară, construind biserici și răspândind creștinismul celtic, astfel încât Lindisfarne a devenit „capitala” creștinătății engleze. Mulți tineri anglo-saxoni își dobândeau educația la Lindisfarne; printre ei, Sfânta Eata, egumena Mănăstirii Melrose și, mai apoi, a Mănăstirii Lindisfarne. Mai târziu, ucenicul Sfintei Eata, Sfântul Cuthbert, avea să devină episcop de Lindisfarne.

Sfântul Aidan a dus o viață simplă, încurajându-i pe laici să postească și studieze Scriptura. El însuși postea miercurea și vinerea, și arareori mânca la masa regelui. Dacă se afla la vreun praznic, dădea mâncarea celor flămânzi. Darurile pe care le primea, le împărțea săracilor sau le dădea pentru eliberarea sclavilor, dintre care unii au și ajuns preoți. În vremea postului Mare, se retrăgea pe mica insulă Farne pentru rugăciune și nevoință. În anul 651, pe când se găsea pe această insulă, a văzut fum ieșind dinspre cetatea Bamburgh, care se afla sub asediul regelui păgân Penda din Mercia, și s-a rugat ca vântul să se schimbe, iar mulți dintre asediatori au pierit de foc.

Atunci când regele Oswin a fost ucis de vărul său, Oswy, regele Berniciei, în 651, Sfântul Aidan s-a necăjit mult, iar după douăsprezece zile, a murit în chilia sa din curtea bisericii din Bamburgh.

preluat de pe : pemptousia.ro

Ce vremuri... Ce frumuseţe de oameni!
Mulţumesc, Mirela, pentru minunata postare. M-ai făcut să plâng niţel...

[sophia]

Astazi 16 septembrie serbam pe Sf. Sophia cu fiicele ei: Pistis, Agapis si Elpis (Credinta, Dragoste si Nadejde). Esenta credintei. Mai mult nu este de spus.

http://www.crestinortodox.ro/calenda...is-121233.html

http://www.crestinortodox.ro/icoane/...s-121240.html#

Nu stiu de ce nu pot sa pun poza. Imi da mereu eroare la incarcare.