Innoirea gandirii sau sensul pocaintei in cuvintele Parintelui Galeriu

[CristianR]

După ce, vindecându-i pe cei doi demonizați din ținutul Gadarei, locuitorii acelei cetăți Îl roagă să plece, Iisus se urcă în corabie și trece pe celălalt țărm al Mării Galileii, în Capernaum, cetatea unde locuia adesea. Ajungând aici, este înconjurat de mulțimi în scurt timp, și i se aduce înainte, coborându-l prin acoperișul desfăcut al casei, un slăbănog, pe care Mântuitorul îl vindecă iertându-i păcatele.

Slăbănogul în fața Mântuitorului, atunci, noi, acum, la Liturghie sau în fața icoanei, la rugăciune, când ne împărtășim, când ascultăm Evanghelia, dacă avem simțire duhovnicească.

„Iertate îți sunt păcatele”.

Prin păcat, spun Părinţii, omul încearcă să-şi pună un fel de nou început; să se vadă pe el însuşi ca un fel de cauză a lui. Parcă-ţi pierzi conştiinţa originii. Originea e Dumnezeu. Şi, în despărţirea de Dumnezeu, e ca şi cum tu ai fi propria ta origine, propria ta cauză. În egocentrismul tău, făcând din tine un fel de centru. Şi fiecare devenind un fel de centru - mii şi miliarde de centre, haotic. Sărmanul om!

Această predică o găsim și în format audio, aici.

[Mihailc]

Păcat că un topic de o asemenea anvergură a apărut într-un sezon secetos al forumului, când pustiul bântuie pe-aici ca la el acasă!

[CristianR]

Adevărat, de o vreme e secetă mare pe forum. Poate cu ajutorul sfântului Ilie de mâine să vină și ploaia.

Oricum, sper că topicul se va întinde pe o durată destul de lungă, încât să poată fi descoperit de cei care îl vor găsi util.

[CristianR]

În continuarea cuvântului de mai sus, cu referire la păcat, părintele adaugă:

Sărmanul om! De aceea Mântuitorul le spunea fariseilor, în stare de păcat, acest cuvânt grav: "Voi aveţi drept tată pe diavolul". Înspăimântător cuvânt! E ca şi cum ţi-ai schimbat paternitatea. Şi, vieţuind tragic în filiaţia diavolului, atunci, îl moşteneşti. Răul din tine este moştenirea lui. El care, cum zice Sfântul Maxim, este tatăl răutăţii.

[CristianR]

Iar dacă prin păcat ne facem fii ai diavolului, eliberarea de el ne-o aduce Dumnezeu prin Hristos, înfiindu-ne din nou. De aceea Îl numește pe slăbănog „fiule”:

"văzând credinţa lor", spune Evanghelia - îl reinstituie pe slăbănog şi-i zice "fiule". Îl scoate din moştenirea unde l-a dus demonul care l-a făcut paralitic. Deci paralizia lui era tocmai moştenire demonică. Scripturile ne încredinţează de această legătură între rău (păcat) şi orice slăbiciune umană, orice ruină, şi moartea însăşi. Toate acestea sunt operă a răului.

Iată, prin urmare, legătura dintre păcat și boală, precum și posibilitatea vindecării.

[CristianR]

Evanghelia de astăzi se cites™te după Matei, capitolul 14, versetele 14-22. Este vorba despre înmult›irea, de către Domnul Hristos, a pâinilor în pustie.

Încă de la început, părintele trece de la pustiul fizic, material, la cel dinlăuntrul nostru, spiritual:

Uneori te cuprinde această nelinişte, durere, simţind parcă pustiul acestei lumi; şi, în golul sufletesc al omului, în pustiul lui, să dai, de la Hristos, împreună cu El, pâine; pustiului sufletesc al nostru, al fiecăruia. N-aş îndrăzni niciodată să vorbesc de pustiul cuiva, de neliniştea cuiva, fără să am în vedere mai întâi pustiul din sufletul meu, experienţa acestui pustiu interior, pe care o facem fiecare. De aceea, una din întrebările cele mai adânci aceasta este: cum să hrăneşti pustiul din tine ca să-l faci roditor?

Ucenicii spun: ''€žlocul e pustiu''€, ''€žvremea e târzie''€, evocând cele două categorii existent›iale, spat›iul s™i timpul. ''€œSlobozeşte-i, dă drumul mulţimii să meargă să-şi caute pâine''€.
Mântuitorul le spune că nu trebuie să plece.

să nu plece nici de lângă Mine, nici de lângă voi. Când cineva pleacă de lângă Dumnezeu sau pleacă de lângă un om al lui Dumnezeu, ce se poate petrece! Dacă pleacă de lângă Dumnezeu înseamnă că omul vrea să rămână în pustiu; căci fără Dumnezeu n-ai alternativă.

Din răspunsul Mântuitorului dat ucenicilor: ''Dati-le voi să mănânce''€ rezultă menirea lor de acolo înainte: să hrănească; împlinind cuvântul profetuliui Amos, ce spusese: ''€œVa veni vremea când va fi foame în lume. Dar nu numai foame de pâine, ci şi foame de cuvântul lui Dumnezeu''.

Cuvânt s™i pâine. Împărtăs™™anie:

Nu trebuie să le separăm niciodată. Cel puţin în veacul de acum nu pot fi separate pâinea de cuvânt şi cuvântul de pâine. De aceea Mântuitorul a şi instituit Împărtăşania: pentru ca în El să fie totodată şi cuvântul Lui (prin Evanghelie), şi trupul Lui (pâinea). Căci El este Pâinea care S-a pogorât din cer. Cuvânt şi pâine: Evanghelie şi Împărăşanie.

[CristianR]

Înmulțirea pâinilor și dăruirea lor – prin mâinle apostolilor – nu este altceva decât, din nou, Împărtășanie:

Acum Mântuitorul priveşte la cer, Îşi înalţă ochii şi se roagă; binecuvintează, frânge şi dă ucenicilor, iar ucenicii – mulţimilor. La fel: “Cum m-a trimis pe Mine Tatăl, Eu vă trimit pe voi”. Anticipa ziua învierii. Şi ucenicii împărtăşesc; şi, de atunci, neîncetat, urmaşii apostolilor au sarcina aceasta: ca, de la Hristos, şi de la Tatăl, către Care El Şi-a îndreptat privirea, inima, adâncul din El, şi L-a invocat, să primească darul şi să-l dea aproapelui.

Aşadar, acum, de la Tatăl prin Fiul, în Duhul Sfânt, pâinile capătă o nouă viaţă, un nou botez, dacă vreţi; şi trec în mâinile ucenicilor parte cu parte, iar de la ei la mulţimi, şi se hrănesc mulţimile.

Taină care, mereu, se săvârșește în biserică, la fiecare Liturghie. Hristos cu apostolii și cu mulțimile, atunci; noi, acum, cu Hristos și cu preoții Lui.