Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Aşadar, ce anume eşti, o, Dumnezeule al meu, Te întreb ce anume eşti, dacă nu Domnul Dumnezeu? Dar cine ar putea să fie Domn, în afară de Domnul, sau cine ar putea să fie Dumnezeu, în afară de Dumnezeul nostru?
O, Tu, Preaînaltule, Preabunule, Preaputernicule, Atotputernicule, Preamilostive, Preadreptule, Preatainicule şi Preaprezentule! Tu, Cel Preafrumos şi Cel Preatare! Tu, Care eşti statornic şi de necuprins! Tu, Cel neschimbat, Care le schimbi pe toate! Tu, Care nu eşti niciodată nou şi niciodată vechi! Tu, Cel Care le înnoieşti pe toate şi Care pe cei trufaşi îi readuci la vechea lor stare, şi ei nici măcar nu ştiu! Tu, Cel întotdeauna activ şi întotdeauna paşnic; Tu, Cel Care mereu aduni, dar Care nu ai nevoie de nimic; Tu, Cel Care aduci şi Care umpli! Tu, Cel Care ocroteşti; Tu, Cel Care naşti şi hrăneşti, şi duci totul pînă la capăt, căutînd atunci cînd Ţie nimic nu-Ţi lipseşte!

Tu iubeşti şi nu devii pătimaş; eşti gelos şi eşti în siguranţă; Te căieşti şi totuşi nu regreţi; Te mînii, dar eşti liniştit; Tu schimbi lucrările mîinilor Tale şi totuşi, planul nu Ţi-l schimbi; Tu primeşti ceea ce găseşti şi niciodată nu arunci nimic de la Tine; Tu, Care nu eşti niciodată sărac, dar care Te bucuri de cîştiguri; Care nu eşti niciodată avar, dar Care ceri totuşi dobînzi; Tu, Căruia i se dă din belşug, ca să nu pretinzi datorii, şi totuşi, cine posedă ceva şi acel ceva nu este al Tău? Tu dai înapoi datoriile, fără să rămîi cuiva dator; dai înapoi datoriile, nepierzînd nimic. Şi ce am mai putea spune, o, Dumnezeule al meu, Tu, viaţa mea, Tu, Dulcele meu cel Sfînt? Sau ce ar mai putea să spună cineva, cînd ar încerca să vorbească despre Tine?….
Sf.Augustin –Confesiuni

[cristiboss56]

În scrierile duhovniceşti ortodoxe sunt amintite cele cinci faze ale drumului de la gând la patimă. Astfel, Filotei Sinaitul spune că „întâi este atacul (momeala), apoi însoţirea, pe urmă consimţirea (învoirea), apoi robirea, pe urmă patima îmbibată de obişnuinţă şi continuitate. Iată biruinţa luptei dusă împotriva noastră. Aşa stabilesc şi Sfinţii Părinţi“ (Ibidem, p. 117). La rândul său, Sfântul Marcu Ascetul spune că „atacul (momeala) este o mişcare fără imagini a inimii, care e prinsă îndată de cei încercaţi ca într-o strungă“ (Despre legea duhovnicească, p. 248). Potrivit părintelui Dumitru Stăniloae, începutul ispitei presupune „prima răsărire a gândului simplu că am putea săvârşi cutare faptă păcătoasă, înfăţişându-se în faţa minţii ca o simplă posibilitate. El încă nu e păcat, pentru că noi încă nu am luat faţă de el nici o atitudine. E parcă în afară de noi, nu l-am produs noi“ („Ascetica şi mistica“, Bucureşti, 1992, p. 84). Dacă mintea nu îşi întoarce „privirea“ de la această momeală, urmează negreşit însoţirea cu ea, care „stă în convorbirea cu ce s-a arătat, fie cu patimă, fie fără patimă. Consimţirea este învoirea bucuroasă a sufletului cu ceea ce s-a arătat. Robirea este ducerea silnică şi fără voie a inimii sau amestecarea hotărâtă şi nimicitoare a celei mai bune stări a noastre cu lucrul respectiv. Iar patima este ceea ce se află cuibărit de multă vreme cu împătimire în suflet. Dintre toate, prima e fără păcat, a doua, nu întotdeauna; a treia, după starea celui ce luptă. Iar lupta e pricină sau de cununi, sau de pedepse“ (cf. Filotei Sinaitul, „Capete despre trezvie“, p. 117).

[cristiboss56]

Omul a fost copilul lui Dumnezeu, ascultator, smerit, avea bucurie deplina cand era cu Dumnezeu.

Totul era Dumnezeu si miscarea lui era indreptata spre Acela. Nu arunca nici macar o privire spre sine. Privea spre Dumnezeu, il fixa pe Dumnezeu, inainta spre Acela, il iubea, cugeta la El.

El s-a mandrit si, din pricina egoismului sau, din evlavios si smerit fata de Dumnezeu a devenit obraznic, impertinent, semet. Realitatea de astazi si duhul actual marturisesc faptul ca fiecare om este pregatit sa se semeteasca. Desigur, gasim indreptatiri pentru aceasta: „il vom lasa pe celalalt sa fie mai tare decat noi, sa ne nedreptateasca”?

Ceea ce ne face sa ridicam capul cu obraznicie, sa pierdem din suflet evlavia, cucernicia, zdrobirea de inima, smerenia, pocainta, nadejdea si credinta in Dumnezeu, este tocmai lucrarea demonica.

Sa ne apropiem de Dumnezeu asa cum se cuvine si sa cerem mila Lui. Şi Dumnezeu ne-o va da. Acesta nu Şi-a intors si nu-Şi va intoarce, niciodata, fata Sa de la noi. Nu ne va lipsi de mila Sa.
Parintele Simeon Kraiopoulos

[cristiboss56]

Sunt un miracol al bunatatii lui Dumnezeu!



Fă-ţi timp să te întrebi mai des: cărei înţelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ţine constant în viaţă şi îl direcţionează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toţi oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conştiinţei, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui şi osândirea răului?
Dumnezeule Atotputernic, Preaînţelept şi Atotbun! Tu ţii mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, şi nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit!
Fă-mă să-Ţi pot săruta mereu, cu credinţă vie, dreapta Ta. De ce-ar trebui oare să caut undeva departe semnele bunătăţii, înţelepciunii şi atotputerniciei Tale?!
Mă bucur nespus că le pot găsi, mai evident ca oriunde, în mine însumi. Eu sunt un miracol al bunătăţii lui Dumnezeu, al înţelepciunii şi atotputerniciei Sale. Eu cuprind în mine un mic un întreg univers. Sufletul meu este o expresie a lumii nevăzute, trupul, o expresie a lumii văzute.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia…



Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naştere la toate ispitele şi necazurile şi vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic îşi va face sufletul îngeresc împodobit cu frumuseţe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfăşurat şi de îndată vei auzi: Fă-ţi ordine în casă căci vei muri şi nu vei mai trăi (Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism şi voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări şi împrăştiate ca gunoiul şi vom fi lăsaţi cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neîntinată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.
Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleaşi şi cresc, aşa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-şi aminteşte vreun rău din trecut pe care aproapele său i l-a făcut, ci din toată inima iartă şi uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugaţi-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie şi de umilinţă.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem)

[cristiboss56]

Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță. Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața ta. Și mâine mai frumoasă ca cea de astăzi. Și poimâine. Și tot așa. Zilele devin săptămâni, săptămânile se transformă în luni, iar lunile în ani și, chiar fără să-ți dai seama, ajungi în Vârf. Nu uita că schimbările pozitive se întâmplă lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost făcute prin pași mărunți, constanți, care au rezistat testului timpului. Profunzimea ființei tale caută liniștea. Zgomotul exterior îl auzim în viața cetății. Zgomotul interior sunt gândurile. Citește! Roagă-te! Contemplă o icoană! Privește natura! Spală mintea și învață de la natură ce înseamnă liniștea. În acea baladă dulce va vorbi Dumnezeu… Și mie, și ție.

[cristiboss56]

Când ai o soţie care nu se roagă, nu merge niciodată la biserică, atunci trebuie să te îngrijorezi. Şi dacă nici tu nu te rogi, atunci tuturor le va fi frică de voi. Dar dacă amândoi vă rugaţi, nu vă veți teme de nimeni: Hristos vă va lumina. Hristos nu a despărțit pe nimeni. Când El vede mâinile ridicate în rugăciune, inima Sa iartă. El recunoaște fiul loial şi umil, recunoscând suflarea Sa într-un „vas de lut”, liber, docil şi gata pentru a zbura spre El. Cum ar putea El să nu se grăbească în ajutor, El, care S-a răstignit pentru duşmanii Lui, El, care s-a rugat pentru cei care I-au pironit mâinile, cum ar putea să nu-i asculte pe copiii lui smeriți şi credincioşi, care cerșesc cu mâinile ridicate? ”

Theofilos Kanavos, Mitropolit al Gortinei şi Megalopolisului

[cristiboss56]

Iubirea nu poate să aibă decât un sens, o singură definiţie, un singur obiect, un singur subiect, pentru că iubire este chiar numele lui Dumnezeu. Noi despărţim numele lui Dumnezeu de iubire, sau despărţim iubirea de numele lui Dumnezeu. Pentru că, iubirea în orice formă s-ar putea manifesta ea, este spre Dumnezeu. Când spunem iubire nu spunem nici plăcere, nici falsitate, nici senzualitate, nici ceea ce este pământesc, ci spunem numai ceea ce este ceresc. În ce constă greşeala noastră? Greşeala constă în faptul că nu vrem să înţelegem că noi, oamenii pământeşti, putem trăi pământeşte, totuşi tinzând spre cer.”- Părintele Nicolae Tănase