Innoirea gandirii sau sensul pocaintei in cuvintele Parintelui Galeriu

[CristianR]

Și dacă astfel am intitulat topicul, găsesc potrivit să încep cu un cuvânt de seară (o cateheză) al Părintelui având exact această temă: Sensul (sau logica) pocăinței.

Un mic fragment:

„Nu am pocăința, nici umilința care-i întorc pe fii la moștenirea lor”. Acesta este înțelesul pocăinței: întoarcerea la moștenirea pe care tu, suflete, ai părăsit-o; la reînfierea divină.
Prin păcat ai schimbat direcția existenței de la Dumnezeu la tine, omule, de la Viață la moarte.
Atunci, drumul pentru salvare este cel al schimbării, al revenirii, al întoarcerii la moștenire. Fiul pierdut este modelul desăvârșit.

Parintele Galeriu despre Mihai Eminescu .Poate are legatura in diagonala cu topicul dar am considerat-o o analiza exceptionala, ce merita citita.

[CristianR]

Fără îndoială, are legătură. Sper că voi găsi vreme mai târziu să o citesc.

[CristianR]

Citind eseul părintelui despre Eminescu (indicat anterior de Pelerin) îl redescoperi pe cel din urmă într-o lumină nouă, îți lasă impresia că îl citești cu adevărat pentru prima oară:

„Strein de toţi, pierdut în suferinţa / Adâncă a nimicniciei mele / Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie. / Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa (…) / Şi reapari din cerul tău de stele / Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie”

Cât de adânc a pătruns cu înțelegerea acest om, dezgropând comori, atât din scrierile sfinte, cât și din cele ale poeților, scriitorilor sau cercetătorilor!