Biserica si Psihologia

[AlinB]

În prealabil postat de dobrin7m

La anii dvs - 52 ani - v-ati lasat antrenata intr-o relatie extraconjugala motivand ca celalalt stie ce face ca doar e preot? Si dvs ca o adolescenta nu ati putut discerne?

Nu stiu dc unii oameni au impresia ca varsta aduce neaparat maturitate, intelepciune, etc.

De altfel, situatia prezentata, induce subtil idei subliminale gen: primul duhovnic a fost un viciat -> in altul nu mai am incredere -> toti preotii sunt viciati -> duhovnicul nu e bun -> salvarea este psihologul.

Nu, ideea este: un duhovnic a gresit, daca greseste si al doilea?
Nu atat de grosier, dar poate in aspectele subtile greseste.
Nicaieri in BO nu exista o dogma conform careia duhovnicul este infailibil sau il scuteste pe om de exersarea propriului simt moral.

Sigur, asta nu inseamna ca psihologul ar fi infailibil, dar duhovnicul trebuie sa-si motiveze decizia pentru care nu ar trebui sa vada psihologul.
Daca are o intuitie duhovniceasca deosebita sau din ceea ce stie despre psiholog are motive sa ii dea sfatul sa evite psihologul este in regula.

Dar daca este o idee fixa, absurda, cum o au si unii de pe acest forum, ca psihologia e neaparat ceva diabolic si psihologii un fel de slujitori ai satanei?

Daca problemele care le au cei doi deriva din lipsa de comunicare si ei se pot intalni, comunica, in cadrul unei intalniri la psiholog care sa fie tot odatata si un mediator deplin acceptat de ambele parti?

La preot nu prea sunt intalniri din astea in trei.

Iar daca totusi lucrurile s-au intamplat chiar asa cum au fost prezentate, nu vad cum niste adulti in jurul varstei de 50 ani , sanatosi psihic, nu pot , impreuna cu duhovnicul lor, sa rezolve problema.

Pentru ca, din cate se pare, unul nu vrea sa aiba de a face cu vreun duhovnic.
Nu era probabil credincios nici inainte, acum dupa intamplarea asta, cu atat mai putin, daca poti sa pricepi..

[dobrin7m]

În prealabil postat de AlinB

Nu stiu dc unii oameni au impresia ca varsta aduce neaparat maturitate, intelepciune, etc.



Nu, ideea este: un duhovnic a gresit, daca greseste si al doilea?
Nu atat de grosier, dar poate in aspectele subtile greseste.
Nicaieri in BO nu exista o dogma conform careia duhovnicul este infailibil sau il scuteste pe om de exersarea propriului simt moral.

Sigur, asta nu inseamna ca psihologul ar fi infailibil, dar duhovnicul trebuie sa-si motiveze decizia pentru care nu ar trebui sa vada psihologul.
Daca are o intuitie duhovniceasca deosebita sau din ceea ce stie despre psiholog are motive sa ii dea sfatul sa evite psihologul este in regula.

Dar daca este o idee fixa, absurda, cum o au si unii de pe acest forum, ca psihologia e neaparat ceva diabolic si psihologii un fel de slujitori ai satanei?

Daca problemele care le au cei doi deriva din lipsa de comunicare si ei se pot intalni, comunica, in cadrul unei intalniri la psiholog care sa fie tot odatata si un mediator deplin acceptat de ambele parti?

La preot nu prea sunt intalniri din astea in trei.



Pentru ca, din cate se pare, unul nu vrea sa aiba de a face cu vreun duhovnic.
Nu era probabil credincios nici inainte, acum dupa intamplarea asta, cu atat mai putin, daca poti sa pricepi..

Alin, asa cred ca ar fi normal, ca totusi, trecand prin viata sa ne mai inteleptim.
Nu mi se pare normal sa te comporti la 50 ani ca o adolescenta indragostita care nu isi da seama cand face un lucru pacatos.

In legatura cu preotul, eu zic ca ambii , si sotul si sotia trebuie sa mearga, impreuna, la duhovnic, sa poarte o discutie deschisa, impreuna cu duhovnicul, despre problemele ce le intampina ca si familie si apoi sa se spovedeasca fiecare separat.

Daca persoana in cauza ar proceda astfel nu ar mai fi suspiciuni in legatura cu noul duhovnic.

Solutii exista, insa numai sa se doreasca.

[AlinB]

În prealabil postat de dobrin7m

Alin, asa cred ca ar fi normal, ca totusi, trecand prin viata sa ne mai inteleptim.

Referintele tale despre normalitate n-au nici o relevanta vs. realitate.

Nu mi se pare normal sa te comporti la 50 ani ca o adolescenta indragostita care nu isi da seama cand face un lucru pacatos.

Cei care judeca cu usurinta risca sa faca aceleasi lucruri pentru care judeca pe altii.

In legatura cu preotul, eu zic ca ambii , si sotul si sotia trebuie sa mearga, impreuna, la duhovnic, sa poarte o discutie deschisa, impreuna cu duhovnicul, despre problemele ce le intampina ca si familie si apoi sa se spovedeasca fiecare separat.

In situatii de genul asta, problemele nu se rezolva cu "o singura sedinta" de cateva minute.
Si nu cred ca astfel de intalniri in 3, cu orele, sunt in "fisa postului" la duhovnic.

Daca persoana in cauza ar proceda astfel nu ar mai fi suspiciuni in legatura cu noul duhovnic.

Nu, nu cred ca asta rezolva problema suspiciunilor.
Restul nici atat.

Solutii exista, insa numai sa se doreasca.

Ce propui tu nu este realist, ca si conceptiile tale despre "normal" care n-au legatura cu realitatea.

Si toate acrobatiile astea pentru ce, ca sa ne inscriem in parerea, poate subiectiva a duhovnicului respectiv despre psiholog, ca si cand n-ar putea fi alt duhovnic, cu alta perspectiva la capitolul asta?

La fel de bine putea sa nimereasca la un duhovnic cu obsesia cipusoarelor, si sa-i puna sa renunte la cardul bancar si pasaport, asta inseamna ca era mai usor, sa faca ce i se cere sau sa caute unul fara obsesiile astea?

[dobrin7m]

Da, sigur, daca e sa facem polemica putem merge cu discutia pana imbatranim. Vorbe in desert.

Hai sa ne contrazicem si uite astfel conversam. Ba vin si altii si realizam ditamai dezbaterea.

Doamne miluieste-ne pe toti!

PS. NU stiu altii cum sunt dar eu nadajduiesc ca nu am trecut degeaba prin viata. Admit insa ca sunt si oameni care au trait batand pasul pe loc insa iarasi nadajduiesc ca acestia sunt putini.

[Corinusha]

Tocmai asta e ideea, ca nu toti trec prin viata la fel; nu toti se maturizeaza la fel (unii raman si la 50 ca la 16);

Iar legat de ascultarea de duhovnic, una e ascultarea cand ti se si dau niste argumente ca sa te ajute, alta e ascultarea oarba; la chestia cu psihologul se aplica, la fel s-ar aplica si la chestia cu carduri (cipuri).

Iar normalitatea unuia poate fi anormalitatea altuia; de aici am concluzionat candva ca nornalitatea e relativa. Singura normalitate care se poate creea e aia in limitele legilor; unde nu exista legi, de exemplu in moralitate, unora li se poate parea normal ca altii sa traiasca in saracie si ei sa-si vada de bogatia lor de exemplu.

Dobrin, daca iese ditamai dezbaterea, care e problema? Doar suntem oameni cu pareri, iar atata timp cat avem pareri si avem si unde sa nu le explune, de ce sa nu o facem?
Cei care au trecut prin viata degeaba pot fi mai multi decat ne imaginam, depinde pentru fiecare ce inseamna "degeaba".

[AlinB]

Normalitatea nu e relativa, dpdv duhovnicesc.

Doar ca oamenii nu sunt, in general, prea induhovniciti

[Corinusha]

dar normalitatea e relativa dpdv lumesc. Desi exista cazuri in care normalul e la fel si pt cei induhovniciti si pentru cei lumesti, dar din pacate nu intotdeauna.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Corinusha

Tocmai asta e ideea, ca nu toti trec prin viata la fel; nu toti se maturizeaza la fel (unii raman si la 50 ca la 16);

Iar legat de ascultarea de duhovnic, una e ascultarea cand ti se si dau niste argumente ca sa te ajute, alta e ascultarea oarba; la chestia cu psihologul se aplica, la fel s-ar aplica si la chestia cu carduri (cipuri).

Iar normalitatea unuia poate fi anormalitatea altuia; de aici am concluzionat candva ca nornalitatea e relativa. Singura normalitate care se poate creea e aia in limitele legilor; unde nu exista legi, de exemplu in moralitate, unora li se poate parea normal ca altii sa traiasca in saracie si ei sa-si vada de bogatia lor de exemplu.

Dobrin, daca iese ditamai dezbaterea, care e problema? Doar suntem oameni cu pareri, iar atata timp cat avem pareri si avem si unde sa nu le explune, de ce sa nu o facem?
Cei care au trecut prin viata degeaba pot fi mai multi decat ne imaginam, depinde pentru fiecare ce inseamna "degeaba".

Pentru mine o zi trecuta degeaba este atunci cand in loc sa ma apropii de Dumnezeu , m-am departat.

Normalitatea?! Aceea in care ti cont de poruncile lui Dumnezeu. Restul (tot ce e in afara legii lui Dumnezeu, nu e normalitate).

Cu dezbaterea, ma gandeam pur si simplu cat de usor ne lasam antrenati in discutii fara rost, fara zidire, cuvinte desarte. Nu mi-as dori sa ma fac vinovata de pornirea unei astfel de discutii.

Iata un articol frumos despre Par. Paisie Aghioratul. Doar putin are legatura cu subiectul de aici si anume o idee extraordinar de adevarata. Iat-o:

"După ce ne-am aşezat lângă el şi ne-a servit cu simplele şi plinele de har daruri ale dragostei sale, a început să ne vorbească; mai întâi tuturor, iar apoi cu fiecare în parte. Lângă mine stătea un student încruntat şi îngândurat. Stareţul când l-a văzut, l-a întrebat:
– Nu cumva tu citeşti cărţi de psihologie?
– Da, i-a răspuns acela.
– Binecuvântatule, nu este nevoie de aceasta. Cel care poate rezolva toate problemele este numai harul lui Dumnezeu.

Şi cu o mişcare a mâinii sale îndreptată spre student, l-a făcut dintr-o dată pe acela să se bucure, iar faţa lui să strălucească, de parcă ar fi trecut peste sufletul său o adiere care a îndepărtat întristarea şi mâhnirea. Apoi ne mulţumea tuturor, deoarece, venind în grupul nostru, el îşi regăsise echilibrul şi pacea sufletească. Dacă ar fi văzut cineva cum se comporta înainte de a-l cunoaşte pe Stareţ şi cum după aceea, ar fi zis că este alt om. Acum şi acesta este monah aici în Sfântul Munte, la o mănăstire vecină."

http://sfantulmunteathos.wordpress.c...n-karakalinul/

Da. Cel care poate rezolva toate problemele este numai harul lui Dumnezeu.

[AlinB]

Sau cu alte cuvinte, cei care au probleme si nu vor sa vina direct la Dumnezeu, ce sa caute la psiholog, ar putea f. bine sa se duca direct la d.. Iad vreau sa zic.