Neuro-Spiritualitate

[IvanTurbinca]

Nu credeam că voi găsi atâția rătăciți pe-aici...

Leonte, dragule, lasă ”știința” asta și plânge-ți păcatele. E mult mai de folos...

Iartă-mă Doamne!

În prealabil postat de IvanTurbinca

Nu credeam că voi găsi atâția rătăciți pe-aici...

Leonte, dragule, lasă ”știința” asta și plânge-ți păcatele. E mult mai de folos...

Iartă-mă Doamne!

De ce nu ambele? :D

[AlinB]

Omul are dreptate sub anumite aspecte, desi la alte capitole rateaza grosier..

[leonte]

Stima de sine, increderea in sine, sunt stari mentale ce rezulta din efectele unui neurotransmitator numit serotonina. Scaderea dramatica a nivelului de serotonina din creier duce la depresii si chiar la deznadejde.

Credinta fierbinte intr-un Dumnezeu bun, atotputernic si care ne poarta de grija, este un exercitiu mental care mentine nivelul de serotonina la un nivel ridicat.

Orice stare sufleteasca are un corespondent hormonal. Eu nu am gasit ecuatia endocrinologica a fiecarei emotii si trairi. Probabil ca nici medicii nu au descoperit-o inca, dar ea exista.

Practicarea rugaciunii intr-o comunitate de credinciosi, intareste credinta mai mult decat in singuratate. In schimb, practicarea rugaciunii in afara comunitatii bisericesti, in mijlocul unor oameni ostili practicilor religioase, seamana indoiala si dilueaza credinta. Aceste doua situatii sunt explicate foarte limpede si de psihologia sociala, intrucat omul simte nevoia de apartenenta la grup si de acceptare a sa cu toate crezurile sale. Cand omul este respins sau defaimat, starea lui mentala este opusa fata de atunci cand este acceptat si apreciat. Este vorba despre raportul TRISTETE / SATISFACTIE.

[AlinB]

Background -ul hormonal al emotivitatii nu e relevant decat in cazurile patologice unde exista un dezechilibru sever pe baze biologice care depaseste sfera de actiune a psihologiei, fie ea si duhovniceasca si este nevoie inclusiv de psihiatrie si medicamentatie specifica.

In rest, faci ce trebuie (in viata spirituala), cu implicare maxima si seriozitate lucrurile merg bine, cauti scurtaturi, esti superficial, au sa mearga prost.
Lucrurile in principiu nu sunt complicate.

Dar de ce nu urmarim sistematic binele, asta e o alta discutie si nu atat o problema neurologica cat una psihologica, de orientare.

[CristianR]

Interesantă tema. Dă de gândit. Substratul chimic al proceselor psihologice nu este, totuși, o noutate. Problema apare, însă, atunci când consideri că ele sunt cauza vieții psihice/ sufletești. Că, dacă îți lipsește un anumit hormon vei fi nefericit, iar injectarea lui, de exemplu, te va face fericit.

Dacă gândești că scopul practicilor ascetice și al rugăciunii este acela de a produce în corp și creier anumite reacții chimice care, ca un drog, îi vor da liniștea, echilibrul psihic, eventual extazul, unde mai este harul?

Deși consider că, uneori, în mod greșit îi sunt atribuite acestuia diverse senzații, simțiri, manifestări - a căror cauză poate fi de natură psiho-chimică - lucrarea lui este reală, iar felul în care este experimentat îl cunoaștem mai ales de la sfinți.

Ce vreau să spun este că, deși nu putem contesta o legătură între stările psihice și chimia creierului (și a întregului organism), nu hormonii determină viața spirituală, ci invers, credința unită cu harul condiționează fiziologia.

Așa se explică, de altfel, la cei înduhovniciți, sfințiți, faptul că materia propriului corp se transfigurează, devine luminoasă, bine mirositoare, nepătimitoare.

[gpalama]

Rugaciunea si experienta lui Dumnezeu prin harul Sau nu este una CORPORALA.

Asta cu meditatie crestina este dupa parerea mea o NASCOCIRE DIAVOLEASCA.


Simtirea lui Dumnezeu, se face insa in suflet si prin ratiune.
Ratiunea constientizeaza prezenta si lucrarea lui Dumnezeu.
Sufletul insa este cel care sesizeaza prezenta lui Dumnezeu si a lucrarii sale.
Si sufletul si trupul vad lumina dumnezeiasca atunci cand aceasta se arata.


Toate lucrarile noastre duhovnicesti au un scop clar: curatirea de patimi, sfintirea, indumnezeirea.
Iar harul dobandit prin experienta ascetica intareste trupul.

Harul si experienta ascetica aduc un echilibru in intreaga viata si in trup.
Linistea si pacea inimii care sunt temelie a vietii duhovnicesti aduc cu siguranta efecte pozitive in trup.
Harul care aduce bucurie, cu siguranta ca aduce dupa sine o reactie pozitiva in trup.


Dar sensul lucrarilor noastre este unirea cu dumnezeu si nu reglarea mecanismelor trupului.
Oricum mistica ortodoxa propune o asceza de echilibru, si un echilibru complet in viata care aduce dupa sine si un echilibru complet al trupului.



ESTE GRESITA NOTIUNEA DE MEDITATIE CRESTINA


De ce ?
Sensul rugaciunii este Slavirea lui Dumnezeu si nu reglarea trupului.

[AlinB]

În prealabil postat de CristianR

Interesantă tema. Dă de gândit. Substratul chimic al proceselor psihologice nu este, totuși, o noutate. Problema apare, însă, atunci când consideri că ele sunt cauza vieții psihice/ sufletești. Că, dacă îți lipsește un anumit hormon vei fi nefericit, iar injectarea lui, de exemplu, te va face fericit.

Din pacate nu e atat de simplu, mecanismul de actiune nu e inca suficient de cunoscut.

Si este necesar doar in cazurile patologice, in care, cum ziceam mai sus, exista un dezechilibru major, cu cauze biologice, in acest echilibru al neorotransmitatorilor.

Sigur, daca tu esti o persoana depresiva, cu un aport dintr-un anumit transmitator poti sa-ti schimbi dispozitia, dar e un efect care dureaza prea putin daca nu-ti schimbi felul de a gandi, de a te raporta la ceilalti, la tine, etc. ceea ce este calea recomandata, pentru ca altfel, aportul extern de substante duce in timp la diverse dezechilibre si chiar boli neuronale si fiziologice.

Dacă gândești că scopul practicilor ascetice și al rugăciunii este acela de a produce în corp și creier anumite reacții chimice care, ca un drog, îi vor da liniștea, echilibrul psihic, eventual extazul, unde mai este harul?

Adevarul este ca harul este omniprezent, problema este ca noi nu avem dispozitia necesara pentru a-l primi, ii suntem potrivnici prin felul nostru de a fi.
Si asta nu se refera la echilibrul psihic ci ca si fel al nostru de a fi, ca si caracter.

Ceea ce cred insa ca a vrut sa sublinieze Leonte, este faptul ca destui de multi oameni sunt afectati biologic de pacat, iar o abordare exclusiv spirituala a probelemelor lor este mai presus de nivelul lor de intelegere si aplicare in practica.
Uneori e nevoie mai intai de o schimbare in plan material pentru ca omul sa se deschida spre

Ex.: n-ai sa-i poti tine o predica unui om al strazii, nefericit si nemancat despre buntatile pregatie de Dumnezeu pentru cei virtuosi, mai intaii ii oferi o masa si pe urma reuseste, poate, sa te asculte.
Dar chiar si asa, s-ar putea sa-ti puna intrebari la care n-ai sa-i poti raspunde doar "spiritualist".

Deși consider că, uneori, în mod greșit îi sunt atribuite acestuia diverse senzații, simțiri, manifestări - a căror cauză poate fi de natură psiho-chimică - lucrarea lui este reală, iar felul în care este experimentat îl cunoaștem mai ales de la sfinți.

De ce, crezi ca procesele psihico-chimice nu sunt reale? :)

Ce vreau să spun este că, deși nu putem contesta o legătură între stările psihice și chimia creierului (și a întregului organism), nu hormonii determină viața spirituală, ci invers, credința unită cu harul condiționează fiziologia.

Ia-o altfel, daca esti sarac si n-ai picioare, cum ajungi la biserica?
Nu este la fel ca atunci cand ai o masina si poti sa o conduci, nu-i asa?

La fel, exista afectiuni ale creerului, genetice sau dobandite care sunt o piedica in calea vietii spirituale si care pot sa ramana o povara de viata indiferent cat de mult incearca omul sa se induhovniceasca.

Așa se explică, de altfel, la cei înduhovniciți, sfințiți, faptul că materia propriului corp se transfigurează, devine luminoasă, bine mirositoare, nepătimitoare.

Doar ca nu toti ajung acolo, fie ei si buni crestini.

[leonte]

În prealabil postat de AlinB

Dar de ce nu urmarim sistematic binele, asta e o alta discutie si nu atat o problema neurologica cat una psihologica, de orientare.

Ingaduie-mi sa-ti demonstrez contrariul. Dar inainte ma declar in acord total cu urmatoarele afirmatii:

Orice credinta religioasa dezvolta,direct sau indirect, si un folclor adiacent intrucat imaginatia populara,de multe ori,incearca sa acopere cumva acele parti mai putin clare ale conceptiilor religioase... de multe ori,constiinta populara este mai apropiata de fantasticul imaginatiei...

La momentul cel mai avansat explicatia stiintifica si vechea interpretare populara coexista dar nu se mai intalnesc deloc... (adica ambele tabere se lasa coplesite de un atasament grosier care devine incapatinare, apoi se starneste un duh de impotrivire una fata de cealalta, incat fiecare tabara o acuza pe cealalta ca bate campii; duhul de impotrivire o fi al Sf. Treimi?)

Mai puțin evidentă, însă, este realitatea harului, și poate că există riscul ca acesta să fie confundat cu niște manifestări ale psihicului, venite de la trup.
Nu este ușor să faci deosebirea între ceea ce-ți vine de la trup și ceea ce-ți vine de la duh, când ambele se întâlnesc și se întrepătrund în suflet (psihic).

BINGO! EVRIKES!

Acesta este si scopul topicului: sa lamurim cele care vin de la trup, printr-o simpla concentrare psihica, de cele care nu au legatura, sau mai precis, cele care sunt mai presus de materie si de legile ei (legi care sunt scrise tot de Dumnezeu).

Conflictul dintre stiinta si credinta s-a nascut atunci cand arhimede a descoperit relatia dintre greutate, volum si forta cu care un lichid respinge un corp scufundat, facandu-l sa pluteasca. La vremea aceea, probabil ca exista un folclor numit tot in genul Sfanta Traditie, care explica faptul ca barcile plutesc tinute fiind de porunca lui Poseidon - zeul apelor- iar nu din pricina unui echilibru de forte ce functioneaza natural, oricat de moral sau de imoral ar fi carmaciul.

"Transfigurarea materiei", prin rugaciune este o formulare specifica unui om care nu cunoaste in mod precis ce se intampla in spatele acestui fenomen. Cum se face ca unii sfinti, despre care avem marturie clara pentru vietuirea aproape fara prihana, sunt mai putrezi cu trupul si mai putin aromati, decat alti cuviosi, care eventual au fost si insurati.

Va sugerez o comparatie intre moastele mucenicilor si ramasitele(pentru ca nu a fost canonizat) cuiva precum Ilie Lacatusul. Conform ierarhiei facute de sf. parinti, mucenicia este cea mai intalta treapta a sfinteniei, urmata de marturisitori si ceilalti... Cu toate acestea, mostele sf. Mare mucenic, Gheorghe sau Dimitrie sunt ... "de o calitate mai slaba" in ceea ce priveste integritatea, conservarea lor.
Singura explicatie posibila ar fi ca: ori clasificarea facatua de sfintii parinti este gresita, iar Dumnezeu judeca lumea dupa cu totul alte principii decat o fac bisericile, ori aspectul trupesc tine de cu totul alte fenomene decat virtutile sufletesti, iar raportarea la materie atunci cand Il cautam pe Cel nevazut este o inselare demonica. Eu zic ca este vorba despre ambele variante simultan. Adica, marturia transfigurarii trupesti, nu este o dovada apropierii de infailibil, iar judecatile lui Dumnezeu raman ca niste enigme, chair daca liderii religiosi de pretutindeni sustin contrariul.

[leonte]

In general, omul are tendinta sa explice in chip mitologic, orice fenomen pe care nu-l intelege. Un mit, este o inventie, o presupunere de natura fantastica, prin care se promoveaza un set de practici, bazate pe o motivatie fictiva, falsa. In cartile sf. parinti, falsul si imaginatia sunt atribuite starilor de inselare, prin care un om este tinut departe de Dumnezeu. Cele mai mutle marturii despre rugaciune si sporire duhovniceasa ne indeamna sa ne ferim de propriile ganduri, mai ales de acelea care hranesc imaginatia.

Pana unde merge neuro-psihiatria in rugaciune?
Anul trecut am cunoscut un monah care se ruga si el dupa puterile lui. Din intalnirea avuta, am ramas cu impresia ca era peste nivelul de mediocritate fatarnica a celor care implinesc poruncile pentru ca Dumnezeu sa-i recompenseze cu ceva. Acest monah, parintele N, mi-a pus o intrebare pe care nici un alt preot nu mi-a mai adresat-o: "Daca Dumnezeu nu da socoteala nimanui, caci nu e altul mai presus decat El, de ce Dumnezeu e bun si drept?" Acest tip de cugetare asupra manifestarii lui Dumnezeu, m-a ajutat sa inteleg mai limpede, ce anume asteapta EL, de la noi.

Vazand felul de a cugeta al parintelui, am indraznit sa ma deschid la suflet si am intrat in detalii stiintifie. Concluzia a fost un impas pentru care, ca doi crestini, se cuvenea sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne scoata din impas. Asa ca, de comun acord am compus o rugaciune: "Lipseste-ne Doamne de Harul tau, ca sa cunoastem cate suntem de goi, fara de Tine!". Eu si cu parintele ne-am rugat in seara/noapte aceea vreme de o ora, cu aceasta rugaciune. Cu cat ne rugam mai fierbinte si cu mai multa sete de adevar, cu atat rezultatul era mai evident.

Va sfatuiesc pe fiecare din voi sa incercati aceasta rugaciune; sa va rugati insa cu credinta, fara sa va indoiti de iubirea si de purtarea de grija a lui Dumnezeu, care nu vrea ca omul sa se rataceasca in intunericul nestiintei, ci la cunostinta adevarului sa vina.

In felul acesta am descoperit, lucrarea Dumnezeiasca si pe cea a fenomenelor neuropsihice.