Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 12.05.2014, 00:31:26
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Foarte frumoasa icoana !
Mă bucur că ți-a plăcut !
Reply With Quote
  #2  
Vechi 12.05.2014, 00:36:40
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit 11 Mai

Astăzi 11 Mai lumea ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Chiril si Metodiu, apostolii slavilor.

Reply With Quote
  #3  
Vechi 19.05.2014, 02:32:21
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit 18 Mai 2014 - Duminica Femeii Samarinence

Sfânta Fotini, este femeia samarineancă cu care Hristos a vorbit la Fântâna lui Iacov - v. pilda din Duminica Samarinencii.

5. Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său;
6. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea ceas.
7. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau.
8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde.
9. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii.
10. Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie.
11. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, și fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie?
12. Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână și el însuși a băut din ea și fiii lui și turmele lui?
13. Iisus a răspuns și i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși;
14. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică.
15. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.
16. Iisus i-a zis: Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici.
17. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat.
18. Căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.
19. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu ești prooroc.
20. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm.
21. Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui.
22. Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este.
23. Dar vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători își dorește.
24. Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh și în adevăr.
25. I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.
26. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.
27. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbești cu ea?
28. Iar femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor:
29. Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?
30. Și au ieșit din cetate și veneau către El.
31. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învățătorule, mănâncă.
32. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți.
33. Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?
34. Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui.
35. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele că sunt albe pentru seceriș.
36. Iar cel ce seceră primește plată și adună roade spre viața veșnică, ca să se bucure împreună și cel ce seamănă și cel ce seceră.
37. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul.
38. Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor.
39. Și mulți samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut.
40. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile.
41. Și cu mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui,
42. Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.

(Sf. Evanghelie după Ioan, cap. 4, 5 - 42)



Tradiția spune că Apostolii au botezat-o pe femeia samarineancă cu numele Photini - însemnând "Cea iluminată". Ea și-a convertit cele 5 surori și cei 2 fii, iar după martirizarea Sf. Apostoli Petru și Pavel, Sf. Fotini și familia ei și-au lăsat cetatea lor Sihar, din Samaria, și au plecat la Cartagina pentru a vesti acolo Evanghelia lui Hristos.

Sfânta Fotini este sărbătorită pe 26 Februarie (tradiția greacă), 20 Martie (tradiția slavă) și în Duminica Samarinencii.

Reply With Quote
  #4  
Vechi 26.05.2014, 06:33:46
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit 25 Mai

✝ A treia aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului

Reply With Quote
  #5  
Vechi 27.05.2014, 02:22:46
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit 27 Mai - Sf. Ioan Rusul din insula Evvia



La marele spital „Sfântul Sava” din Atena, o mamă se lupta cu marele dușman al omenirii - cancerul. Boala însă invingea. Doctorii îi înștințează pe copiii dumneaei să vină s-o ia.

Nu vă mai chinuiți, mama voastră nu mai are speranțe de viață. Luați-o și duceți-o acasă. Dacă moare aici, o să vă chinuiți, pentru că trebuie făcute multe acte și sunt proceduri de întocmit.

Copiii, cinci frați din orașul Kavalei, s-au adunat la aflarea veștii în jurul mamei și plângeau. Pentru mama lor, batalia pentru viața era pierdută. Cea care le dăduse viață urma sa moară.

În acele momente, prin fața salonului lor, trece o doamna necunoscută. A văzut scena și a îmțeles.

- Copii, ascultați-mă și nu mai plângeți. Deasupra doctorilor și a științei este Dumnezeu cu Sfinții Săi. Omenește, ați făcut tot ce se putea. Am fost să mă închin la Biserica Sfântului Ioan Rusu din Evia, unde se păstrează Sfintele Moaște întregi. Am luat puțin mir din candela Sfântului să ung cu el pe o rudă de-a mea care este internată aici, în spital. O să ung cu el și pe mama voastră și... cum vrea Dumnezeu.

Cât de mult valorează, într-adevăr, pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să-i spui câteva cuvinte, să-i arăți compătimire. Chiar și numai să stai alături de el, în durerea lui, fără să spui nimic, si aceasta îi dă curaj și nădejde celui ce suferă.

Cu puțină vată înmuiată în mir, doamna necunoscută a făcut semnul sfintei cruci pe fruntea bolnavei și a plecat (învățătura Bisericii aceasta este: puterea tămăduitoare a lui Hristos se transmite prin sfintele vase și obiecte de cult, prin sfintele moaște, prin apa sfințită etc.). Chiar dacă acest mod de trecere a energiilor necesare, nemateriale ale lui Dumnezeu în trupurile și în sufletele noastre ni se pare simplu, smerit, trebuie să fim ferm convinși că nu suntem nici vrednici si nici în stare a cere să vină să ne vindece însuși Hristos sau vreunul din Sfinții Lui, ci îi cerem să ne trimită puterea Lui de vindecare în cel mai simplu mod. Și mai ales să credem că acolo, Sfântul Potir, sub chipul simplu al pâinii și al vinului, avem însuși Trupul și Sângele lui Hristos. Dar să ne întoarcem la întâmplarea noastră.

După puțin timp, bolnava a deschis ochii, și-a văzut copiii plângând și a făcut semn cu mâna să se apropie careva dintre ei. Vine lânga ea și îi șoptește:

- De ce, copiii mei, plângeți așa?

- Mămico, de atâtea zile nu ne-ai văzut și ne intrebi de ce plângem?

- Ei, copilul meu, acum puțin timp a venit aici un militar și mi-a spus că-l cheamă Ioan Rusul. A făcut semnul sfintei cruci pe fruntea mea și mi-a spus că „o să mă întorc la viață”.

În ciuda cumplitei boli „incurabile” mama s-a făcut bine. Acum trăiește împreună cu copiii și nepoții ei, așa precum a vrut Dumnezeu cu Sfântul Său.


Din cartea "Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul"
Reply With Quote
  #6  
Vechi 28.05.2014, 04:45:49
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Smile Bonus pentru 27 Mai

Fragmente din Slujba Paraclisului Sfântului Ioan Rusul, făcătorul de minuni -

Grupul Nectarie Protopsaltul :

https://www.youtube.com/watch?v=v_3YZeXG9lo#t=23

https://www.youtube.com/watch?v=xFh7UJzPfu4
Reply With Quote
  #7  
Vechi 11.06.2014, 20:51:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii




Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi, 11 iunie 2014, pe Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii.

Sfântul Luca al Crimeei s-a născut în anul 1877, în orașul Kerci din Crimeea, din părinți dreptcredincioși, primind la botez numele de Valentin. De mic a primit o aleasă învățătură, apoi a studiat la Kiev, mai întâi la Academia de Arte Frumoase, apoi la Facultatea de Medicină. Atât în vremea războiului ruso- japonez (1904-1905), cât și în timpul Primului Război Mon*dial (1914-1917), Sfântul s-a ofe*rit ca voluntar, îndeplinind misiunea de chirurg în mai multe spitale din Rusia. În anul 1916, și-a susținut doctoratul, apoi s-a hotărât să-și publice experiențele medicale într-o carte numită Eseu despre chirur*gia infecțiilor septice, în care pre*zenta pentru prima dată infor*mații de mare importanță, care aveau să aducă salvarea multor vieți omenești. În anul 1906 tânărul Valentin s-a căsătorit cu Ana, însă o boală incurabilă a pricinuit moartea timpurie a soției sale, astfel încât Sfântul a rămas singur cu cei patru copii ai lor. După venirea la putere a stăpânirii atee în Rusia, în anul 1917, medicul Valentin, stabilit la Tașkent, nu a încetat a-și ma*nifesta public credința ortodo*xă. De aceea, ierarhul locului l-a chemat să slujească Bisericii, încredințat de faptul că aceasta este misiunea și calea ce îl așteaptă, doctorul Valentin a acceptat fără nicio reținere hiro*tonia în preot, în anul 1921. În scurt timp, a primit și tunderea în monahism, luând numele de Luca. În anul 1923, la cererea credincioșilor, a fost hirotonit arhiepiscop de Tașkent. La scurt timp a fost însă întemnițat, urmând un lung șir de 11 ani de pribegie și suferințe în închiso*rile comuniste. Fiind un chirurg vestit, episcopul Luca a primit aprobarea de a opera în spitalele din închisorile prin care a fost purtat. Fiecare operație începea i și se termina cu o rugăciune către Maica Domnului, iar curățarea trupului cu iod, spre dezinfectare, Sfântul o făcea în semnul crucii. În anul 1946, reabilitat chiar de prigonitorii săi, datorită faimei sale în întreaga lume, Sfântul Luca a fost numit arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. Acolo a reînviat credința și viața duhovnicească. Predicile lui erau ascultate, pe lângă credincioșii de rând, de studenți, intelectuali și chiar de oameni având altă credință.

Sfântul nu s-a temut niciodată în cuvântările sale a condamna ateismul. La bătrânețe, Sfântul și-a pierdut cu totul vederea. Despre aceasta însă, el spunea: „Cel ce și-a închinat viața Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor". Sfântul Luca al Crimeei a adormit în Domnul la data de 11 iunie 1961.

Fiind cinstit ca un nou doctor fără de arginți și făcător de minuni, Ierarhul și medicul Luca a fost canonizat în anul 1996. Sfintele lui moaște au fost așeza*te în Catedrala „Sfânta Treime" din Simferopol, unde săvârșesc tămăduiri minunate.

În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său și în calendarul Bisericii noastre, cu zi de pomenire la 11 iunie.

O parte din moaștele sale se află și în țara noastră, la Paraclisul Institutului National de Endocrinobgie „C.I. Parhon", din București.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Vecernia zilei + cristiboss56 Despre Vecernie 15 01.02.2016 21:26:36
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. voxdei55 Generalitati 8 04.12.2010 22:48:51
Versetul zilei Daniela-Iulia Din Noul Testament 1 13.05.2009 09:22:30
Informatia zilei silverstar Stiri, actualitati, anunturi 4 24.04.2009 08:30:11