Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Prima lecţie care trebuie învăţată şi pusă în practică este răbdarea. La începutul vieţii de familie se arată atât calităţile firii şi caracterului, precum şi defectele şi trăsăturile aparte ale deprinderilor, gustului, temperamentului, pe care cealaltă jumătate nici nu le bănuia. Uneori pare că adaptarea reciprocă e imposibilă, că vor fi mereu conflicte incurabile, însă răbdarea şi dragostea înving totul şi cele două vieţi se contopesc într-una singură, mai nobilă, mai puternică, mai deplină, mai bogată, şi această viaţă va continua în pace şi linişte.

(Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei) (Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 102-103)

[cristiboss56]

Ce să facem ca să ne mîntuim?
Îmi amintesc de cuvîntul pe care l-am auzit ele curînd de la avva Paisie Olaru, pe patul de moarte. I s-a cerut să dea un cuvînt poporului român. Şi el, în ultima lui suflare, a spus: „Cuvîntul Domnului: "Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvîntul Domnului nu va treceť". Căutaţi către fiecare cuvînt din sfintele rugăciuni, în biserică şi închinaţi şi cuvîntul vostru lui Dumnezeu. Pentru aceasta v-aş cita un cuvînt pe care Părintele Sofronie l-a spus unui suflet aflat în căutarea rugăciunii. O doamnă anglicană se afla în pragul lepădării de rugăciune şi de Dumnezeu, căci la întrebarea sa: „Cum să găsesc rugăciunea?", pusă mai multora, primise numai răspunsuri stereotipe. Auzind de un oarecare arhimandrit Sofronie, în Franţa, l-a căutat şi l-a întrebat şi pe acesta. Părintele Sofronie i-a răspuns: „Cu Dumnezeu nu e nevoie să fii politicos. Toarnă înaintea Domnului ceea ce este în inima ta, aşa cum este". Şi a găsit o rugăciune aşa puternică, încît, spunea Părintele Sofronie, ceasuri întregi se ruga cu capul plecat la pământ. Aceasta nu este puţin lucru pentru un apusean. Doamna aceea este, de mult timp, ortodoxă.
(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 59)

[cristiboss56]

„Femeile să se supună bărbaţilor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul”. Iată un text care a suscitat nenumărate comentarii nefavorabile, mai ales în secolul nostru. Mulţi au văzut aici o inferiorizare a femeii în raport cu bărbatul. Totuşi, acest text e charta mistică a familiei creştine, legea divină pe care Duhul Sfânt i-a revelat-o Apostolului, pentru Biserică. Nu putem vorbi despre experienţă mistică, în cadrul căsniciei, fără a o înscrie în acest text sacru. De altfel, Sfântul Pavel îşi începe discursul oferindu-ne direct cheia înţelegii lui: „Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos”.
Această supunere de bunăvoie celuilalt, adică ascultarea, e legea de bază a vieţii comunitare. Pentru ca doi să poată deveni unu, e necesar să existe un al doilea. Dacă acest al doilea e dispreţuit, subjugat, desconsiderat, uitat, judecat, trecut mereu cu vederea, strivit - e ca şi cum el, de fapt, n-ar exista. Talantul nu mai e cultivat în doi, ci îngropat de-a dreptul. Cu privire la textul de mai sus, Tradiţia ortodoxă învaţă că bărbatul şi femeia au parte în egală măsură la autoritate şi la independenţă. Apostolul nu face aici decât să arate că nici unul dintre membrii cuplului nu-şi aparţine sieşi, ci că fiecare aparţine celuilalt. De aici perfecta egalitate dintre ei.
(Michel Philippe Laroche, Un singur trup - Aventura mistică a cuplului, Editura Amarcord, Timişoara, 1995, pp. 59-60)

[cristiboss56]

Aşadar, fiilor şi fraţilor, să ne păzim de mustrare şi să păzim şi învăţătura. Veniţi, deci, toţi şi să păzim şi învăţătura. Veniţi, deci, toţi şi împreună să ne închinăm Lui, să plângem pentru petrecerea vieţii şi pentru toate greşalele noastre de fiecare zi, cele cu ştiinţă, sau cu neştiinţă, cu fapta, cu cuvântul ori cu gândul şi să intrăm în curţile Lui cu laude şi cu slavoslovii, nu cu gânduri viclene, pismaşe, neascultători şi trufaşi, pentru că zice: „Cine tânjeşte, păcătuieşte". Să nu fim cârtitori, nici să ne întristăm; să nu fim sfătuitori la rău, nici să ne mândrim. Căci „pământ şi cenuşă suntem" toţi, dar mai vârtos cei ce sunt lăudaţi pentru lucrarea lor, fie trupească, fie duhovnicească.

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, pp. 42-43)

[cristiboss56]

Temeţi-vă chiar şi de cel mai mic început de neînţelegere sau înstrăinare. În loc să vă abţineţi, este rostită o vorbă prostească, nechibzuită - şi iată că între cele două inimi care până atunci alcătuiau un întreg a apărut o mică crăpătură, care se tot lărgeşte până când cei doi ajung despărţiţi pe veci. Aţi spus vreun lucru urât în grabă? Cereţi-vă fără întârziere iertare. A apărut vreo neînţelegere? Nu are importanţă a cui e vina: n-o lăsaţi să dăinuie între voi nici măcar un ceas.
Abtineti-vă de la certuri. Nu vă culcaţi tăinuind în suflet sentimentul mâniei. În viaţa de familie nu trebuie să fie loc pentru orgoliu. Niciodată nu trebuie să daţi satisfacţie sentimentului de orgoliu rănit şi să calculaţi cu scrupulozitate cine anume trebuie să ceară iertare. Cei ce iubesc cu adevărat nu se ocupă cu o asemenea cazuistică, ci sunt totdeauna gata şi să cedeze, şi să-şi ceară iertare.



(Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)


(Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, p. 111)

[cristiboss56]

[cristiboss56]

Cei ce s-au hotărât cu adevărat să slujească Domnului Dumnezeu sunt datori a se îndeletnici cu aducerea-aminte de Dumnezeu şi cu rugăciunea neîncetată către Iisus Hristos, zicând cu mintea lor: Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Iar în ceasurile de după masă această rugăciune se poate spune aşa: Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu miluieşte-mă pe mine, păcătosul, ori putem alerga de-a dreptul la Născătoarea de Dumnezeu, rugându-ne: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi! Ori se poate spune arhangheliceasca heretisire: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Prin această îndeletnicire, prin păzirea de împrăştiere şi prin păstrarea păcii conştiinţei, ne putem apropia de Dumnezeu şi ne putem uni cu El: pentru că, după spusele Sfântului Isaac Sirul, fără rugăciunea neîncetată nu ne putem apropia de Dumnezeu.
(Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viată crestină, Editura Sophia, București, 2007, p. 16)