Poezii preferate...

[Mihailc]

Când n-or fi cifre şi figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.
(Novalis)

Strigarea numelui

"Eu i-am aratat ei o piatra verde
si am rugat-o sa nu plece.
Eu i-am aratat ei un cal cu sapte sei
si i-am spus: nu pleca!
I-am aratat o piatra zemoasa si i-am spus:
Mananc-o si nu pleca, nu pleca!
Pe fiul tatalui meu i l-am aratat ei.
I-am spus: uite ce tata frumos am!
Ramai si nu pleca!
I-am aratat un trifoi cu patru capre;
o inima cu doua trupuri;
o pasare care zbura inlauntrul oului
si i-am spus: nu pleca tu de la mine!
Dar ea
a plecat pentru ca incepuse sa plece.
Am strigat dupa ea:
Spune-mi macar cum te cheama, daca pleci,
spune-mi macar cum te cheama!
Ea
si-a intors numai atata chipul
cat sa-i fie profil peste umar,
si-a spus ceva din care am auzit
daca am auzit...
mie singuratecului mi s-a parut
ca mi-a zis:
A venit toamna, e timpul ca indragostitii
sa stie numele iubitelor lor-
dupa cum frunzele cand soarele le bate
banuiesc ca au umbra...!
Cred ca umbra era cuvantul pe care
l-am deslusit,
inainte de a pleca Umbra.
Iubita mea.
Iubita frunzelor..."

Nichita Stanescu

[Mihailc]

Visam că mă visam pe câmp cu doi prieteni din copilărie şi cu iubita mea care era cu noi deşi nu se vedea
grupuri de tineri agresivi săpau Treceam pe lângă ei
unul a nimerit cu sapa statuia unei antice femei aflată pe sub bulgări
era cât el de mare făcută din lemn putred avea un cap de şoim care se răsucea pe gât
„ce faci cu ea” l-am întrebat mi-a dat-o mie am pornit la drum purtând la subţioară statuia de lemn putred
„nu ştiţi în ce judeţ este Piteştiul” m-a întrebat un călător
„în Argeş” i-am răspuns toţi trei odată (iubita mea era cu noi dar nu se auzea)
omul acela călător ne-a mulţumit „eu merg la Vidra” ne-a comunicat
visul din vis în care nu visam Nu-i mai vedeam pe săpători iar omul-călător zbura deasupra noastră spre comuna unde avea să se petreacă nunta de la Cana Pe drum făceam un fel de happening mergeam în şir ţinându-ne de mână ca Orbii lui Bruegel atâta doar că noi aveam ochii legaţi cu feşe albe (Resturi diurne Imaginea văzută astă-seară la TV un fel de marş cel mai frumos din toate)

treceam prin sate „e aproape” anunţam La capete de uliţi vedeam din când în când pe cineva care părea că ne aşteaptă făcea şi semne de salut striga cu palmele la gură „bine aţi venit” „E fiul doctorului de la Cana” îmi spuneam „poate că e şi nunta lui poate şi el e doctor” îl salutam cu mâna ridicată (la subţioară ţineam strâns statuia)

eram la nuntă Mirii se schimbaseră Erau tot ei dar alţii (pe mirele cel nou îl cunoşteam eram prieteni din copilărie se însura pentru a doua oară cu prima lui nevastă doctorul-fiu era copilul lor) Mirii dintâi pieriseră cu totul se preschimbaseră în mirii de acum iar omul-călător zburase către Vidra mai rămăseseră la masă doar copilul-doctor plus câţiva nuntaşi mâncau dintr-un platou de sticlă peşti mărunţi

fireşte n-am mâncat nimic A fost adus un peşte viu m-au invitat să iau fireşte că am refuzat Le-am adresat celor în drept cuvintele ce se cuvin apoi m-am ridicat şi am plecat Nuntaşii nu duceau lipsa de vin la nunta de la Cana

visam că mă visam pe câmp Aveam la subţioară statuia de lemn putred Iubita mea era cu mine deşi nu se vedea.


(Gellu Naum - Nunta)

[tabitha]

[Florinvs]

Frumoasa poezie! Cred ca asta isi doreste oricine!

[Mihailc]

Libertate

M-ai lăsat să aleg
să Te slăvesc
să Te ignor
să Te jertfesc
un timp
așa întreg

M-ai lăsat să cred
că nu Te văd
strivit, în chip de lut
apoi
M-ai lăsat
să Te ating
și chiar să Te sărut

Totuși
Mă ierți mereu
și-Mi dăruiești iubire
cât pentru toți strămoșii
deși cândva
în urma mea
cântaseră cocoșii...

[cristiboss56]

Doamne iartă-mi răutatea
Din cuvinte şi gândire,
Din trăirea egoistă
Şi părerile de sine.

Dă-mi putere'n simţământul
Tainic şi duhovnicesc,
Dă-mi smerenie profundă,
Mai deplin şi mai firesc.

Să trăiesc viaţa-n credinţă,
Tot mai vie mai curată,
Mai firească şi mai sfântă
Şi cât mai nevinovată.

Dămi adâncă cercetare
Să cunosc răul din mine.
Dă-mi să scap de judecare
În păcatele străine.

Dă-mi cuvânt ce poartă milă
Şi iubire'adevărtă,
Dă-mi să simt în orice semen
Suferinţa ce o poartă.

Dă-mi să plâng cu cel ce plânge,
Şi să-i dau –întru credinţă-
Şi cămaşa de pe mine,
Să-l mângâi în suferinţă.

Dămi iubirea Ta divină
Pentru ţară şi popor
Să mă pot ruga cu lacrimi
Scumpule Mântuitor.

Dămi să plâng în rugăciune
Pentru oamenii curaţi,
Plini de lipsuri şi necazuri
Şi la bănci îndatoraţi.

Pentru cei bătrâni şi singuri
Ce n-au bani nici pentru pâine,
Şi au datorii la apă,
La căldură şi la Tine.

Pentru pruncii ce vin Doamne,
Azi pe lumea suferinţei
În familii fără viaţa
Şi virtuţile credinţei.

Pentru preoţi şi biserici,
Pentru'nalta ierarhie,
Spre-a nu despărţi credinţa
De lumina veşniciei.

Dă-ne Doamne tuturora
Înţelegerea credinţei
În care-au trăit străbunii
Şi folosul suferinţei.

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Libertate

M-ai lăsat să aleg
să Te slăvesc
să Te ignor
să Te jertfesc
un timp
așa întreg

M-ai lăsat să cred
că nu Te văd
strivit, în chip de lut
apoi
M-ai lăsat
să Te ating
și chiar să Te sărut

Totuși
Mă ierți mereu
și-Mi dăruiești iubire
cât pentru toți strămoșii
deși cândva
în urma mea
cântaseră cocoșii...

Asta e compoziție personală?... ff frumoasă, felicitări !

[Mena59]

În prealabil postat de Mihailc

Libertate

M-ai lăsat să aleg
să Te slăvesc
să Te ignor
să Te jertfesc
un timp
așa întreg

M-ai lăsat să cred
că nu Te văd
strivit, în chip de lut
apoi
M-ai lăsat
să Te ating
și chiar să Te sărut

Totuși
Mă ierți mereu
și-Mi dăruiești iubire
cât pentru toți strămoșii
deși cândva
în urma mea
cântaseră cocoșii...

Foarte frumoasa poezie!!