Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mihailc

Cuvinte din Pateric potrivite pentru cei căzuţi în înşelarea "înduhovnicirii egoiste" şi trec în aceste zile prin experienţa delirului mistic sezonier:


Şi mai sunt o grămadă.....

Multumim mult , Mihailc , si te astept cu drag si aici : http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=5749

[Mihailc]

În prealabil postat de cristiboss56

Multumim mult , Mihailc , si te astept cu drag si aici : http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=5749

Cu mare drag, Cristian, doar că acolo nu-mi dau seama repede care au mai fost postate, ca să nu ne repetăm. Sau nu-i o problemă dacă mai bisăm câteo pildă?

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mihailc

Cu mare drag, Cristian, doar că acolo nu-mi dau seama repede care au mai fost postate, ca să nu ne repetăm. Sau nu-i o problemă dacă mai bisăm câteo pildă?

Asta sa fie singura noastra "greseala " !
Slava lui Dumnezeu pentru toate !

[cristiboss56]

Până la lacrimi mi-e milă de oamenii care nu cunosc pe Domnul, care nu cunosc milostivirea Lui. Dar nouă Domnul ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi noi vieţuim în lumina sfintelor Sale porunci.
Lucru minunat: harul mi-a dat să înţeleg că toţi oamenii care iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui sunt plini de lumină şi asemenea Domnului; dar cei ce se împotrivesc lui Dumnezeu sunt plini de întuneric şi asemenea vrăjmaşului.
E şi firesc aceasta. Domnul e Lumină (I Ioan 1, 5) şi El luminează pe robii Săi, dar cei ce slujesc vrăjmaşului au primit de la el întunericul.
Am cunoscut odată un băieţel. Era ca un înger: ascultător, conştiincios şi blând, alb şi îmbujorat la faţă, cu ochi luminoşi, adânci, buni şi liniştiţi. Dar când a crescut, a început să trăiască în necurăţie şi a pierdut harul dumnezeiesc; iar când a ajuns la treizeci de ani semăna în acelaşi timp cu un om şi cu un demon, cu o fiară sălbatică şi un tâlhar, şi toată înfăţişarea lui era aspră şi înfricoşătoare.
Am cunoscut şi o fată foarte frumoasă, cu o faţă atât de luminoasă şi plăcută, că multe fete pizmuiau frumuseţea ei. Dar păcatele au făcut-o să piardă harul, şi abia de te mai puteai uita la ea.
Dar am văzut şi altceva. Am văzut oameni care veneau în monahism cu feţe urâţite de păcate şi de patimi dar care prin pocăinţă şi printr-o viaţă cucernică s-au schimbat şi au ajuns foarte plăcuţi la vedere.
Odată Domnul mi-a dat să văd la Vechiul Russikon un ieromonah duhovnic la vremea mărturisirii, în chipul lui Hristos. Stătea în picioare în locul în care se ascultă mărturisirile strălucind în chip negrăit şi, deşi părul său era cu totul alb din pricina vârstei înaintate, faţa lui era frumoasă şi tânără, ca a unui băiat. Am văzut un asemenea chip la un episcop în timpul Liturghiei. L-am văzut aşa şi pe părintele Ioan din Kronştadt, care prin fire era la înfăţişare un om obişnuit, dar prin harul lui Dumnezeu faţa sa strălucea ca un Înger şi voiai să te uiţi la ea. Astfel, păcatul urâţeşte pe om, dar harul îl face frumos.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 102-103)

[cristiboss56]

Spovedania este ca o baie în care ne spălăm de toate întinăciunile lăuntrice, sufleteşti. Ştiţi dumneavoastră, dacă cineva, fiind murdar, nu s-ar spăla măcar o săptămână, cred că ar mirosi foarte urât ! Dar, dacă măcar un an nu s-ar spăla ? Sunt unii oameni care nu se spovedesc ani de zile ! Dacă nu s-ar spăla ani de zile, cred că ar trebui să stea multe zile să-şi cureţe mizeria de pe trupul omenesc, aşa de mult s-ar aduna mucegaiul şi putrezirea materiei pe trupul lor nespălat ! Cam aşa se întâmplă cu Sfânta Spovedanie ! Sunt persoane care se îngrijesc cu regularitate, însă sunt unii, care nu se spovedesc cu anii. Am întâlnit persoane care treizeci de ani nu s-au spovedit; alţii, bătrâni de 80 de ani, atunci au venit să se spovedească. Cât a trebuit să sufere acest suflet omenesc, ca şi poată să-şi pârască toate păcatele făcute în toată viaţa lui ! În cartea lui Iov este acest cuvânt : Dacă ar fi viaţa omului numai de o zi, nu ar fi fără de păcat! Noi facem păcate şi cu gura, vorbind vorbe netrebnice, şi cu ochii, privind ce nu trebuie să privim, şi cu urechile, auzind ce nu trebuie să auzim. Cu toate simţurile noastre suntem infectaţi de aceste răutăţi, de aceste lucruri urâte care spurcă lăuntrul nostru. Şi cum aţi mai auzit, trupul nostru este numit templu al Duhului Sfânt, Biserica Dumnezeului Celui viu. Acest templu al Duhului Sfânt trebuie păstrat în curăţenie pentru că în el locuieşte Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Dacă în fiecare zi ne întinam, ne spurcam viaţa cu tot felul de păcate şi patimi, acest lăuntru al nostru cum mai arăta înaintea lui Dumnezeu, Cel atotsfinţit şi atotcurat? De aceea este nevoie de această spălare lăuntrică, care se face prin Sfânta Spovedanie. Este însuşi Taina lacrimilor. Pentru că, aşa cum prin Sfântul Botez ne curăţim prin apă sfinţită a Botezului, tot aşa în cursul vieţii noastre, cu lacrimi spălăm sufletul de păcatele noastre. Este această Taină a Pocăinţei, a regretului, a părerii de rău de tot ceea ce am făcut în viaţă până în clipa în care ne botezăm, prin " botezul lacrimilor şi al sfintei căinţe ". De aceea taina aceasta este mare. Dacă luăm Sfânta Împărtăşanie fără Spovedanie, riscăm să fim pedepsiţi de Dumnezeu, pentru că am îndrăznit că, în acest vas urât şi murdar, care a devenit trupul nostru, să punem acest mărgăritar de mare preţ, Sfânta Împărtăşanie, Care este Trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos.

[cristiboss56]

- Părinte, ati spus că în vremea rugăciunii trebuie să evităm să aducem în mintea noastră diferite imagini din viața lui Hristos etc. De ce?
- Pentru ca să nu ne înşele diavolul cu închipuirile. Imaginaţia este bună, este o putere mare, dacă se pune în valoare. Unii oameni pot vedea, de pildă, un peisaj, iar după un an să-şi aducă aminte de el exact aşa cum este şi să-l zugrăvească. Aceasta este o aptitudine pe care Dumnezeu o dă omului, dar diavolul o exploatează. Cei care se înşeală, orice văd sau citesc şi le închipuie cum vor ei şi după aceea această imagine închipuită o cred ca realitate. Ca să fie ajutați au nevoie, sărmanii, de multă supraveghere, pentru că diavolul mereu îi înşeală.
De aceea, cel care are o imaginaţie bogată din fire, trebuie să-şi facă probleme atunci când i se spune că nu gândeşte bine şi să-şi pună semne de întrebare gândului său. Am cunoscut o femeie simplă care se ruga mereu şi-L ruga pe Hristos să i Se arate în această viață, mai ales că nu-L va vedea, precum spunea ea, în cealaltă. Şi într-adevăr, Hristos i S-a arătat în timpul împărtăşirii înlăuntrul Sfântului Potir ca un Prunc, cu părul plin de sânge, după care a dispărut şi astfel a putut să se împărtăşească. După întâmplarea aceasta diavolul a început s-o chinuiască cu gândul că este ceva. Apoi a început s-o chinuiască cu închipuirea şi îi prezenta mereu filme cinematografice. Când am ieşit odată în lume, am găsit-o într-o casă şi am auzit închipuirile ei ce le spunea bărbaţilor şi femeilor care erau adunaţi acolo. Mult m-am chinuit s-o aduc la liman. Singura soluţie a fost să-i dau o scuturătură bună înaintea tuturor, ca să se facă cunoscute înşelările ei şi să se smerească.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III-Nevointă duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 229-230)

[cristiboss56]

Dacă Dumnezeu mă iartă în măsura în care iert, atunci ca să mă ierte nu trebuie neapărat să mă schimb? Ajunge să iert la rândul meu?
Da, dacă ierţi, Dumnezeu te iartă. În Patericul Egiptean se povesteşte o întâmplare. A murit un frate care era cunoscut ca fiind foarte nepăsător. Se mai îmbăta, glumea, nu-şi făcea pravila. Şi iată că s-a apropiat ziua să moară. Fratele era bucuros, liniştit, fericit. S-au apropiat Bătrânii, care ştiau ce înseamnă o astfel de moarte, pentru că omul păcătos înaintea morţii este panicat, este speriat..., şi l-au întrebat: „Frate, ce eşti aşa bucuros, ce eşti aşa vesel? Mergi la Dumnezeu la judecată şi noi te ştim că nu prea te-ai îngrijit de rânduiala călugărească... Ce pricini ai să te bucuri?" Fratele a zis: „E, Părinţilor, eu toată viaţa mea una am păzit, pentru că s-a zis: nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; şi acum aştept să mă duc la Dumnezeul meu ca să facă ceea ce a zis, pentru că eu nu am judecat pe nimeni în viaţa mea." Şi Părinţii au zis: „Bine a făcut fratele nostru şi drept este cuvântul lui". Aşa să facem şi noi. Păi, dacă aşa a zis Mântuitorul, ce-o mai sucim? Dacă nu judecăm, avem nădejde de mântuire mai mult decât pentru oricare altă nevoinţă, pentru că El nu a zis: „Precum postiţi, aşa vi se va ierta; precum vă rugaţi, aşa vi se va ierta, ci precum iertaţi, aşa vi se va ierta". Este virtutea care ne dă cea mai mare nădejde dintre toate, pentru că Hristos a revenit obsedant cu făgăduinţa că o va răsplăti cu iertare. Aşa că, să îndrăznim, dacă am iertat, să îndrăznim să cerem de la Dumnezeu iertare. Dar inima singură simte asta. Începe să simtă mila lui Dumnezeu, începe să simtă dragostea lui Dumnezeu. În măsura în care iartă, omul începe să-l vadă pe Dumnezeu milostiv, bun. (Nimeni nu poate ierta fără ca mai întâi să-şi schimbe omul lăuntric, fără să-şi înăbuşe egoismul şi răutatea din sine. Omul firesc nu iartă, el din instinct se apără şi se îndreptăţeşte, şi chiar atacă pentru a se păstra pe sine, ca un animal. Iertarea este cu putinţă doar în Duhul Sfânt, Care se agoniseşte printr-o lucrare neîncetată - chiar dacă nevăzută în afară -, este o însuşire a noii făpturi în Hristos).
(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 103-104)