ajutati-ma va rog... nu stiu ce sa mai fac cu viata mea...

[dobrin7m]

În prealabil postat de maria25

Buna Dobrin,

Ai dreptate in tot ceea ce spui. Cunosc situatii asemanatoare celor prezentate de tine. Dar cazul meu este diferit.

Insa, sa stii ca in situatia mea, eu am fost cea data in judecata pentru programul de vizita si stabilirea pensiei alimentare. El singur cu manuta lui si-a facut programul de vizita si nu si l-a respectat decat intr-o proportie infima. De cand am nascut m-am rugat de el sa fie mai implicat, sa vina sa-l vada, sa-l scoata in parc samd. Nici nu ai idee cat de mult m-am milogit si cat de mult m-am umilit. Am luptat pentru notiunea de familie si pentru afectiunea paterna. Mereu mi s-a dat peste nas si am fost jignita. El si-a construit viata plina de bogatii si satisfcatii pe care si-a dorit-o si eu am cunoscut greutatile vietii si lipsurile de toate felul. El m-a adus la sapa de lemn si nici in ziua de azi nu mi-a spus un imi pare rau. Am plans zi de zi cred ca vreo 4 ani si mi-am revenit foarte greu. Acum inteleg mult mai multe si sunt constienta ca reusitele mele sunt diferite din toate punctele de vedere si ca greutatile ma intaresc. Insa, sa stii ca eu am facut tot ce am putut ca acest copil sa aiba tata si afectiunea lui. Cumva am banuit-o pe sotia lui ca l-a schimbat in acest fel, insa tind sa cred ca undeva acest caracter era ascuns si asta este el. Pentru ca am cerut ajutor, pentru ca am sunat si mi-am dat interesul, am fost umilita si etichetata de catre el si familia lui. El vrea doar sa isi vada de viata lui in conditiile in care sa-i fie bine. Copilul se bucura cand il vede, dar isi aduce aminte mereu de lipsa lui de interes pentru el. Tatal nu il suna si nu isi respecta promisiunile legale. Pecuniar vorbind, sper sa rezolvam amiabil. Insa mai mult de atat nu am ce face. Programul de vizita este flexibil in functie de varsta celui mic, doar tatal l-a obtinut asa cum si-a dorit. Nu m-am opus nici in instanta si mereu am incurajat vizita. Insa personal, nu sunt de acord ca de acum inainte sa aiba pretentii de nu stiu ce vizite in alta tara, cand el habar nu are ce mai face copilul lui si nu il cunoaste cum trebuie. In atatia ani, si-a aratat clar lipsa de interes si afectiune. Si daca-i ceri ceva sau te opui vreunui moft, ma aleg cu umilinte. Am rabdat enorm, dar nu mai accept bataia de joc. Si eu am crescut fara tata, dar eu nu l-am cunoscut deloc. Insa cred ca asa pasager cum este in cazul baiatului meu, este mult mai dureros si mai greu.

Sper ca ai inteles ideea. Chiar am facut tot ce am putut, dar am obosit de atata bataie de joc. Pentru copil am facut tot ce am putut. Si incerc in continuare. Sa stii ca daca-i spun ca vine pastele tatalui sau pe mail, oricum nu-i pasa. Asa ca... asta este.

Maria
Eu stiu ca e greu sa cresti un copil, mai ales mama singura fiind, insa atunci cand ai decis sa traiesti in desfranare si astfel sa dai nastere unui copilas nevinovat rod al unei iubiri pacatoase ar fi trebuit sa te gandesti ca viata nu este o joaca de-a familia. In primul rand tu ai dat dovada de mare iresponsabilitate facand acest lucru, fata de copilul tau.
Ar trebui sa te pui in genunchi si sa multumesti lui Dumnezeu ca ai copilul sanatos. Chiar cunosc un caz , persoane apropiate, care traiesc necununati si au facut o fata. Ei bine, astazi fata, la 15 ani are 150 kg si e bolnava de diabet.
Deci multumeste lui Dumnezeu ca ti-a dat tie sa induri umilinte si greutati caci ce te faceai daca aveai copilul bolnav sau cu probleme?

Nu mai ponegri pe tatal copilului, nu il mai gasi numai pe el tap ispasitor caci sunteti la fel de vinovati amandoi. acum asta este.
Sper ca ai spovedit pacatul desfranarii si vorbirea de rau si gandurile cele rele indreptate impotriva tatalui copilului tau.
Ar trebui sa contactezi pe tatal copilului , cu blandete si intelepciune si sa discuti absolut toate aspectele legate de copil. Si sa acorzi si lui dreptul sa isi vada copilul si sa il cunoasca.

Slava lui Dumnezeu ca sunteti sanatosi, tu si copilul tau, ca poti munci.Nu te mai incarca cu ura incearca sa ierti ce e de iertat si cere si tu iertare celor carora le-ai gresit.

As mai dori sa iti spun, ca Dumnezeu ne iarta pentru pacatele ce le spovedim si pe care nu le mai savarsim dar cainta pentru ele ramane toata viata.