Nunta + depresia

[ioana5760]

În prealabil postat de Corinusha

Poate chiar de-asta se grabeste catre casatorie atat de tare, sa nu ma stea cu parintii, sa stea cu tine, sa inemeiati voi o familie adevarata. Acu... in ziua e azi nu e usor sa stai sinur in chirie.... in doi, da, dar singur nu prea poti face fata, daca ai un salar mediu, chiar dac sti sa gatesti. Numai chiria e 130-150 euro/garsoniera, plus intretinerea, facturi, mancare si alte cheltuieli casnice.
Undeva e de inteles ca vrea o familie separata de parintii lui, daca sunt scandaluri...

Dar intrebarile lui AlinB sunt pertinente.

Isi doreste casatorie, e mai grabit, si eu imi doresc casatorie dar sunt mai prudenta si nu ma avant asa repede. Detaliile privind unde stam si altele nu le-am discutat, am considerat ca este timp mai incolo.

[AlinB]

Trebuie sa mai ai in vedere un aspect, legatura lui cu familia.

Victimele abuzului din familie au tendinta de a pastra o legatura cvasi-patologica cu agresorii lor, care nu ezita uneori sa-si transfere influenta negativa inclusiv asupra familiei respectivului, care de multe ori nu doar ca nu are curajul sa lupte impotriva acestui aspect dar il chiar si aproba.

Ai putea sa ai o discutie cu el in acest sens, poate mai ocolite, sa vezi care e atitudinea, sa vezi care e atitudinea parintilor lor fata de tine, daca sunt asa o mare problema cum au fost pentru el, etc.

Si sa nu pornesti de la principiul "impreuna ne-am descurca", financiar vorbind.
Daca o sa aveti si un copil macar, necesarul financiar va fi altul.

Daca ei va ajunge la concluzia ca nu mai poate lucra si va trebui sa se pensioneze pe caz de boala (nu stiu cat de complicata e problema) iarasi e un aspect problematic.

Desigur, intr-o nota pozitiva, te poti gandi si ca o data ce se va rupe de familia lui care il afecteaza negativ, sa-si revina cu adevarat, sa renunte la medicamentatie, sa aiba o viata normala, etc.

Si intr-o nota relativ neutra, poate nitel amuzanta, pot sa-ti spun ca asta e genul de decizii in care indiferent ce hotarasti, tot iti va parea rau la un moment dat.
Daca renunti si nu vei mai avea alta oportunitate, te vei gandi ca era mai bine daca nu renuntai, ca poate lucrurile mergeau bine, daca nu vei renunta si vor merge prost te vei gandi ca mai bine renuntai, etc.

Cred ca important este, daca iti vei asuma aceasta sarcina sa o faci intr-o nota duhovniceasca, cu rugaciune si Dumnezeu inainte, nu in duhul unuia care joaca la loterie, luand in considerare si faptul ca ar putea fi greu, foarte greu dar cine stie, poate chiar spre zidirea ta duhovniceasca.

[tabitha]

În prealabil postat de AlinB

Si intr-o nota relativ neutra, poate nitel amuzanta, pot sa-ti spun ca asta e genul de decizii in care indiferent ce hotarasti, tot iti va parea rau la un moment dat.
Daca renunti si nu vei mai avea alta oportunitate, te vei gandi ca era mai bine daca nu renuntai, ca poate lucrurile mergeau bine, daca nu vei renunta si vor merge prost te vei gandi ca mai bine renuntai, etc.

Măi, măi, dar ce o mai încurajezi pe biata fată... carevasazică nu există a win-win situation. Păi tocmai de-aia ar trebui să rămână cu el, că "unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește". :) pe când altfel, dă vrabia din mână pe cioara de pe gard.

[ioana5760]

În prealabil postat de mirela.t

Măi, măi, dar ce o mai încurajezi pe biata fată...

Nu m-am suparat deloc, am zambit pentru ca asa este.
Am momente cand ma simt puternica, gata sa ma lupt cu problemele si optimista ca se rezolva, sa iau viata in piept si sa reusesc langa el, alteori ma sunt neajutorata, ca ma depaseste situatia, ca nu voi face fata, si sunt mahnita de <oferta> vietii fata de mine....

[ioana5760]

Alteori stau si ma gandesc ca tare sunt eu fraiera si imi caut probleme de unde n-am, mai bine renunt la tot si stau singura, in liniste, fara intrebari si alte complicatii.

[AlinB]

În prealabil postat de ioana5760

Alteori stau si ma gandesc ca tare sunt eu fraiera si imi caut probleme de unde n-am, mai bine renunt la tot si stau singura, in liniste, fara intrebari si alte complicatii.

Poate ar trebui sa incerci sa-l cunosti mai bine, atitudinea lui fata de viata, este sau nu credincios si daca da ce fel, relatia lui cu parintii, etc.. inainte de a lua o decizie.

[fallen]

În prealabil postat de ioana5760

Alteori stau si ma gandesc ca tare sunt eu fraiera si imi caut probleme de unde n-am, mai bine renunt la tot si stau singura, in liniste, fara intrebari si alte complicatii.

Daca asa simtiti ca v-ar fi mai bine...nu trebuie s-o faceti de gura lumii, ca aveti o varsta si asa trebuie... Numai, cum zice si Alin, sa nu va para rau ca poate ati ratat unica sansa...mai ales daca doriti copii. Poate ar trebui totusi sa incercati, cu Dumnezeu inainte, si vedeti ce va urma :)... Daca cereti de la Dumnezeu ce e mai bine (mai de folos ) pt dvs, se spune ca veti primi. Însa lucrurile in timp se mai modifica, mai evolueaza, si in functie de alegerile, "raspunsurile" noastre... Ca sa fiu mai explicita: si mie mi-era greu, urat, cand eram doar cu parintii si nu aveam familia mea. Am crezut ca daca voi avea un sot va fi altceva, vom face lucruri impreuna (nu doar munca, si recreatie) si ne vom intelege, etc. Dumnezeu m-a ascultat si am intalnit un barbat doritor de familie, care mi-a si placut. El mai avusese o casnicie esuata si dorea sa-si refaca viata. Dupa cateva luni insa, desi initial doream copii, amandoi, el s-a razgandit, a zis ca-i prea devreme, intai sa ne luam o casa mai mare, sa-l mai astept macar un an. Si au trecut 7 :), timp in care n-am strans nici bani, nici nu ne-am distrat :), nu e multumit de nimic din ce fac eu, nici de joburi, nici de mine ca femeie, gospodina, imi pune mie in carca toate nerealizarile, si am constatat ca nu stie, nu poate sau nu vrea sa se si relaxeze, sa ne simtim bine... Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a deschis o usa, dar...daca n-am intrat pe ea... O sa va intrebati de ce nu-i pun punct si s-o iau de la capat? Simplu : tocmai din cauza traumelor care s-au acumulat in tot acest timp, si la munca si acasa :). Odata cronicizata o suferinta, nu prea mai scapi de ea. De ex daca ar trebui sa ma intorc la ai mei,si sa mai raman si fara serviciu, Doamne fereste, cred ca as avea nevoie de antidepresive majore, nu ca acum, cateva anxiolitice usoare, la nevoie :)

[ioana5760]

În prealabil postat de fallen

Ca sa fiu mai explicita: si mie mi-era greu, urat, cand eram doar cu parintii si nu aveam familia mea. Am crezut ca daca voi avea un sot va fi altceva, vom face lucruri impreuna (nu doar munca, si recreatie) si ne vom intelege, etc. Dumnezeu m-a ascultat si am intalnit un barbat doritor de familie, care mi-a si placut. El mai avusese o casnicie esuata si dorea sa-si refaca viata. Dupa cateva luni insa, desi initial doream copii, amandoi, el s-a razgandit, a zis ca-i prea devreme, intai sa ne luam o casa mai mare, sa-l mai astept macar un an. Si au trecut 7 :), timp in care n-am strans nici bani, nici nu ne-am distrat :), nu e multumit de nimic din ce fac eu, nici de joburi, nici de mine ca femeie, gospodina, imi pune mie in carca toate nerealizarile, si am constatat ca nu stie, nu poate sau nu vrea sa se si relaxeze, sa ne simtim bine... Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a deschis o usa, dar...daca n-am intrat pe ea...

Nu stiu de ce in faza de femeie necasatorita consideram ca familia, un sot si copii te implinesc, iti aduc fericire. Din ce vad in jur si citesc treaba e cu totul alta, pana la urma se va vedea ce se alege din toate sperantele. Cred ca asa suntem unele din noi sa avem in inima dorul de familie si copii. Singuratatea nu spun ca e rea, are si parti bune, poti lucra la tine, sa citesti, sa te rogi mai mult etc., libertate de miscare.
Mi-e ca ajung la o varsta fara toate astea si ma apuca si pe mine depresia.... avantaj eu: am cui cere nr. de tel. al doctorului :))

[AlinB]

În prealabil postat de mirela.t

Măi, măi, dar ce o mai încurajezi pe biata fată... carevasazică nu există a win-win situation. Păi tocmai de-aia ar trebui să rămână cu el, că "unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește". :) pe când altfel, dă vrabia din mână pe cioara de pe gard.

Exista, dar daca pornesti de la ideea ca totul e ok si te izbesti de probleme, impactul va fi foarte nasol.
Mai bine pui problemele inainte, cauti o strategie realista de abordare si pana la urma sa nu fie cazul.

Parerea mea.

[fallen]

În prealabil postat de AlinB

Trebuie sa mai ai in vedere un aspect, legatura lui cu familia.

Victimele abuzului din familie au tendinta de a pastra o legatura cvasi-patologica cu agresorii lor, care nu ezita uneori sa-si transfere influenta negativa inclusiv asupra familiei respectivului, care de multe ori nu doar ca nu are curajul sa lupte impotriva acestui aspect dar il chiar si aproba.

Ai putea sa ai o discutie cu el in acest sens, poate mai ocolite, sa vezi care e atitudinea, sa vezi care e atitudinea parintilor lor fata de tine, daca sunt asa o mare problema cum au fost pentru el, etc.

Si sa nu pornesti de la principiul "impreuna ne-am descurca", financiar vorbind.
Daca o sa aveti si un copil macar, necesarul financiar va fi altul.

Daca ei va ajunge la concluzia ca nu mai poate lucra si va trebui sa se pensioneze pe caz de boala (nu stiu cat de complicata e problema) iarasi e un aspect problematic.

Desigur, intr-o nota pozitiva, te poti gandi si ca o data ce se va rupe de familia lui care il afecteaza negativ, sa-si revina cu adevarat, sa renunte la medicamentatie, sa aiba o viata normala, etc.

Astazi am avut o mica "revelatie" conform careia, daca constati ca nu poti sa mai stai intr-un loc (de munca), intr-o casa sau cu o persoana/mai multe, decat daca iei medicatie, poate e timpul sa pleci de acolo si sa-ti incerci norocul in alta parte :). Insa, nu e chiar asa, din pacate, pt ca traumele te marcheaza pe viata, iti creaza niste complexe, pe care daca nu le depasesti vei da din lac in put, nu vei putea avea ever un job/ partener mai bun... Ca dupa un accident, degeaba scapi cu viata daca nu faci fizioterapie, recuperare, sunt sanse maxime sa ramai infirm...