Sfintii Zilei

[sophia]

Eu nu inteleg:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie24.htm

Acolo este si icoana pe care a pus-o Ekaterina. Deci e vorba despre o alta Cristina.

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...zeu-73015.html

In vremea dreptcredinciosului imparat Honorius (395-423), a fost la Roma cea veche un barbat credincios, anume Eufimian, mare dregator la carma imparatiei, cu multa avere, mii de slugi si multe palate, iar femeia lui, Agaida cu numele, era credincioasa si cu frica lui Dumnezeu: dar nu avea copii. Si erau oameni buni si darnici, ca, iubind pe Dumnezeu, iubeau si pe saraci si, in fiecare zi, puneau trei mese in casa lor, sarmanilor, vaduvelor, strainilor si bolnavilor. Si, adesea el se smerea inaintea lor, zicand: Nu sunt vrednic sa calc pe pamantul lui Dumnezeu.`

Deci, aducandu-si Dumnezeu aminte de el, le-a daruit rod pantecelui lor si au nascut fiu si, veselindu-se, l-au botezat si i-au pus numele Alexie. Iar cand s-a facut mare, l-au dat pe el la invatatura cartii si tanarul s-a facut preaintelept. Si cu cat inainta in viata, cu atat crestea in sufletul lui si dorinta nemurii si a vietii vesnice. De multe ori, se simtea rapit in alta lume, numai la gandul vesniciei fericiri. Toate bunatatile pamantesti i se pareau lucruri de nimic, puse alaturi de bucuria acestei dulci nadajduiri. Drept aceea, si-a pus in mintea sa sa se lepede de toate bunatatile, cele de putina vreme si trecatoare ale vietii de aici, si, asa, cu sufletul liber de ispite, sa mostenasca viata cea vesnica, dulcea desfatare a credintei in Hristos. Deci, a inceput a se infrana, purtand, in taina, pe trupul sau, o haina de par, aspra.

Asemenea, ca sa nu-si supere familia, a primit sa se casatoreasca, dar chiar in noaptea nuntii, a fugit, in taina, imbracat in haine saracacioase, luand insa din ale sale, aur si pietre scumpe din destul.

Deci, a tocmit o corabie si, plecand, s-a ascuns departe, in partile din rasarit ale imparatiei, tocmai in cetatea Edesa, din Mesopotamia. Iar, daca s-a inchinat chipului celui nefacut de mana, trimis de Domnul Iisus lui Avgar, regele din Edesa, si-a petrecut cealalta parte a vietii, necunoscut si in saracie, vreme de saptesprezece ani, locuind langa biserica Nascatoarei de Dumnezeu, din cetate.

Si-a vandut, apoi, toate lucrurile de pret, ce luase de acasa, si, impartind la saraci aurul ce castigase, s-a imbracat in haine si mai sarace si s-a facut pe sine ca unul din cei care milostenie, totdeauna postind, putina paine si apa gustand si impartasindu-se in toate duminicile, cu dumnezeiestile Taine ale lui Hristos. Iar, de lua vreo milostenie de la crestini, o impartea cu ceilalti saraci, mai batrani. Si avea totdeauna fata lui plecata, iar mintea lui era sus, intru dumnezeiesti ganduri indeletnicindu-se, si atat i se uscase trupul, de atata infranare, incat i se vestejise frumusetea fetei lui, vederea i se intunecase, ochii i se adancisera, numai pielea si oasele i se vedeau si ajunsese de nerecunoscut.

Deci, fiind el iubit de Dumnezeu, s-a facut descoperire, despre dansul, printr-un vis; si un glas il numea pe Alexie, `Omul lui Dumnezeu`, aratand ca, precum ca capul imparatului sta coroana, asa Duhul Sfant odihneste peste dansul si ca rugaciunea lui, ca o tamaie cu bun miros, de-a pururea urca inaintea lui Dumnezeu.

Si s-a stiut atunci, de multi, viata lui cea sfanta si au inceput a-l cinsti. Iar Sfantul, fugind de slava omeneasca, a plecat din Edesa, nestiind nimeni si, afland o corabie la malul marii, care mergea in Cilicia, s-a urcat intr-insa, gandind sa petreaca in cetatea Sfantului Pavel, unde nu-l stia nimeni, in Tarsul Ciliciei. Dar, fara de veste, din voia lui Dumnezeu, s-a facut apriga furtuna pe mare si corabia, purtandu-se de valuri, a ajuns la Roma.

Hotarat sa petreaca in casa parintilor sai, ca un necunoscut, Sfantul a iesit in intampinarea tatalui sau, celui iubitor de saraci si de straini. Si, fara sa fie recunoscut, sub infatisarea unui calator sarac, a capatat invoirea de la dansul sa i se faca o coliba, chiar la portile palatului, si, in amintirea fiului sau instrainat, tatal a poruncit slugilor sa aiba grija a-i da hrana de la masa stapanilor. Si a petrecut Sfantul aici multa vreme, alti saptesprezece ani, batocorit si umilit de slugile tatalui sau, dar iubit de sarmanii din cetate, care gaseau la el un cuvant bun, un sfat intelept si un brat oricand gata sa-i ajute sa-si poarte povara saraciei lor.

Deci, cu voia lui Dumnezeu, i s-a descoperit Sfantului, mai dinainte, si ziua mortii sale si si-a scris atunci Sfantul toata viata sa, pastrand scrisoarea la san. Iar, trecand pe acolo, ca din intamplare, chiar in ziua cand Sfantul Alexie si-a dat sfarsitul, imparatul Honorius a intrebat cine este saracul cel mort in ulita. Si, cautand printre zdrentele Sfantului, slujitorii imparatesti au aflat in sanul lui scrisoarea, pe care au dat-o imparatului sa o citeasca. Si s-au minunat toti, afland viata inalta si ascunsa a `Omului lui Dumnezeu` si vazand cat de multe cai de sfintenie are Dumnezeu in lumea celor care asculta de chemarile Duhului Sau.

Si s-a mutat la ceruri Sfantul Alexie la 17 martie, imparatind in Roma Honorius, in vremea lui Inochentie papa, iar la Constantinopol tinand imparatia Teodosie cel Tanar, iar peste toti, stapanind Domnul nostru Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

[cristiboss56]

Sfântul Alexie, sărbătorit la 17 martie în Biserica Ortodoxă, s-a născut la Roma din părinţi bogaţi şi de neam nobil. Părinţii au dorit ca fiul lor să se căsătorească, prin urmare, i-au ales o soţie. În noaptea nunţii Alexie i-a dat inelul şi brâul cel scump miresei şi a fugit noaptea în taină pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică). De acolo s-a dus cu alţi călători până în cetatea Edesa din Mesopotamia. Aici, a împărţit restul banilor ce-i mai rămăsese, s-a îmbrăcat într-o haină veche ca orice sărac şi sta în pridvorul Bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Edesa, postind, rugându-se şi cuminecându-se cu Sfintele Taine în toate duminicile. Aici a stat vreme de 17 ani.

În acest timp părinţii l-au căutat şi au ajuns chiar până la Biserica din Edesa, dar nu au ştiut că unul din săracii din pridvorul Bisericii este chiar fiul lor. Simţindu-se în pericol de a fi descoperit, a hotărât să meargă la casa părinţilor săi, la Roma, ca un necunoscut. Tatăl său îl primeşte ca pe un sărac oarecare şi, nemaifiind cunoscut de nimeni, îşi petrecea viaţa înaintea porţii casei sale, luat în derâdere şi batjocorit de servitori. Când a simţit că i se apropie sfârşitul, a cerut o bucată de hârtie pe care a scris cine este, dar şi toată viaţa consemnând unele taine ştiute numai de părinţi, iar după ce a terminat de scris această scrisoare a trecut la Domnul († 411), fiind găsit a doua zi de părinţi şi slujitorii casei. Aceştia, au luat trupul Cuviosului Alexie şi l-au îngropat cu cinste pe muntele Aventin. Moaştele Sfântului au fost găsite în anul 1216.



Astăzi, se păstrează într-o Biserică din Roma zidită în cinstea Sfântului Bonifaciu şi a Sfântului Alexie.

[tabitha]

Tot astazi - 17 Martie - il sarbatorim pe Sf. Patrick - Apostolul si Luminatorul Irlandei.

[tabitha]

În prealabil postat de sophia

Eu nu inteleg:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie24.htm

Acolo este si icoana pe care a pus-o Ekaterina. Deci e vorba despre o alta Cristina.

Pe 24 Iulie este sarbatorita o alta Mucenita Hristina. Poate Ekaterina ne poate spune de unde a luat icoana...

[tabitha]

Martyr Drosis the Daughter of the Emperor Trajan



The Holy Martyr Drosis, together with Five Virgin-Martyrs Agalida, Apollinaria, Daria, Mamthusa and Thais: St Drosis was daughter of the emperor Trajan (98-117), a fierce persecutor of Christians. In the year 99 he revived an earlier law which forbade secret gatherings and was indirectly aimed against Christians. In the year 104 he issued a special law against Christians.

Beginning in that year, the persecutions continued until the end of his reign. During this time the bodies of martyred Christians often remained unburied in order to intimidate others. Five Christian virgins: Aglaida, Apolliniaria, Daria, Mamthusa and Thais, took upon themselves the task of burying such Christians. They secretly gathered up the bodies of martyrs, anointed them with spices, wrapped them in shrouds and buried them. When she learned of this, Drosis, a secret Christian but not yet baptized, asked the holy virgins to take her with them when they went to bury Christians.

On the advice of the court dignitary Adrian, a guard was set over those who had been killed, to arrest anyone who tried to bury them. On the very first night, St Drosis and the five virgins were caught. Learning that one of the captives was his own daughter, Trajan gave orders to hold her separately, in the hope that she would change her mind.

The remaining holy virgins were sentenced to burning in a furnace for melting copper. They bravely accepted execution and were granted crowns of martyrdom. The copper, mingled with the ashes of the martyrs, was used to make tripods for a new bath of Trajan. But as long as these tripods stood in the bath-house, no man was able to enter it. Anyone crossing the threshold fell down dead. When the pagan priests realized why this happened, they advised that the tripods be removed.

Adrian told the emperor to melt the tripods and to make five statues of naked virgins, in the likeness of the Martyrs. Then he said that these statues should be placed before the entrance to the imperial bath. Trajan agreed. When the statues were set up, the emperor saw in a dream five pure lambs pastured in Paradise, and the Shepherd who said to him, “O most wanton and wicked Caesar! Those whose images you placed there to be mocked have been taken away from you and brought here by the Good and Merciful Pastor. In time your daughter, the pure lamb Drosis, shall also be here.”

When he awoke, Trajan flew into a rage and ordered two huge furnaces to be heated. At the ovens an imperial edict was posted: “You who worship the Crucified, save yourselves many agonies, and spare us also from these labors. Offer sacrifice to the gods. If you do not wish to do this, however, then let each of you voluntarily cast himself into this furnace.” Many Christians willingly went to martyrdom.

When she heard of this, St Drosis also decided to endure martyrdom for Christ. In her prison she offered prayers asking the Lord to release her. God heard her prayer, amd the guards fell asleep. St Drosis went off to the ovens, but began to wonder: “How can I go to God without a wedding garment (i.e., without being baptized), for I am impure. But, O King of Kings, Lord Jesus Christ, for Your sake I give up my imperial position, so that I may be the lowliest handmaiden in Your Kingdom. Baptize me Yourself with your Holy Spirit.”

After praying in this manner, St Drosis anointed herself with myrrh [chrism], which she had taken along with her, and immersing herself in water three times, she said: “the servant of God Drosis is baptized in the Name of the Father, and of the Son, and of the Holy Spirit.” For seven days the saint hid, spending her time in fasting and prayer. Christians found her and learned from her everything that occurred. On the eighth day, the holy Martyr Drosis went to the red-hot ovens and cast herself into the fire.

sursa : http://oca.org/saints/lives/2014/03/...emperor-trajan

[cristiboss56]

După cum este obiceiul, în ziua următoare unei mari prăznuiri a Domnului, facem prăznuire de cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioara spre a fi binevestitor al Veştii celei Bune. De la începuturi, şi pe tot parcursul istoriei mântuirii noastre, acest prinţ şi arhistrateg al Puterilor celor netrupeşti a fost pentru noi oamenii Îngerul milostivirii şi a bunăvoinţei dumnezeieşti. Fiinţa de foc, lipsită de orice schimbare şi dăruită totdeauna vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gavriil a fost desemnat de Domnul ca "duh slujitor, trimis ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii" (Evrei 1, 14). După Sfântul Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă "Dumnezeu şi om" şi a fost dăruit de Dumnezeu ca să vestească toate tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Culmea şi împlinirea desăvârşită a acestei misiuni a sa a fost deci acel "Bucură-te" adresat Maicii Domnului şi care a devenit formula de laudă şi de slăvire a tuturor celor care, graţie lui, s-au făcut moştenitori ai Mântuirii şi s-au străduit să urmeze pe pământ chipul vieţii îngereşti.



Gavriil, ce se tâlcuieşte “bărbat-Dumnezeu“, este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeieşti. El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neântinată bucurie. El este foarte dulce la vedere şi plin de dumnezeiască blândeţe. Pentru aceasta a şi fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieştilor ei părinţi Ioachim şi Ana. El a vestit în templu Sfântului Zaharia că soţia lui va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil.
Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea în templu. El i se arăta adesea şi-i descoperea taine negrăite. Îi aducea hrană îngerească la Sfânta Sfintelor. El a auzit cel dintâi despre taina întrupării lui Hristos, mai înainte decât toţi îngerii. El a rostit cel dintâi numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfântului Ioan Botezătorul. El a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a cântat cel dintâi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14). El a învăţat pe păstori să cânte. El a descoperit magilor taina întrupării. El a liniştit pe Iosif când voia să lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul şi iarăşi să se întoarcă în Nazaret.
Sfântul Gavriil ocroteşte pe fecioare, acoperă pe mame, păzeşte pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. El slujeşte tainelor celor mari şi ajută la înmulţirea şi mântuirea neamului omenesc.

Rugăciune de la Arhanghelul Gavriil



Doamne, Dumnezeule Stăpane, Iisuse Hristoase Mantuitorule, Sfinte Duh, Treime Sfantă, mulţămescu-Ţi pentru bunătatea de a mă fi trecut cu bine încă o noapte, dăruindu-mi această nouă sfantă zi, spre a mă închina negrăitei Tale iubiri.

Slăvindu-Te îţi mulţumesc încă, pentru mila-Ţi cea nemăsurată, prin care Te-ai făcut ajutor şi grijitor mie nelegiuitei tale slugi.
Doamne, nu Te mania pe mine ticălosul şi nu mă pedepsi aşa cum mi s-ar cuveni, pentru netrebniciile, neputinţele şi slăbiciunile mele, ci rogu-Te să mă îngăduieşti încă în grija Ta, Doamne, să mă luminezi cu Lumina Ta Cea Blandă şi Divină, să mă întăreşti prin Harul Duhului Sfant, ajutandu-mă să fiu tot mai plăcut Ţie, de la o zi la alta pe dreapta cărare a credinţei, întru smerită pocăinţă, spre mantuire.
Mă rog astfel, Doamne, pomenindu-i şi pe toţi ai mei: părinţi, fraţi, surori, pe toate rudeniile cele după duh şi după trup, pe prieteni şi pe vrăjmaşi, pe săraci şi pe sărmani, pe văduve şi pe cei ce se află în neputinţe, în griji, în nevoi, în rele şi grele pătimiri, în robii, în temniţe şi închisori, pe cei izgoniţi pentru Tine şi pentru dreapta credinţă ortodoxă şi chiar pe cumpliţii eretici, fiindcă sunt şi ei tot robii Tăi.
Miluieşte-i pe toţi, Doamne, cercetează-i, întăreşte-i şi degrabă mangaie-i cu puterea Ta.
Mantuieşte Doamne, miluieşte şi ne iartă nouă tot ceea ce, ca nişte oameni neputincioşi, prin deşertăciunea minţii, am greşit Ţie, Doamne, şi ne-am smintit şi nebuneşte ne-am abătut către fapte necuvioase, depărtandu-ne de la calea izbăvirii.
Mantuieşte Doamne, miluieşte şi luminează-i pe toţi cei ce mă urăsc, mă dosădesc şi mă asupresc, nelăsandu-i pe ei să piară pentru mine.
Rogu-mă dar, întoarce-ne iarăşi la Locul cel Bun, Doamne, prin dumnezeiasca Ta iconomie.
Uneşte Doamne, cu una sfanta, apostoleasca şi soborniceasca Ta Biserică pe cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă şi care, întunecandu-se cu eresurile, se află intru pierzare.
Încă mă rog, Doamne, pentru cei adormiţi şi mutaţi de la noi, ca să se aşeze întru ale Tale Cele bune, iertandu-li-se lor toată greşala cea de voie şi cea fără de voie, săvarşită cu gandul, cu fapta sau cuvantul, în scurta lor trecere pe acest pămant.
Pomeneşte Doamne, întru mantuire pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice: bunicii, moșii și strămoșii noștri, părinţi şi fraţi ai noştri şi dreptslăvitori creştini, care odihnesc aici şi pretutindeni.
Sălăşuieşte-i şi pe ei cu Sfinţii Tăi, Doamne, acolo unde străluceşte lumina feţei Tale, iar pe noi miluieşte-ne ca un bun şi de oameni iubitor.
Poartă-ne nouă paşii, Doamne, pe cărări luminate de Tine şi păzite de Sfinţii Tăi Îngeri, iar din calea noastră izgoneşte-l pe Cel Viclean, cu toate înşelăciunile lui şi pe vrăjmaşii noştri, pe cei ştiuţi şi pe cei neştiuţi, cu gandurile, cu faptele şi cu vorbele lor rele, Doamne, ţine-i cat mai departe de noi, iar pe noi ajută-ne să izbandim în cele ce Tu ne-ai randuit pe-acest pămant.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, ale Sfinţilor Tăi Îngeri, ale Preacuvioşilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

[cristiboss56]

În duminica a patra a Postului Mare, Părinţii Bisericii ne pun înainte chipul Sfântului Ioan Scărarul. Acesta este şi un îndemn adresat fiecăruia dintre noi pentru a-i citi opera atât de cunoscută în întreaga lume creştină: Scara Sfintelor nevoinţe.

Sfântul Ioan Scărarul a trăit între anii 578 şi 649 şi se presupune că era originar din Palestina. A intrat în monahism la Mănăstirea Sinai la vârsta de 16 ani, avându-l ca povăţuitor pe stareţul Martirie. După moartea părintelui său duhovnicesc, Ioan s-a retras într-un loc izolat, unde a dus o viaţă aspră vreme de 40 de ani. Spre sfârşitul vieţii a fost ales egumen al Mănăstirii Sinai. Puţinele date cunoscute despre viaţa Sfântului nu-l disting foarte mult de alţi părinţi îmbunătăţiţi. Biografia este lăsată, însă, în plan secund de notorietatea operei lui, lucrarea „Scara”.

„Sunt monahi care au avut o viață lăuntrică extraordinar de înaltă și care la vremea rânduită de pronia divină au fost chemați în cetate și în dispute polemice pentru a clarifica problematica hristologică sau probleme legate de cinstirea sfintelor icoane. Se poate spune că Dumnezeu este cel care face ca unii dintre monahii reputați ai răsăritului să aibă o biografie cunoscută și în ordine istorică sau să aibă preponderent o biografie lăuntrică foarte profundă care nu se regăsește foarte exact la nivelul biografiei imediate. Sfântul Ioan Scărarul este o astfel de personalitate, un monah exemplar, cu viață duhovnicească foarte înaltă, dar totodată un monah, care trăind o viață discretă tipic vieții monahale, nu a fost foarte cunoscut și nu s-a scris foarte mult și precis despre viața sa”, a declarat pentru TRINITAS TV pr. Asist. Univ. Jean Nedelea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

Pomenirea Sfântului Ioan Scărarul la jumătatea Postului Mare nu este întâmplătoare. „Scara Sfintelor nevoinţe” a fost tradusă în limba română contemporană de Părintele Dumitru Stăniloae şi este cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă cinstește la 5 aprilie 2014 pe Sfântul Mucenic Teodul şi Agatopod și pe Sfântul Mucenic Victorin şi cei împreună cu dânsul.

În continuare, redăm Sinaxarul din Minei care prezintă viaţa lor:
„În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Teodul şi Agatopod:

Dintre aceşti doi Sfinţi, Teodul era mai tânăr, iar Agatopod mai în vârstă, fiind amândoi din cetatea Tesalonicului. Iar pentru mărturisirea credinţei în Hristos au fost aduşi înaintea stăpânitorului Faustin, şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinţa în Hristos neclintit păzind-o, au fost aruncaţi în adâncul mării şi aşa s-au săvârşit. Însă, li s-a arătat ceea ce avea să fie prin descoperire, mai înainte de sfârşit, căci li se părea amândurora că au intrat într-o corabie, care sfărâmându-se de întreitele valuri ale furtunii, cei care împreună înotau pierzându-se, iar ei singuri scăpând, s-au suit într-un munte înalt până la cer, arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea la cer.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor şi Serapion.
Aceşti Sfinţi Mucenici au fost prinşi, pentru mărturisirea lui Hristos în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind aduşi înaintea lui Tertius proconsulul, care cârmuia din Corint Elada, (că Sfinţii aceştia erau cu toţii din Corint), după multe chinuri grele de suportat şi-au primit sfârşitul vieţii în felurite chipuri: Victorin, Victor şi Nichifor au fost băgaţi în piuă şi zdrobiţi până şi-au dat sufletele; Claudiu a răposat după ce i-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica (+1868)

Primul sfant canonizat de Biserica Ortodoxa Romana este Sfantul Calinic de la Cernica. Desigur, trebuiau sa fie canonizati mai multi cuviosi romani, care au sfintit pamantul tarii noastre cu jertfa vietii lor, cu nevointa si cu truda lor duhovniceasca. Ne gandim la Arhiepiscopul Ioan de la Rasca, la Cuviosul Chiriac de la Bisericani, Chiriac de la Tazlau, Partenie si Rafail de la Agapia si la multi altii. Toti sunt sfinti ai neamului si Bisericii noastre. Nu i-am canonizat noi, dar i-au canonizat credinciosii. I-am uitat noi, dar nu-i uita poporul nostru iubitor de Dumnezeu si de sfinti.

Din toamna anului 1955 pana in prezent, alaturi de moastele unor sfinti straini de pamantul nostru, avem si moastele Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Ramnicului. El este pretuit de calugari, ca un mare parinte si povatuitor duhovnicesc al monahilor. De ierarhi este pretuit ca primul ierarh roman canonizat. Iar de mireni este pretuit ca un mare facator de minuni si vindecator a suferintelor omenesti.

Pentru toti romanii, Sfantul Calinic de Cernica ramane un mare povatuitor sufletesc. Un sfetnic neintrecut pentru cei abatuti; un doctor de arginti pentru cei bolnavi, un povatuitor si intemeietor de manastiri pentru toti calugarii din tara noastra.

Numele Sfantului Calinic este legat de doua manastiri de renume: Cernica si Frasinei. Iar prin darul facerii de minuni Sfantul Calinic este legat de toate manastirile, de toti credinciosii care ii cer ajutorul. Caci mai presus de orice, Sfantul Calinic ramane un mare rugator pentru noi toti inaintea tronului Preasfintei Treimi.

Scurt istoric

Viata Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica ne intareste pe toti cu nevointa sa duhovniceasca. Ea poate fi oricand asemanata cu vietile marilor nostri cuviosi si ierarhi. Fiind calugar si preot desavarsit, duhovnic cautat de toata lumea si staret sfant, ctitor duhovnicesc al Manastirii Cernica, episcop adevarat si povatuitor al turmei lui Hristos, Sfantul Ierarh Calinic ramane modelul cel mai desavarsit al sfantului roman, care imbina in chip fericit sfintenia personala, nevointa proprie cu jertfelnicia si dragostea pentru mantuirea aproapelui.

Iata asadar dimensiunile sfantului roman: nevointa calugareasca si slujire in acelasi timp; rugaciune personala si jertfa euharistica, supunere duhovniceasca si autoritate de mare pastor de suflete, toate unite in aceeasi persoana prin cea mai curata iubire de Dumnezeu si de oameni.

Sfantul Ierarh Calinic era de loc din Bucuresti nascut la 7 octombrie 1787. La varsta de 20 de ani adica in anul 1807, a intrat ca frate la Manastirea Cernica, sub vrednicul staret, cuviosul Timotei. Dupa un an de ucenicie la marele duhovnic Pimen fratele Constantin este calugarit, iar la 3 decembrie 1808 este hirotonit ierodiacon.

Dupa 5 ani, adica la 13 decembrie 1813, este hirotonit preot, datorita vietii lui cu totul alese. Postea zilnic, se ruga neincetat, facea sfanta ascultare cu desavarsita supunere, la biserica era nelipsit si in chilie foarte sarguitor, caci dormea pe un scaunel doar trei ore. Dupa doi ani, la 20 septembrie 1815, Cuviosul Calinic a fost facut duhovnic de mitropolitul Nectarie al Ungro-Vlahiei, care mai tarziu se spovedea la sfintia sa. Si a devenit asa de bun duhovnic, incat il cauta toata lumea, de la mitropolit pana la cel din urma mirean.

In anul 1816, la 3 martie, marele staret Timotei si-a dat obstescul sfarsit, iar la 13 decembrie 1818 Cuviosul Calinic este ales staret de obstea Manastirii Cernica. Timp de 33 de ani, adica pana la 14 septembrie 1851, cand este ales episcop la Ramnicu Valcea, Cuviosul arhimandrit si staret Calinic a fost povatuitorul si parintele duhovnicesc al Manastirii Cernica. Ba supraveghea si conducea si manastirile dimprejur: Pasarea, Caldarusani, schitul Icoana, Ghighiu, Poiana Marului, Ratesti, Tiganesti Si Ciorogarla. Cu alte cuvinte, marele staret devenise un al doilea Paisie, un mare organizator al vieti monahale din Tara Romaneasca. Avea o obste la Cernica foarte bine inchegata, care numara peste o suta de calugari, cu duhovnici renumiti si cu randuiala de viata calugareasca model in tara noastra. Sub Cuviosul Calinic, monahismul romanesc a trait o noua etapa de inflorire duhovniceasca.

Ca episcop la Ramnicu Valcea, Sfantul Calinic s-a dovedit la fel de devotat pentru Biserica lui Hristos, la fel de iscusit in pastorirea sufletelor omenesti. El a fost un predicator neintrecut, un slujitor plin de Duhul Sfant, un calugar smerit si cuvios si un episcop cu viata sfanta si facator de minuni. Timp de 17 ani a pastorit eparhia Ramnicului, invatand cuvantul Evangheliei, slujind Biserica, sfintind preoti, pastorind bine turma cea cuvantatoare, vindecand numerosi bolnavi si organizand manastirile din eparhie. In anul 1863 a intemeiat renumita Manastire Frasinei cu randuiala atonita, in care nu intra femei.

Impovarat de ani si obosit de grija eparhiei sale, Sfantul Ierarh Calinic se retrage din scaunul de episcop la 24 mai 1867, dupa 17 ani de binecuvantata pastorire. Dorind sa fie inmormantat la manastirea de metanie, revine la Cernica, unde il asteptau ucenicii cu mare dragoste. Aici a mai trait inca un an in boala si pregatire pentru vesnicie. Iar la 11 aprilie 1868, in zorii zilei, Sfantul Ierarh Calinic, rezemandu-si capul pe pieptul ucenicului sau Ghermano, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, la varsta de 81 de ani.

Plans de tot soborul calugarilor, al preotilor si ierarhilor, ca si de mii de credinciosi, trupul Sfantului Calinic a fost ingropat in pridvorul bisericii Sfantul Gheorghe din ostrovul mare, potrivit cu testamentul lasat de el.

Dupa 87 de ani, adica in primavara anului 1955, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat canonizarea Sfantului Calinic. Slujba canonizarii s-a savarsit la 23 octombrie 1955, cu zeci de arhierei, cu sute de calugari si mii de credinciosi adunati din toata tara. A fost o sarbatoare a intregii Biserici romanesti, o marturie a Ortodoxiei noastre vii si lucratoare si un act de recunostinta adus primului sfant canonizat al neamului nostru, care a fost si ramane Sfantul Calinic de la Cernica.
...

"Slavă lui Dumnezeu pentru toate, Sfântă Cruce ajută şi să ne vedem în Rai".